Când a terminat liceul a dat la una din cele mai bune facultăți din URSS, la Tbilisi. A intrat din prima. "Am crezut că am o stea în frunte", a gandit el la momentul respectiv. La câțiva ani după aceea, ajunsese actor la Teatrul Național din Chișinău, dar simțea că vrea mai mult. Și-ar fi dorit să joace într-un film. Dar într-un film unde? În România. În august 1999, avea în buzunar 100 de dolari, pe care îi câștigase făcând prezentare de modă într-un club, și s-a hotărât să se folosească de ei ca să își schimbe viața. Și-a cumpărat cu ei un bilet de tren spre București și o șansă la Oscar. S-a urcat în tren convins că va reuși.
„Am ajuns la 6 dimineața în București la Gara de Nord și am avut un șoc: erau peste tot munți de gunoaie. Munți de gunoaie și cârduri de câini”. Mai fusese în turneu la București, dar nu le remarcase niciodată. Acum se uita la oraș cu ochii cuiva care își caută o casă. S-a dus la un chioșc de ziare și a cerut un Makler, ziarul de anunțuri din Republica Moldova.
„Vânzătoarea s-a uitat ciudat la mine: Un ce? Nu știu de ce m-am gândit că Makler ar putea să fie și în România, la 28 de ani ar fi trebuit să fiu mai isteț. Am luat Anunțul de la A la Z și mi-am căutat o garsonieră, uitându-mă după prețuri, că nu știam nicio zonă. Nu știam pe nimeni, nu mă știa niciun câine”.
Barman într-o bombă din București
A ajuns la marginea Bucureștiului, la un apartament din anii ‘60 despre care și-a dat seama că fusese renovat ultima dată la Tezele lui Ceaușecu din iulie 1971. Proprietara i-a pus în vedere că nu are voie să înlocuiască patul. „Mi-a spus că mama ei murise în el în urmă cu o săptămână. Am rămas, că aveam nevoie de un acoperiș deasupra capului.
Câteva zile am dormit pe jos, nu am putut să trec fizic peste chestia aia. Apoi m-am obișnuit”, povestește. Și-a cumpărat un telefon mobil cât o cărămidă, s-a înscris la câteva filme de casting și a fost convins că în două săptămâni va avea primul rol de succes.
După câteva luni, lucra ca barman de noapte la o bombă de lângă Cinema Gloria, mătura covorul de coji de semințe scuipate de clienți direct pe jos și se bătea cu câinii maidanezi. Un singur sprijin a avut în toată această perioadă, pe fostul său coleg de clasă, care aflase că e la București și le ceruse părinților lui numărul de telefon. „Băiatul ăsta m-a susținut opt luni de zile din toate punctele de vedere, dacă e să scriu o carte despre viața mea Andrei Caliniuc va avea unul dintre cele mai importante capitole.” De succes nici nu putea fi vorba. Realitatea zilei era supraviețuirea. După aproape un an de zile, singurul lucru pe care îl reușise a fost să scape de accent.
Cum a ajuns asistent la UNATC
În luna iulie, niște actori basarabeni pe care îi cunoscuse, l-au sfătuit să se ducă la UNATC și să încerce să se înscrie la un masterat sau la un doctorat. Ca basarabean ar fi primit o bursă și un loc la cămin. „M-am dus și i-am spus portarului că vreau să vorbesc cu un profesor. Și mi-a zis: Băi, dar tu știi ce e acum? E vacanță și nu e nimeni, singurul om care e aici e rectorul, Florin Zamfirescu. Pot să mă duc la dumnealui? Mergi. M-am dus acolo și i-am zis că sunt basarabean și că aș vrea să fac doctorat sau un masterat. Și s-a uitat la mine și mi-a zis: Dar eu te cunosc de undeva. Eu am înlemnit. Mi-a zis: Tu ai fost cumva în turneu la Odeon, de la Chișnău? Dar ce vrei să faci? M-a întrebat unde am făcut școala? În Georgia, la Tbilisi. Știi rusă? În rusă am făcut-o. M-a luat asistent la anul I, mi-a zis că vrea să vadă experiența mea din Rusia. Doi ani de zile am fost asistent la domnul Zamfirescu, datorită lui acel an nu a trecut degeaba”.
A început să cunoască oamnei. În 2001, a primit un rol de figurație la Teatrul Național. Apoi a fost chemat să traducă pentru un regizor rus care punea în scenă „Trei Surori”, de Cehov și a ajuns să fie distribuit de acesta într-un rol. „Primul casting de film pe care l-am luat, a fost un rol mic în „Moartea domnului Lăzărescu”. Aveam un rol de figurație, după care am intrat într-o telenovelă. Am cunoscut oameni, m-au cunoscut pe mine. Iar declanșatorul a fost când am primit rolul în serialul „Lombarzilor 8”. A fost un rol central, am stat la filmări trei luni. mi-a dat și mie încredere”, spune Dorian Boguță. De atunci a mai jucat în filme precum „Francesca” și „Portretul luptătorului la tinerețe” și se pregătește acum să înceapă, din postura de regizor, filmările la „Urma”, o nouă peliculă cu accente autobiografice pentru care a primit finanțare de la CNC.
„Odată m-am trezit plângând pe stradă că nu reușesc să fac ce îmi place. Și aveam 31 de ani”
Cei mai grei au fost anii de început în București, când nu îl mai suna nimeni înapoi după vreun casting: „A fost chinul meu cu mine. Aveam succes la Chișinău și mă gândeam că și aici o să devin mare actor. Nu se întâmpla și mă întrebam dacă sunt capabil să fac actorie. Problema mea era alta: Eu nu știu dacă știu să fac actorie. Însă nu știu să fac nimic altceva. Și, vrând-nevrând, a trebuit să rămân să fac actorie. Odată m-am trezit plângând pe stradă, că nu reușesc să fac ce îmi place. Și aveam 31 de ani”, spune Dorian Boguță. Vorbește despre ego-ul actorilor:
„Actorul e foarte egoist. Cu actoria e o chestie ciudată. Dacă, odată, ți-a zis cineva că ești bun, tu te crezi cel mai bun de pe pământul ăsta. Egoul ăsta te umflă și te crezi cel mai tare. Bun, se întâmplă să joci într-un spectacol și să modifici niște trăiri emoționale la spectator. Dar, hai să fim serioși. Chirurgul salvează de la moarte. Noi nu salvăm de la moarte. Eu vreau să văd un actor care să renunțe la succes. Eu sunt la fel”, crede el.
Prima lecție de actorie - așteptarea
Împreună cu Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, Dorian Boguță a fondat o școală de actorie de film. Foarte mulți dintre cei care vin să îi urmeze cursurile sunt oameni care lucrează în corporații, care își doresc ca în timpul liber să facă lucrurile puțin diferit.
După absolvire, cursanții apar într-un film. Așa s-a întâmplat în cazul peliculelor „Lovea Building” sau „Două Lozuri”, care urmează să aibă premiera în curând.
La prima lecție pe care o fac, cei care se pregătesc să devină actori sunt puși să aștepte, pur și simplu, în timp ce sunt filmați și peste 20 de ochi se uită la ei. Unii transpiră. Alții stau cu mâinile și maxilarele încleștate. Alții se bâțâie pe scaun. „ Știi ce face omul cel mai des în viață? Omul așteaptă. Tu aștepți să zic ceva. Eu aștept să îmi pui o întrebare. Așteptăm. Cineva așteaptă ceva. Actoria înseamnă să îți asumi o situație. Nu să te prefaci sau să joci. Aia e prefăcătorie și joacă. Să-mi asum o situație și să fiu firesc, natural, pentru a putea transmite o emoție. Noi le explicăm cursanților că în momentul în care începi să gândești concret și pe bune, tensiunea va dispărea. Omul este dus de gând. Gândește-te că aștepți ceva concret, pe mama sau pe iubitul intrând pe ușă. Și gândște-te în momentul ăla pe unde o fi și de ce nu vine. Atunci corpul tău se va relaxa și vei avea gând în ochi. Când are gând în ochi, omul devine interesant și vrei să îl urmărești. Nu există greșeală, trebuie să încerci să treci de o limită. Pur și simplu trebuie să începi să gândești”, spune Dorian Boguță.
În următoarele săptămâni vei putea cunoaşte şi alţi oameni speciali, oameni care şi-au depăşit limitele şi care au ales să meargă înainte cu un singur gând: să-şi trăiască viața aşa cum aleg.
Ca să poți face și tu asta, setul următor de întrebări, întocmit de specialiştii în dezvoltare personala de la SARGIA Partners, te va ajuta să îţi cunoşti limitele şi să le depăşeşti.
La final, poţi descărca un material pe baza căruia să evaluezi cât de aproape eşti de “Proiectul tău de viaţă“.
„Dacă-ți știi locul, vei putea crește. Dacă te crezi mai sus sau mai jos, nu vei putea să te dezvolți”
Iată cum răspunde Dorian Boguță:
Ce fel de persoană considerați că sunteți?
Eu cred că sunt o persoană norocoasă că fac ce îmi place.
Care este, în prezent, definiția dvs. pentru succes?
Talent și să-ți știi locul tău. Dacă-ți știi locul, vei putea crește. Dacă te crezi mai sus sau mai jos nu vei putea să te dezvolți. Talentul e un ingredient important pentru că înseamnă carismă. Carismă înseamnă că oamenii vor să te vadă. Dacă vor să te vadă înseamnă că ai succes.
Care e cea mai mare provocare pe care o aveți de înfruntat în prezent?
Pentru mine, viața nu înseamnă doar viață profesională, înseamnă și viață personală. Provocarea mea este să pot ieși la un moment dat pe un drum la care să înțeleg ce e cu mine și ce vreau eu mai mult: viață profesională sau un echilibru personal?
Dacă în următoarele 90 de zile ați avea un scop precis, pe care l-ați urmări cu disciplină, la ce rezultate credeți că ați ajunge?
Probabil la un rezultat dorit pentru că știu că sunt destul de ambițios. Însă depinde de scop, că dacă îmi pun în cap să învăț araba nu sunt convins ca îl voi atinge."
Ce credeți că v-ar putea împiedica să vă atingeți scopul?
Eu însumi.
Ce sunteți dispus să sacrificați pentru a vă atinge obiectivele?
Singura chestie pe care o pot sacrifica, singura, pentru că mi se pare prea nesimțit să îți sacrifici niște lucruri pentru obiective este odihna mea, somnul meu. Niciodată n-aș putea sacrifica ceva care să aibă legătură cu oamenii din jurul meu. Nu aș putea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.