Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Pentru cei care știu cum a funcționat puterea abuzivă din România, decizia de azi a CEDO nu este o surpriză. Noi toți – și când spun „toți” mă refer la toată lumea din această țară, fără nicio excepție, de la vlădică la opincă – am știut că atacul în haită asupra Laurei Codruța Kövesi a fost un atac politic și interesat. Spectacolul grotesc al recitării transpirate, gâtuite, dar totuși atât de satisfăcute, de către Tudorel Toader, a documentului inchizitorial nu putea păcăli pe nimeni. Nu exista niciun mister, singura necunoscută era justificarea prealabilă a unei decizii deja luate în cabinetele paralele ale puterii. Iar TT are un talent excepțional, acela e capacitatea de a justifica prin simulacre de legalitate orice ilegalitate, de a viola cu atâta rafinament legea încât să pară însuși protectorul ei.
TT a știut de la bun început că demiterea doamnei Kövesi din fruntea DNA trebuia să fie un gest exemplar, copleșitor și discreționar de pedepsire. A știut tot timpul că trebuie să fie un gest public de putere și nu unul de legalitate, pentru că el a fost pus acolo ca să fie demnul reprezentant al unui sistem în care puterea este mereu deasupra legii. A știut că are alături o CCR pentru care dreptatea legii este secundară în raport cu forța legii. De altfel, chiar eternizarea lui la Universitatea din Iași, înconjurat de oameni slabi, fricoși sau interesați, este dovada funcționării perfecte a acestei violențe care zdrobește orice dreptate și orice morală publică.
Să nu ne facem iluzii în privința vreunei demisii. Am văzut prima explicație a lui TT, încă una din lungul șir de explicații batjocoritoare la adresa inteligenței celor care îl citesc. „Simplele sale precizări” sunt de fapt minciuni prin care explică disprețuitor prostimii, așa cum consideră el (nu fără motiv) toată această societate care i-a permis cu atâta ușurință să devină un om puternic, câtă dreptate a avut el violând Constituția și exhibându-și obscen potența funcțională în fața unei țări întregi. Morala poveștii este mereu aceeași: cât de inocenți sunt mereu violatorii în raport cu victimele, mereu vinovate, uneori cu 30 de capete de acuzare.
Din toată această poveste, cu o pată mare de rușine pe obrazul instituției se alege și Președinția, care s-a refugiat în versiunea mioritică a fatalismului (calculat și el până la ultimul detaliu) atunci când a consfințit abuzul comis de TT și CCR. E greu de crezut că niciun jurist prezidențial nu va fi văzut abuzul monstruos. Dar câtă vreme puterea e făcută din lumini și umbre, din compromisuri și complicități, petele par, nu-i așa, doar niște iluzii optice.
TT nu va pleca de niciunde, e nevoie de el așa cum e, pentru că este un model pentru mulți oameni importanți dintr-o țară în care niciun demnitar nu are onoare și nicio demnitate nu se părăsește decât cu tardive picioare în fund. Iar CCR va continua să domnească faraonic peste o țară privată de orice mijloc de a trage la răspundere acești sfinți pe care doar pedeapsa divină îi mai poate atinge.
Trăim totuși o zi tristă pentru societatea românească. O zi rușinoasă care ne reamintește cât de armonios se pot mobiliza toate puterile atunci când trebuie distrus un om.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă suntem de acord cu faptul că arhitectura constituțională este incorectă, hai să definim o altă arhitectură, mai funcțională, mai clară și care să pună cu adevărat reprezentanții aleși și instituțiile statului în slujba cetățeanului și nu invers. Până atunci cred că se cuvine să respectăm Constituția, instituțiile și legile construite pe baza ei.
Am mai spus pe aici că ar fi bine ca Republica să deschidă un nou topic care să fie dedicat discuțiilor despre o nouă arhitectură constituțională.
Ce facem, dacă mâine vine Curtea și zice că țiganii trebuie scuipați, respectăm hotărârea sau o combatem, refuzând să-i abuzăm pe subiecți până când nu îndreptăm hotărârea greșită a Curții?
În acest caz președintele este la fel de vinovat precum CCR - poate că mai vinovat, pentru că a acceptat să semneze abuzul asupra unei autorități prevăzute în Constituție și să consfințească prin semnătura sa abuzul făcut asupra drepturilor fundamentale ale unui cetățean român.
Președintele putea să facă așa cum face Parlamentul cu referendumul: „sigur că respect decizia Curții și voi semna demiterea, însă legea nu-mi dă termen așa că o pot face și peste 15 ani, după ce vin hotărârile CEDO, CJUE, Haga, când adoptăm € și Johnson face un triplu șurub în Coreea de Nord. Marș, mă, TT și VD!”
Iohannis n-a făcut-o, deci este coautor al abuzului asupra PG.
Pana la decizia CEDO de azi, "demersul" CCR era legal. Sa fie foarte clar. Abuziv, asa ziceti (si zic si eu), dar legal. Iar Presedintele, garant al respectarii Constitutiei, nu putea pana azi sa critice macar acea decizie. Pentru ca nu avea baza juridica. Acum o are si a si facut-o. E destul de simplu. Noi judecam actiunile Presedintelui ca si cum ar fi ale vecinului de la 7 (a mers la piata sau nu?)., uitand ca vorbim de o institutie, nu de o persoana pur si simplu, care se conduce dupa alte principii.
Va amintesc cum in 1997 Jacques Chirac, presedinte cu o putere data de Constitutie mai mare decat a presedintilor nostri, l-a numit pe Lionel Jospin, marele sau rival, in functia de prim-ministru, desi acesta nu avea majoritatea absoluta (a incropit una, cu comunistii si ecologistii). Nu i-a trecut niciun moment prin cap sa incerce vreun joc, cum se practica pe la noi (de la Basescu incoace), cu numirea unuia fara sprijin in Parlament. Si a coabitat cu adversarul sau intreaga legislatura de cinci ani, fara jocuri politice stupide. Pentru ca jocurile care azi ne plac si le tinem isonul maine nu ne vor mai placea, cand le vor face altii. V-am dat exemplul cu Chirac si Jospin tocmai pentru ca e unul foarte bun in discutia despre ce face si ce nu face un presedinte. Uneori e obligat sa faca lucruri impotriva dorintelor sale.
Deci: un referendum pentru schimbarea structurii de functionare (sau modului de alegere sau ce vreti) a CCR nu sta in puterea Presedintelui. Pentru ca ce e stipulat in Constitutie nu poate fi modificat decat prin Constitutie. Ori orice proiect de modificare a acesteia trece prin Parlament, unde trebuie sa aiba majoritate de doua treimi in fiecare Camera (art.151, alineatul 1, Constitutia Romaniei) sau, si mai rau, de trei patrimi din Camerele reunite, daca nu se ajunge la un acord (alin.2). Abia dupa aceea se merge la referendum. Iar ideea de a obtine astfel de majoritati in actualul Parlament impotriva CCR e hazlie, sper ca sunteti de acord.
Orice lege trebuie să aibă un scop (presupun că ați mai auzit de sintagma „spiritul legii”) care trebuie să respecte anumite criterii etc (nu intru în teorii de drept într-un mesaj pe net) de care judecătorul trebuie să țină cont atunci când judecă; CCR - pe lângă faptul că a comis un abuz fantastic, ignorând însăși Constituția - a ignorat scopul acelor prevederi (scopul pentru care procedura de demitere are nevoie de semnătura Președintelui este fix acela de a preîntâmpina impunerea discreționară a voinței unui politician, în contrast cu decizia autorității care are căderea să hotărască - CSM).
Președintele veghează; garantul este CSM, iar CSM - în această calitate - a zis că min. justiției nu are bază pentru a cere demiterea PG.
Sigur că în România CC este garantul supremației Constituție, însă cazul a ajuns la CEDO, deci Președintele avea - în temeiul dreptului de a veghea la respectarea Constituției (eu nu știu să fie stabilit pe undeva faptul că hotărârile CC sunt infailibile) și la buna funcționare a autorităților publice (inclusiv CCR) - posibilitatea să amâne semnarea decretului până când se pronunța CEDO; dacă nu a făcut-o, se cheamă că Iohannis este ori idiot - și trebuie să plece - ori mișel - și trebuie să plece.
PS: exemplul cu Jospin este nepotrivit, pentru că și în Franța procedura de nominalizare a candidatului pentru funcția de prim-ministru are scop punerea în funcție a unui Guvern (vă explic, dacă vă interesează, cum se citește textul constituțional, pentru că este exact interpretarea dată de CCR în cazul altui abuz comis de Iohannis anul acesta).
Asta nu il scuza pe Iohannis, pe care nu pot sa il uit pentru faptul ca nici macar nu a gasit de cuviinta sa vina sa faca el anuntul si, eventual, macar sa spuna cateva cuvinte de apreciere.
CCR este instanță de contencios constituțional și judecă (da, e termenul corect) un anumit tip de cauze.
Devenim plictisitori dacă încep acum să vorbesc tehnic și am să vă dau o informație pe care am să vă rog să o comentați: la 1 an distanță de la evenimentele care fac obiectul discuției noastre, același președinte, în baza aceleiași Constituții, obligat de aceeași CCR a refuzat să semneze decretele de revocare din funcții a altor reprezentanți de-ai unei autorități a statului.
Deci când e obligat și când are voie să-l doară-n cot de deciziile CCR?
Iohannis putea amâna semnarea decretului care autoriza punerea în practică a unei hotărâri abuzive luate de autoritatea constituțională până la calendele grecești și nimeni nu-l putea obliga să facă altfel, pentru că - am spus-o în trecut și am să o repet de fiecare dată - avem o Constituție idioată.
Dreptul dnei Kovesi de a contesta hotărârea s-a născut din momentul publicării, pentru că în cuprinsul acesteia CCR i-a refuzat dreptul de a se adresa unei instanțe; președintele se face vinovat de demiterea abuzivă fără a afecta prin semnătura sa - pozitiv sau negativ - dreptul PG de a se adresa CEDO.
Deh, asta cam așa-i!
Sunt curios dacă și tu erai printre cei care, la acea vreme, nu vedeau vreo diferență importantă între ”a propune” și ”a decide”, susținînd sus și tare că ambele aparțin de drept ministrului justiției și că un președinte de țară e doar un soi de notar care trebuie să semneze ce-i pune sub nas acesta. Căci CCR de bună seamă așa a considerat.
Și acum, hopa că președintele e vinovat!!
În ce mă privește, consider că după decizia (strîmbă) a CCR, președintele nu avea decît o altă opțiune: să-și depună mandatul (ori, in extremis, să ignore decizia curții oferind astfel Parlamentului posibilitatea suspendării sale, urmată eventual de eșecul referendumului de demitere).
Da, președintele este vinovat, pentru că lipsa de acțiune nu-l disculpă, dimpotrivă, oferă o măsură a incapacității sale de a-și exercita prerogativele constituționale ale funcției în care a fost cocoțat (fără merit, dacă mă întrebați pe mine) de electoratul român.
Președintele putea amâna la nesfârșit semnarea decretului - n-a făcut-o, așa că n-are decât să-și asume disprețul oamenilor ca mine care au habar de drept; dacă e să cred un interviu care amintea de o afirmație de-ale dl Popescu (informația următoare nu este verificată, deci o puteți lua cu titlu de posibilitate și mă puteți corecta), chiar i-a cerut dnei Kovesi să demisioneze ca să-l scape de sarcina de a se arăta bărbat de stat în condițiile în care el poate fi doar un simplu pitic din spatele aleei...
În realitate PSD-ul... Adică pardon, Parlamentul,.. nu ar fi intrat în dezbateri fine despre spiritul legii și principii. Aveau decizia ccr ca pretext de destituire a președintelui. Il suspendau, organizau referendum în doua săptămâni, însă în alea doua săptămâni semna tot ce trebuie Tăriceanu (aka al doilea om în stat, ales indirect cu mai puțin de 80.000 voturi într-o sigura circumscripție).
Nu ma conta rezultatul la referendum. Iar procedura asta de destituire pt parlament nu presupune niciun risc. Rezultatul e fie zboară președintele, fie nu se întâmplă nimic.
Sigur că putea fi suspendat (Constituția nu are instituția „destituirii” președintelui), psd, plm, ptr și alte p-uri puteau face ce dezbateri ar fi dorit, românii puteau și ei vota cum doreau la referendum, Tăriceanu putea semna ce considera el de cuviință.
Însă astăzi Iohannis ar fi putut ieși în față și sune că el nu a fost coautorul unui abuz asupra PG al României și va veghea tot mandatul la respectarea drepturilor fiecărui cetățean, inclusiv în fața autorităților statului, pentru că aceasta este motivul pentru care avem președinte!!!
KI: nu vreau!
TT: tanti CCR, KJ nu vrea să semneze.
[între timp KJ către LKC: nu vrei tu să demisionezi, iubire, ca să fie bine, să nu fie rău?
LKC către KJ: nu.]
CCR: băi KJ, vezi că tre să semnezi, prietene, pen că nu-i după tine; ah, LKC n-are voie să conteste decizia (=> abuz nr 1)!
KJ: [semnează => consfințirea instituțională a unei demiteri abuzive]
TT a zis „băi, eu zic s-o omorâm pe LCK”
CCR a zis: „băi KJ, vezi că tu ești obligat să apeși pe trăgaci”
iar KJ a apăsat.
În cazul acesta cine-i vinovat de crimă?
„la 1 an distanță de la evenimentele care fac obiectul discuției noastre, același președinte, în baza aceleiași Constituții, obligat de aceeași CCR a refuzat să semneze decretele de revocare din funcții a altor reprezentanți de-ai unei autorități a statului.
Deci când e obligat și când are voie să-l doară-n cot de deciziile CCR?”
LD: cine o executa pe vaca aia primește niște acadele.
TT praf o fac! Uite ce ievaluare i-am dat! LD, merit acadeaua, Maria ta?
KI Mars fraiere și șterge-te cu ievaluarea ta!
LD bai incompetenților,aia încă misca. Dacă aia nu zboară aia instant zburați voi toți.
TT dar KI...
LD Nu ma interesează c-o apară KI, ala e un papagal fără nicio putere reala!
CCR sa trăiți sefu, luminatia ta, noi sărim și-l ținem pe KI sa n-o poată apară. Ii punem pistolul în mana și ii forțam sa apese pe trăgaci. Iar dacă ki se zbate prea tare, nu-i bai, chemam și "reprezentanții poporului", aleși prin vot democratic, pe sprânceană, fix tot de luminatia ta, ii stingem doua sapt lumina și pana se dezmeticeste o rezolva cpt, ca ala pentru un post o rezolva și pe mă-sa!