Foto: Profimedia Images
Cine ar fi crezut că Donald Trump, fostul star de reality show transformat în președinte al SUA, ne va oferi un cadou neașteptat: sentimentul profund de europenism? Când a declanșat războiul tarifelor împotriva Europei, probabil nu și-a imaginat că va reuși ceea ce liderii europeni încearcă de ani de zile: să ne facă să ne simțim cu toții parte dintr-o mare familie continentală.
Până acum, europenii semănau cu acei veri care se întâlnesc doar la nunți și înmormântări, schimbând politețuri și evitând subiectele sensibile. Dar, când unchiul de peste ocean a început să arunce cu taxe vamale în stânga și-n dreapta, ne-am trezit brusc uniți, apărându-ne onoarea comună. Francezii și germanii, odinioară rivali istorici, acum își dau mâna peste granițe, iar noi, românii, ne simțim de parcă am fi moștenitorii unor imperii care au colonizat întreaga lume. O fi fost nevoie de niște tarife agresive ca să ne dăm seama că, de fapt, și noi suntem parte dintr-un club select. Până ieri ne simțeam ca în a doua Europă – chiar și cu Schengenul bifat, parcă tot cu cheia de gât ne lăsau. Acum, însă, „Noi” îi cuprinde pe toți: moștenitorii lui Molière sau, de ce nu, ai lui Dante. Până la urmă, suntem și noi latini, ca frații noștri de peste Rin sau peste Sena.
E aici un moment care merită amintit: legenda sau celebra întâmplare de la NASA, când președintele american vizita centrul și saluta membrii echipei. Pe rând, fiecare dădea mâna cu el și răspundea la o întrebare generică: „How are you? What do you do here?” Inclusiv o femeie de serviciu. Întrebată „What do you do here?”, ea a răspuns simplu și mândru: „We build rockets, sir!” Nu mătura podeaua, construia rachete – pentru că făcea parte din ceva mai mare. Exact așa ne simțim și noi, acum. Că producem mașini nemțești, șampanie franțuzească, parfumuri sofisticate și tehnologii scandinave. Chiar dacă doar montăm un șurub, sentimentul e că și noi construim Europa. Și, dintr-o dată, nu mai pare doar un proiect birocratic, ci ceva viu, care ne include.
Și uite așa, birocrația aia tipic europeană, cea care până mai ieri ne scotea peri albi și dosare cu șină, o privim azi cu alți ochi. Cu ochii recunoștinței, chiar. Pentru că, în spatele comisiilor, avizelor, reglementărilor și directivelor – multe, stufoase și greu de tradus chiar și de Google Translate – stă un sistem care ne protejează. UE are azi cea mai sigură piață alimentară din lume, și da, acesta e un motiv de mândrie. Nu doar că știm ce mâncăm, dar știm că avem drepturi, că nu ni se poate vinde orice cu eticheta întoarsă.
E ca și cum am fi fost invitați la o petrecere exclusivistă, dar nu ne-am simțit cu adevărat parte din grup până când gazda nu a încercat să ne taxeze suplimentar pentru băuturi. Atunci, ne-am dat seama că, de fapt, suntem cu toții în aceeași barcă europeană, vâslind împreună împotriva valurilor protecționiste venite de peste Atlantic.
Așadar, mulțumim, domnule Trump, pentru lecția neconvențională de solidaritate europeană. Cine ar fi crezut că tarifele vamale pot fi noul liant al unității? Poate că, data viitoare, în loc să ne mai certăm pe cine a inventat mai întâi bagheta sau cine face cea mai bună bere, ne vom aminti că avem un inamic comun în taxele impuse de prietenii noștri americani. Și poate, între timp, ne mai descoperim și unii pe alții. Ca frați. Cu tot cu moșteniri imperiale, tradiții culinare și birocratice, și, de ce nu, cu puțin mai mult respect de sine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.