Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Disperarea și realitatea din spatele acestei fotografii postate pe Facebook de un părinte revoltat. „O mamă încovoiată încearcă să doarmă într-un pat cu zăbrele...”

pediatrie - spital urgenta Craiova - FB

(Foto: Facebook)

Zilele trecute, un tată indignat a postat pe Facebook o imagine care a făcut stomacul multora dintre noi să se strângă de emoție și revoltă. O mamă încovoiată încerca să doarmă într-un pat cu zăbrele, de copil, mult prea mic, mult prea vechi, mult prea murdar. Imaginea respiră atmosfera vetustă din secția 2 de pediatrie a Spitalului de urgență nr.1 Dolj, unde mobilierul nu a mai fost schimbat din 1975, practic de la înființare. O imagine gri a unei realități la fel de gri a sistemului public românesc de sănătate, cel mai grav bolnav pacient din România.

După ce fotografia a devenit virală pe Internet, însoțită de alte imagini similare și de comentarii asortate ale foștilor pacienți din acest spital, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Dolj au debarcat la Secția 2, pentru a constata la fața locului ce știe toată lumea. Stare de igienă necorespunzătoare, supraaglomerație, gândaci, aer irespirabil sunt numai câteva exemple ale constatărilor inspectorilor. Spitalul a fost amendat cu 5.000 lei, în urma acestui control. O amendă pe cât de simbolică, cu atât mai inutilă, întrucât pe fond situația nu s-a schimbat și nu se va schimba așa curând. Doar presa va vorbi, apoi se va așterne liniștea, până la următorul părinte revoltat, care va publica imagini ale groazei, în care copiii, viitorul României, sunt tratați în condiții care ne fac de rușinea Europei. Până la următoarea amendă.  

Faptul nu ar fi fost decât o nouă exemplificare a situației dramatice din sistemul sanitar public românesc. Dar ministra Olguța Vasilescu, aducându-și aminte că deține și responsabilitatea protecției sociale, a reacționat, publicând pe pagina sa de Facebook câteva imagini ale unor alte secții de pediatrie locale. Imagini însoțite de lauda obișnuintă de sine, despre realizările personale în timpul mandatului de primar PSD. Celebra poliglotă a principalului partid de guvernământ, fostă protejată a naționalistului Vadim Tudor, uită să adauge că secțiile prezentate la capitolul «Realizari mărețe PSD» sunt de fapt sub autoritatea primăriei, și nu a Ministerului Sănătății și a Consiliului județean Dolj, precum Spitalul Regional de urgență. În termeni expliciți, ea cere managerului spitalului (al treilea numit provizoriu în ultimul an) să o concedieze pe șefa secției de pediatrie 1, pentru neînțelegeri cu șefa secției de pediatrie 2. Așa explică dânsa situația.

Dincolo de intervenția cu rafinamentul său politic celebru, situația denotă criza perpetuă a sistemului sanitar românesc, a cărui inimă bate foarte slab.

Intrând în acest spital, intri în trecutul lumii civilizate. Secția pediatrică 2 are aceleași paturi de mai mult de 40 de ani, noptierele sunt ruginite, iar stativele îți e frică să le atingi. Nu există hotă de citostatice, ceea ce mărește riscul ca personalul sau chiar părinții prezenți să se îmbolnăvească din causa expunerii chimice. Mirosurile grele de mâncăruri din pungi înșirate pe lângă ferestre îți taie respirația, iar părinții însoțitori, striviți parcă de un destin atât de cumplit al copiilor lor bolnavi, îți aruncă priviri absente.

Privindu-i, înțelegi că mulți dintre ei aparțin unor clase sociale cu venituri reduse sau chiar inexistente, altfel nu ar ajunge în spitalul lumpenproletariatului de care intelectualli de serviciu ai guvenului nu grăiesc niciodată. Soarta lor contează prea puțin în cele din urmă.

Spitalul Județean Dolj este o exemplificare a tratamentului inadecvat prin politică a ceea ce ar trebui rezolvat prin bun management. Aflat sub controlul Ministerului Sănătății (în afară de ziduri, în proprietatea Consiliului Județean), spitalul a văzut nenumărați manageri generali interimari, unii mai talentați, alții mai puțin. Pentru că interimatul, deci condiția precară, condiționează obediența politică și asigură mijloacele de presiune asupra managementului spitalului. Și garantează posibilitatea de a schimba persoana din funcție, dacă nu a fost destul de supusă indicațiilor prețioase de la București.

Paradoxal (sau poate nu, că doar vorbim de România), că generatorul principal de haos în sistemul medical să fie astfel Ministerul sănătății. Aflat în căutarea permanentă, indiferent de partid, doar a unor operațiuni de imagine și control politic. Pe un fond al indiferenței, al fatalității orientale care ne curge în vene în sudul țării, al lipsei de mijloace și celei de voința de a transformă acest sistem bolnav.

Sistem în care copii de câteva săptămâni sau adolescenți sunt tratați de cancer în condiții precare, petrecându-și copilăria între pereți murdari, conectați la baxtere și tuburi pentru chimioterapie.

Sistem în care personalul medical care se ocupă de prepararea produselor citostatice este expus în egală măsură riscului de îmbolnăvire, ca și părinții. Care trebuie să împartă patul cu copiii, pentru că nu sunt prevăzute paturi pentru aparținători.

Sistem în care gardienii care ar trebui să asigure respectarea orelor de vizită și deci un minimum de ordine, închid de multe ochii în față unui bilet de 10 lei strecurat de vizitatori și lasă se treacă pe oricine, la orice oră. Atunci când nu fumează nepăsători și plictisiți chiar sub panoul interzicând fumatul.

Sistem în care oamenii vin cu mâncarea în pungă, pentru că mesele servite la spital sunt cel mai adesea doar bune de dat la câini (deși unele patrupede sunt îngrijite de stăpânii lor cu mai multă considerație decât bolnavii României).

Sistem în care niciun partid nu a fost capabil să reformeze spitalele românești, unii preocupați doar de îmbogățire, alții doar de imagine, pentru a arăta că sunt altfel. Sigur, politizarea administrativă, inclusiv a sistemului medical românesc a devenit la PSD un modus operandi. Dar nici partidele anterioare nu au manifestat o voință de a schimba ceva în acest sistem vicios, în care pacientul -mai ales cel sărac- este luat ca ostatic.

Sistem medical unde, cel mai adesea, contractele pe bani publici cu spitalele sunt obținute de rude și prieteni iar dezinfectanții sunt diluați cu apă, pentru că nimeni nu urmărește îndeplinirea obligațiilor contractuale. Unde îngrijitoarele semnează foaia de curățenie în saloane fără să fi pus mâna pe mătură și țipă că nu ești la hotel dacă spui că mâncarea este aproape necomestibila sau lenjeria patului e plină de găuri.

Sistem în care statul nu face niciun efort real, unde mulți doctori (din fericire nu toți) abia așteaptă să își termine orele de serviciu într-un spital public pentru a merge să lucreze în condiții superioare, în clinici private. Parcă spitalul public nu mai este decât o imensă sală de așteptare pentru clinicile private care împânzesc orașul.  

Mulți doctori par că nu vin la Spitalul de urgență nr.1 decât pentru a recruta pacienți disperați pentru clinicile lor private, unde paturile sunt mai curate și factura de zece ori mai mare. Unde dacă te faci bine e un miracol medical, iar dacă mori din cauza condițiilor mizerabile, din cauza infecțiilor instraspitalicesti, e doar pentru că așa a vrut Cel de sus. Cum să te mai miri că moaștele izbăvitoare sunt privite cu mai multă încredere decât unii doctori, care fără plicul substanțial nici nu se uită la tine, deși salariul le-a fost mărit?

Sistem în care dușmanul invizibil și omniprezent e statul paralel, iar liderii de partide sunt, ca și majoritatea doctorilor, preocupați doar de carieră, bani și vanitatea de a fi priviți cu admirație.

Sistem în care doar donațiile private și intervențiile fundațiilor mai încearcă să rezolve ceva, să schimbe puțin luptând mult cu mentalitățile, cu indiferența și refuzul majorității de a face ceva pentru alții. De parcă boala nu ar lovi pe toată lumea, bogat sau sărac. Dar sigur, politicienii României se îngrijesc mai des la clinici din Viena sau Paris, iar copiii lor nu se nasc în spitale publice.

Toate intervențiile, puține, la Clinica 2 de pediatrie a Spitalului nr. 1 Craiova, au fost făcute de-a lungul timpului din inițiative private. În acest context am lansat de asemenea o campanie de fonduri pentru această secție, via Facebook, care continuă încă.

Scopul principal ar fi cumpărarea prioritară a hotei chimice în flux laminar. Aceasta se adaugă unei donații de scaune cu rotile pentru bolnavi și a unui calculator, care va fi făcută în următoarele două săptămâni. Rămâne desigur problema mobilierului, bătând la ușile spitalelor occidentale pentru 60 paturi normale și de pediatrie. O întreagă campanie de ajutor va fi întreprinsă în colaborare cu ziarul Media 10 din Craiova, iar cei interesați să ajute ne pot contacta.

Această campanie a fost inițiată din înțelegere față de problemele din spitalele publice românești. Din durerea de a fi pierdut propria mamă în lupta cu cancerul, într-un sistem medical arhaic, în care aparenta gratuitate pentru pensionari nu este decât o scuză pentru eterne lipsuri. Lipsa de sânge pentru transfuzii, atunci când bolnavii au cea mai mare nevoie, din cauza toxicității tratamentului. Lipsa de condiții materiale, când paturile din fier, vechi și inconfortabile, devin instrumente de tortură. Lipsa de umanism a unor cadre medicale, prea indiferente. Sau dimpotrivă, disperarea altor cadre medicale, de a nu putea face mai mult în condițiile existente. Lipsa campaniilor de prevenire sau sensibilizare. Această campanie este pornită în memoria tuturor mamelor plecate dintre noi prea repede și prea brutal, lăsând în urma lor doar amintiri vii și fotografii din copilăria noastră.

Acest tip de inițiative nu pot compensa intervenția statului, dar oferă soluții imediate. În acest timp, politicienii plâng de la tribuna Parlamentului de mila pușcăriașilor, dar guvernul nu are niciodată bani pentru ca în spitalele românești supraviețuirea pacienților să nu mai fie lăsată în mâinile lui Dumnezeu.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se pune in discutie intrebarea legitima: la ce mai avem nevoie de 580 de parlamentari si guvern, daca tot singuri ne rezolvam problemele, prin forta proprie sau contribuind la fundatii, ONG-uri ?

    Asta este efectul politizarii tuturor institutiilor unde imperativ se impune management meritocratic, pe baza cunostintelor, studiilor, experientei, performantei in domeniu.

    Eu nu cred ca guvernantii nu stiu asta, ci vor doar sa controleze populatia, sa o tina saraca, proasta si bolnava. Usor de manipulat, usor de cumparat la vot, usor de multumit cu 100 de lei in plus la fiecare 4 ani.
    • Like 0
  • Articolul îmi amintește de ceea ce am trait in ianuarie 1990 in București.
    După o perioadă de aproximativ trei săptămâni în care am dormit cu copilul în brațe ( îmi legasem o eșarfă după umăr și brat că sa nu îl scap, căci se putea îneca cu propria voma), m-am internat cu copilul de 6 săptămâni la spital unde Dr Pesamosca urma să îl opereze de stenoza hipertrofica de pilor.
    Eram prea îngrijorată și epuizată că sa pricep din prima că a baga ceva in buzunarul personalului era condiția ca acesta sa își facă datoria: nu mi-au dat așternut curat nici pentru bebeluș, nici pentru mine, nu mi-au cerut direct dar m-au lăsat să aștept la infinit și s-au evaporat... Apoi asistentele au fost și mai rele:: au refuzat să fixeze perfuzia copilului care se deconectase când acesta s-a trezit din anestezie; la fel, nu au zis NU dar nici nu au reacționat la insistențele mele căci nu le-am "uns", nu aveau motivație să își facă datoria. A doua zi, la vizita, medicul mi-a spus că asta s-ar afla fi putut lăsa cu un blocaj renal. Faptul că l-am alăptat l-a salvat.
    In zilele următoare, copilul a fost mutat in salon împreună cu alți copii,. Eu "dormeam" pe scaun lângă incubator..A doua sau a treia noapte mi s-a făcut rău de atâta oboseala. O doctorita care era de garda m-a invitat să dorm in salonul/ dormitorul in care asistentele ce erau de gardă se odihneau. Dar imediat ce doctorita a plecat de pe secție, asistentele m-au dat afara pe motiv că ar fi plâns copilul și i-ar fi deranjat pe ceilalți.
    Da, in salon mai erau alți patru copii mai mari și mamele care ziua făceau pentru copiii lor ceea ce ar fi trebuit casa facă personalul spitalului, noaptea se chinuiau să doarmă langa copiii lor pe o margine de pătuț. Eu, pe scaun.
    In ziua in care i s-au scos atele după operație, am plecat direct la Brașov, extenuata.
    Nu mi-am iertat faptul că nu am intervenit în discuție când într-o zi, o echipa din Franța vizita spitalul și asistentele s-au plâns cat de grea e munca lor căci ele erau răspunzătoare de un număr de copii mai mare decât ar fi fost în Franța....
    Am avut ocazia dar și ghinionul de a observa diferența de reacție a personalului atunci când domnul Dr Pesamosca era sau nu în spital. Prezenta lui însemna mult, foarte mult , enorm.....

    Să nu dam vina numai pe clasa politică.
    Omenia, îndeplinirea datoriei la locul de munca nu țin de decizia politică neapărat.
    Omul sfințește locul! Atât cât îi stă în putință daca are conștiința.
    E trist....dar sa nu credeți că luxul spitalelor din alte țări înseamnă neapărat rezolvarea problemelor de sănătate...știu ce spun, depinde de problema și ...de altele...
    Doctorul Pesamosca a fost un exemplu de profesionalism și dăruire, insuficient apreciat de sistem, dar cu siguranță apreciat de pacienți și familiile lor..
    • Like 1
  • Thrill check icon
    Condoleanțe pentru pierderea mamei.
    Admirație și felicitări pentru efortul de implicare.
    • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult