Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Eroi pentru cei născuți să lupte. „Sunt micuți, dar vin cu dorință de viață. Și ăsta e singurul lucru de care ne agățăm toți”

Se grăbesc să vină pe lume chiar dacă nu sunt încă pregătiți. Cântăresc numai câteva sute de grame și nu sunt complet dezvoltați, dar au dorință de viață. Și asta îi motivează atât pe părinți, cât și pe medici să intre alături de ei în lupta pe care trebuie să o dea. Prima și, poate, cea mai importantă.

„Nu degeaba se spune că părinții de prematuri sunt niște părinți speciali, pentru că sunt martorii unui miracol, de fapt. Părinții au emoții, evident. Sunt uneori speriați, uneori mai încrezători decât ne așteptăm. 

Pe tot parcursul îngrijirii unui prematur extrem, 2-3 luni uneori, sunt practic valuri de emoții care se modifică permanent în funcție de starea copilului, de informațiile pe care noi le aducem, în funcție de cum evoluează, în funcție de patologia pe care o acumulează în toată perioada aceasta de evoluție. E un carusel de trăiri prin care trec. Pentru că nu pot rămâne doar încrezători sau doar pesimiști”, spune dr. Cătălina Iordan, medic primar neonatolog, Spitalul Băneasa Regina Maria. 

17 noiembrie este Ziua Mondială dedicată copiilor născuți prematur. Acest material este realizat cu sprijinul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria. Puteți urmări reportajul video accesând fișierul video de la începutul acestui text.

„Îți oferă atât de multă bucurie și satisfacție că salvezi viața unui copil”

Asistentele medicale sunt cele care îi supraveghează pe bebeluși 24 de ore din 24. Îi îngrijesc, le monitorizează funcțiile vitale, le administrează tratamentul prescris de medic și comunică în permanență cu părinții.

„Câteodată este o încărcătură destul de mare, dar experiența își spune cuvântul. Sunt momente în care poți să clachezi, dar trebuie să te aduni și să treci mai departe. Cazurile grave care se termină într-un mod nefavorabil sunt destul de puține. Cele mai multe sunt cele bune și asta te încarcă în fiecare zi. (...) Îți oferă atât de multă bucurie și satisfacție că salvezi viața unui copil. Trebuie să fii și un pic făcut, să ai suflet și să-ți placă copiii foarte tare. Pentru că nu oricine ar rezista în secția noastră”, spune Florentina Staicu, asistent șef secție prematuri, Spitalul Băneasa Regina Maria.

„Copilul tău este aici. Poți să lupți pentru el”

Pe holurile maternității Regina Maria din București, o proaspătă mamă, care tocmai și-a vizitat bebelușul prematur în secția de terapie intensivă, plânge în hohote. De ea se apropie o altă pacientă, care după 14 fertilizări in vitro și o nouă sarcină pierdută, își găsește puterea să o întrebe ce i s-a întâmplat.

Copilul meu este acolo, e intubat, e atât de greu! Toți îmi spun că va fi bine, dar îmi este atât de greu...

Da, dar copilul tău este aici. Poți să lupți pentru el!

Este o scenă la care a asistat Monica Silinescu, psiholog la Spitalul Băneasa Regina Maria. Se îndrepta către proaspăta mămică ca să-i ofere sprijinul de care e nevoie în astfel de momente, și se aștepta la un refuz, așa cum i se întâmplă aproape mereu. De data aceasta nu a mai fost nevoie de intervenția ei imediată. Mămica își găsise ancora.

„De cele mai multe ori, e nevoie să creăm starea asta pentru ele, pentru că este traumatizant. E multă deznădejde. Mămicile se simt vinovate, nu vor să comunice (...) În prima zi își caută vina, caută să găsească că e vina lor, că au făcut ceva. Și asta caută și în discuțiile cu medicii. Apoi noi încercăm să aducem speranță. Facem asta în fiecare zi, la fiecare vizită. Asistentele, medicul neonatolog, medicul ginecolog, medicii de gardă. (...) Lucrul de care ar trebui să țină cont ambii părinți e că trebuie să aibă răbdare. Pentru că ei sunt micuți, dar vin cu dorință de viață. Și asta e singurul lucru de care noi toți ne agățăm. De dorința puiuțului ăluia mic de viață. (...)

Cel mai important suport psiho-emoțional al mamei este tatăl. Nu eu. Eu aduc un pic de bine și punctez niște trasee pentru o oră-două pe zi. El e acolo tot timpul. Tatăl trebuie să fie prezent, să înțeleagă trăirile și să le accepte. Și să înțeleagă că nimeni nu-i nebun, nici el dacă se lasă să plângă sau are tot felul de stări. Se instalează anxietatea și este normală până la un punct”, spune psihologul.

În 2021, în România s-au născut prematur 20.000 de copii

Numărul copiilor care se nasc prematur a crescut în ultimii ani. În România au fost 20.000 în 2021, iar la nivel mondial, 15 milioane. Unul dintre factorii de risc este vârsta mamei, dar nu este singurul. În plus, pot apărea situații precum dezlipirea prematură de placentă, ruptura uterină sau preeclampsia, care pot determina o naștere de urgență.

„În momentul în care pacienta se prezintă la o confirmare de sarcină, facem o evaluare completă, inclusiv a riscului de naștere prematură. În situația în care identificăm o pacientă cu risc crescut de naștere prematură, atunci urmărirea sarcinii este diferită.

Când conștientizăm faptul că copilul se va naște prematur, trebuie să transmitem acest lucru pacientei în așa fel încât să nu o speriem, ci să o pregătim. (...) Temerea noastră cea mai mare este dacă acest copil se va adapta bine după naștere. Dar pentru că avem o echipă foarte frumoasă și colaborăm cu medicii neonatologi, încercăm să transmitem toate informațiile legate de sarcină până în momentul respectiv. (...) Tot ce ține de antecedente infecțioase, de boli asociate sarcinii, de monitorizările ecografice din timpul sarcinii, despre eventualele incompatibilități de RH, lucruri care vin în întâmpinarea medicului neonatolog care preia bebelușul”, spune dr. Alina Pleșoianu, medic primar Obstetrica – ginecologie, Spitalul Băneasa Regina Maria.

„Cu cât sunt mai prematuri, cu atât traversează perioade mai dificile”

22-24 de săptămâni de gestație. Aceasta este limita de care medicii neonatologi și echipa pe care o adună în jurul lor încep lupta pentru viața bebelușilor care cântăresc numai câteva sute de grame. Față de acum 10 ani, când aparatura medicală nu era atât de performantă sau de accesibilă, lucrurile s-au schimbat mult, iar asta contribuie semnificativ la luarea unor decizii în timp real.

„Cu cât sunt mai prematuri, cu atât ei traversează niște perioade mai dificile. Un prematur extrem are aproape toate organele și sistemele extrem de imature. Este total nepregătit pentru a supraviețui și a evolua fiziologic fără un suport permanent pe partea respiratorie, uneori pe partea circulatorie, fără un suport nutrițional care îl ajută să crească și să se mențină echilibrat. Este permanent evaluat, iar asta ne ajută să-i ajutăm în mod direct atunci când au nevoie. (...) 

Medicina, în acești 10 ani, ne-a adus un foarte mare plus în monitorizarea acestor copii. În momentul acesta, un neonatolog are posibilitatea să facă ecografie rapidă de cord și pulmonară, precum și o ecografie și o evaluare cerebrală, pentru că sunt punctele cheie unde prematurul poate suferi și unde putem interveni imediat. Înainte tratam cumva în orb acești copii. Acum avem această fereastră ecografică care ne ajută foarte mult în luarea deciziilor”, spune dr. Iordan.

„Relația noastră cu copiii și cu părinții acestora nu se termină odată cu externarea”

Indiferent de timpul petrecut în secția de terapie intensivă, pentru cei mai mulți bebeluși vine momentul externării, când părinții își pot duce în sfârșit copilul acasă, iar întreaga echipă medicală culege roadele muncii.

„Acest moment al externării este unul foarte emoționant, mai ales cu acești prematuri extremi, care parcurg o perioadă foarte îndelungată în maternitate. Este momentul în care cumva și noi ne despărțim de ei pentru că ne legăm foarte mult sufletește de ei. Știm și ne amintim după perioade mari de timp de fiecare dintre ei aproape. Știm pe ce măsuță au rămas mai mult timp, de câte ori i-am intubat, de câte ori au avut nevoie de intervenții, de câte ori ne-am bucurat că făceau progresele majore. (...) Însă el are nevoie în continuare de un suport pe care noi încercăm să-l prelungim într-un cadru pe care îl asigurăm după externare.

Fiecare dintre bebelușii prematuri are un program special destinat lui, care urmează un anumit model, în funcție de vârsta gestațională la care s-a născut, de complicațiile și de particularitățile din maternitate. Este un program de follow-up și are ca scop evaluarea neurologică, respiratorie și de susținere, evaluare nutrițională care să-i asigure creșterea cât mai eficientă. Este un program multidisciplinar, care include medic neurolog, medic psiholog, medic cardiolog, oftalmolog, care evaluează periodic în funcție de patologia inițială și de modul în care ei evoluează. (...) Kinetoterapeutul are un rol esențial. El este cel care lucrează precoce, foarte devreme, încă din maternitate cu bebelușul nostru astfel încât el să se dezvolte și să aibă șanse maxime într-o perioadă de plasticitate neuronală să se dezvolte cât mai bine.

Toate aceste ramuri și discipline vin să ni-l pună ca într-un babynest, în siguranță, în perioada lui critică în care încă suntem într-o zonă gri în care nu știm cum va evolua și în care el trebuie să facă exercițiile acestea ca un adult care se pregătește pentru un maraton”, explică medicul neonatolog. 

Ce trebuie să știe părinții

Majoritatea copiilor născuți prematur se dezvoltă normal și, chiar dacă au nevoie de terapie intensivă, recuperează și au o evoluție normală. La fel de adevărat este însă că există anumite riscuri, care cresc cu cât vârsta gestațională e mai mică. Dar dacă bebelușul beneficiază de îngrijirea adecvată, este monitorizat și urmează terapii instituite precoce și adecvat, efectele afecțiunilor asociate prematurității se ameliorează.

Iar medicii știu și au dovada vie că astfel de lupte se pot câștiga. La final rămâne numai satisfacția și bucuria de a reuși să împlinească prima dorință a unui copil: aceea de a trăi.

„Un moment foarte frumos este acela când ei revin în vizită. La 1 an, la 2, la 5, la 8 ani, când ne aduc mărțișoare, când vin să ne spună o poezie, când vin să ne îmbrățișeze. Săptămânile trecute, o fetiță îmi trimite un mesaj în care îmi spune că o să vină la mine și că o să fie și ea medic neonatolog, și o să ajute și ea bebelușii la rândul ei, deși fusese un prematurel de 27 de săptămâni și 700 de grame, cu o evoluție lentă în maternitate și apoi foarte frumoasă”, spune emoționată dr. Cătălina Iordan.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Vin și eu cu o părere : https://mcscrib.blogspot.com/2016/09/de-ce-ne-e-frica-nu-scapam.html
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult