Foto: Inquam Photos/ George Călin
Trăim în cea mai avansată societatea din istorie, în care marea majoritate a populației are acces la educație, cunoașterea umanității ne este la un click distanță, utilizăm cu lejeritate dispozitive complexe la care oamenii din trecut ar fi privit cu venerație ca la niște artefacte mistice. Și totuși câți știu astăzi cum funcționează cu adevărat procesele care pun lumea în mișcare și care sunt principiile de funcționare ale gadgeturilor de care suntem nedezlipiți? Câți accesează informațiile aflate atât de la îndemână și încearcă să învețe și câți se predau tehnologiei, protejându-și creierul de orice efort?
„Omul obișnuit de astăzi e tot mai sărac în cunoștințe, în primul rând, el nu mai știe bine nici să calculeze, am constatat. Întrebați-i și pe copii și o să vedeți că nu mai știu, pentru că nu mai avem nevoie, acum un calculator îți face toate operațiile”, spune Andrei Cornea, scriitor, istoric de artă, filozof și profesor, remarcând că niciodată în istoria umanității nu a existat o prăpastie atât de mare între nivelul de progres al societății și nivelul de înțelegere al individului mediu. De aici se naște, în opinia sa, o nouă provocare. „Mare parte din aceste teorii conspiraționiste care ne agasează așa de mult și fac atât de mult rău se nasc și din cauza acestei discrepanțe. Pentru că omul știe foarte puține lucruri, trăiește într-o lume extrem de complexă, pe care nu o înțelege și are impresia că această lume ascunde niște mistere făcute împotriva lui. E o lume ininteligibilă, deși se cheamă că el e stăpânul ei”, explică Andrei Cornea într-un interviu pentru Republica.
Trăim în cea mai evoluată societate de până în prezent, în care marea majoritate a oamenilor au acces la educație și acces liber la informație și beneficiem de un avânt tehnologic fără precedent care ne-a făcut existența extrem de confortabilă. Recent ați scris în Dilema Veche un articol în care puneți lucrurile într-o altă perspectivă, aceea că oamenii din vechime, din Antichitatea greacă de pildă, erau mai deștepți decât noi. Cum se explică faptul că, deși avem tot ce ne trebuie la îndemână, nu mai suntem echipați, din punct de vedere al cunoștințelor și abilităților, pe măsura lumii în care trăim?
Asta este problema. Ideea este că noi, ca civilizație, n-am fost niciodată atât de avansați în ceea ce privește cunoașterea, posibilitățile uriașe pe care le are omul colectiv, omul ca specie. Dar, pe de altă parte, niciodată diferența nu a fost atât de mare între acest om colectiv și omul individual. Fiecare dintre noi suntem extrem de incompetenți în raport cu omul colectiv, în mod relativ, dar și în mod absolut. Hai să ne imaginăm că cineva dintre noi e abandonat pe o insulă pustie, ca un fel de Robinson Crusoe, sau e într-o pădure mai departe de civilizație, pierdut. Nu știe să facă nimic, nu știe să aprindă focul, nu știe ce să mănânce din plantele pe care le găsește acolo. Mulți dintre noi nici nu știu dacă o ciupercă e bună sau e otrăvitoare, cei mai mulți habar n-avem cum să ne ferim de diverse primejdii, cum să ne facem un adăpost. Suntem pierduți. În schimb, australianul aborigen sau chiar omul civilizațiilor tradiționale europene s-ar putea descurca în aceste situații și chiar foarte bine, supraviețuiește, știe să facă o mulțime de lucruri.
Noi ce am putea să facem ar fi să avem un telefon mobil funcțional și am fi salvați. Deci noi depindem de rețele, de inteligența colectivă într-o măsură uriașă în raport cu ce se întâmpla în trecut. Sigur că întotdeauna oamenii au avut legătură cu comunitatea, au beneficiat de cunoștințele acumulate la nivelul colectivități, dar niciodată nu a existat o discrepanță de asemenea proporții.
Să fii naufragiat pe o insulă pustie este un scenariu extrem. Dar ce-ar fi dacă în orașul în care trăim s-ar tăia curentul?
Am pățit de multe ori chestia asta și vă spun, sunt disperat. Ați văzut că acum 3 zile a căzut Facebook și a durat puțin, dar erau oameni care începuseră să dispere: Ce ne facem că n-avem Facebook! E o problemă asta. Omul civilizației tradiționale, din Europa, nu mă duc prea departe, avea puț în curte, ba știa să-l și sape la nevoie, avea boi sau cai în grajd, deci putea să se deplaseze, avea câteva unelte simple cu care știa să lucreze. Deci putea să supraviețuiască și, în general, societatea era relativ simplă. Gândiți-vă că banii noștri nu mai sunt bani reali, ni se spune acum că ar fi bine să mai avem și niște hârtii la îndemână, bani cash, că nu se știe ce se poate întâmpla și trebuie să ne asigurăm că putem face niște plăți. Dar, de fapt, ar fi aproape inutil, pentru că dacă la casă nu mai e curent, se blochează și nu o să poți să cumperi nimic. Suntem enorm de dependenți de aceste rețele de toate felurile. Nu numai că suntem dependenți, dar nu știm, de fapt, cum funcționează. Știm să folosim un telefon, lumina, căldura, automobilul, dar foarte puțini dintre noi, în medie, știm măcar ca principiu cum funcționează ele. Cred că foarte mulți oameni de astăzi nici măcar curentul electric nu știu prea bine cum este produs. Gândiți-vă că omul în trecut avea o oarecare idee despre cum merg lucrurile, cum se topește fierul, cum se bate o potcoavă, chiar dacă nu cunoștea procesele chimice. Substanțele din materialele pe care le folosim sunt complet artificiale astăzi, cu puține excepții. Sunt tot felul de materiale despre care nu știm cum sunt fabricate, totul se face undeva departe de ochii noștri. Iar cei care lucrează acolo știu la rândul lor tot mai puțin, pentru că se află în spatele unor ecrane. Deja sunt roboți care fabrică, în timp ce niște supraveghetori monitorizează producția. Vreau să spun că, pe de-o parte, există discrepanța asta cognitivă și, pe de altă parte, trăim într-o lume a virtualității. Am văzut asta în pandemie și observăm că se continuă. Suntem dependenți de virtual, avem prieteni virtuali, avem bani virtuali, avem iubiri virtuale. Totuși, noi suntem ființe vii, avem un corp și corpul nostru este același corp care era și în preistorie și care are aceleași nevoi fundamentale. Și lucrul ăsta îl resimțim.
Suntem dependenți de virtual, avem prieteni virtuali, avem bani virtuali, avem iubiri virtuale. Totuși, noi suntem ființe vii, avem un corp și corpul nostru este același corp care era și în preistorie și care are aceleași nevoi fundamentale.
Dincolo de aceste lucruri dumneavoastră mai aduceți în articol în discuție o chestiune interesantă: oamenii obișnuiți înmagazinau cultura într-un grad mai ridicat decât oamenii obișnuiți de astăzi. Dădeați drept exemplu memorarea unor lungi pasaje din poemele epice.
Pe timpuri, un membru al societății avea acces la mitologia poporului lui, la cunoașterea empirică și tradițională, care, desigur, nu se poate compara cu cunoașterea noastră, dar avea totuși o anumită soliditate. Omul obișnuit de astăzi e tot mai sărac în cunoștințe, în primul rând că el nu mai știe bine nici să calculeze, am constatat. Întrebați-i și pe copii și o să vedeți că nu mai știu, pentru că nu mai avem nevoie, acum un calculator îți face toate operațiile. În trecut se învățau foarte multe versuri pe dinafară, uneori chiar cu scop mnemotehnic. În Antichitate, Iliada, Odiseea și alte epopei erau ținute minte nu numai pentru că erau frumoase, ci și pentru că ele conțineau se pare o cunoaștere empirică și tradițională, care era considerată importantă pentru societate. Conțineau reguli de viață pe care oamenii le aplicau. Noi ne exersăm foarte puțin memoria, pentru că nu mai avem nevoie și, acum, mai ales de când cu inteligența artificială, de exemplu, o să ne exersăm tot mai puțin și inteligența. Inteligența emoțională ne-o exersăm deja puțin pentru că avem relații virtuale tot mai multe în loc să avem socializare.
Cum credeți că ne va afecta dezvoltarea inteligenței artificiale?
Nu știm, dar deja vedem un lucru, care deja e mai vechi, începând cu Google, cu Wikipedia. Sunt mari avantaje în a căuta ceva cu ajutorul unui algoritm de inteligență artificială și a obține niște răspunsuri rapide, aș fi nedrept să nu spun asta.
Dar eu sunt unul din vechea generație care a stat ani de zile în biblioteci. Mă întreb ce se întâmplă de acum înainte? Problema e că nici nu mai e nevoie să mai cauți prea mult, însă căutatul ăsta avea el însuși o valoare euristică. E o valoare în faptul că dacă ai o problemă cauți să cercetezi, să încerci acolo, să încerci dincolo. Acum merg lucrurile prea ușor.
O să spunem: da, dar putem să mergem mai departe, să fim creativi. Unde suntem creativi că nu suntem toți creativi? Sunt câțiva care sunt creativi, dar marea majoritate a oamenilor nu sunt creativi, ba, dimpotrivă, se închid în bula lor de Facebook sau de rețele și nu mai acceptă decât lucrurile pe care le acceptă bula. Și asta e o problemă, pentru că atâta vreme cât relațiile erau mai puțin virtuale, erau niște relații reale, oamenii interacționau, cel puțin cei care trăiau în oraș.
Aș mai adăuga aici un lucru. Mare parte din aceste teorii conspiraționiste care ne agasează așa de mult și fac atât de mult rău se nasc și din cauza acestei discrepanțe. Pentru că omul știe foarte puține lucruri, trăiește într-o lume extrem de complexă, pe care nu o înțelege și are impresia că această lume ascunde niște mistere făcute împotriva lui. E o lume ininteligibilă, deși se cheamă că el e stăpânul ei. Așa apar tot felul de ipoteze stranii, care evident au la bază o imensă ignoranță, dar au și dorința de a da până la urmă sens lumii. Gândiți-vă numai la mersul ăsta al bursei, al banilor, cum cresc, scad acțiunile. Nu prea înțelegi bine ce se întâmplă acolo și e ușor de aici să tragi concluzia că sunt niște forțe malefice care manipulează totul.
Dar dacă inteligența individuală scade, ce se întâmplă cu inteligența colectivă?
Ce se întâmplă este că se adâncește prăpastia între o elită care este angajată în cercetări și oamenii care nu înțeleg ce se întâmplă. Fără îndoială că există oameni foarte competenți în tot felul de domenii, inclusiv domenii economice, domenii socio-economice, psihologie, nu numai în științele naturii. Și foarte mulți alții, un număr enorm de mare de oameni care, chiar dacă au niște diplome nu înțeleg lucruri. Vedeți că acum nu numai o diplomă universitară, dar nici un doctorat nu mai înseamnă nimic, doctoratele se pot plagia. Ați văzut că s-a întâmplat asta și la Harvard, nu se putea concepe așa ceva în trecut, o mare universitate, unde rectorul, președintele să-și plagieze lucrări. Așa ceva era inadmisibil.
Cum se pot schimba lucrurile?
Nu știu… Mă gândesc la lucrul următor, civilizația a progresat mai puțin datorită sau s-a schimbat mai puțin datorită unor mari personalități, unor mari oameni de stat. Sigur au avut și ei rolul lor un Cezar, un Napoleon, un Washington. Marile revoluții care au schimbat lumea au fost revoluțiile tehnico-științifice, după părerea mea, inclusiv cele din domeniul informației. Inventarea scrisului a fost fundamentală, fără ea n-ar fi existat civilizații. Inventarea scrisului alfabetic a schimbat complet datele problemei, fără ea n-am fi avut democrație, cetate antică, fără alfabet. Apoi tiparul, fără tipar, n-am fi avut reforma, pe urmă n-am fi avut revoluție industrială și fără revoluție industrială n-am fi avut societățile moderne. Deci aceste lucruri au schimbat esențial lumea. Pe urmă, radioul, televiziunea, în fine, calculatorul, rețelele. Lucrurile se vor schimba în momentul când ori va apărea ceva nou, ori ne vom adapta într-un fel sau în altul.
Acum avem revoluția inteligenței artificiale, nu?
Care nu care cred că va face decât să accentueze această uriașă prăpastie despre care vorbeam mai devreme. Pentru că unele lucruri pe care oamenii le făceau cât de cât acum vor fi preluate de niște mașini, care le vor face cum le vor face, nu strălucit, au un anumit nivel de mediocritate. Iar oamenii vor avea tot mai multe zile libere pe care și le vor umple, probabil, cu Facebook, cu rețele. Dacă memoria artificială a ajuns să preia tot mai mult din memoria naturală, acum și inteligența artificială va prelua din inteligența naturală într-o anumită măsură. Sigur că ele deocamdată nu sunt foarte bune, dar sigur se vor perfecționa. Este inevitabil să se perfecționeze. Deci vom deveni tot mai proști, în sensul de tot mai lipsiți de autonomie. Asta ne lipsește, ne lipsește autonomia personală, capacitatea de a lua decizii. Gândiți-vă totuși că noi luăm decizii în funcție de informațiile pe care le avem, de situația în care ne găsim, pe care o judecăm și în funcție de capacitatea de a ne simți cumva răspunzători pentru soarta noastră. În momentul în care ai un sistem în care depinzi tot timpul numai de rețele și în care ești văduvit de informații suficiente despre lumea în care trăiești, discernământul tău va fi limitat și practic vei lua, cum se vede, decizii care de fapt sunt influențate în mare măsură de niște algoritmi. Dacă s-a ajuns ca până și la vot să se considere că cetățeanul ajunge să voteze în funcție de tot felul de manipulări… Gândiți-vă că asta nu se întâmpla acum 50 de ani în țările democratice. Mai era câte un politician populist care făcea unele lucruri, dar în proporție de masă, totuși, nu se întâmpla în mod curent așa ceva.
Dacă memoria artificială a ajuns să preia tot mai mult din memoria naturală, acum și inteligența artificială va prelua din inteligența naturală într-o anumită măsură. Sigur că ele deocamdată nu sunt foarte bune, dar sigur se vor perfecționa. Este inevitabil să se perfecționeze. Deci vom deveni tot mai proști, în sensul de tot mai lipsiți de autonomie. Asta ne lipsește, ne lipsește autonomia personală, capacitatea de a lua decizii.
Ce salvare ne putem găsi la nivel individual?
Să închidem, din când în când, internetul sau Facebook, să facem excursii în aer liber, să avem prieteni reali și să ne vedem cu ei, adică să socializăm în stil clasic clasic, Să ne facem câte un hobby care să ne pună puțin în mișcare, precum tâmplăria sau olăritul.
Dar cel mai important, fiecare om în general are datoria morală față de el însuși să încerce să înțeleagă ce se întâmplă cu el pe lume. Există totuși atâtea și atâtea cărți despre orice, scrise la un nivel accesibil. Poți să înveți o limbă străină, poți să înțelegi puțină chimie sau puțină biologie. S-a văzut când a fost pandemia enorma cantitate de ignoranță care domnea și care a făcut atâta rău. Cum poți să crezi că vaccinurile care există de peste 200 de ani sunt diabolice? De ce să crezi asta? De ce nu poți să te informezi, să cauți o carte, să întrebi, să asiști la un curs?
De ce să nu ai această dorință de a afla ceva nou și de a înțelege cum merg lucrurile? Și mai e un lucru pe care ni l-a recomandat cândva Socrate, să nu pleci de la ideea că știi. Asta e marea greșeală pe care o facem. Suntem convinși că noi, de fapt, știm cum stau lucrurile și că nu mai avem nevoie de nimic. De obicei nu știm cum stau lucrurile, pentru că în momentul când ești convins că știi fără să știi, atunci nici nu mai vrei să afli ceva nou și te îneci în ignoranță.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.