Foto: George Călin/ Inquam Photos
Se vorbește mult despre faptul că profesorul trebuie să câștige respectul elevilor și cei mai mulți susțin că este imposibil. Undeva am citit că nu ai cum câștiga respectul unor copiii, care habar nu au ce este acela respect.
Sunt unul dintre cei care susțin că respectul se câștigă. Nu se cere. Nu se impune. Se câștigă în fiecare zi prin prestanță, comportament, ținută și exemplu.
Am să vă spun o mică povestioară...
Am fost invitată în luna februarie la o școală să le vorbesc copiilor despre cărți, citit, pasiune, menire pe pământ.
M-am dus. În sala unde se ținea activitatea, erau adunați toți elevii claselor V-VIII. În organizarea activității era un moment scurt - maximum 20 de minute - de prezentat cărțile, apoi urma un dialog cu elevii până la sfârșitul orei. Eram la momentul de prezentat cărțile. Doi băieți chiar din fața mea, unul pe rândul întâi și altul pe al doilea, se tot hârjoneau și râdeau. Nu îi interesa deloc „activitatea”. De la hârjoană au trecut la a se zgâlțâi. Puteam să le ignor zgâlțâiala și să continui să vorbesc, dar nu am făcut-o.
M-am oprit din vorbit și am pus pe catedră cartea despre care vorbeam. I-am privit.
- Nu este o oră de curs obișnuită. Ați fost obligați să veniți aici? i-am întrebat.
- Nu! au răspuns amândoi odată, liniștindu-se brusc.
- Uitați cum facem. De ce să fie o tortură să asistați la ceva ce nu vă place?! Puteți pleca. Dacă alegeți să rămâneți, trebuie să vă comportați ca și ceilalți elevi. Nu vă sunt profesor. Nu am niciun drept să vă impun ceva, dar vă pot cere să nu asistați la ceva ce nu vă place, le-am vorbit zâmbind.
Băieții și-au plecat năsucurile în pământ.
- Ei, ce faceți!? Rămâneți sau plecați!?
- Rămânem, au șoptit amândoi.
Am terminat de vorbit. Am purtat și dialogul cu elevii. Mi-au pus întrebări și cei doi din primele rânduri.
La urmă de tot am făcut poze. Cei doi băieți s-au apropiat de mine cu sfială și m-au întrebat dacă vreau să fac poze și cu ei. I-am cuprins pe după umeri râzând. În timp ce cineva ne poza cu telefonul, cel mai înăltuț dintre ei și-a apropiat gura de urechea mea și m-a întrebat dacă sunt supărată pe el. I-am spus râzând că nu. Mi-a spus că i-a plăcut activitatea. I-am răspuns că mă bucur.
...
E un adevăr că elevii nu știu ce este respectul, dar noi, adulții, îi putem învăța asta. Și ce este și cum să îl aplice.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sistemele performante de educație au norme și reguli, dar materia este adaptabilă. Sistemele performante seamănă cu medicina: există ghiduri medicale, dar tratamelele sunt particularizate în funcție de pacient. Noi suntem încă un sistem monolit. Unul ghidat politic, un sistem în care competența nu este întotdeauna baza.
P.S.: Referitor la conținutul articolului, în pedagogie există un moment important al lecției intitulat CAPTAREA ATENȚIEI. Poate că acela nu a funcționat.
stau si ma gandesc in ce fel sa formulez ca sa nu ma intelegeti gresit. Punct-ul ala pe care l-ati pus mie imi arata ca articolul a trecut pe langa dumneavoastra, iar din faptul ca ati raspuns am sentimentul ca lucrati in sistemul de edcucatie. Vreau sa spun ca este imperios necesar sa va puna pe ganduri articolul. Va este adresat, dumneavoastra direct! Nu exagerez cu nimic si nu vreau sa va reprosez ceva sau sa va acuz de ceva. Sa ma explic: articolul vrea sa spuna ca se pot face gesturi mici "la clasa" pentru a-i invata pe elevi (ceea ce n-au reusit parintii) ce inseamna respectul pe care il cerem acestor elevi. Cand puneti punct cu atata fermitate intr-un comentariu pe o platforma sociala, arata ca nu aveti dispozitia si nici dorinta de a imbunatati lucrurile. Da, exista reguli pe care trebuie sa le urmama, dar regulile sunt tot de oameni facute. Cei care isi doresc sa educe, sa poata face ceva in sensul asta, sunt primii care pot propune modificari de regulament. Si nu este intocmai adevarat ca profesorul nu ii poate invita afara. La nivel de scoala se poate organiza acest "afara", de exemplu o sala de lectura sau orice alta sala unde un profesor de serviciu i-ar putea urmari sa nu plece. Poate propunerea mea nu e aplicabila, dar e o idee. Arata ca incerc sa gasesc solutii. Nu sunt din sistem, vorbesc de aiurea, insa incerc sa va spun ca exista o gramada de detalii in educatie care duc o grava lipsa de implicare si dorinta din partea profesorilor de a fi imbunatatite.
Mai dau un exemplu, ca sa nu fie doar din zona respectului: am un baiat in clasa a V-a. La inceput ii placea romana. Acum, e un cosmar, din cauza profesoarei. Efectiv, ceea ce lipseste cu desavarsire este stiinta de a invata. Nu ii invata cum sa invete. Nu ii invata cum sa aloce timp acasa petru cele spuse la clasa. Copii veniti dupa ciclul primar nu au inca deprinderile corecte si nu stiu daca trebuie sa reia acasa doar informatia din caiet sau si pe cea din carte. Cahir nu exagerez, copiii nu stiu sa invete. In shimb, domana le cere cu exigenta o gramada de teme, carti de citit, etc. Dintr-un copil care se ducea cu drag la ora de romana, a ajuns sa o deteste.
Ca o concluzie, da, oricine trebuie sa rspecte un minim de reguli cand vine vorba de o alta fiinta umana, dar nu ne nastem cu asta. Chiar si parintii pot gasi o gramada de motive pentru care ei nu reusesc acasa sa transmita copiilor asta. Si? Lasam societatea asa? Eu cred ca raspunsul este nu.