Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Eminescu – despre egoism

Creștinismul! Religiune a săracilor și a nenorociților, a femeilor pierdute (fiindcă atâtea ademeniri le încungiură din partea celor bogați), tu ești floarea răsărită din sărăcimea Imperiului roman, răsărită din sclavi ce existau spre batjocura stăpânilor lor, din oamenii fără drept, din oamenii care siliți erau să-și năimească brațele cu orce preț spre a nu muri de foame. E atâta martiriu în căderea fiecărei femei sărace, atâta martiriu în furtul celor ce-l comit de nevoie și atâta orbire-sacrilegiu în cei ce-i condamnă.

Fiecare clasă omenească își are logica sa, o logică exclusivă, teribilă, cumplită. Acești dandy avuți, cari împart banii lor la chelneri și curve, cu greu și-ar întinde mâna spre a da ceva celui sărac. Ar chema sergentul de uliță ca să-l puie să-l închidă.

Imorali – ei cer de la alții moralitate, leneși – ei pretind de la alții să lucre, stupizi – ei pretind de la alții ca să fie cuminți. 

Și, cu toate astea, cine-i mai zelos de-a se îngrădi față cu clasele de jos? Ei, cari nu cred în Dumnezeu, în religiune, în ordine divină. Ordinea divină este cuvântul pe care l-au inventat spre a-nvăli interesele lor personale, interesul de a rămâne bogați, influinți față cu oameni mai inteligenți poate din clasa de jos, care-ar merita să steie mai sus ca ei.

Când am citit istoria acelei sărmane fete care ședea într-o mansardă, lucra ziua și noaptea spre a se hrăni cu pâne goală, ca dejunul ei, cum zicea ea, care-n frig, la lumina de petroleu, își rănea degetele lucrând, care era silită ca din 45 de franci să mai îmble și curat îmbrăcată, atunci întreb cine dă dreptul în lume burghezului a-i cumpăra lucrul, ca s-o silească pe această fată să moară de frig și foame pentru ca el să se-mbogățească?

Sărmană față palidă de Madonă! Câte lacrimi te-or fi brăzdat până ce te-a cuprins sicriul, până ce ai murit și te-ai înturnat în pacea neființei din care ieșiseși. Și cine-ți va plăti ție, martiră a capitalului, degetele tale rănite, plămânii tăi asfixiați, foamea, frigul, mizeria, cine a ști în lume că tu ai suferit, că ai existat măcar? Naștere și moarte au trecut fără de urmă, puteai trăi bine și rău: tot atâta amintire, adică niciuna. Ai fost virtuoasă, ce ți-a ajutat, de-ai fi fost coruptă, cine-ar fi avut dreptul să te condamne, cei ce te-au făcut ca să mori de foame și frig?

Egoismul este inventorul frazelor cu care se-acopăr deșertăciunile omenești – toate pier, dar lui i s-a asociat până și eternitatea. Nu e destul că egoismul determinează toată viața individului, ci trebuie ca el să perpetueze și-n fiii lui, în numele lui, în neamul lui.

Lăsați-i egoismul individului, dar, pentru Dumnezeu, nu lăsați ca el să dureze încă o mie de ani după moartea lui.

(Manuscris 2285)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult