Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Epoca de Aur a hienelor

Hiene

Foto: Guliver Getty Images

Viața în pădure curge în ritmul ei. Carnivorele mari mănâncă erbivore mici, carnivorele mici mănâncă erbivorele și mai mici. Mai mult, carnivorele se mănâncă între ele ori de câte ori au ocazia. Erbivorele mari mănâncă frunzele copacilor fără a fi deranjate prea mult de ceilalți. Vorba ceea: mâncare din belșug, democrația pădurii e în floare!

Regulile nu sunt scrise, pentru că, chiar și dacă ar fi scrise, ar fi respectate numai atunci când le-ar veni bine celor puternici. Cum ar fi legea potrivit căreia animalele nu au voie să se atace atunci când se adapă. Și atunci, ce e cu toate oasele din jurul lacului? Or fi murit de sete...

Așa cum e ea, democrația pădurii merge bine atâta timp cât animalele se întâlnesc rar și la o distanță sigură unele de celelalte. Din când în când însă, se întâmplă câte un incident ciudat. Este genul de incidente care au conturat de-a lungul timpului evoluția vieții în pădure. Cei care le-au provocat au dispărut mai devreme sau mai târziu ca specii. Iată cum de ceva timp, fără vreun motiv anume, neamul hienelor a ajuns să stăpânească partea din pădure acoperită de spini și buruieni. Celelalte animale se uitau la hiene cu un ochi plin de compătimire și cu altul cuprins de îngrijorare și puțină invidie. Atâta timp cât hienele locuiau în smârcuri fără a deranja pe nimeni, nimic nu părea a fi neobișnuit. Din când în când însă, hienele își doreau mai mult decât aveau. Voiau să pătrundă în lumea animalelor nobile, să fie respectate și de ce nu, iubite. Ce te faci însă că neamul hienelor este un neam urât, cu fapte rele la activ, fețe buboase și carisme hidoase. Ai putea spune fără să greșești că sunt corupte până în măduva oaselor. Mănâncă stârvuri. Este vina lor? A înaintașilor lor? A vremurilor tulburi? Nimeni nu mai știe cu precizie.

Ce se știe însă este că hienele sunt temute de toți cei mai slabi decât ele și mai mult, de toți cei asemenea lor: șacali, câini de prerie și alți mâncători de stârvuri. Și teama uneori este confundată cu preferința.

Revenind la incidentul din pădure, iată că nepăsarea și ignoranța celorlalte animale le-au permis într-o zi hienelor să revendice o parte importantă din hrana altora. Au zis hienele: începând de astăzi, nouă animale vânate din zece vor fi aduse la granița dintre pădurea răcoroasă și smârcuri. Noi, hienele, nu ne vom atinge de ele. Deloc! Ele vor fi oferite drept hrană animalelor care ne aplaudă.

Toată familia animalelor a paralizat: așa ceva nu se mai întâmplase vreodată sau, cel puțin, nu-și mai amintea nimeni să se fi întâmplat. Părea a fi o problemă de viață și de moarte. Putea pădurea supraviețui fără animalele mici? Așa a fost pusă problema și trebuie să știți că percepția animalelor, o dată creată, este foarte greu a fi schimbată.

Animalele mici vorbesc cu cele mari, încercând să le convingă că măsura este justă! Animalele mari au cămările pline astăzi și cu greu își pot imagina că acestea se vor goli curând. Nimeni nu strigă. Nimeni nu se gândește să anuleze domnia hienelor. Până acum nu ne-au deranjat și asta e viața, ce să facem noi, deși suntem mari, suntem prea mici ca să schimbăm noi ceva? spuneau.

Cine dorește să se pună rău cu hienele? Cui îi pasă de lumea de acolo? Cu toții ne uităm către zonele abundente în hrană, către zonele unde ne face plăcere să domnim. Însă hienele sunt animale inteligente: au acea inteligență sălbatică, ce le-a ținut în viață ca specie de-a lungul timpului. Acum s-au ridicat și au revendicat vânatul. Au urlat doar legea nescrisă, pentru că nu au avut curajul să o scrie – leii, tigrii și alții ca ei le-ar fi sărit direct la beregată.

Iată cum au început discuțiile. Ca în cazul fiecărei negocieri însă, cine răcnește mai tare este ascultat: asta este legea animalelor. Aici suntem astăzi. Hienele au prins cu dinții de hrană și, se știe, hienele au cea mai puternică mușcătură. Nu vor da drumul decât atunci când vor rage leii. Câți or mai fi rămas prin savană.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • fc check icon
    în patria nuastră, leii latră și tigrii miaună. e logic să fie hiena rege. e drept, by the book. ce faci când te naști în jungla julei? în liga lu' mitică? schimbi arbitrii sau schimbi campionatul? sau abandonezi campionatul patronat de hiene? problematica coșmarescă a cercurilor vicioase e rezolvabilă pe cât de imposibil/pasibil pe-atât de natural/moral. firesc. trăind moral până la lacrimi și dincolo de muarte. adecă regi pedeștri înconjurați de hiene călări. clipa ultimă te arată. atât și atunci. că jungla nu-i a nimănui și e plină de șanse și alegeri.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

1000 de angajați ai șantierului naval Damen Mangalia își așteaptă concedierea, strigând și plângându-și de milă, cu acompaniamentul țiparnițelor tv. Un spectacol mișcător; dar ce-au făcut acești oameni în cei aproape 2 ani de când șantierul este în insolvență? Nu era clară probabilitatea ridicată a declarării falimentului? Nu vedeau ce se întâmplă la locul lor de muncă? Ba da, dar n-au mișcat un deget.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Florin Negrutiu in Columbia

Columbienii pe care i-am întâlnit în călătoria mea au avut necazuri ceva mai mari decât noi, românii mai noi. Imaginați-vă că în anii 80-90, tinerii din Medellin se considerau norocoși dacă treceau de 20 de ani. Copiii și adolescenții erau rǎpiți de carteluri ca să comită asasinate. Fermierii erau executați dacă refuzau să cultive coca.

Citește mai mult

femeie la birou

E o zi de marți obișnuită. O femeie de 46 de ani intră la ședința de echipă, cu dosarele pregătite, prezentarea deschisă pe laptop. Pe la mijlocul discuției, simte că nu mai găsește cuvântul. Îl știe, l-a știut mereu, dar acum nu mai vine. Face o pauză de o secundă, reacoperă cu o altă frază și continuă. Nimeni nu observă nimic. Ea, în schimb, a simțit totul: valul de căldură care a urcat în față, panica de o clipă că mintea i-a stat pe loc, efortul de a face să pară că totul e în regulă. foto Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon PIB Romania istorie / sursa foto: Profimedia

Datele pe care urmează să le prezint sunt exprimate în dolari internaționali, la valoarea prețurilor din 2011 – tocmai pentru a anula „bruiajul” generat de inflație și pentru a putea face comparații cu sens atât în durată lungă, cât și între țări/regiuni. Deci nu vorbim de un PIB nominal pe cap de locuitor, ci de o estimare care ține cont de inflație și de costurile diferite ale vieții în regiuni/țări diferite și în perioade diferite.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Citește mai mult