Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

EURO Selfie. România – egal pe stadion, victorie pe stradă. Presa franceză contrapune imaginea suporterilor români celei a huliganilor ruși

Nici după cea de-a doua partidă la EURO 2016 Naționala României nu a simțit gustul victoriei. Egalul chinuit cu Elveția ne menține șansele de a ne califica dincolo de grupe, dar lupta decisivă va fi la Lyon, contra Albaniei. Tricolorii sunt în continuare dornici de calificare, nu le-a căzut moralul, staff-ul tehnic muncește zi și noapte să găsească formule de joc și de echipă care să aducă victoria. 

Anghel Iordănescu însuși declară că depindem doar de noi și nu așteptăm jocul rezultatelor. Dovada abordării lucide, fără încrâncenare, poate fi și faptul că Iordănescu a deschis astăzi cantonamentul tricolorilor de la Chantilly. A fost ziua porților deschise (adică vreo două ore, totuși) pentru presă, departe de ideea închiderii într-o fortăreață unde să se pregătească secretele meciului cu Albania fără ochi străini prin preajmă. 

Cred că și fotbaliștilor le-a ajutat acest moment în care au putut să se detensioneze și să transmită publicului starea de ambiție care nu i-a părăsit. Au nevoie de încrederea suporterilor și s-au adresat lor prin intermediul presei.

Dacă Parisul nu a fost orașul victoriilor pentru fotbaliștii români, a devenit în schimb locul aplauzelor pentru suporterii români. Parada Fanilor de la Turnul Eiffel până la stadionul Parc de Princes a adunat aproximativ 3000 de fani îmbrăcați în galben. 

Timp de o oră și jumătate au blocat sensul de mers spre stadion cu o coloană impresionantă, scandând continuu pentru România. Marșul, organizat de FRF împreună cu Poliția și Jandarmeria franceză, a fost un exemplu de comportament civilizat, nu a avut loc niciun incident, iar spectaculozitatea a fost maximă. Trecătorii, locuitorii de pe traseu și chiar suporterii elvețieni în drum și ei spre stadion au aplaudat admirativ trecerea coloanei galbene. A fost o victorie clară a fanilor noștri pe străzile Parisului, apeciată mult și de presa franceză care a pus acțiunea românească în contrapondere cu violențele suporterilor ruși de la Marsilia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Un total de 301 milioane € vor fi distribuiți celor 24 de echipe participante, cu peste 100 de milioane € mai mult decât la turneul anterior. cel mai mare premiu accesibil este de 27 milioane €. Lista completă : Premiu pentru participare: 8 milioane € premii ulterioare bazate pe performanțele echipelor : Campioni: 8 milioane € Locul doi: 5 milioane € Semifinale: 4 milioane € Sferturi: 2,5 milioane € Optimi: 1,5 milioane € Locul trei în grupă: 1 milion € Victorie într-un meci din grupă: 1 milion € Egal într-un meci din grupă: 500.000 €
    • Like 0
  • I-a spus cineva lui Iordanescu oare ca daca Elvetia face egal cu Franta (care e calificata) o victorie cu Albania ramane doar de palmares? Cum naiba sa spuna ca "suntem la mana noastra ''? Sau nu mai stiu eu aritmetica ...:(
    • Like 1
    • @ Virgi Bratu
      Nationala se poate califica si de pe locul 3, cu 4 puncte.
      • Like 0
    • @ Virgi Bratu
      check icon
      sa traim si sa apucam sa vedem romania calificata, altfel BRAVOS celui care a construit ac pagina https://ro.wikipedia.org/wiki/Campionatul_European_de_Fotbal_2016
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Corporatist.

Presiunea legată de locul de muncă a devenit un subiect tot mai frecvent în discuțiile pe care le avem în diferite grupuri de prieteni. Tot mai mulți dintre ei spun că se simt copleșiți, intimidați și supuși hărțuirii psihologice la locul de muncă, și asta indiferent de Indiferent de vârstă sau de poziția managerială. foto Getty Images

Citește mai mult

Sting la Untold 2026

De altfel, din comentariile pe care le-am auzit în jurul meu după concert, dar și pe care le-am citit pe net, trag următoarea concluzie: celor care nu l-au mai văzut pe Sting li s-a părut extraordinar, iar celor care l-au mai văzut li s-a părut că a fost mai bine altădată. Practic, lumea se împarte între vrăjiți de Sting și cunoscători de Sting, ceea ce nu e rău deloc.

Citește mai mult

Amalia Săftoiu

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului românesc de tricotaje Ami Amalia, despre trecerea de la o carieră internațională în corporații la antreprenoriat, despre alegerea de a produce în România și despre răbdarea necesară pentru a construi un brand în care valorile să nu rămână doar o promisiune de marketing.

Citește mai mult