Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Eugenie de Crăciun: „Un leu, nenea! Sau cât ai dumneata...”

Orașul a rămas gol-goluț. Nici măcar porumbeii, atotprezenţii șoareci cu aripi, nu mai stau cocoțați pe antene. Traficul e aproape inexistent, doar din case curg șuvoaie umflate de arome de prăjituri, ambuteiaje de mirosuri. Oamenii rămași în urbe au din ce trăi, soba le aruncă bulgări de căldură, se uită leneşi, ca orice ființă superioară, socială, deţinătoare de limbaj articulat, la balet pe gheață, cel mai probabil la Spărgatorul de Nuci, hiperdifuzat în decembrie.

La mine, însă, dă să ningă. O să toarne cu noapte în miez de zi, cu fulgi imenşi, să-mi ude haina şi să mă alunge de pe bancă. Deasupra-mi o să bată vântul a Tschaikowsky, dedesubt o să am foşnetul surd şi greu al frigului. Symphony No. 5 in E minor.

În ultimul timp mi-a mers cam greu, totul se duce de râpă. Am ajuns să-mi pierd până şi mănuşile, degetele-mi stau unul peste celălalt în câte o şosetă scâlciată. Nici cu nervii nu stau prea bine, n-am mai mâncat de zile bune, Doamne, cât sunt de nenorocit! Aş plânge şi mi-aş plânge de milă, dar e prea frig pentru lacrimi. 

Şi sunt flămând, foarte flămând. Să n-ai niciun gând și, în acelaşi timp, să ai toate ideile lumii înghesuite într-un cap gol, ținut drept de un țiuit continuu care urcă sisific din stomacul la fel de gol, totul se învârte şi stă pe loc.

Dau să mă ridic, dar mă aşez din nou, epuizat şi enervat la culme de miros, de data asta pe lespedea fântânii. La naiba cu tot, auzi? La naiba cu tot! Nu te enerva, nu, nu!

Ridic privirea, ceasul arată 15.20. Ptiu, cât e de frig! Şi valurile astea de parfum...

E intolerabil să miroasă a vanilie şi scorţişoară oriunde te-ai întoarce, la zero grade celsius. Paznicii planetei ăsteia ar trebui să-i amendeze serios pe toţi cei vinovaţi, deschideţi ferestrele Pământului! Şi să le ia brioşele în custodie, să facă muncă în folosul comunităţii, dar al comunităţii ăsteia normale, din care fac eu parte, nu al alteia, să se arunce singure pe tăvi de inox. Nu-i aşa?

Cred că sunt cam agitat, nodul din stomac se încâlceşte şi descâlceşte cu zgomot, închid ochii şi-ncep să fredonez o melodie de nicăieri. Vibrez şi eu pe ritm, apoi mă las greu, să cad de pe marginea îngheţată a artezienei. Timpul se scurge încet, încet, ca mierea pură.

Apoi deschid ochii şi o văd în faţa mea. O fetiţă cât o găluşcă, care abia se zăreşte în mijlocul unei geci morman, de-a lungul căreia ar putea să facă o plimbare foarte lungă.

Un leu, nenea? Sau cât ai dumneata.

Un leu? repet prosteşte. Fireşte că un leu. Da, imediat.

Dau să mă caut prin buzunare, dar ştiu că n-am nicio leţcaie. Fetiţa ştie şi ea, dar aşteaptă puţin, speranţă în ochi, apoi pleacă fără se se mai uite la mine. Rămân acolo, grămadă, lângă fântână, copleşit şi umilit.

Îţi dau un fular, fetiţo!, strig după ea.

Dar fetiţa deja nu se mai vede, în primul rând de geacă, în al doilea rând de grabă, fetiţa morgana.

Abia acum încep să plâng, iar sentimentul propriei mele mizerii mă cuprinde rapid şi îmi îneacă gândurile. Ce Dumnezeu aş fi putut să fac? Îmi adun mâinile în poală şi spun, ruşinat, o rugăciune, Priveşte la fetiţă şi rânduieşte ce e aici, pe Pământ.

Mă ridic în capul oaselor, un leu, asta e tot ce-mi doresc acum, un leu. Hai că eşti dezgustător, vai, cum ai ajuns!

Mă târăsc încet, ca timpul şi ca mierea pură, până la doamna din staţia de autobuz.

Doamnă, un leu?

Nu-ți dă, firește că nu-ți dă, nu te uiți la tine? Nici tu nu ți-ai da, îți vine să și râzi. Aiurea, să-ncerci să-nduioşezi pe cineva cu şosete rupte pe post de mănuşi!

Doamna îşi strânge conştiincioasă haina în jurul taliei şi se-ntoarce cu spatele, Dumnezeu să te binecuvânteze, vezi-ţi de drum!

Dar rămân pironit locului, simt cum ameţesc şi nu mă pot mişca, netrebnicule, îmi spun, să deranjezi oamenii doar pentru că ai tu nevoie de un leu, ce ruşine!

Încep să mă mişc, toate funcţiile funcţionează cu încetinitorul, privirea pierdută, ochii îmi pică, în staţie, pe o monedă lucioasă, una de cincizeci de bani cu Neagoe Basarab. Mă aplec, copleşit, şi o iau de jos. E aproape nouă, inima îmi bate puternic, îmi vine să chiui de bucurie!

Fetiţo, strig, vino, ţi-am spus că am să-ţi dau, totuşi, ceva! Vezi că nu mint?

Şi o iau la pas către ea, simt că mă deşir de fericire. O văd imediat după colţ, geacă prea mare pentru corp prea mic, fes colorat, murdar, îngheţat. Intru într-un magazin şi îi cumpăr o eugenie în valoare de un Neagoe Basarab; o iau cu grijă, ca pe ou, tremurând cu tot corpul, şi ies.

Fetiţa se uită la mine întrebătoare, oftează, smulge eugenia, o desface cu degetele îngheţate şi se uită la mine recunoscătoare, pe după fular. Parcă şi îngână un mulţumesc cu iz de cremă de cacao. Apoi o zbugheşte zâmbind spre parc, picioruşe prea mici pentru o povară atât de mare.

Eu mă-ntorc la banca mea, eugenia fetiţei se transformă într-un val de sânge cald care se răspândeşte, ca vinul, până la ultima celulă în corp. Victoria asta e a mea şi a sorţii deopotrivă, ea mi l-a scos în cale pe micul om care mi-a mulţumit, chiar înainte de Crăciun! Eu sunt unchiul Drosselmeyer.

O senzaţie nedefinită de aproape bine. Încep şi să râd, amintindu-mi de copilă şi de crema de cacao, un râs zguduitor, epuizant, Doamne, ce bine e să râzi! Aşa adorm, ghemuit, aşa îi pun punct zilei ăsteia nebune, palide, cu o atingere de roşu în obraji.

Acum nu mai exist, acum dispar.

De departe, din pieţele de Crăciun, se aud colinde.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • emotionant, m-au incercat si pe mine astfel de trairi, chiar daca la o alta scara...
    • Like 0
  • check icon
    Știți, poate, că sunt cusurgiu: în secvența „La mine, însă, dă să ningă”, „însă” nu se desparte de virgule înainte și după, ar fi și aiurea... Este o eroare foarte frecventă. Văd că scrieți frumos, scăpați de clișeul lui „însă” între virgule.
    • Like 0
    • @
      check icon
      mai generale rus pe timp de pace, incep sa cred ca invatatul gramaticii va dezumanizeaza, zau !
      • Like 0
    • @
      check icon
      Posibil... mata mai de învățat multă gramatică pîn’ să-mi faci observațiuni, așa că pun-te pe treabă și mai vorbim dup-aia. Autoarea a înțeles f. bine ce-i scrisei, fii pe pace și dormi liniștit.
      • Like 0
    • @
      check icon
      Doamne fereste sa ma apuc de gramatica, asta e meseria soldatului tampit care face o facultate le 30 de ani si cerintele sunt minime : gramatica :)
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult