Economia de viață. În timp ce britanicii renunţă chiar şi la câteva pub-uri, românii încă mai construiesc biserici

Indiferent de ce-ţi vinde Guvernul contra taxei de televiziune, ştii că lucrurile merg prost când ți se umple 'strada mare' de magazine de cârpe şi firme de pompe funebre. În România şi de chioşcuri de coroane. În Marea Britanie laurii de sicrie sunt mai modeşti, se ocupă de ei orice florărie. Când spun 'strada mare' nu mă refer la magistrala care te învârte prin centrul oraşului, acolo nume celebre îşi negociază chiria la sânge .

Când pleacă, le iau locul sedii de bănci. În inima Lancashire-ului, pe unde îmi duc eu zilele, băncile au sedii în foste spaţii de magazine. Bancherii preferă să plece ei personal în vacanţe scumpe, decât să zidească palate, care în caz de nevoie devin greu vandabile. 'Strada mare' e strada de la botul calului, strada de cartier, acolo unde omul iese să înjure la pub sau pe terase.

Mai întâi am observat că au dispărut frizeriile şi saloanele de coafură, dacă înainte aveam pe alese, acum abia de prind o programare. Unele au renunţat la fotolii şi prosoape de bumbac egiptean şi s-au mutat în spaţii mai mici, rentabile. Altele şi-au trimis patroanele să-şi caute alt serviciu. Puţinele care au mai rămas încă mai servesc ceai sau cafea, dar fără biscuiţi. Apoi au dispărut o parte din măcelăriile de cartier, care făceau şI un pic de aprozăreală. A dispărut şi fotograful profesionist, cu premii naţionale şi expoziţii personale. Au dispărut şi magazinele cu haine de zi cu zi, fără grijă pentru etichete. Chiar şi cele pentru copii. Au apărut ca ciupercile după ploaie magazinele de second-hand-uri, funcţionând sub egida unor fundaţii, parte din profit mergând totuşi spre o cauză mai bună.

În astfel de vremuri, proclamate mulţumitoare de guvern, e nevoie de mult ajutor. IndiferenţI la vremuri, oamenii se nasc, se căsătoresc (sau umblă să se) şi mor. Magazine pentru nou-născuţi mai sunt, nu erau nici înainte foarte multe, dar sunt încărcate cu marfă ca nişte meri altoiţi, de parcă s-au strâns mai multe în braţe, să nu fie trimise la orfelinat.

Dacă în România nunţile fac bani sau aşa sunt gândite, ca să le asigure tinerilor puţin ajutor la început de drum, nunţile britanicilor pun accent pe petrecerea în sine, care să satisfacă visul alb al miresei şi pe semnificaţia actului în sine. Pentru ele au apărut emisiuni de televiziune, în care celebrităţi ale zilei încropesc o seară de vis, pe buget redus. La nunţi, de obicei, mirii dau câteva rânduri de băutură, după care fiecare îşi cumpără cât pofteşte, de la bar. Aşa e şi la petrecerile de zile de naştere. Cu onomastice nu se ocupă. Nu cadourile scumpe contează în Regat, ci distracţia şi fericirea ca efect al băuturii.

Până una-alta îmi aduc aminte de înştiinţarea de majorare a preţurilor la gaze şi electricitate. Una considerabilă. Cele la alimente vin pe furiş. Şi dacă nici astea nu-mi pălesc zâmbetul de pe buze, mă sufocă vitrinele pompelor funebre. În vremuri fericite obişnuiam să-mi ajustez ţinuta şi rujul în geamurile lor, îmi surâdeau de dincolo staruri hollywoodiene, prizoniere pe plăci de marmură neagră, nu mai mari decât o carte, cât să acopere urna şi o mână de pământ, cea mai ieftină înmormântare. Acum vitrinele îşi schimbă hainele funcţie de sezon: maci de Ziua Eroului, flori ale soarelui în vară, struguri şi frunze moarte mai pe toamnă. O fi criză şi în rai de a început Dumnezeu să primească cu băutură de-acasă. Acolo s-o fi dus şi Lacrima lui Ovidiu. Trec în fugă, să nu se prindă ceva de mine şi dau de atelierele de reparaţii: rame de ochelari, calculatoare, maşini de spălat. Încă rezistă.

Magazinul de sari-uri a dispărut, nici minorităţile nu se îmbracă mai bine. În locul lui invită la o imagine de vacanţă salonul de bronzat. Chiar dacă plouă, măcar să ne arătăm fericiţi, de parcă abia ne-am întors de la Ibiza. Librăriile o duc binişor în centrul oraşului. Biblioteca de cartier s-a închis, deşi s-au strâns semnături să fie salvată. Primăria a oficiat căsătorii între cele megieşe, ca să consolideze afinităţile. Au rămas pe loc, aruncând umbre râncede pe trotuar, bucătăriile la minut, cu livrare la domiciliu. Parfum de ciocli şi de ulei ars.

Vacanţele mi le petrec acasă, în Bucovina. Pe bulevardul copilăriei mele zici că am tras decorul englezesc după mine. Cârpe şi coroane cu flori cerate. Mai puţine şaormerii, o brutărie, dar concurenţă mare între farmacii. Parcă mi-e dor de abundenţa de electrocasnice, care îmbiau la rate sucitoare de minţi. În timp ce britanicii renunţă chiar şi la câteva pub-uri, românii încă mai construiesc biserici. Cam aşa stă treaba cu mândria naţională. Ştii că lucrurile merg prost într-o ţară, când în loc să schimbi o vorbă cu Tache, crâşmarul, peste buza halbei de bere, stai la bancuri cu unul care îţi face ofertă la cufăr cu mânere şi lustru de stejar, văl alb, dar nu de mireasă, din partea casei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp