Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Olga, hair stylist-ul care m-a făcut să plâng. „- Aș vrea să am puţin din Monica Belluci, dar cum nu se poate, să mă tundeți măcar ca pe Charlize Theron...”

Eram în cel de-al douăzeci şi treilea an de viaţă când am reuşit, după nopţi nedormite, sute de notiţe şi zeci de cărţi hăcuite barbar cu creionul pe sub rânduri, să public un articol mic într-o revistă germană. Ce frumuseţe! Eram la masterat şi mă visam cel puţin Schiller, ca scriitură, dacă nu ca faimă. Prietenul meu la cataramă urma să fie, desigur, un Goethe, vom face glumiţe cu substrat filosofic şi vom bea ceai cu rom împreună, Goethe e nebun după o duşcă sănătoasă de rom, nu-i cade bine să dea pe gât ceai simplu, mai ales în arşiţa amiezii. 

Poemele satirice se vor scrie de la sine, fără efort, ca un rezultat firesc al discuţiilor complexe dintre două capete luminate, lumea va cere lămuriri ulterioare, căci subiectele poemelor se vor dovedi a fi prea greu de înţeles pentru muritorii de rând, nişte jocuri periculoase de ambiguităţi. Toţi se vor uita la noi cu invidie şi vor realiza că o aşa legătură prolifică nu s-a mai văzut de la Weimarer Klassik încoace. Ceva nemaipomenit! 

Dar nu despre asta vreau să spun, ci despre cum am ajuns să mă tund la Olga într-un noiembrie şi cum rezultatul a treizeci de minute sub foarfecele ei m-a aruncat direct în perioada clasicismului de la Weimar, dacă la Weimar s-ar fi purtat freze à la Ronaldo, iar Schiller ar fi avut lateralele capului cu vedere la scalp.

Îmi aduc aminte că era o toamnă ploioasă, îmi făceam loc pe trotuar, printre bălţi, ca prin pădure, înaintam cu greu spre unde aveam de ajuns. Picurii îmi biciuiau faţa, basca îmi era leoarcă, iar pe sub ea se iţeau zulufi inegali de păr, îndesaţi cu furie sub greutatea fetrului. Treceam printr-o dramă, nu mai existau frizeri decenţi pe lumea asta. M-aş fi tuns la frizeria de la colţ, dar nu aveam de unde să ştiu ce mână de lucru activează acolo, aşa că am cerut în stânga şi în dreapta păreri. Ilustrul meu cap nu se putea tunde la un salon de mâna a treia, iar prietenii mei erau de acord. Aşa am aflat de Olga. Numele sonor mi-a dat încredere, nu mai spun de laudele şi de tam-tam-ul create în jurul coafurilor ieşite de sub foehn-ul ei. Parcă mă vedeam despletită, deşi tunsă scurt, dansând ca o naiadă în mijlocul pădurii, sub stropi generoşi de ploaie rece. Eram ca în poveşti, aşa că am zis da fără să ezit.

Am vorbit cu Olga, m-a programat abia peste două săptămâni, la ora 9, semn bun, înseamnă că e o zeiţă în ale ei, m-am gândit. Ajunsesem să număr zilele până la data cu pricina, toţi din jurul meu erau puşi în temă, ştiau că o să arăt brici, un fel de Charlize Theron proaspătă ca o zmeură.

(Foto Guliver/Getty Images)

Cu chiu, cu vai, orele s-au făcut zile, zilele - săptămâni. Am ajuns la salon la 9 fără 10 şi mi-am dat seama că era închis. Am chicotit puţin de nerăbdare, m-am gândit la capetele frumos aranjate de Olga, tânăra prinţesă a frizurilor, talentul sălbatic al secolului 21. S-a făcut şi 10, a mai venit o doamnă cu care am discutat despre vreme şi despre frezele foarte reuşite ale Olgăi, la orizont se mai vedea încă o femeie care, după mers, venea tot la coafor, începeam să ne strângem. S-a făcut şi 20, apoi şi 30, iar pe la şi 35 o văd! Coboară dintr-un taxi, blondă, eterică, dar cu o evidentă proastă dispoziţie. Mi-am imaginat că o ţine dietă sau şi-a impus să nu mai mănânce dulciuri, nu există ceva mai rău pentru buna dispoziţie a unui om. Ne-a văzut, a zâmbit drăgăstos, s-a uitat la capetele noastre cu un ochi de chirurg şi ne-a invitat înăuntru. 

Mi-am dat jos paltonul şi m-am trântit uşor pe canapea. Am refuzat elegant o cafeluţă şi am aşteptat să se facă ora 10, până a ferchezuit-o pe doamna care ajunsese după mine.

M-am gândit că, dacă ar mai trăi, Schiller şi-ar scrie operele pe un laptop slim.

De pe canapea, i-am povestit Olgăi experienţele mele cu saloanele de înfrumuseţare, cum am fost certată că am părul moale şi firul subţire, cum mi s-a spus că trebuie să te clăteşti cu capul în jos, cum trebuie să laşi şamponul să acţioneze 10 secunde până să-l trimiţi la scurgere şi alte treburi importante de genul ăsta. Ea nu părea impresionată, probabil ştia toate dedesubturile astea deja. N-a terminat bine de aplicat vopseaua pe capul doamnei, că m-a şi chemat la oglindă, în timp ce eu încă mestecam vorbe despre un scalp sănătos. Muream de nerăbdare, mi-era şi ruşine cu pletele mele lăsate să crească neîngrijit. M-a întrebat cum vreau să arăt, i-am spus că mi-aş dori să am puţin din Monica Belluci, dar cum nu se poate, să mă tundă măcar ca pe Charlize Theron, un bob scurt şi feminin. I-am arătat şi poză, dar nu a părut încântată. Am încercat să zic ceva inteligent, dar nu am găsit nimic de spus, iar tot ce am putut să fac a fost să chicotesc prosteşte. Tipic clasicismului de la Weimar.

Olga s-a uitat jucăuşă la mine şi m-a rugat să am încredere în ea. Desigur, i-am spus, şi m-am aşezat mai bine în scaun, aş fi vrut să am şi o revistă în mână, poate şi o cască extraterestră degajatoare de căldură deasupra capului. Oricum.

Cu cât înainta spre creştet, cu atât îmi bătea inima mai tare. Olga îmi spunea foarte profi că un hair stylist nu trebuie niciodată să critice părul unui client, chiar dacă e aşa şi pe dincolo. Am dedus că aşa şi pe dincolo ar fi şi părul meu, violent mod de a insinua lucrul ăsta!, dar am tăcut şi am înghiţit în sec atunci când am văzut cât de mult se arată din scalp pe deasupra urechilor. Am oprit-o puţin pe Olga din mitralierea tăieturilor, hârşti, hârşti, şi am întrebat-o dacă a înţeles cum vreau să mă tundă. Mă uitam la mine în oglindă, adusă puţin de spate, şi parcă îl vedeam pe solistul formaţiei Tokio Hotel după o noapte nebună de dormit numai pe o parte în Frecăţei. Nu sunt expertă, dar bob nu înseamnă chilug.

Sub mine s-a deschis un hău şi-mi doream ca o bască imensă să mă-nghită şi să mă ţină în pântecele ei cald până la primăvară.

Olga mi-a adus aminte că trebuie să am încredere în aptitudinile ei, că freză ca a mea n-o să mai aibă nimeni. Să-mi pun puţin mai mult machiaj şi o să fiu mai accentuată decât e un francez. Am trecut foarte uşor peste faptul că Olga mă considera fadă, căci ea nu s-a mulţumit cu triumful iniţial de pe partea stângă, a mai meşterit o minune - partea dreaptă. Acum arătam ca un nap, o creastă mi se ridica de la frunte până hăt, aproape de gât, iar urechile îmi zburdau libere de păr pe deasupra umerilor. Asistam neputincioasă la măcelărirea firului meu subţire de păr, în timp ce Olga clătina din cap mulţumită şi-mi spunea că mă caracterizează noua freză. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Mi-a arătat şi cum s-o aranjez şi mi-a vândut ponturi despre spume de păr, toate astea sub privirile celorlalte doamne neiniţiate şi nevinovate din salon. Îmi imaginam cum, la sfârşit, ele urmau să mă aplaude, veneau să mă strângă în braţe şi să mă felicite pentru curaj, o secvenţă destul de scurtă, dar cu un impact uriaş. În ziare se va scrie despre îndrăzneala eroinei necunoscute care s-a lăsat pe mâinile Olgăi, iar eu voi şchiopăta puţin pentru mai mult dramatism atunci când vor veni să-mi facă poze şi vor afla despre articolul meu din revista germană.

Apoi m-am uitat la mine în oglindă şi am plâns în interior. Am plătit, cuminte, am mulţumit şi am aşteptat să ies din salon ca să plâng şi în exterior, nu se cade să verşi lacrimi acolo, cu public.

La sfârşit m-am gândit la first world problems, third world problems, la Goethe, la ce bine ar fi dacă fiecare şi-ar face treaba pe bucăţica lui şi am plecat înlăcrimată spre casă, să mă spăl pe cap. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • David Z. check icon
    Femeile o sa aprecieze articolul.
    • Like 5


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult