(Foto: Guliver/Getty Images)
Am participat zilele trecute la un eveniment interesant despre calea ferată română, denumit îndrăzneț Thinktrain – Punem România pe șine. Lume multă, mulți ceferiști, foști și actuali, locație interesantă - clubul Expirat halele Carol.
Particip de mai mulți ani la acest gen de reuniuni și în timp am constat că au câteva puncte comune. În primul rând la toate reuniunile participă domnul profesor Udriște, iar în al doilea rând este o atmosferă de resemnare în fața viitorului.
Cel mai așteptat, apreciat și optimist moment a fost prezentarea dlui Alexandru Mironov, un fel de amintiri din viitor pentru visători și nebuni. Trenul Maglev pe pernă magnetică care circulă printr-un tub inclusiv prin tuneluri intercontinentale. Viteze de 1200 de kilometri la oră care vor lăsa avioanele să se odihnească în hangare. Dar cel mai mult mi-au plăcut propunerile domnului Mironov pentru căile ferate romane, un TGV de la Paris la București și un tunel la Giurgiu pe sub Dunăre până la Russe. Excepțional.
În felul acesta conferința a început într-un mod plăcut și relaxant. În rest vechile probleme ale căii ferate române. Am constatat însă că există cel puțin două tendințe în dezbaterile acestea pe tema situației căilor ferate române. Există vorbitori care fac trimitere la istorie, la istoria pionierilor căilor ferate, dar și la istoria mai recentă, a căilor ferate române în comunism. Cu prezentări în power-point, grafice colorate, comparații, oftaturi, înțelegem că CFR-ul era mult mai bine înainte. Reforma din '98 nu a fost bună, iar toate societățile care au rezultat din această companie trebuiau să rămână într-un holding. Nostalgia unor timpuri acum apuse.
Apoi există vorbitori care susțin cu înverșunare privatizarea căilor ferate române până la capăt. În special este vorba despre CFR Marfă, societate care în lipsa unor subvenții legale de la stat pe o piața concurențială a acumulat datorii uriașe. Statul nu poate ajuta societatea pentru că este strict interzis de politica europeană. Mai mult chiar, CFR Marfă riscă să fie obligată să returneze datoriile șterse anii trecuți de stat cu ocazia încercării de privatizare eșuate, situație care ar pune societatea definitiv pe butuci. Tot în contextul ăsta mă gândesc că odată cu trecerea obligațiilor fiscale de la angajat la angajator, în lumina noilor schimbări fiscale, CFR Marfă va intra în imposibilitatea de a-și plăti salariații pentru că tocmai aceste obligații nu le plătea societatea către stat. Dacă nu a putut să le plătească în toți anii ăștia de ce ar putea să le plătească acum. O situație asemănătoare este și la CFR SA sau CFR Infrastructură, cum este cunoscută mai popular. Nici la CFR Călători situația nu e mai roz, dacă luăm în calcul reducerea subvenției cu 10% și trecerea societății pe pierdere. Pentru conducere nu există decât opțiunea disponibilizărilor dacă nu vor să intre direct în insolvență sau faliment. La CFR Marfă, care are situația cea mai critică, este vorba de 6.250 de salariați afectați, cu familiile lor.
Am mai aflat de la domnul Lucian Bode că CFR Infrastructură a avut bani de reparații, revizii și investiții pe care nu i-a cheltuit, însă a plătit prime uriașe conducerii din așa-zisele economii făcute. Afirmații care din punctul meu de vedere ar trebui aprofundate. Starea infrastructurii este jalnică, mai multe voci din domeniu au tras semnale de alarmă că ne vom decupla singuri de la sistemul de transport european, iminența unor catastrofe feroviare este implicită, iar în momentul ăsta noi să nu întreținem și să nu investim este o crimă curată.
A fost interesant că domul Marian Păun, președintele Autorității pentru Reforma Feroviară, organism care va trebui să gestioneze investițiile de la calea ferată, nu a fost prezent. Poate datorită emoției create de videoclipul viral de pe net, în care nu știa exact la ce instituție lucrează și cu ce ocupă.
Colegul Amedeo Neculcea, director de dezvoltare la GFR, a avut o prezentare interesantă, a criticat evident investițiile în infrastructură într-un mod ironic, a observat că trenul a dispărut din mentalul colectiv ca un reper, a făcut comparații între starea actuală și cea de dinainte de război, constatând că nu am câștigat nimic. Cel mai mult mi-a atras atenția faptul ca tinerii ingineri de la Facultatea de Transporturi nu sunt atrași să lucreze în CFR cu salarii minime pe economie, în condiții de muncă neprietenoase pe posturi care necesită răspundere și calificare serioasă. Asistăm la o îmbătrânire evidentă a personalului feroviar, dublată de o deprofesionalizare masivă.
În articolul de față nu doresc să acuz sau să dau soluții salvatoare, doresc doar să prezint informații și situații de fapt.
Trebuie totuși să le atrag atenția celor care se exprimă pe tema feroviară că soluția cu revenirea la vechiul CFR și soluția cu privatizarea CFR-ului sunt două soluții divergente, degeabă stau la aceeași masă și se complimentează cu politețuri, ei susțin două direcții complet diferite. Nu se poate și una și alta.
Astăzi avem companii de transport feroviar de stat și companii de transport feroviar pe aceeași piață liberă. Statul este și arbitru și jucător în același joc cu investitorii privați. În restul țărilor europene reforma de liberalizare a transportului feroviar merge greu, în Germania și Franța abia dacă au apărut câțiva operatori feroviari privați plăpânzi și izolați. În Ungaria operatorul de marfă MAV Cargo a fost cumpărat de un alt operator feroviar de stat, calea ferată austriacă. Cei mai avansați pe linia privatizării sunt cei din Marea Britanie, care au privatizat complet căile ferate.
Starea de fapt de astăzi nemulțumește pe toată lumea, nu am văzut un director, un ministru, un ceferist mulțumit. Suntem într-un sistem de tip struțo-cămilă. Dacă există nebuni care cred că vor ajunge pe Marte, de ce să nu credem și noi că în final căile ferate române se vor salva.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.