Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

După o nouă blocare a cardului de sănătate, un medic de familie răbufnește: „Se face economie pe spinarea oamenilor care nu-și pot lua medicamente”

Marți dimineață, cardul de sănătate s-a blocat din nou, după ce în urmă cu trei săptămâni cardul a fost blocat mai bine de patru zile. Însă și atunci când sistemul informatic care asigură funcționarea cardurilor de sănătate merge, merge de parcă stă, spun medicii.

„Acest card este o bătaie de joc națională! Marți dimineață n-a mers iar, dar și când funcționează, funcționează foarte prost, foarte încet, nu se validează”, răbufnește medicul de familie Andrei Anastasiu, care, atunci când pică sistemul informatic, are o coadă de 20 de oameni la ușă.

Sistemul cardului de Sănătate a costat aproape 20 de milioane de euro și a fost implementat de asocierea HP Romania și Novensys Corporation, subcontractant fiind SIVECO România. Ulterior, contracte de mentenanță în valoare de cinci milioane de euro au fost atribuite prin licitație firmei Teamnet, fondate de Sebastian Ghiță. Licitația a fost contestată de Hewlett-Packard Romania (HP) și European Funds Invest. CNAS a câștigat procesul cu acestea la sfârșitul lui septembrie, iar contractele cu Teamnet sunt pe cale să fie semnate.

„Suntem în faza de negociere cu Teamnet, Nu știu cât vor dura negocierile, nu pot să vă dau o estimare precisă. Nu vrem să semnăm orice sub presiune”, a declarat pentru Republica.ro Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al CNAS. Acesta recunoaște că este o problemă cu sistemul care asigură funcționarea cardului de sănătate. „Noi nu am negat că este o problemă. După ce va fi semnat contractul cu firma de mentenanță, va dura probabil în jur de 30 de zile ca să ia sistemul în primire. Apoi vom putea să-i tragem la răspundere”, spune Costache. Deocamdată de sistem se ocupă IT-iștii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Un departament care numără în jur de 30 de oameni, dintre care cel puțin 10 sunt detașați, potrivit spuselor lui Costache la casele din teritoriu. Rămân 20, dintre care o parte se ocupă de mentenanța sistemului informatic ce asigură funcționarea cardului de sănătate. 

Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, avea marți dimineață peste 20 de oameni la ușă, care veniseră să-și ia trimiterile pentru analizele de laborator. E început de lună, iar plafoanele pentru analize decontate de stat se termină foarte repede.

„Acest card a fost făcut să funcționeze online. Ulterior, softiștii CNAS au făcut, în urma deselor disfuncționalități, o cârpeală astfel încât sistemul să funcționeze și offline”, povestește Sandra Alexiu. 

„Astăzi nu a mers nici măcar offline. Nu se înregistra semnătura, asta însemna că dacă dau rețete le plătesc din buzunar, dacă dau trimiteri plătesc orice decurge din această trimitere din buzunar. A fost făcută o nouă modificare în lege care să ne permită să lucrăm fără card dacă sistemul nu funcționează. Doar că de la ora 9 la 11, CNAS nu a dat comunicat oficial că sistemul nu funcționează și nu am știut dacă e valabilă derogarea. Am trimis oamenii acasă”, spune medicul. Pare complicat de înțeles? Chiar este. „Un soft ar trebui să ne ușureze munca, nu să ne-o îngreuneze. Nu ar trebui să fie atât de complicat. Eu introduc și scot cardul în cititor de 25 de ori pe zi, câți pacienți pot să am. Mereu sunt probleme”, spune Sandra Alexiu.

Îl întrebăm pe Augustus Costache despre situația descrisă de doctorița Alexiu, despre faptul că sistemul nu a funcționat offline. „Însemnă că e o problemă la cititorul dânsei de carduri. Dacă dumneavoastră nu va merge stickul care intră în calculator nu e vina rețelei”, susține acesta.

Medicul de familie Andrei Anastasiu vorbește despre felul în care îi afectează aceste defecțiuni pe pacienți. „Sunt oameni care nu-și mai pot face rețetele și sunt dependenți de reducerea aceea de la stat. Se face economie pe spinarea oamenilor care nu-și pot lua medicamente”, spune el. 

Rău cu rău, dar mai rău, continuă el. Pentru că să te ferească Sfântul să îți pierzi vreodată cardul.

O pacientă de-ale sale care a pățit acest lucru, a trebuit să facă cerere, să ia o adeverință înlocuitoare pe două luni, apoi un nou card cu care a venit din nou la medicul de familie. „Doar că noul card nu funcționa, așa că trebuie iar drumuri, iar adeverință valabilă două luni și vorbim de oameni în vârstă”, se revoltă medicul Anastasiu. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Poate ca este off topic dar incercati sa solicitati cardul european de sanatate: vi se cere de catre CNAS (Prahova in cazul meu) sa dovediti ca sunteti asigurat. Daca m-as fi dus la Posta Romana poate ca ei aveau nevoie de o asa dovada, dar la CNAS sa ti se ceara sa dovedesti ca esti asigurat! Nu va mirati, la fisc vi se cere copoie Xerox dupa un act emis de ei in aceeasi zi iar la starea civila vi se cere copie dupa certificatul de nastere emis de, ghici, chiar starea civila. Asa ca chestiile astea cu cardul de sanatate care sunt muuuult mai complicate nu au cum sa le iasa din prima.
    • Like 1
  • Inca o " realizare " grandiosa a bunilor romani" , Ponta Victor Viorel si Sebi Ghita ( dupa autostrada mesterului Ponta , aia de s-a surpat dupa o luna ) pt fraieri platitori de taxe ai acestei tari , in special pt aia de-i vor la butoane inca 4 ani , aia care au alergie la Julien si Werner .
    • Like 0


Îți recomandăm

Pepenii lui George Mihai de la Avantaj Distribution (Slobozia Nouă), fermă partener Lidl

Îi produc George Mihai și echipa lui de 25 de angajați și 100 de zilieri de la Avantaj Distribution SRL, iar pepenii ajung pe mesele românilor, dar și slovacilor și polonezilor, prin intermediul parteneriatului cu Lidl. „Din primul profit, am plecat în vacanță în Grecia”, își amintește antreprenorul de 47 de ani, pe care Republica l-a vizitat și anul trecut. Spune că nu îi place munca de birou și ar sta toată ziua în aer liber, alături de bogăția lui, dacă ar putea.

Citește mai mult

Gramatica la liceu / sursa foto: Profimedia

Te-ai oprit vreodată înainte să trimiți un mesaj, întrebându-te dacă ai scris corect? Ai ezitat între un ,,i’’ și doi, ai șters o propoziție pentru că nu mai știai unde trebuie pusă virgula sau ai reformulat o frază doar fiindcă nu aveai încredere că respectă regulile limbii române? Dacă astfel de situații au devenit obișnuite, este firesc să ne întrebăm cât de mult contează gramatica și ce se întâmplă atunci când școala încetează să o mai predea sistematic.

Citește mai mult

familie fericita

Andreea și Mihnea au o viață împlinită: 42 și 44 de ani, un copil de 10 ani, un credit pentru casă și cariere stabile. Fac tot ce ține de prevenție - nu lipsesc de la controalele medicale periodice, își fac analizele recomandate și încearcă să păstreze un stil de viață echilibrat. Cu câțiva ani în urmă au încheiat și o asigurare privată de sănătate cu acoperire internațională, convinși că e genul de decizie la care speri să nu fii nevoit să apelezi vreodată. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Alex Livadaru

Președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, spunea că discuția pornise greșit - se vorbea despre regiuni, guvernatori de regiuni, dar nu se dezbătea despre comasarea comunelor, despre administrații care nu se susțineau financiar și trăiau numai din bani de la centru, ca să achite nișe lefuri ale unor politicieni (primari și consilieri locali) și funcționari. Existau politicieni care își exprimau temeri legate de regiunea cu județele în care populația majoritară nu este de etnie română. Județele care să fie considerate „capitalele” acestor regiuni i-au făcut pe mulți să se încaiere: care merită mai mult, Brașov sau Sibiu, de exemplu?

Citește mai mult