Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dintre toate sloganurile pe care le-am strigat eu la Revoluție, cel mai mult mi-a plăcut: „Vom muri și vom fi liberi”

22 decembrie 1989

Foto: Profimedia Images

Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă, așa spunea Napoleon. Încep să cred din ce în ce mai mult în afirmația asta. Și mă raportez doar la experiența personală, la cel mai important eveniment istoric la care am participat, Revoluția din 1989. Pe măsură ce ne-am depărtat de evenimentele din decembrie parcă memoria ne joacă feste, uităm inclusiv noi, cei care am fost contemporani momentului istoric. Nu mai vorbesc de cei care au acum 30 de ani și au învățat la școală despre revoluție o lecție, la fel ca orice altă lecție, de exemplu despre răscoala de la Bobâlna.

Au apărut în spațiul public o grămadă de teorii, care mai de care mai complexe și cuprinzătoare, că revoluția a fost făcută de „agenturili străine”, că a existat un complot din interior, că n-a fost o revoluție, că a fost o lovitură de stat sau mai plastic, o mare înghesuială. Astăzi am auzit un alt cercetător spunând la radio că în final a ajuns la concluzia că revoluția din 1989 a fost un act înfăptuit exclusiv de poporul român. Beizadelele liderilor comuniști ne râd în față povestind ce bine o duceau ei, iar oamenii gustă genul ăsta de discurs în mod stupid.

Avem pretenția să știm adevărul, avem impresia că cineva îl ascunde, că el există și cineva la pitit la el în sertar. Fiecare are adevărul lui iar pe măsură ce ne depărtăm de momentul respectiv nu vor rămâne decât niște ape moarte, așa cum spunea Noica despre evenimentele istorice. Pe vremea aia făcuse senzație zicerea lui Andrieș, „la telejurnal, am văzut cașcaval”. Ce mai înseamnă ea astăzi?

Realitatea e că ne-am schimbat atât de mult, încât nici nu ne mai aducem aminte bine de unde am plecat. Astăzi e imposibil să ne mai imaginăm măcar condițiile de viață pe care le-am avut înainte de decembrie 89. Trăiam într-o lume gri, dar nu un gri curat, nu, un gri murdar, rece. Eram îmbrăcați în gri, călătoream în autobuze gri, mergeam la școli gri, lucram în fabrici gri, dormeam în blocuri gri, aveam dorințe gri, visam gri. România era o pușcărie imensă sau un lagăr de concentrare cât o țară. 

Preocuparea de bază a unui cetățean român era să-și procure mâncare, iar lucrul ăsta îi ocupa tot timpul. Fiecare avea un păienjeniș de relații care-i asigurau posibilitatea de a face trocuri dintre cele mai surprinzătoare. Propaganda comunistă prezentă permanent în toate ungherele vieții era un zgomot de fond pe care oamenii mai mult îl ignorau. Chiar și atunci când reproduceam citate din „cel mai iubit fiu al poporului” o făceam din automatism, dedublându-ne personalitatea, ca și cum am reproduce o poezie infantilă din copilărie. Era o cursă de supraviețuire în care cel mai mare compromis îl făceam chiar cu noi înșine trăind în vieți paralele. Pentru cei mai tineri pare îngrozitor, ireal, pentru noi însă era un mod de viață, altul nu știam, așa era lumea în care ne născusem. Dacă am fi cunoscut și un alt mod de a trăi, probabil că viața noastră ar fi devenit insuportabilă, dar așa, ne imaginam că e normal. Eram în permanentă vigilenți, vorbeam puțin și cu mare grijă, niciodată nu știai cu cine vorbești sau cine te ascultă, orice remarcă, glumă, gest sau acțiune puteau fi interpretate, nimeni nu-și dorea să fie chemat la partid sau, mai rău, la Securitate. Trebuia să fii cât mai invizibil, să lași impresia că ești, dar să nu te faci remarcat, că și cum n-ai fi. Am învățat în armată o filozofie de reușită în epocă: „în viață trebuie să fii cinci minute deștept, în rest poți să dormi”. Exista și o solidaritate în gestionarea lipsurilor, ne împrumutam câteva linguri de zahăr, câteva ouă, mălai, sare, cartofi, fasole, chestii simple, de trai la limită. Dacă mâncai o friptură era eveniment memorabil, stârneai invidia, „de unde are?”, „are pile”, „ia să-l torn eu la partid sau la băieții cu ochi albaștri”.

S-a vorbit mult despre lipsa bananelor și a portocalelor, a citricelor, în perioada sărbătorilor de iarnă. Așa era, însă eu nu le-am simțit lipsa. Pur și simplu nu știam că există, apoi când au mai apărut pe piață și mama stătea la cozi imense să cumpere câteva banane, pe care le mâncam cu porția în mai multe zile, până ajungeau să se înnegrească, am crezut că bananele se coc doar iarna.

Nu-mi mai aduc aminte în ce eram îmbrăcat la Revoluție, ceva gri în orice caz, probabil și celebra și populara căciulă rusească din blană sintetică. Dacă vă uitați în pozele de atunci veți observa că toți oamenii erau îmbrăcați la fel, ca un fel de uniformă, cu mici nuanțe diferite, neesențiale.

Dintre toate sloganurile pe care le-am strigat atunci cel mai mult mi-a plăcut: „Vom muri și vom fi liberi”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • in piata romana era un soclu (rotund) al unui viitor monument si pe el cineva a scris : "de craciun ne-am luat ratia de libertate"
    mie mi s-a parut (atunci) cea mai frumoasa formulare
    p.s. dupa multi ani am gasit (pe net, cum altfel) o fotografie cu...
    • Like 2
  • E.T. check icon
    Nu cred că v-am întâlnit când erați la prima tinerețe.

    În școală, pe lângă „Răscoala de la Bobâlna” (pe la 1437 era multă obrăznicie în mase, acestea nu știau că trăiesc „în cea mai bună dintre lumile posibile” - abia Newton a aflat-o, de la „concurență”, pare-mi-se), se mai făcea - ocazional - și ”Protecția Muncii”.

    Amator nu eram (vă imaginați!), dar o idee tot s-a lipit de mintea mea: în legătură cu primul ajutor, ni se spunea că primul lucru de făcut este scoaterea victimei de sub incidența factorului nociv (electricitate etc.).

    Sper să țineți minte asta, de câte ori vă/ne amintiți de '89.
    • Like 2
    • @ E.T.
      Vom muri si vom fi liberi ! Pai daca mori ,din orice situatie , devii un cadavru liber !
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult