Antreprenorul Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, a spus în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, că investițiile străine directe sunt corelate cu existența forței de muncă. „După părerea mea, pentru a putea da drumul la investiții străine direct ai nevoie de forță de munca și noi nu avem, pentru că 4 milioane de români sunt plecați. Întrebarea e cum îi aducem înapoi și cum oprim exodul”, a declarat el.
Dragoș Anastasiu a povestit că îi este foarte greu să găsească forță de muncă, fie că este vorba despre personal calificat sau necalificat.
„În turism e aproape imposibil. Eu am și în Deltă, un loc izolat. Anul acesta am avut 30 de posturi neocupate din 130. Nu îi găsim. Pentru anumite chestiuni nu vor să muncească. Pe zona de zilieri au fost salarii de 100 de lei pe zi. Nu vin sau, dacă vin, stau o zi. Nici în zona calificată nu se găsesc, încercăm să ne cârpim cu ce avem, ore suplimentare, după care să le dai liber. Avem tot felul de variante de la tineri care sunt la școli economice sau de turism pe care să îi luăm necalificați și cu care încercăm să facem la fața locului ce putem să facem”, a afirmat el.
Întrebat dacă s-a gândit să aducă forță de muncă din străinătate, acesta a răspuns: „În turism nu există altă soluție decât să aducem din afară și din punct de vedere al mindset-ului, este o chestiune bună, pentru că dacă vin oameni din Asia ei vin cu zâmbetul asiatic, care provine din educația că a servi e o onoare și nu o umilință cum e în România. Avem colegi din Poiana Brașov care au început să aducă. În Poiana Brașov este un caz, începe să se simtă transformarea de mentalitate”, a declarat el, susținând că „nu vom avea alternativă la a deschide granițele” pentru forța de muncă din afara UE.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În plus poate ne spun jurnaliștii de la Republica (jurnal pe care-l citesc cu interes) cum ne rezolva filipinezii procentul de 18% șomaj în rândul tinerilor???
Avea Ioana Morosanu de la Taranii Dobrogeni niște zâmbete ale unor copii Dobrogeni cărora le-a dus haine și jucării acum 2 ani si care de mâine ne vor intreba "De ce ați adus nepalezi când eu pot sa muncesc??!!"
Exista alternative și am trimis către Romanian Business Leaders un proiect viabil de formare vocationala. Tinerii ăștia care par ca nu vor sa muncească, cer de fapt logica, rezonabilitate și mai multa atenție la ce vor!
Daca a ajuns ca un salariu lunar ( in iporeza ca il v atine ocupat 20-22) zile pe luna de 2-2.200 lei sa fie ceva exceptional..sigur ne indreptam spre directia gresita.
Am si eu o intrebare (retorica): Care este ROI pentru locatia operata in acel tinut "pustiu" din Delta ? In afara de intrebarea " Cum ajunge un antreprenor" sa construiasca in tinuturi "salbatice" , cand acolo cel mult ar fi (dpdv mediu) cazul doar sa viziteze pe jos/ cu barca locatia ?
Care este venitul mediu / lucrator / zi al antreprenorului ? - Pe scurt : Un bucatar, un picolo si un chelner servesc masa pt 50 persoan3 ( 3 mese / zi) pentru 16 oameni. Folosesc 20 lei materie prima pentru fiecare masa. Factureaza ( daca se emite factura / bon) - in medie 250-500% din valoarea de achizitie mateie prima.
Din marginea asta colosala nu se pot acoperi salariile acestea derizorii ?
Dragi antreprenori - sunteti prea saraci pentru a fi considerati investitori. Asteptati ca sa se amortizeze toata investita in scurt timp. NU AVETI un business case care sa contina si riscurile ( sau nu vreti sa le considerati / anticipati la momentul oportun).
In zone depopulate ( in afara faptului ca nu ar fi OK sa ai autorizatie de constructie) , din start NU AI OAMENI- ca acolo sunt doar balti/ multi, mlastini, etc. Trebuie sa ai in vedere din start ca ai de oferit / suportat niste cheltuieli in plus fata de un butic care anagajeaza un vanzator necalificat cu salariul minim / economie.
Propunere : Oferiti va rog cel mai bun salariu din piata pentru o perioada de 3 luni. Veti avea oameni motivati 3 luni. In aceste 3 luni, vedeti ce alte masuri puteti lua astfel incat motivatia sa fie sustinuta ( la un moment dat banii nu mai sunt suficienti sa pastreze oamenii motivati ). Daca nu merge, luati-va un coach..
Nu ai cum sa compari salariile din RO cu alea din afara. E ilogic, pur si simplu. Economiile sunt diferite. De ce ai avea nevoie de 2500 de euro pe luna in Romania, cand o chirie decenta in Bucuresti e 350E, iar in Frankfurt e 1200E ? Pe aceleasi competente ? Singurul domeniu polarizat e ITul, tocmai din lipsa de specialisti (intamplator lucrez in domeniu) , din motivul asta aici exista salarii si de 13000 de lei net. Dar asta e singurul domeniu unde poti avea un asemenea salarii si sa nu fii top management. Toti daca termina o facultate, se cred zei si vor 1000E salariu. Dragilor, facultatea de multe ori nici nu se pupa cu activitatea firmelor unde va depuneti CV-urile. Facultatea este un boarding pass care iti deschide alte usi, nu o garantie ca devii manager peste noapte.
Asta e ipocrizia angajatilor, dupa care urmeaza a antreprenorilor. Te duci turist, platesti in Romania 80E pe o camera la pensiune, ti-ai rupt masina pana acolo, ai facut 6 ore, "antreprenorul" face bani, iar angajatii primesc praful de pe toba, pt ca "seful" are mentalitatea de imbogatire rapida, nu de investitie si antreprenoriat. Dupa care te intrebi de ce iti scuipa aia in ciorba rece si sleita, pt ca tu ai platit ca la Saint Tropez.
Totul se reduce la mentalitate, si la educatie, unde sunt aici, filipinezii lucreaza pe 1500 AED pe luna, si servirea este impecabila, zambesc mereu, iti aduc tot la timp, totul e la superlativ. Si banii astia pentru tara unde sunt, eu ii dau la Carrefour si fac 3-4 plinuri de benzina.
Romanii au uitat ca munca e o virtute, nu o rusine. Prea multa indobitocire la televizor, prea multe modele false ca sa nu fiu mai aspru, si aruncarea scolii romanesti in abis, nu va aduce decat imbecili pe banda rulanta, fara valori sociale si morale, fara civism, si fara omenie.
Chapeau bas din partea unui hotelier pensionat,dar care se socotește norocos că a activat peste 40 de ani în industria ospitalității!
Traim intr-o tara cu oameni puturosi, fara pofta de munca. Suntem cativa care ne rupem oasele sa platim statului impozite ca sa dam de mancare capuselor asistate social.
Cat despre ceea ce spune Dragos, sunt total de acord. 100 lei/zi pentru necalificati, oameni care n-au scoala, n-au absolut nicio competenta sau pregatire, este un salariu mare. Merita incercata varianta importului de forta de munca.
Pentru comentatorii care doar dau din taste fara sa fi trait macar o zi ca antreprenor le spun urmatoarele: in sistemul bancar romanesc, fetele de la front office au facultate finalizata, traininguri si competente si sunt platite cu salariul minim pe economie. Eu am fost director de sucursala in Bucuresti la una din cele mai mari banci din Romania si era foarte greu sa gasesc oameni dispusi sa lucreze pe 1000 lei net, oameni cu facultatea finalizata. Asa ca cei care spun ca 100 lei/zi e putin pentru un necalificat nu stiti ce vorbiti. Nu mai spun ca salariul oferit de Dragos nu era pentru Bucuresti, unde media salariala este mai mare, ci in provincie.
Tot pentru comentatorii care le stiu pe toate, 2000 lei/luna net inseamna cam 4000 lei cost companie (mai pui niste bonuri de masa si esti acolo), mai bagi si medicina muncii, protectia muncii, protocol, si alte beneficii si sari lejer de 1000 euro per angajat... pentru un necalificat??? Pe bune??? Voi ati da 1000 euro pentru unul care nu stie sa faca nimic?
Parerea mea este ca si piata muncii este tot o piata, care se regleaza prin cerere si oferta. Drept urmare, desi traim vremuri grele ca antreprenori, se va regla balanta, iar cei care acum au o sansa sa lucreze, sa se remarce si sa creasca, pe viitor vor regreta aceasta sansa.
PS: o spun in calitate de antreprenor cu peste 20 de angajati, in Romania.