Foto: Inquam Photos / Tudor Costache
Defileul Dunării dezvăluie peisaje seducătoare, iar dacă eşti dispus să faci un minim efort pentru a urca pe unul dintre cei doi Ciucari care îţi dezvăluie de la înălţime încleştarea fluviului cu muntele ai prilejul să constaţi că niciun telefon nu este capabil să fure întreaga frumuseţe a naturii aşa cum o poate face doar privirea.
Aici, sus, de unde se vedea întreaga panoramă, am întâlnit un cuplu de tineri şi o doamnă mai în vârstă, care îşi exprima încântarea cu glas tare: „Doamne, ce frumoasă ţară avem! Şi nu ştim să o apreciem...”
Aceleaşi admiraţie şi dragoste faţă de ţară le-am auzit, chiar în accente mai groase, şi de la proprietarul de pensiune neautorizată care deversează direct în apa fluviului dejecţiile turiştilor, şi de la barcagiul care înghesuia într-o barcă, fără veste de salvare, adulţi şi copii deopotrivă, pentru o plimbare pe „Dunărea asta pentru care ne invidiază toată lumea!”
Cu două săptămâni înainte de a ajunge aici, vizitasem Lago di Garda. Am căzut de acord cu soţia, de loc din zona Cazanelor Dunării, că natura de aici este la fel de frumoasă ca a celebrului lac din nordul bogat al Italiei. Însă, pe fraţii noştri latini la care ne-am cazat, am mâncat sau cu care am pălăvrăgit, nu i-am auzit o singură dată lăudându-şi cu patos ţărişoara. Deşi ar fi putut să o facă pentru că, la ei, arhitectura tradiţională nu a lăsat loc kitschului, nu am stat o oră în coloană pentru că la un pod de treizeci de metri aflat în şantier de trei luni nu lucra nimeni, nu am văzut mormane de moloz şi mizerie aruncate lângă pensiuni care îşi colorau ostentativ cele patru margarete obţinute, probabil, prin şpagă, nici nu trebuia să înghit două pastile împotriva ambroziei care la noi creşte peste tot, atât de înaltă uneori că ar putea fi lesne motiv de mândrie naţională sau chiar brand de ţară.
Acelaşi lait-motiv al „cât de grozavi am fost şi suntem noi, dar lumea întreagă conspiră împotriva noastră” l-am întâlnit discutând cu locuitori ai Orientului Mijlociu care rupeau puţină engleză ori franceză. Doar că, spre deosebire de noi, aceştia au mai multă imaginaţie în a inventa conspiraţii şi a interpreta într-o cheie care l-ar fi făcut să roşească pe Dan Brown evenimentele contemporane. Totuşi, acelor oameni sărmani, care se chinuiseră să înveţe o limbă străină mult diferită de-a lor în speranţa de a trăi mai bine le puteam găsi justificări: istoria lor glorioasă şi strălucirea imperiilor arabe ar face pe oricine să tresalte de mândrie la amintirea lor. Şi, în plus, pentru politicienii din aceste ţări, de orice orientare ar fi, este un obicei din a gâdila orgoliul concetăţenilor şi a inventa scuze pentru corupţia la care sunt părtaşi arătând cu degetul „străinătăţurile”.
Să îţi iubeşti ţara nu ar trebui să fie un titlu de glorie. E ca şi cum te-ai pune să strigi în gura mare că îţi iubeşti părinţii. Când, însă, urli asta şi îi lauzi pentru ceea ce au făcut pentru tine, însă îi laşi să trăiască de azi pe mâine, fără să le aduci o pâîne ori să îi ajuţi altfel decât prin vorbe, nu se cheamă lipsă de caracter?
România nu are nevoie să ne strigăm dragostea pentru ea. De fapt, dacă România ar fi o fiinţă, dacă ar fi o mamă care ne-ar putea răspunde, cred că s-ar ruşina de copiii ei. Totuşi, ca o mamă bună, nu cred că ne-ar acuza că nu o respectăm ori că am abandonat-o, ci ne-ar trimite, părinteşte, să învăţăm să avem grijă de românii noştri, de natura ei, să ne amintim ce înseamnă bunul-simţ pe care ni l-au explicat bunicii noştri, dar noi, cu oarece complexe, l-am uitat. Cred că nu ne-ar cere să declamăm dragostea pentru ea, distribuind pe facebook versuri din Eminescu, ci să citim din când în când şi să nu îi abuzăm limba, să nu mai dăm şpagă la primărie când vrem să ne construim o pensiune ca să închidă ochii că demolăm o casă ori mic palat care aparţine tradiţiei sau vorbeşte despre istoria noastră, să ne facem o fosă şi să chemăm vidanja atunci când se umple, să nu lăsăm maşinile în drum când admirăm România şi să îi facem pe alţii să rişte depăşiri uneori mortale, să nu aruncăm în pădurile protejate din jurul Cazanelor Dunării munţi de moloz şi peturi, să nu dăm cu piciorul în vreo căţeluşă cu şapte pui care vine la noi când deschidem portbagajul pentru a cerşi puţină mâncare, să ne tăiem bălăriile din jurul gospodăriei noastre, să ne respectăm vecinii şi turiştii, să ne gândim la bătrânii noştri, aşa cum o fac italienii sau evreii, atunci când urlăm că nu există covid, să chemăm poliţia atunci când vedem cum camioane încărcate până la refuz transportă copaci tăiaţi ilegal, să nu mai plecăm urechea la politicienii care ne gâdilă orgoliul urlând „cât de grozavi am fost şi suntem noi, dar lumea întreagă conspiră împotriva noastră”.
Doar când vom face toate atunci când amăgirea asta tipic orientală despre grandoarea noastră va fi înlocuită cu fapte minore, dar care să arate dragostea noastră pentru România şi pentru români doar atunci ne vor respecta cu adevărat atât companiile, cât şi străinii,.
Cred că aproape toţi turiştii care au ajuns la Cazane au putut vedea măcar un camion imens care transportă pe drumurile de aici, unde nu ar trebui să circule autovehicule mai grele de 7,5 tone, copaci falnici doborâţi de mafia lemnului. Am întrebat câţiva localnici dacă au sunat vreodată la poliţie să raporteze aceste infracţiuni. Au zâmbit, unii trist, alţii condescendent. Şi-au motivat zâmbetul prin explicaţii care au mers de la „oricum nu îi amendează nimeni” la „vrei să vină să ne dea în cap”.
Ca unul care, în opinia multora care au citit aceste rânduri, nu îşi iubeşte ţara, am sunat la 112 şi am raportat primul transport ilegal căruia i-am văzut numărul de înmatriculare. Şi, zilele viitoare, voi verifica dacă s-a aplicat sancţiunea meritată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Despre ce 112 vorbim ?
A , dacă raportăm pe vreunul care nu poartă mască altfel se pune problema !
Și problema este că avem atâtea mafii în țară încât nici nu știu cine le-ar putea dovedi !
Referitor la "iubirea" de tara sunt de acord. Sa strigi in gura mare si sa reciti cantece patriotice, sa invetezi trecuturi glorioase cu dacii care i-au invatat pe romani latina si mai ales sa te consideri mai special decat toti altii din lume inseamna clar un complex de inferioritate din moment ce acum nu te mai poti lauda decat cu mici, palinca, fete frumoase si salarii mici. Cu peisajele si cu ospitaliatea incepem sa ne cam lamurim cum stam.
Sa iti iubesti tara inseamna sa iti respecti in primul rand aproapele, sa respecti bunurile persoanle si publice, comportamentul tau sa nu deranjeze pe ceilalti in societate, sa respecti natura si fauna cu care ai fost mai mult decat norocos sa o primesti - nu ca ai fi meritati acest lucru - sa iti platesti taxele si sa ai grija de locul in care stai. In rest gargara ieftina, comunista, pentru persoane fara educatie si derbedei din galeriile de fotbal.
Am aflat deunazi in Arges cum circula aceste camioane, cu binecuvantare de Sus pana Jos.
Primarii, politia, toata lumea e implicata. Nu te amagi ca sunatul la 112 rezolva ceva. Din pacate ne-ar trebui un serviciu incoruptibil anti-frauda al lemnului ( si al restului btw), ori n-o sa vedem asa ceva..