Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Eroismul de a sta în casă

Medici eroi

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

M-am gândit să scriu aceste rânduri după ce l-am văzut la televizor pe un tânăr român din Italia, care atunci când vorbea despre cei care încă mai circulă pe străzi pentru a merge la serviciu se referea la ei ca la adevărați eroi. Mi-a sunat cumva straniu în urechi să aud că eroii își fac treaba, pentru ca toți ceilalți să poată supraviețui.

Adevărul este că ne-am obișnuit să ne referim la eroi ca la niște supraoameni care se jertfesc în lupte, dând dovadă de vitejie și care neapărat sunt morți. În realitate eroii se deosebesc de toți ceilalți prin curaj și spirit de sacrificiu. Sunt calități atât de rare într-o societate individualistă bazată pe competiție. În primele rânduri ale luptei de astăzi sunt fără îndoială cadrele medicale, doctorii, asistentele și toți ceilalți din sistemul operativ de sănătate.

Astăzi un erou poate să fie un medic bătrânel care se expune voluntar pentru a salva vieți omenești, un om care pleacă dimineața de acasă fără să știe dacă se mai întoarce, mergând să-și facă misiunea. Sunt convins că și ei au rate la bănci, întrețineri de plătit, copii de ținut la școală, familie, adică au toate scuzele din lume, însă aleg să-și facă datoria. Iar acum datoria lor este mai aproape de sacrificiu decât de o rutină cotidiană. Marea lor majoritate rămân anonimi pe culoarele reci și viclene ale spitalelor învechite. Toți știm că meseria de medic este mai aproape de zei decât de oameni. Să mergi astăzi în spital la capul bolnavilor doborâți de virus este cel mai brav act de vitejie. Nu trebuie să ne sfiim să spunem că trăim momente grele, momente complicate, momente mari. Ceea ce ni se întâmplă azi nu e o bagatelă, o asemenea pandemie nu a mai fost din 1919 și suntem abia la început. Am trăit cutremurul din '77, explozia de la Cernobîl, Revoluția, dar așa ceva nu am mai trăit. Unii compară perioada asta cu Cel De-Al Doilea Război Mondial, cine știe.

În general poporul român a respectat doctorii, uneori chiar i-a idolatrizat, și asta pe bună dreptate. Acum însă nu ar trebui nici nouă să ne fie rușine să-i numim așa cum sunt, eroi. Eroi în viață, bineînțeles, să le dorim viață lungă și să ne bucurăm de ei.

Vreau să-i mai adaug pe lista eroilor și pe vânzătorii din magazine, șoferii profesioniști, curierii, polițiștii, militarii, jurnaliștii, și în general pe toți cei care se expun acum pericolului, ca să-și facă treaba.

Vremuri grele, oameni mari.

PS. Iar dacă eroii din prima linie sunt acolo ca să ne protejeze, putem să fim fiecare un erou la rândul nostru dacă #stămîncasă

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult