Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Olga, hair stylist-ul care m-a făcut să plâng. „- Aș vrea să am puţin din Monica Belluci, dar cum nu se poate, să mă tundeți măcar ca pe Charlize Theron...”

Eram în cel de-al douăzeci şi treilea an de viaţă când am reuşit, după nopţi nedormite, sute de notiţe şi zeci de cărţi hăcuite barbar cu creionul pe sub rânduri, să public un articol mic într-o revistă germană. Ce frumuseţe! Eram la masterat şi mă visam cel puţin Schiller, ca scriitură, dacă nu ca faimă. Prietenul meu la cataramă urma să fie, desigur, un Goethe, vom face glumiţe cu substrat filosofic şi vom bea ceai cu rom împreună, Goethe e nebun după o duşcă sănătoasă de rom, nu-i cade bine să dea pe gât ceai simplu, mai ales în arşiţa amiezii. 

Poemele satirice se vor scrie de la sine, fără efort, ca un rezultat firesc al discuţiilor complexe dintre două capete luminate, lumea va cere lămuriri ulterioare, căci subiectele poemelor se vor dovedi a fi prea greu de înţeles pentru muritorii de rând, nişte jocuri periculoase de ambiguităţi. Toţi se vor uita la noi cu invidie şi vor realiza că o aşa legătură prolifică nu s-a mai văzut de la Weimarer Klassik încoace. Ceva nemaipomenit! 

Dar nu despre asta vreau să spun, ci despre cum am ajuns să mă tund la Olga într-un noiembrie şi cum rezultatul a treizeci de minute sub foarfecele ei m-a aruncat direct în perioada clasicismului de la Weimar, dacă la Weimar s-ar fi purtat freze à la Ronaldo, iar Schiller ar fi avut lateralele capului cu vedere la scalp.

Îmi aduc aminte că era o toamnă ploioasă, îmi făceam loc pe trotuar, printre bălţi, ca prin pădure, înaintam cu greu spre unde aveam de ajuns. Picurii îmi biciuiau faţa, basca îmi era leoarcă, iar pe sub ea se iţeau zulufi inegali de păr, îndesaţi cu furie sub greutatea fetrului. Treceam printr-o dramă, nu mai existau frizeri decenţi pe lumea asta. M-aş fi tuns la frizeria de la colţ, dar nu aveam de unde să ştiu ce mână de lucru activează acolo, aşa că am cerut în stânga şi în dreapta păreri. Ilustrul meu cap nu se putea tunde la un salon de mâna a treia, iar prietenii mei erau de acord. Aşa am aflat de Olga. Numele sonor mi-a dat încredere, nu mai spun de laudele şi de tam-tam-ul create în jurul coafurilor ieşite de sub foehn-ul ei. Parcă mă vedeam despletită, deşi tunsă scurt, dansând ca o naiadă în mijlocul pădurii, sub stropi generoşi de ploaie rece. Eram ca în poveşti, aşa că am zis da fără să ezit.

Am vorbit cu Olga, m-a programat abia peste două săptămâni, la ora 9, semn bun, înseamnă că e o zeiţă în ale ei, m-am gândit. Ajunsesem să număr zilele până la data cu pricina, toţi din jurul meu erau puşi în temă, ştiau că o să arăt brici, un fel de Charlize Theron proaspătă ca o zmeură.

(Foto Guliver/Getty Images)

Cu chiu, cu vai, orele s-au făcut zile, zilele - săptămâni. Am ajuns la salon la 9 fără 10 şi mi-am dat seama că era închis. Am chicotit puţin de nerăbdare, m-am gândit la capetele frumos aranjate de Olga, tânăra prinţesă a frizurilor, talentul sălbatic al secolului 21. S-a făcut şi 10, a mai venit o doamnă cu care am discutat despre vreme şi despre frezele foarte reuşite ale Olgăi, la orizont se mai vedea încă o femeie care, după mers, venea tot la coafor, începeam să ne strângem. S-a făcut şi 20, apoi şi 30, iar pe la şi 35 o văd! Coboară dintr-un taxi, blondă, eterică, dar cu o evidentă proastă dispoziţie. Mi-am imaginat că o ţine dietă sau şi-a impus să nu mai mănânce dulciuri, nu există ceva mai rău pentru buna dispoziţie a unui om. Ne-a văzut, a zâmbit drăgăstos, s-a uitat la capetele noastre cu un ochi de chirurg şi ne-a invitat înăuntru. 

Mi-am dat jos paltonul şi m-am trântit uşor pe canapea. Am refuzat elegant o cafeluţă şi am aşteptat să se facă ora 10, până a ferchezuit-o pe doamna care ajunsese după mine.

M-am gândit că, dacă ar mai trăi, Schiller şi-ar scrie operele pe un laptop slim.

De pe canapea, i-am povestit Olgăi experienţele mele cu saloanele de înfrumuseţare, cum am fost certată că am părul moale şi firul subţire, cum mi s-a spus că trebuie să te clăteşti cu capul în jos, cum trebuie să laşi şamponul să acţioneze 10 secunde până să-l trimiţi la scurgere şi alte treburi importante de genul ăsta. Ea nu părea impresionată, probabil ştia toate dedesubturile astea deja. N-a terminat bine de aplicat vopseaua pe capul doamnei, că m-a şi chemat la oglindă, în timp ce eu încă mestecam vorbe despre un scalp sănătos. Muream de nerăbdare, mi-era şi ruşine cu pletele mele lăsate să crească neîngrijit. M-a întrebat cum vreau să arăt, i-am spus că mi-aş dori să am puţin din Monica Belluci, dar cum nu se poate, să mă tundă măcar ca pe Charlize Theron, un bob scurt şi feminin. I-am arătat şi poză, dar nu a părut încântată. Am încercat să zic ceva inteligent, dar nu am găsit nimic de spus, iar tot ce am putut să fac a fost să chicotesc prosteşte. Tipic clasicismului de la Weimar.

Olga s-a uitat jucăuşă la mine şi m-a rugat să am încredere în ea. Desigur, i-am spus, şi m-am aşezat mai bine în scaun, aş fi vrut să am şi o revistă în mână, poate şi o cască extraterestră degajatoare de căldură deasupra capului. Oricum.

Cu cât înainta spre creştet, cu atât îmi bătea inima mai tare. Olga îmi spunea foarte profi că un hair stylist nu trebuie niciodată să critice părul unui client, chiar dacă e aşa şi pe dincolo. Am dedus că aşa şi pe dincolo ar fi şi părul meu, violent mod de a insinua lucrul ăsta!, dar am tăcut şi am înghiţit în sec atunci când am văzut cât de mult se arată din scalp pe deasupra urechilor. Am oprit-o puţin pe Olga din mitralierea tăieturilor, hârşti, hârşti, şi am întrebat-o dacă a înţeles cum vreau să mă tundă. Mă uitam la mine în oglindă, adusă puţin de spate, şi parcă îl vedeam pe solistul formaţiei Tokio Hotel după o noapte nebună de dormit numai pe o parte în Frecăţei. Nu sunt expertă, dar bob nu înseamnă chilug.

Sub mine s-a deschis un hău şi-mi doream ca o bască imensă să mă-nghită şi să mă ţină în pântecele ei cald până la primăvară.

Olga mi-a adus aminte că trebuie să am încredere în aptitudinile ei, că freză ca a mea n-o să mai aibă nimeni. Să-mi pun puţin mai mult machiaj şi o să fiu mai accentuată decât e un francez. Am trecut foarte uşor peste faptul că Olga mă considera fadă, căci ea nu s-a mulţumit cu triumful iniţial de pe partea stângă, a mai meşterit o minune - partea dreaptă. Acum arătam ca un nap, o creastă mi se ridica de la frunte până hăt, aproape de gât, iar urechile îmi zburdau libere de păr pe deasupra umerilor. Asistam neputincioasă la măcelărirea firului meu subţire de păr, în timp ce Olga clătina din cap mulţumită şi-mi spunea că mă caracterizează noua freză. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Mi-a arătat şi cum s-o aranjez şi mi-a vândut ponturi despre spume de păr, toate astea sub privirile celorlalte doamne neiniţiate şi nevinovate din salon. Îmi imaginam cum, la sfârşit, ele urmau să mă aplaude, veneau să mă strângă în braţe şi să mă felicite pentru curaj, o secvenţă destul de scurtă, dar cu un impact uriaş. În ziare se va scrie despre îndrăzneala eroinei necunoscute care s-a lăsat pe mâinile Olgăi, iar eu voi şchiopăta puţin pentru mai mult dramatism atunci când vor veni să-mi facă poze şi vor afla despre articolul meu din revista germană.

Apoi m-am uitat la mine în oglindă şi am plâns în interior. Am plătit, cuminte, am mulţumit şi am aşteptat să ies din salon ca să plâng şi în exterior, nu se cade să verşi lacrimi acolo, cu public.

La sfârşit m-am gândit la first world problems, third world problems, la Goethe, la ce bine ar fi dacă fiecare şi-ar face treaba pe bucăţica lui şi am plecat înlăcrimată spre casă, să mă spăl pe cap. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • David Z. check icon
    Femeile o sa aprecieze articolul.
    • Like 5


Îți recomandăm

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult

Bright Sky - Oana Pellea

„Femeile aflate în situații abuzive au fost prinse într-o cușcă cu lei. Forțate să rămână în domiciliu alături de un partener agresiv, nu li s-a oferit posibilitatea de a pleca mai departe de în jurul blocurilor”, spune Simona Voicescu, directoarea executivă a Asociației Necuvinte, care oferă sprijin victimelor abuzurilor domestice.

Citește mai mult