Discursul lui Biden: veștile care nu sunt bune nici pentru Putin, nici pentru putiniștii de pretutindeni

Foto: Newspix/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Prezența președintelui american Joe Biden în Europa, în săptămâna care s-a încheiat, întâlnirile oficiale și discursurile publice au fost tot atâtea semnale clare că Statele Unite ale Americii tratează cât se poate de serios ceea ce se întâmplă în urma războiului declanșat de Rusia în Ucraina, implicațiile asupra Europei și asupra lumii. În discursul ținut sâmbătă seara la Varșovia, ucrainenii au fost îmbărbătați cu cuvintele din Evanghelie, rostite cândva de Papa Ioan Paul al II-lea: „Nu vă temeți!”. Încurajarea îi privește pe toți est-europenii, polonezi și români, baltici și slovaci. Rusia lui Vladimir Putin a fost avertizată să nu îndrăznească să atace vreun petec de pământ din vreo țară NATO. Aceasta este o linie roșie.

Într-o democrație putem avea – și avem, slavă Domnului! – opinii diferite și în privința politicii interne și în privința celei externe. Societățile libere sunt cele în care oamenii au dreptul la exprimarea deschisă a opțiunilor politice, fără niciun fel de consecințe punitive. Statele Unite ale Americii, Franța sau România, ca să dau doar câteva exemple, fac parte din această categorie. Într-o dictatură lucrurile stau cu totul altfel. Cine nu crede nu are decât să se uite la ceea ce se întâmplă în Rusia, Belarus sau China, deși exemplele sunt mult mai numeroase. Într-o societate liberă nu ți-e frică să spui ce crezi ori să protestezi în centrele orașelor pentru cauze politice sau civice. Într-o societate oprimată ți se pune pumnul în gură și ești săltat atunci când afișezi o pancartă contra dictatorului care a capturat statul.

După două războaie mondiale devastatoare, Europa occidentală a reușit să ia distanță de ultranaționalism și să constituie o comunitate a națiunilor concentrată pe cooperare, pe dezvoltare economică și îmbunătățirea vieții oamenilor. Așa s-a născut Uniunea Europeană. S-a înlăturat riscul unui conflict militar între statele membre. Treptat, Uniunea s-a extins, pentru ca în cele din urmă să integreze mai multe dintre fostele țări comuniste. Toate acestea au fost posibile și pentru că protecția militară a fost furnizată în bună măsură de un actor noneuropean. Este vorba de Statele Unite ale Americii.

Trupele americane au ajuns pentru prima dată în Europa în 1917-1918, dar s-au retras la sfârșitul primei conflagrații mondiale. Izolaționismul era popular. Americanii au revenit pe sol european în 1943, în luptă cu Germania lui Hitler. După 1945, autoritățile de la Washington nu au mai repetat retragerea din urmă cu un sfert de secol. Realizaseră că în caz contrar sovieticii ar fi ajuns la Atlantic cu mare ușurință, neavând în față armate suficient de puternice pentru a-i opri. Iar steagurile roșii care fluturau deja la Varșovia sau la București ar fi fost înălțate și la Copenhaga sau la Paris.

„Cortina de Fier” fusese trasă de la Marea Baltică la Marea Adriatică, după marea conflagrație mondială, după cum observa Winston Churchill în 1946. Pentru a opri răspândirea comunismului în țările în care nu ajunseseră diviziile lui Stalin, americanii au inițiat o politică de „îndiguire”. Aceasta implica sprijin politic, precum și asistență militară și economică pentru guvernele aflate în pericol de subversiune sovieto-comunistă. Au fost sprijinite mai ales Grecia și Turcia. Planul Marshall a fost o inițiativă la o scară mult mai mare, care a privit majoritatea țărilor din Europa occidentală, în vederea reconstrucției economice, o modalitate inteligentă și eficientă de a lua muniția comunismului local și/sau manevrat de URSS. Deși invitate, țările est-europene au refuzat sprijinul american la presiunea sovieticilor. Kremlinul nu voia să scape din mână popoarele pe care le controla cu pumn de fier.

În deceniile postbelice, mulți i-ar fi vrut plecați pe americani din Europa. Și nu doar sovieticii. Mai toți prietenii șanțurilor ideologice îi voiau pe americani urcați în vapoare sau avioane și retrași pe continentul lor. Erau și convingeri puternice, neîndoielnic, dar și multă propagandă orchestrată de Moscova. O retragere masivă de forțe americane a avut loc în cele din urmă, după prăbușirea regimurilor comuniste est-europene, desființarea Tratatului de la Varșovia și dispariția Uniunii Sovietice, în 1991.

Confruntați cu ascensiunea Chinei în ultimele decenii, americanii s-au reorientat în ultimul deceniu cu prioritate spre Pacific, unde au concentrat forțe tot mai importante. Unii dintre europeni, mai ales cei din centrul și estul continentului, și-au făcut griji în fața acestei repoziționări. Era clar că societățile est-europene, deși intrate în NATO și UE, nu erau suficient de consolidate, derapajele iliberale erau tot mai vizibile. Iar Rusia nu-și mai ascundea intențiile de refacere a vechilor sfere de influență, dezgheța conflicte după plac, provoca altele, rășluia teritorii, invocând dreptul istoric sau protecția unor populații apropiate politic sau cultural.

Testarea de către Rusia a marginilor de est ale NATO și UE, precum și intenția declarată de a-și impune controlul asupra Ucrainei, după ce fuseseră ocupate și anexate teritorii ucrainene în 2014, toate acestea au dus la revizuirea atitudinii SUA față de Europa. Invazia rusă în Ucraina, în urmă cu o lună, a dus la eliminarea și în multe cercuri politice, militare și economice europene a oricărei urme de îndoială cu privire la pericolul moscovit.

Unii dintre românii trăitori în România s-au implicat foarte mult din punct de vedere emoțional în disputele politice interne din Statele Unite ale Americii, în a doua parte a deceniului trecut. Unii erau/sunt prorepublicani, alții prodemocrați, cu toate aripile lor, unii s-au poziționat în favoarea lui Donald Trump, alții l-au susținut pe Joe Biden. În anii trecuți aveai impresia, dacă urmăreai rețelele sociale în limba română, că alegerile prezidențiale americane se desfășurau nu în Texas și Maine, ci în Botoșani și Mehedinți, așa de mari erau pasiunile stârnite conaționalilor noștri.

Nu trebuie să ne placă Biden pentru a aprecia că sâmbătă seară el a spus ce și cum trebuia în discursul său. Și a făcut-o unde trebuia, într-o țară expusă, la granițele unei alte țări atacate de un agresor nemilos. Prezența americană în Europa – inclusiv în România – nu va slăbi, dimpotrivă, se va consolida. Democrația liberală are un sprijin puternic. Nu sunt vești bune nici pentru Putin, nici pentru putiniștii de pretutindeni.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp