Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Este Mihai Eminescu românul absolut? Istoricul Lucian Boia la Interviurile Republica

Pentru români, Mihai Eminescu este un mit. Un mit pe care istoricul Lucian Boia a încercat să îl explice, căruia a încercat să îi găsească rădăcinile, în cartea sa cartea Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea şi desfacerea unui mit, apărută la Editura Humanitas în 2015 . Îmbolnăvirea poetului în 1883 a impresionat foarte mult în epocă, spune istoricul, iar acest fapt divers a fost punctul care a declanşat formarea mitului.O construcție din care fac detalii biografice, poezie, dar și elemente ideologice. De altfel, Mihai Eminescu a fost folosit de toate curentele politice pentru a-şi justifica opţiunile.

„Să nu exagerăm, cum spun unii, că Eminescu are o privire foarte modernă asupra naţiunii. Lucrurile sunt de înţeles în epocă. Însă, greşeala care s-ar face este să spunem că ele sunt cât se poate de potrivite şi astăzi, că e cât se poate de actual”, spune Lucian Boia.

Într-un interviu acordat Republica, istoricul arată cum s-a format imaginea poetului în mentalul colectiv românesc.

De ce este Eminescu un mit? Cum ar trebui privit ca să nu mai fie mit?

Bine, este un mit, şi nu este un mit oarecare. S-ar putea spune, fără exagerare, că este mitul suprem al românilor. Cum am intitulat şi cartea, referindu-mă la o vorbă a lui Petre Ţuţea, Mihai Eminescu este românul absolut. Aşa l-a caracterizat Petre Ţutea, asta înseamnă că e românul care întruneşte în sine toate trăsăturile fundamentale ale poporului român şi toate valorile româneşti, adică e mitul suprem al românilor.

Prin ce se caracterizează poporul român?

A, nu mă întrebaţi pe mine prin ce se caracterizează. Prin ce-şi închipuie oamenii că se caracterizează, că dacă demontăm mitul nu ştiu ce mai rămâne.

Sau cum e Eminescu şi cum e poporul român?

Cunoaşteţi poezia lui Marin Sorescu - fiindcă toate astea trebuiau să aibă un nume li s-a spus Eminescu. Deci el înşiră tot ce caracterizează peisajul românesc, istoria românească, cultura românească, şi ca toate la un loc să poarte un nume, numele acesta este numele lui Eminescu.

Mitul nu este o realitate, este o construcţie imaginară care adună însă şi segmente de realitate, numai că sunt puse toate astea într-o anumită lumină, ridicate foarte, foarte sus, la un rang foarte înalt. Mitul are o încărcătură simbolică, extrem de puternică şi de semnificativă.

Cum s-a ajuns aici e greu de spus sau de argumentat în detaliu, fiindcă un mit poate să se nască, poate să nu se nască.

A fost un context anume de s-a cristalizat mitul Eminescu. Avem o dată precisă când s-a întâmplat – anul 1883, atunci poetul s-a îmbolnăvit, a înnebunit. A fost un fapt divers care a impresionat foarte mult în epocă, cum se întâmplă uneori cu un fapt divers.

De exemplu, ce s-a întâmplat la clubul Colectiv a fost un fapt divers de proporţii, sigur tragic, dar din categoria faptului divers, şi aţi văzut cum a condus la o întreagă mişcare vizând reformarea clasei politice, schimbarea la faţă a României şi aşa mai departe. Sunt asemenea evenimente, nu se poate prezice dinainte ce o să se întâmple cu un eveniment de asemenea proporţii.

E mai rar ca să se nască un mit atunci când tu eşti în viaţă.

Da, era în viaţă, dar într-un fel nu mai era, ieşise din circuit, intrase în faza asta prelungită a bolii. A fost un fapt divers dramatic care i-a impresionat pe oameni, şi care s-a prelungit din 1883 până la moartea lui efectivă din 1889. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, poezia lui Mihai Eminescu, mai ales poezia din ultimii ani, extrem de melodioasă, i-a cucerit mai ales pe adolescenţi, pe tineri.

E o poezie înaltă, o poezie de ordin filozofic, patriotic şi erotic. Sunt mai multe registre: o poezie de incontestabilă valoare, dar în acelaşi timp o poezie foarte accesibilă, este o poezie inteligibilă pentru oricine. Nu este o poezie ermetică, încriptată, ci extraordinar de melodioasă. Nu poţi explica ştiinţific cum de iese melodia asta. E melodia eminesciană şi nu poţi decât să constaţi că are un farmec al ei specific.

Totuşi, mitul acesta s-a creat cu toate că Eminescu îi critica pe toţi, mai ales pe liberalii aflaţi la putere.

În prima lui fază mitul nu are o componentă ideologică, şi spun asta fiindcă a ajuns apoi, vom vedea imediat, să aibă o încărcătură ideologică foarte puternică. Dar în prima fază s-au întâlnit aceste două elemente: calitatea deosebită a poeziei şi accesibilitatea, muzicalitatea ei. Poezia asta de tip romanţă s-a întâlnit cu destinul tragic al poetului.

Ideologia nu numai că este absentă, dar sunt şi mulţi care nu-i agreează ideologia lui Eminescu, o ideologie destul de personală în multe din componentele ei.

Liberalii, care au fost atacaţi de Eminescu, bineînţeles că nu-l admirau pentru ideile din articolele lui politice. Tinerii socialişti iarăşi sunt cuceriţi de poezia lui Eminescu, deşi opţiunile lor politice erau altele. Eminescu privea spre trecut, spre Evul Mediu, ei priveau spre viitorul pe care-l credeau radios. Chiar conservatorii, printre care se aflase şi Eminescu, nu gândesc aidoma lui Eminescu în problemele politice.

Atunci când a apărut mitul?

Ideologia intră în discuţie şi ajunge să covârşească mitul după 1900, când se petrece în cultura românească o anumită schimbare, o anumită nuanţare să spunem. După influenţa puternică a culturii occidentale în secolul al XIX-lea, vedem că după 1900 se caută să se revină la rădăcinile autohtone, în ideea că s-a împrumutat tot ce era de împrumutat, s-a mers poate prea departe, dar nu putem să renunţăm la specificul nostru naţional.

Foto: Keystone-France/Getty Images

Şi atunci, foarte caracteristic pentru epocă era curentul semănătorist din jurul revistei Semănătorul cu Nicolae Iorga, George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă.

Iorga însuşi e foarte activ în această relativă, dar semnificativă schimbare de direcţie. Anul 1906, când la instigarea, ca să spun aşa, a lui Iorga se petrece o manifestaţie în faţa Teatrului Naţional împotriva pieselor în limba franceză care se jucau la Teatrul Naţional, în ideea că e un teatru pentru piesele româneşti, este punctul de pornire al unei mişcări consistente în această direcţie.

Iorga are o cărţulie intitulată chiar aşa, Lupta pentru limba românească, şi apare ideea cultivării limbii româneşti, culturii, literaturii, tradiţiei româneşti, problematica satului, a ţăranului. Această schimbare de direcţie coincide cu ceea ce apare nou în opera lui Eminescu, în manuscrisele eminesciene. În 1902 Titu Maiorescu depune la Academia Română faimoasa ladă cu manuscrise eminesciene. În aceste manuscrise postume apar într-adevăr trăsături mai puţin întâlnite în opera publicată în timpul vieţii. E vorba în special de teme naţionale, începând cu Dacia, o întreagă mitologie dacică în Memento Mori şi alte poeme, apoi interesul pentru Ardeal.

Prezentat astfel, Eminescu pare că s-a potrivit mai degrabă contextului istoric.

Poezia lui Eminescu este o poezie fie filosofică, fie erotică, cu o punere într-o perspectivă mai mult universală decât specific naţională. Pe nedrept, unii îi reproşau insuficienta ancorare în cultura şi preocupările naţionale româneşti.

Însă, odată cu postumele apare un Eminescu cât se poate de naţional, cât se poate de naţionalist, şi în acelaşi timp sunt valorificate acum articolele lui politice care la vremea respectivă aproape nu fuseseră citite. Eminescu gazetarul a fost destul de puţin citit la vremea respectivă.

Sigur că sunt exagerări naţionaliste şi accente xenofobe dacă ne uităm pe anumite texte ale lui Eminescu. Ele sunt mult mai explicabile în epocă, e secolul naţionalismului, secolul confruntării dintre naţiuni. Lucrurile sunt de înţeles în epocă. Însă, greşeala care s-ar face este să spunem că ele sunt cât se poate de potrivite şi astăzi, că e cât se poate de actual.

Or, acum articolele astea sunt redescoperite, sunt publicate în volume aparte şi iată Eminescu gânditorul politic, Eminescu ideologul apare în prim plan. E o ideologie potrivită cu mişcarea semănătoristă şi, în general, cu românismul epocii. E o ideologie naţională, puternic marcată componenta naţională, chiar cu ceea ce i s-a reproşat mai târziu, cu unele exagerări naţionaliste, xenofobe şi antisemite.

Dezbaterea este că Eminescu nu ştia atunci când a scris aceste manuscrise cum vor evolua lucrurile şi în acest context de ce să-l acuzăm de xenofobie?

Nu e vorba să-l acuzăm pe Eminescu, nici nu se pune problema, dar nu putem să nu constatăm că naţionalismul lui are accente xenofobe – bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire - sunt multe…

Să nu exagerăm, cum spun unii, că Eminescu are o privire foarte modernă asupra naţiunii.

Sigur că sunt exagerări naţionaliste şi accente xenofobe dacă ne uităm pe anumite texte ale lui Eminescu. Ele sunt mult mai explicabile în epocă, e secolul naţionalismului, secolul confruntării dintre naţiuni. Lucrurile sunt de înţeles în epocă. Însă, greşeala care s-ar face este să spunem că ele sunt cât se poate de potrivite şi astăzi, că e cât se poate de actual.

Or, eu nu cred că e cât se poate de actual să spui: cine a îndrăgit străinii mânca-i-ar inima câinii.

Vorbiţi în cartea dumneavoastră Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea şi desfacerea unui mit despre deceniul Eminescu, adică anii ‘30-‘40. Dar şi acum pare că trăim în secolul Eminescu.

Lucrurile nu sunt uşor de explicat, dar aşa s-au întâmplat. S-a construit acest mit care s-a amplificat în fiecare deceniu. Un mit care a avut mai puţine componente iniţial, care s-a îmbogăţit imediat după 1900 prin dimensiunea aceasta naţională românească şi care apoi s-a tot amplificat.

Dacă Eminescu este cu noi înseamnă că avem dreptate. Şi atunci vedem cum e tras în toate părţile, justificat sau mai puţin justificat. În anii ‘30 Eminescu este des evocat de legionari. După care şi comunismul antinaţional al anilor ‘50 a apelat tot la Eminescu

S-au aglutinat elementele de tot felul şi Eminescu a devenit exponentul cel mai de seamă al românismului, al spiritului românesc. Şi atunci, ajungând la condiţia asta atât de înaltă în imaginarul românilor, fiecare a vrut să-l tragă de partea sa. Fiindcă a-l avea pe Eminescu de partea ta înseamnă că eşti învestit cu autoritate morală, înseamnă că ai dreptate. Eminescu să ne judece.

Dacă Eminescu este cu noi înseamnă că avem dreptate. Şi atunci vedem cum e tras în toate părţile, justificat sau mai puţin justificat. În anii ‘30 Eminescu este des evocat de legionari. După care şi comunismul antinaţional al anilor ‘50 a apelat tot la Eminescu, cel din Împărat şi Proletar printr-o simplificare abuzivă a mesajului poemului respectiv.

Pentru cei mai mulţi după moarte nu se mai întâmplă nimic în această lume, dar pentru un personaj celebru precum Eminescu continuă vieţile multe şi diverse.

Eminescu e studiat în şcoală ani întregi, de la gimnaziu şi până la ultima clasă de liceu. Cum credeţi că ar trebui predat azi ca să nu mai fie mit?

Da, dar asta nu-ţi asigură şi simpatia oamenilor. De multe ori, elevii îl resping pe Eminescu tocmai pentru că au sentimentul că este impus, că e ceva dat fără prea multe explicaţii.

Eu nu am nimic împotriva mitului. Ca istoric încerc să explic un mit. Sigur că asta poate duce la fisurarea mitului dacă-l explici prea mult. Dar, în principiu, nu am nimic împotriva mitului eminescian. Cred, în ce mă priveşte, că Eminescu este într-adevăr un mare poet, dar mitul merge mult mai departe cu ideologia poetului, care, încă o dată, nu e vorba să-l acuzi pe Eminescu, nici măcar să-l critici, dar trebuie să avem decenţa să constatăm că ideologia asta a lui de secol XIX nu mai corespunde cu valorile, caracteristicile lumii de astăzi.

Şi e foarte normal, fiindcă altminteri ajungem la o absurditate: considerăm, cum consideră unii, că tot ce a spus Eminescu e valabil odată pentru totdeauna până la sfârşitul timpurilor.

Sau alţii, care merg mai departe, şi fac apropieri între Eminescu şi Einstein, care a prevăzut teoria relativităţii, care a prevăzut şi anticipat nu ştiu câte teorii ştiinţifice ale ultimului secol. E o aberaţie.

Ce le spuneţi celor care îl văd pe Eminescu ca naţionalist şi spun Eminescu să ne judece?

Eminescu a fost un naţionalist fiindcă a trăit în secolul al XIX şi nu e nimic rău în a fi naţionalist. Depinde acum ce înţelegem prin termenul acesta. Însă, sunt exagerări ale naţionalismului de secol XIX, care nu mai sunt ale noastre, sau nu mai e firesc să fie şi ale noastre. Secolele sunt diferite, nu ne tratăm cu reţetele secolului al XIX-lea. Nu apelăm la un medic din secolul al XIX-lea să ne trateze de mai ştiu eu ce afecţiune, sau la un ideolog care să ne propună genul de societate în care ar trebui să trăim.

În contextul acesta, Eminescu o să dureze ca mit?

Eu constat că, pe de o parte, avem de-a face cu exacerbarea mitului, pe linia aceasta naţionalistă îndeosebi. S-a ajuns chiar foarte departe, într-o zonă a absurdului, Eminescu considerat nu bolnav, nu nebun, ci dimpotrivă sechestrat de adversarii lui politici, primul deţinut politic din România. E un abuz care intervine în mitologia poetului. Mitul merge foarte departe când e vorba de cei care îl admiră nemăsurat pe Eminescu şi îi găsesc numai justificări în tot ce a gândit, în tot ce a spus.

Iar pe de altă parte, e o diminuare a mitului, sunt cei care nu mai vor să audă de Eminescu.

Ce e curios e faptul că se face în bună măsură abstracţie de poezia eminesciană, bătălia se duce în jurul ideologiei. Deci cei care ţin cu tot preţul şi îl ridică foarte sus pe Eminescu îl ridică nu pe motive poetice, ci pe motive ideologice, sunt naţionaliştii. Pe de altă parte, cei care sunt împotrivă, sigur că nu mai apreciază nici poezia, dar sunt înverşunaţi tot din motive ideologice, socotindu-l pe Eminescu cu totul în afara problematicii politicului corect contemporan.

De ce credeţi că nicio personalitate din cultura românească nu reprezintă un mit aşa de cunoscut ca Eminescu?

E greu de spus. Asta e forţa mitului. Poţi să constaţi ingredientele, dar nu înseamnă neapărat că ingredientele alea trebuiau să dea un mit. La Eminescu, s-a împletit viaţa poetului cu finalul acesta tragic cu muzicalitatea poeziei. Şi toate astea au dat un mit, puteau să nu-l dea. Nu există reţete. Dacă ar exista reţete am fabrica mituri după cum am dori.

Dacă ar fi să predaţi o lecţie despre Eminescu care sunt primele trei lucruri pe care să le spuneţi elevilor?

În primul rând, s-ar supăra pe mine criticii şi istoricii literari, eu sunt istoric. Le-aş spune ce am scris în carte şi aş încerca să-l definesc pe Eminescu cel real, poetul Eminescu şi gazetarul Eminescu cu ideologia lui, încercând s-o explic, nu s-o justific, dar nici să lovesc în ea.

Pe mine nu mă interesează să mă războiesc cu nimeni. Istoricul nu se războieşte cu trecutul, ci are datoria să relateze cele petrecute şi să facă un efort de înţelegere, să înţeleagă el şi să-i facă şi pe ceilalţi să înţeleagă interpretările la care a ajuns. Aş încerca să le explic Eminescu şi apoi să le povestesc cum s-a creat mitul Eminescu.

Cine este Lucian Boia

Istoricul Lucian Boia (foto) s-a născut în Bucureşti, la 1 februarie 1944. 

A fost profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, până în 2011. A scris numeroase cărţi publicate în România şi în Franţa. 

Una dintre cele mai cunoscute cărţi este „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, apărută în 1997, care a devenit un reper în redefinirea istoriei României. De asemenea, istoricul s-a preocupat de istoria Occidentului şi de istoria Franţei. Printre cele mai importante lucrări ale lui Lucian Boia apărute în limba română sunt: „Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune", „Două secole de mitologie naţională", „Sfârşitul lumii, o istorie fără sfârşit", „Occidentul. O interpretare istorică", „”Germanofilii”. elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial", „De ce e România altfel?", „Balcic. Micul paradis al României Mari".

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu stiu de ce-l intrebati pe Boia chestiile astea. A scris o carte, in care si-a exprimat opiniile personale. De cati istorici au fost impartasite aceste opinii?
    Prin ce se caracterizeaza poporu roman? Vedeti la Ctin Radulescu-Motru.
    • Like 0
  • Stimabilul istoric Lucian Boia tratează onorabil chestiunea mitului Eminescu.
    Punctele de vedere expuse sunt desigur perfectibile, însă este apreciabil pasul în plus făcut de cercetător față de deja insuportabila „ folosire” de obicei deformatoare a operei eminesciene în toate ocaziile firești ori nefirești, până la depășirea suportabilității și chiar a plictisului unora.
    A nu se confunda demersul lui Lucian Boia cu altceva decât este: analiza unui mit!
    • Like 0
  • check icon
    Eu nu stiu daca e corect "istoricul" sau "istericul"...In fine...Ia sa vedem, este sau nu este actual Eminescu? Nici macar nu trebuie sa raspundeti public, numai sa initiati un proces intelectual intern.

    Ai nostri tineri la Paris invata
    La gat cravatei cum se leaga nodul
    S-apoi ni vin de fericesc norodul
    Cu chipul lor istet de oaie creata.

    La ei îsi casca ochii sai nerodul,
    Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
    Ducînd în dinti tigara lungareata…
    Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.

    Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmba:
    Stîlpi de bordel, de crîsme, cafenele
    Si viata lor nu si-o muncesc — si-o plimba.

    S-aceste marfuri fade, usurele,
    Ce au uitat pîn’ si a noastra limba,
    Pretind a fi pe cerul tarii: stele.

    O singura remarca, in loc de Paris poate fi pus si Harvard, Cocsford, etc...
    • Like 2
  • Ptr Lucian Boia nimic n-a ramas sacru ... sunt zone unde nu poti boi ( nici macar cu boia)... Oricum , personaje gen Lucian Boia nu vor avea sansa sa fie demitizate niciodata , ca sa-l parafrazez chiar pe dumnealui. Deh, un mit_ica care scrie nuvele istorice rastalmacite!
    • Like 3
    • @ Dumitru Cosmin
      Dar cu ce te-a deranjat, dragă Cosmine?
      • Like 0
    • @ Octavian Ungureanu
      Tavi , cum sa zic eu : Lucian Boia e genul care analizeaza o casa istorica si taie stalpii de rezistenta ca sa vada si sa ne arate vezi Doamne ca structura de resistenta e putreda si sandramaua sta sa cada ... in rest , fiecare cu "germanofilii" lui ! :)
      • Like 2
  • FRECȚIE LA PICIOR DE LEMN !!! S-au scris și afirmat multe păreri despre Cristos, ceea ce contează este ca a SCHIMBAT ISTORIA ȘI MENTALITĂȚILE !!!
    • Like 0
  • check icon
    Lucian Boia foloseste ca argument pentru atacul sau un vers dintr-o poezie de Marin Sorescu. Adica drept ce ne ia?
    • Like 1
    • @
      Care este atacul? A zis că Eminescu a ajuns un mit și că încearcă să explice cum a ajuns un mit. Versul din Sorescu arată cum ni s-a pus pata pe Eminescu, nu că Eminescu ar fi nașpa.
      • Like 0
    • @ Octavian Ungureanu
      check icon
      Observ ca intrebi pe toata lumea acelasi lucru: care e atacul, care e problema. E limpede ca trebuie sa citesti cu atentie textul despre care vorbim ori sa-ti asumi altfel pozitia favorabila vizavi de dl Boia, dar nu cu astfel de intrebari.
      • Like 0
  • În so­ci­e­ta­tea ro­mâ­nească există fără în­do­ială o do­rință ex­trem de mare de ab­so­lu­ti­zare. Nu lu­crăm cu ju­mă­tăți de mă­sură. Des­pre ori­cine am vorbi nu-l pu­tem con­si­dera de­cât fie în­ger, fie drac. Ori îl îm­po­do­bim ar­ti­fi­cial cu toate ca­li­tă­țile din lume și-l așe­zăm pe pie­des­ta­lul unei ad­mi­ra­ții ne­con­di­țio­nate, ori îl ter­fe­lim prin cel mai gros no­roi, îl scui­păm și-l în­ju­răm vul­gar, declarându-l cel mai odios per­so­naj. Ni­meni nu se poate afla în­tre aceste două ex­treme. În România nu există oameni normali, cu calități și defecte.
    • Like 2
  • In ultimii ani vad tot mai des postat, citat, intervievat, acest asa-zis istoric Lucian Boia. Inainte de a cita sau a da crezare spuselor domniei sale este bine totusi sa ne documentam cu atentie si din alte surse, pe cat posibil serioase si bine documentate altfel riscam sa suportam operatii de "brain washing" asupra noastra.
    In cercurile istoricilor seriosi si profesionisti, Lucian Boia este considerat un fel de Sandra Brown. Cu puzderie de carti publicate, invitat in emisiuni, citat si curtat cat se poate, acest Sandra Brown al istoricilor romani malformeaza si mutileaza istoria neamului romanesc in mai toate scrierile si zicerile domniei sale, acumuland capital si popularitate, producand "senzationalul", fiind "cool" si modern in abordari originale de tip gica-contra, in goana dupa castig facil fasificand fapte si evenimente istorice.

    Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, sa vedeti cine este acest Lucian Boia si fara a ma abate de la subiect cum pripit s-ar crede, stimati cititori ai Republicii.ro, am sa prezint mai jos un exemplu concret: cartea lui Lucian Boia „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări“ in care autorul, pornind de la cateva voci razlete si izolate ale acelor vremuri, afirma raspicat ca romanii ardeleni nu ar fi dorit unirea de la 1918 cu Romania. Citez pagina 81:

    "Până la urmă, doreau sau nu unirea cu România? Să zicem că da, dar nu mai mult decât îşi doreau rămânerea în interiorul unei monarhii habsburgice reformate. Unirea cu România aparţinea unei istorii virtuale, unui viitor posibil, dar încă nelămurit. În plan concret, mişcarea naţională a românilor din Transilvania nu a acţionat în sensul unirii cu România, ci strict, mai întâi, în vederea restaurării autonomiei Transilvaniei, apoi a obţinerii deplinei egalităţi de drepturi în interiorul Ungariei".

    Istoricul si academicianul Ioan Aurel Pop, rector al UBB Cluj-Napoca demoleaza într-o maniera logica si pertinenta aberatiile lui Lucia Boia:

    ”Ideea năstruşnică despre faptul că românii ardeleni nu ar fi dorit Unirea a fost reiterată recent numai de istoricul bucureştean Lucian Boia, care confundă intenţionat partea cu întregul, transformă minoritatea în majoritate şi face din anumite voci izolate opinie publică”. Boia "niciodată nu a plecat de la documente, ci a plecat de la idei şi, mai ales, de la imaginar, ceea ce un istoric n-are voie să facă. Imaginarul este atributul creaţiei literare, artistice. Un istoric are nevoie de imaginaţie, nu de imaginar“.

    Rectorul universităţii clujene este de părere că eseurile lui Lucian Boia nu sunt nici literare, nici istorice. "Nu ştie să citească un document în latină, slavonă, greacă. Toată expertiza lui istorică vine din sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Nu e un istoric al timpurilor de demult, preia de la unii şi de la alţii“.

    Dar de unde a "vânat" Lucian Boia ideea că românii ardeleni nu ar fi dorit Unirea de la 1918 ? Ideea respectiva a apărut, prima dată, la unii membri ai elitei ungare de după Primul Război Mondial. Ioan Aurel Pop sintetizeaza aceasta situatie:

    "Fruntaşii ungari care au combătut unirea – unii dintre ei – nici măcar nu mai negau majoritatea românească a Transilvaniei, dar spuneau că gloata nu conta, ci doar «naţiunile superioare», elita elevată şi stilată! (…) Această mentalitate s-a diminuat mult de-a lungul timpului, dar nu a încetat cu desăvârşire, în anumite cercuri politice ungare, nici astăzi. În disperare de cauză, tot o latură a intelectualităţii ungare a lansat şi ideea că românii ardeleni s-au lăsat amăgiţi de unii lideri de-ai lor, formatori de opinie, îndoctrinaţi la Bucureşti şi că aşa s-ar fi făcut unirea; că românii de sub oblăduirea ungară îi iubeau, de fapt, pe grofii maghiari, care se purtaseră cu ei în chip ocrotitor, ca nişte părinţi! (…) Azi, când ignoranţa este tot mai mare, unii noi ideologi scot de la naftalină astfel de idei, cultivând intenţionat confuzii“.

    Iata deci dragi cititori si stimata Andreea Ofiteru, sursele lui Lucian Boia in elucubratiile lui despre istoria românilor.

    De asemenea, Lucian Boia mai afirma in aceeasi carte cum ca minoritatile din Transilvania nu au fost consultate cu privire la Unire. Lucru iarasi fals (in mod evident minoritatea ungara nu a fost de acord, oare de ce ?) dar restul minoritatilor au fost consultate si si-au dat acordul cu privire la Unire. Nu adancim aici si acest subiect dar va asigur ca sunt argumente si dovezi istorice solide si in aceasta privinta.

    Inchei cu o concluzie pe care mi-as dori foarte mult ca cititorii sa o aplice de fiecare data la citirea unor "pseudo" oameni de stiinta, specialisti, intelectuali neonesti:

    Fara o educatie serioasa, fara studii şi cu orizont cultural larg vor fi tot mai multi români care vor cred aberaţiile unora de teapa lui Lucian Boia, pierzându-şi orice sentiment de preţuire faţă de ţară, faţă de acest pământ, faţă de înaintaşi, pierzând raportarea la stâlpii, reperele morale si valorile de vârf ale acestui neam.

    Va multumesc
    Sergiu Floca
    • Like 6
    • @ Sergiu F.
      Argumentum ad lapidem. N-ați demonstrat invaliditatea afirmațiilor despre Eminescu, ci ați atacat persoana care le face. Iar atacul se bazează pe opinia contradictorie a unei alte persoane asupra unui subiect complet diferit, nu pe argumente concrete. Cu părere de rău, dar ăsta nu e comentariu, este subiectivism ignorant.
      • Like 5
    • @ Sergiu F.
      check icon
      Scuze, dar argumentele dvs sunt de fapt in favoarea lui Boia. Pana la urma un istoric trebuie sa exprime adevarul indiferent de ideologia populara la un moment dat. Dvs. interpretati faptul ca Boia nu contribuie la mistificarea istoriei noastre ca o dovada de lipsa de dragoste fata de tara, eu consider dimpotriva, ca o face pentru ca isi iubeste cu adevarat tara, atat de mult incat o accepta asa cum e, si cu uratul, si cu frumosul din ea. Nu ar trebui sa ne temem de trecutul nostru.
      • Like 1
    • @ Sorin Sfirlogea
      Si unde anume am atacat persoana d-lui Boia, d-le Sfirlogea ? Eu cred totusi ca am atacat afirmatiile din cartile sau lucrarile d-lui Boia dar nu persoana dumnealui. Boia, in goana dupa senzational (pentru ca asta e "trendy" in zilelel noastre), afirma clar in lucrarile sale ca romanii de la 1918 nu si-au dorit Unirea cu Romania, bazat pe niste argumente false si puerile. Acest lucru cat se poate de fals am incercat sa-l demonstrez. Daca nu am reusit sa va conving asta e cu totul altceva.
      Cu stima, Sergiu F.
      • Like 1
    • @
      D-le Marius, va multrumesc ca mi-ati citit postarea si ati pus punctul pe "i" - un isotric trebuie sa exprime adevarul. Ceea ce afirm eu nu este ca Lucian Boia contribuie sau nu la mistificarea istorica ci pur si simplu la rescrierea ei prin falsuri.
      Bazat pe argumente false si puerile, nesustinute de documente sau dovezi istorice, trage concluzii false dar atentie, senzationale, in lucrarile dumnealui. Si am oferit argumentat (speram eu) ca un exemplu, aberatia dumnealui cum ca romanii de la 1918 nu au dorit Unirea cu Romania. Este pur si simplu un fals ridicol si aberant care nu rezista serios la nici o analiza atenta a documentelor vremii.
      • Like 1
    • @ Sergiu F.
      Comparația cu Sandra Brown este un atac la vreo afirmație a sa? Sau o încercare de trimitere în derizoriu a persoanei și a competenței sale? Repet: argumentum ad lapidum. Puneți două ipoteze față în față, pe cea a lui Boia o declarați invalidă, pe a dvs. o ridicați la rang de adevăr, iar singurul argument este că nu știu ce alt istoric vă împărtășește opinia (sau dvs pe a lui). În logica asta și eu aș putea aduce ca argumente alte persoane care îl susțin pe Boia. Ce raționament e ăsta? Cu cât suntem mai mulți cu atât suntem mai culți? Adevărul nu e democratic, nu aparține unei majorități.
      • Like 2
    • @ Sorin Sfirlogea
      "iar singurul argument este că nu știu ce alt istoric vă împărtășește opinia (sau dvs pe a lui)" .. Pai tocmai v-am oferit unul, nu ? (rectorul UBB din Cluj).

      Dar dincolo de acest aspect unul din punctele postarii mele era ca recomandam cititorilor sa citeasca/verifice si alte surse si nu sa dea rapid crezare unor "alergatori" dupa senzational. Dvs aveti desigur libertatea sa il credeti pe L. Boia sau sa verificati si alti istorici. Dava veti merge pe varianta a II-a, veti avea surprinderea sa descoperiti ca profesionistii din domeniu nu sunt de acord cu respectivul L. Boia iar un alt aspect interesant este ca "porecla" Sandra Brown am cules-o de la dansii, nu imi apartine.
      Am sa inchei aici disputa noastra (sper eu constructiva, mie mi-a facut placere) sintetizand sub forma unor exemple un pic hilare, cam ce fel de istoric este in general d-ul L. Boia:

      Daca facem un exercitiu de imaginatie si ni-l imaginam pe Eminescu in zilele noastre, numitul L. Boia ar desfiinta "mitul" Eminescu cam asa:
      ar cauta vivid in comportamentul si actiunile de zi cu zi ale poetului si ar gasi sa spunem vreo 2 amenzi de parcare si vreo amenda de viteza. Apoi avand la baza aceste argumente l-ar desfiinta pur si simplu pe Poet prezentandu-l intr-o lumina cu totul "noua si originala" beneficiind de o tona de like-uri si click-uri. Nu ar mai conta opera sa, inteligenta, cultura vasta, contributia Poetului la literatura universala si la asanarea neamului romanesc ci doar amenzile mentionate si ce fel de om poate fi cu asemenea amenzi.
      Daca, cu un alt exercitiu de imaginatie, il punem pe dl Boia sa ne explice batalia de la Calugareni, este genul de istoric care o sa-ti spuna cu lux de amanunte (nesustinut de nici un document serios al vremii) ca de fapt ostenii lui Mihai au ajuns din greseala la Calugareni, ca ei vroiau sa mearga cu totul in alta parte dar s-au ratacit. Iarasi beneficiind de o tona de like-uri si click-uri dupa asemena elucubratii.

      Cam asta, intr-o descriere hilara dar nu rau intentionata, este istoricul Lucian Boia caruia ii acordati dvs credit fara a-l verifica si din alte surse serioase.
      • Like 1
    • @ Sergiu F.
      Problema cu "sursele serioase" și "profesioniștii din domeniu" (iarăși argumente care creează un subtil contrast cu Boia, poate inconștient sugerați că el nu e serios și nu e profesionist) este că sunt niște teorii construite în anii comunismului. Am mari dubii în privința reflectării adevărului în lucrările de istorie (a țării, a literaturii, a artelor). Ne-am cam obișnuit să luăm de bune afirmațiile făcute de această multitudine de istorici crescuți la școala naționalismului ceaușist, când nici n-aveai voie să publici alte opinii. Culmea, efectele cele mai perverse ale politicii de îndoctrinare ceaușistă (teoria cu dacii, teoria cu dorința milenară de unire a românilor) nu s-au produs atunci, ci acum. Avem o teribilă inflație de activism naționalist. E bine să te uiți și la alte surse, e adevărat. Dar dacă toate sursele alea provin din anii comunismului, slabe șanse să găsești alte opinii decât alea naționalist-șovine. Iar încredințarea dvs că nu verific din alte surse este falsă. Cunosc sursele pe care vă bazați și nu cred în veridicitatea lor. Cred că e o istorie scrisă de comuniști.
      • Like 2
    • @ Sergiu F.
      De ce ar trebui să știe să citească un text în slavonă, latină sau greaca veche pentru a studia istoria secolului al 20-lea?
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult