Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Două domnișoare și un taximetrist de la „Coaliția pentru familie”, gonind spre maternitate. „Sunteți singure sau aveți om?”

Cruciulițe în oglinda retrovizoare

Sursa foto: ziarpiatraneamt.ro

Irina a născut-o pe Sara într-o zi de miercuri. Așa s-a nimerit. Sunt convinsă că și-ar fi dorit ca evenimentul să aibă loc într-o sfântă zi nelucrătoare de sâmbătă, să adune în jurul ei toate rudele de gradul trei care pupă bebeluși pe gură, dar nu a fost să fie. La maternitate au ajuns doar soțul, părinții, sora ei și noi. Mă rog, noi se putea la fel de bine să nu ajungem, căci am preferat să ne aruncăm de bunăvoie în hău și să căutam un taxi care să ne ducă până acolo într-o veşnicie. Acum, când mă gândesc, cred că ar fi fost mai ușor să traversăm Bucureștiul pe schiuri sau pe pantofi cu rotile în călcâi, riscam să ne-mbolnăvim de scorbut în timpul expediției, dar măcar am fi ajuns în timp util, nu când copilul deja începea să apuce morcovi fierți cu propriile mânuțe.

Era în jur de ora 15 când s-a produs minunea, după ce toată ziua ne imaginaserăm cum gălușca de om urma să vină scâncind pe lume, înconjurată de cântec de îngeri și sunete suave de trompetă. Noi eram la lucru, dar după un timp, ne-am luat catrafusele și tălpășița din îngrămădeala birourilor și ne-am avântat eroic în desișul orașului, spre maternitate. Mă simțeam ca-n New York, alergând după taxi, doar că fără glam-ul natural al oamenilor care ies din Tiffany și se aruncă elegant într-o mașină oprită cu degetul arătător puțin ridicat. Poate și din cauză că-n urechi nu aveam diamante, ci niște cercei din fimo în formă de gogoși, în picioare niște teniși purtați încontinuu de anul trecut, iar în mâini țineam un buchet smotocit de flori care aduceau a măceșe răscoapte și un bidonaș inutil, căci era gol, de apă. 

A durat o veșnicie până am găsit un taxi, nimeni nu vrea să intre în Pipera cand toți se bulucesc să iasă, așa ni s-a spus. Ne plimbam în sus şi-n jos cu jachetele pe noi şi cu fulare imense în jurul gâtului, deşi afară strălucea soarele şi fusese destul de cald în ultima vreme, dar vorbele mamelor noastre ne erau deja încrustate in ADN, ele spuneau mereu că vremea e foarte schimbătoare, aşa că trebuie să ai grijă mare şi să te-mbraci bine. Broboane de sudoare ne curgeau râuri pe frunte și discutam foarte serios despre gravitație și copil. Ni-l imaginam roz și rotofei în cârpișoara lui pufoasă de bumbac, când un bot gălbui de Logan s-a ițit, de nicăieri, pe șina de tramvai. N-am scos un cuvânt, doar am dat din cap uimită către Ruxi și i-am arătat mașinăria aproape supranaturală care venea spre noi ca trimisă din ceruri, după zeci de minute de aşteptat şi căutat. Ea s-a agitat, zglobie ca o zână din povești, și a oprit-o. Mâinile îmi tremurau şi mie ca nişte aripi de guguştiuc.

Pe când ne urcam pe bancheta din spate, am fost țintuite cu privirea de șofer, un bărbat robust, echipat cu cămașă cândva albă și cruce la grumaz, care ne-a cerut, în loc de salut, să nu punem degetele pe geamuri. M-am uitat la noi, poate păream genul de oameni care nu se pot abține de la asta. I-am spus amuzată că e inuman ce ne cere, căci par numai bune de pipăit, Ruxi s-a uitat la mine zâmbind, mândră că are o prietenă dotată cu un așa simț al umorului, dar cum domnul robust nu a apreciat gluma, am vârât tufa mică de flori între noi, am tăcut și am închis portiera aproape fără zgomot. Înainte să o luăm din loc, și-a făcut o cruce generoasă, a murmurat un „Doamne-ajută!” și ne-a mai aruncat o privire aspră în oglinda retrovizoare. Deja era prea târziu pentru cale-ntoarsă.

Nu am îndrăznit să mă uit în ochii lui, nu făceam decât să privesc fix șirul de cruciulițe care se-ntindea ca munții Ural, de la oglinda retrovizoare până jos, aproape de bord. Imaginea asta mi-a adus aminte de un el și o ea din filme, inițial doar prieteni, dar amorezați unul de celălalt, care trebuie să doarmă împreună în aceeași cameră de hotel cu un singur pat matrimonial și care-și împart salteaua pe din două cu o plapumă sau cu un morman de haine.

Oricum, am căzut de acord cu Ruxi că mașina fusese clar trimisă din ceruri.

De-a dreapta șoferului trona o Biblie mică, pe care o răsfoia ușor la intersecții. Într-o pauză scurtă de la pipăit foile subțiri, ne-a spus, înmuiat şi de nicăieri, că suntem în floarea vârstei și ar fi păcat dacă ne-am pierde într-o viață de huzur, apoi ne-a întrebat dacă suntem singure sau dacă avem om. Nu unul amândouă, a ținut să precizeze, ci câte unul fiecare, că la cum e lumea asta, nici nu mai știi. Ies toţi de pe unde au stat ascunşi şi îşi cer drepturi. Nu le-ar fi ruşine!

N-am apucat să răspundem că toţi am fi oameni, căci a continuat să ne înșire păcatele sexuale și pe cele de îmbuibare, apoi să inventarieze Corintenii, Galatenii, Efesenii și Tesalonicenii într-o cascadă euforică de nume învățate pe de rost. În minte aveam numai chipurile oilor lui Dumnezeu care locuiau cu viză de flotant în Regie, de exemplu, la imoralitatealor dezgustătoare și la pocăința care va sau nu va să vie. Apoi mi-am amintit de anii mei de studenție. Of, cum înclină deprinderile lumeşti întotdeauna spre păcat!

Intuiam cam ce urmează și, într-o pauză de respiro, i-am spus că nu suntem fără de om, dar că suntem singure, cum s-ar spune, deşi nu eram. Nu voiam să intrăm în vrăjmăşie cu domnul robust şi să trăim clipe amare de-a lungul eternităţii pe care o mai aveam de petrecut împreună, în maşină, până la maternitate.

Minutele treceau ca scurse cu pipeta, una mică, la scară umană, puțin crăpată la membrana care lasă timpul să pice.

Începea să ne piară din entuziasm, buchetul se turtea sub greutatea căldurii, noi ne afundam în banchetă, iar domnul robust ne povestea cum Iuda și Simeon au pornit lupta împotriva canaaniţilor şi a fereziţilor și ne îndemna, printre săbiile și focul luptei de la Bezec, să ne găsim un băiat, pardon, câte un băiat, nezdruncinat în credința lui, cu care să ieșim la întâlniri la ceai și la lecturi, până suntem sigure că el e alesul. I-am spus că da, așa vom face, ăsta era, de fapt, și planul nostru, doar că astfel de consorți sunt destul de greu de găsit. Am arătat că și suferim puțin, parțial pentru că băieții din ziua de azi sunt așa cum sunt, preferă oricând să discute despre Tesla, nu despre blestemarea smochinului fără rod, parțial pentru că ceaiul nu e la loc de onoare în cultura noastră, fiind înlocuit pe nedrept de suc cu acid sau, mai rău, de vin. A recunoscut că și el suferă din pricina asta.

Tot de la el am aflat că cei mai mulți bărbați sunt, în esență, draci fără coarne și scopul lor este să intre sub fustele fetelor vulnerabile. Cei mai mulţi merg la petreceri, unii le invită pe fete chiar și la dans, iar noi știm că dansul are întotdeauna un scop sexual, nedumnezeiesc. Până acolo s-a întins natura întinăcioasă şi degradantă a păcatului!

Mi-a venit în minte imaginea unei femei latine, cu fustă roşie, bogată, şi bluză de dantelă, cu păr lung, braţe goale şi tuciurii, dansând sub mărgele şi izbucnind într-un râs sălbatic.

M-am gândit şi la hedonişti, la Epopeea lui Ghilgameș din Mesopotamia antică, aici în traducerea Virginiei Şerbănescu şi a lui Alexandru Dima: „Tu, Ghilgameş, deci, cată să-ţi îndestulezi pântecele, zi şi noapte bucură-te şi te veseleşte; fiece zi să fie o sărbătoare, zi şi noapte, joacă şi cântă: pune-ţi veşminte frumoase, împodobeşte-ţi părul, spală-te bine cu apă; ia aminte la copilul care te ţine de mână, iubita să găsească la pieptul tău plăcere: iată ce li se cuvine muritorilor."

Asta se-ntâmplă când ai timp berechet, te gândeşti la diverse. Lui însă nu i-am zis nimic.

Ne-a vorbit puţin şi despre loialitatea faţă de ţară şi de autorităţile statului, despre cum România este un ţinut binecuvântat şi atins de sublim. Mi-am imaginat că România e plămădită din tei şi lămâiţă şi emană fără oprire un parfum rafinat. Ruxi se foia cuminte în stânga mea, fredonând pentru sine, iar eu abia ce terminasem de ronţăit o chiflă crocantă şi încercam să mă concentrez mai mult asupra amintirii conţinutului ei fraged.

Domnul robust se uita cu drag la noi în chenarul oglinzii retrovizoare, probabil ăla a fost momentul când a realizat că noi nu facem parte din tagma sadicilor care pipăie geamurile mașinilor așa, doar pentru că le face plăcere. Eram două domnişoare drăguţe, singure, care ar fi putut totuşi să poarte fustă până la jumătatea gambei în loc de pantaloni şi să râdă mai puţin, să fie mai umile.

M-am uitat la ceas şi m-am afundat încet, dar sigur, în pantofi. Pe lângă taxiul nostru, pe trotuar, alergau bezmetic nişte copii şi ne depăşeau cu viteza nebună de 5 km/h. Noi mai mult stăteam pe loc.

Din gura ca un cioc a taximetristului a ieşit un val continuu de sunete ciudate şi grăbite timp de aproape o oră, când am ajuns la maternitate. Am reuşit cu greu să ne dăm jos din maşină, i-am mulţumit domnului pentru amabilitate şi am pornit la pas, pe străzile mirosind a prăjeală, către copilul pe care-l aveam de drăgălit.

Imaginea domnului cu credinţe nezdruncinate s-a risipit apoi în depărtare, goală de conţinut. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sa scrii, sa tot scrii. Sper sa scrii mereu. Sper ca esti copywriter sau ca le aduni pe toate intr-o carte illustrata cum se cuvine pentru asa autenticitate <3
    • Like 0
  • Înclin să cred că aceste două domnișoare,din articol, din care una sta să nască,au greșit că nu au apelat la Uber,că totul ar fi fost altfel,că așa sunt unele domnișoare,chiar și azi,ce Eva era femeie măritată,cînd a început să puiască?
    Iată eu,un fost taximetrist,nărăvit să facă comandă la dispecerat de taxi,de Clever parcă nu aș fi auzit,azi între 06.15 și 06.30,am apelat la Leone,Speed și Ass,și dispecerele nu au găsit un taxi liber pentru mine,zonă curată,Titan,fără portoricani,așa că am amînat plecarea la moșie cu o zi.
    Unde s-a întîmplat asta?În București,în cartierul Titan,zona Baba Novac,trăiască și să mai înflorească nebucureșteanca madam Firea,ceea ce locuiește în orașul Voluntari și care merge la întrunirile de partid cu autoturismul primăriei Bucureștiului.Uraaa,uraaa,PSD babaul să te ieie,odată cu Firea și Pandele cu tot,să fiți înpreună la smoală și la rău.
    • Like 2
  • gorobete check icon
    daaaaa. mult mai imi plac mie taximetristii astia cu ceafa groasa si 3 randuri de gusa. si care stau cu mana atarnandu-le pe de-afara geamului. care au masini vechi, neprevazute cu semnalizare. care fac stanga de pe banda 1. care te imping de pe banda si apoi iti arata celebra falanga. mult mai imi plac! acu ca au si super-protectie (a se vedea snopul nesfarsit de cruciulite agatate de parbriz) chiar ca au devenit dumnezei. brrrr!
    • Like 2
    • @ gorobete
      Ce zici că ți-au arătat,o falangă sau un deget,înveți anatomie,și după aceea scrii despre taximetriști.Că,,ie" mulți proști în lumea asta.
      • Like 0
    • @ Sorin Constantin
      Varujan ne numără „oolele” tu îi numeri falangele... despre CONȚINUTUL comentariul n-ai totuși nimic de zis?
      • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      ,,despre CONȚINUTUL comentariul...”Ce să fac ,unul are probleme cu anatomia,din ce e compus un deșt,altul cu limba română,papă litere...Dacă a ajuns un fost taximetrist să vă corecteze,nu e bine.
      Adică un absolvent liceu IOR din 1979 să vă corecteze?
      • Like 0
  • bluenavy check icon
    Portretul unui fariseu. Foarte interesant, capacitatea de autocontrol a acestor persoane tinde sa se regaseasca invers proportionala cu numarul de icoane, cruciulite, biblii, citate, samd - de aceea tin cu indarjire sa-i oblige pe ceilalti sa se controleze, ca sa nu mai trebuiasca el sa "se cenzureze".

    Religia nu e o modalitate de dezvoltare a lui proprie, o munca cu sine, de ridicare a simturilor, de injugare a demonului interior, de adaptare si cautare a constructivului in orice situatie, cu anihilarea destructivului, ci un fel de razboi continuu cu demonii celorlalti, care il asalteaza mereu PE EL din toate partile. Un razboi artificial narcisist, care ii da posibilitatea sa se simta "mai tare", "mai important", "mare judecator", "mai corect", "mai sfant" - sau, pe scurt - deasupra celorlalti.

    Ori, unde e aroganta si superioritate, nu mai e religie.
    • Like 3
  • Oh, sarmanele de ele, cum s-au vazut constranse sa asculte un veritabil teolog, specialist in Vechiul Testament. Nu mai bine va punea niste manele? Atunci ce-ati mai fi scris? :)
    • Like 3
    • @ Radu-Constantin Voica
      check icon
      Mishto comentariu! Mi-au ìntepenit fãlcile!(din cauza râsului) Vã dau in judecatã! Hi,hi,hi...
      • Like 2
    • @ Radu-Constantin Voica
      Despre manele ...
      • Like 1
    • @ Radu-Constantin Voica
      Vechiul sau Noul testament?
      • Like 0
  • check icon
    Deduc că ați intrat în discuție cu omul, n-ați stat ca mutele la un fel de emisiune radio live. Ei, de ce nu i-ați spus atunci că nu doriți să vorbiți, credeți că n-ar fi înțeles?
    • Like 0
  • Deosebit de frumos finalul. Ca ateu convins mie mi-e foarte ușor să ucid din fașă o astfel de convorbire inutilă.
    • Like 4
    • @ Robert Steiner
      Și ca bărbat mai ales, care nu inspiră prea tare glanda moralității la tipi din ăștia, care „știu” de principiu că „femeile e curve” și simt nevoia să le spovedească/mîntuiască... ;)
      • Like 0
  • Societatea de azi vazuta cu ochii realitatii,obiectiv,mult bun simt,scrie,scrie,poate se lipeste de cine trebuie,fiecare sa "lupte"pe bucatica lui,traim prea-n mocirla oricit am evita-o, SUCCES ANDRA SOMKEREKI !
    • Like 2
  • check icon
    Bravo, fată - scrii dulce de tot, succes și baftă !
    • Like 2


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult