foto: Inquam Photos / Anastasia Ehim
Mă uitam în noaptea care a trecut cum se apropie vizualizările documentarului Recorder de 2 milioane. Mă uit la reportaj pentru a doua oară și mă întreb dacă de data asta o să aibă ca efect o schimbare. Pentru că aroganța puterii și iluzia lor de a fi de neatins sunt pretutindeni. Un primar pe care l-am atenționat odată despre ceva în neregulă în comuna lui mi-a răspuns cinic: „Scrie, Daniel, chiar scrii frumos, dar cu ce te ajută? Oricum nu schimbi nimic…”
Același lucru l-am observat la alții care scriu sau filmează, dovedind lucruri neacceptabile în țara asta: se schimbă vreodată ceva?
Tot echipa Recorder a scos la iveală scandalul Nordis, dar dna Vicol este în libertate. Sistemul-caracatiță este rezilient și probabil și de data asta așteaptă să treacă furtuna ca să revină la business as usual. Iar societatea este obosită, cinică, lipsită de încredere și greu de mobilizat către orice acțiune de protest.
Dar treaba e groasă. Echipa Recorder din nou a făcut foarte clar că România nu a ajuns să fie un stat de drept, ci este o încărcătură de clientelism politic de tip mafiot. Nu este ceva nou, dar au arătat cu precizie mecanismele prin care funcționează statul de nedrept, care sunt pozițiile-cheie și pârghiile traficanților de influență. Îi felicit și constat că ei măcar dovedesc că jurnalismul poate fi a patra putere într-un stat de drept — măcar una din patru funcționează independent.
Dar după semnalizarea problemelor trebuie acționat. Oare cine poate face asta?
Președintele Dan a comentat că documentarul arată fapte și opinii care trebuie probate. Dar de către cine, dle președinte? Tot de ei? Cine ar putea face dreptate într-un stat de drept care nu funcționează?
Nu vrem trial by media, nu vrem dreptate prin proteste pe stradă — dar atunci ce vrem? Cu ce ajută milioanele de vizualizări - cum spune dl Simion - care iarăși arată cât de gol este împăratul? Nu era el cu lupta împotriva corupției, sau era doar reclamă?
Problema principală este că partea necoruptă a societății românești este minoritară, în sensul că multă lumea a avut tangență cu corupția, și nu putem aștepta să ne conducă tineri care nu au participat la corupție niciodată.
De când scriu mereu aud același lucru: „Nu crezi că generalizezi despre corupție?!”
Dacă scriu despre mașini scumpe cumpărate cu bani nefiscalizați, aud că sunt și oameni cu mașini mari cumpărate din venituri cinstite. Când scriu despre defrișările de pădure, aud că mai puțin de jumătate din tăieri sunt ilegale. Când scriu despre învățământ sau despre justiție, primesc reacția că mulți oameni decenți lucrează ca profesori sau ca judecători. Logic. Dar asta nu înseamnă că am aranjat lucrurile cum trebuie.
Faptul că pădurea este tăiată este parțial vina hoților, dar și a complicilor și a martorilor fără atitudine. Faptul că justiția nu este independentă este parțial vina corupților, dar și a complicilor și a martorilor fără atitudine, din frică, din comoditate, din drepturi câștigate, din loialitate falsă.
Și dacă dl președinte se întreabă de ce Recorder a găsit doar trei oameni care vorbesc deschis — daaaa, dle președinte: din frică!
Dar ca să închei pozitiv — ca printr-o minune avem acum la vârful statului doi oameni fără acuzații de corupție. La ei apelez cu sugestia să lase deoparte diferendele lor și să formuleze o declarație de regret oficial, scuze oficiale din partea statului român către cetățeni, pentru toate faptele de corupție de-a lungul anilor, după Revoluția din ’89.
O declarație care să includă și un apel la participare națională la lupta împotriva corupției. Cumva trebuie să transformăm minoritatea necoruptă într-o majoritate dedicată luptei împotriva corupției, iar o astfel de declarație ar putea crea o energie nouă.
Pe deasupra, propun să introducem pentru toți cei care au treabă cu statul un simplu act: un cod de conduită, o declarație în care toți cei care lucrează la stat sau colaborează cu statul se pot declara împotriva corupției în orice formă. Ar fi simbolic, dar ar putea funcționa ca un ritual în care exprimăm dorința de schimbare, dorința de a trăi într-un stat de încredere, nu într-un stat de șantaj.
Nu am crezut niciodată în ideea unui „candidat-mesia” în politica românească; nu există mântuire instantă fără efort de lungă durată. Dar aș putea să văd în președintele Dan și premierul Bolojan un fel de cuplu Moise - Aron, cu care să începem în sfârșit drumul lung de eliberare din sclavia corupției, spre o țară a făgăduinței. Poate că nu vom ajunge acolo mâine, dar, dacă din cei 40 de ani în deșert au trecut deja 36, aș spune că trebuie să ne grăbim un pic!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.