Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Evaluarea Națională 2022. Subiectele de la proba de limba română fac dificilă departajarea corectă a elevilor, în special pe segmentul notelor 7-10. Nota e dată mai ales de creativitatea literară, unde subiectivitatea evaluării este inevitabilă

scoala - Sava

Foto: Inquam Photos / George Călin

O nouă vară, o nouă sesiune de examene. Pentru sistemul de învățământ, este important să nu apară seismul vreunui scandal (de presă) care să clatine liniștea desfășurării acestui examen. În rest, dramele ce se consumă individual, în tăcere, fără să coaguleze nemulțumiri generale, ele nu contează. Și care ar fi aceste drame? Nu mă voi opri asupra notelor mici asumate cumva și de elevi, și de familie prin lipsa cvasitotală de interes și pregătire. Merită însă să ne referim la situațiile în care, în ciuda pregătirii solide și a bunei-credințe, apar nu puține situații de surprize neplăcute la Evaluarea Națională, proba de limba și literatură română.

Pe seama a ce s-ar putea pune aceste note mici, dacă pornim de la premisa că elevul a făcut un efort de voință și a confirmat deja, de-a lungul anilor, prin rezultate bune la română? Răspunsul este, pe cât de simplu, pe atât de puțin evident, ca relație de cauzalitate. Cu alte cuvinte, mulți dintre noi ne-am dorit asta, fără să conștientizăm ce va rezulta de aici. S-a spus că dorim ca examenul la română să verifice mai puțin memorizarea, și mai mult spontaneitatea. Să verifice mai puțin "bagajul de cunoștințe" (incriminat ca "balast de cunoștințe"), și mai mult creativitatea. Ca atare, am ajuns să avem un examen ce se transformă în probă vocațională, în show de talente. Centrul de greutate s-a mutat efectiv dinspre gramatică (devenită prea ușoară) și teorie literară (devenită...aproape inexistentă), spre creație literară.

Pentru că, citind subiectele, chiar și acei cititori care au terminat de mult școala, vor fi poate mirați să afle că cel mai mare punctaj (20 de puncte din 100 posibile) îl are o compunere ce sună cam așa: "Imaginează-ți că acum te-ai întors din vacanță. Scrie un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți cea mai frumoasă întâmplare din vacanță, incluzând o secvență descriptivă, de minimum 30 de cuvinte, și o secvență dialogată, de minimum patru replici."

Încă o stare de fapt pe care ne-am dorit-o pentru că suna atât, atât de bine: să terminăm cu flagelul meditațiilor, care atacă organismul sănătos al învățământului! Dar cum am făcut asta? Nu neapărat prin îndemnul la lecții mai bune, mai dense informațional și mai devotat sau pasionat conduse. Nu neapărat printr-o școală mai stăpână pe propriile picioare, care să nu aibă nevoie de proteza meditațiilor. Ci, în mod incredibil, s-a făcut asta modificând viziunea de construire a subiectelor, astfel încât profesorul să fie din ce în ce mai puțin necesar pentru pregătirea unui examen (fie el profesor de la clasă sau de la meditație). Pentru că, la drept vorbind, cât de necesar îți este un profesor ca să scrii o compunere despre cea mai frumoasă întâmplare din vacanță? Ca să răspunzi la câteva întrebări de logică și atenție, pe baza unui text dat? Sau, să ne întrebăm retoric altfel: cât de necesar era un profesor anii trecuți (în urmă cu trei ani s-a schimbat structura subiectelor) când, pe lângă compunerea liberă, se cerea și analiza critică a unui text literar la prima vedere, anume argumentarea de apartenență la gen sau specie literară? Și când gramatica mai era și ea efectiv gramatică? (De pildă, fraze de analizat, de cel puțin 3-4 propoziții, comparativ cu două de acum). Categoric, rolul său era mai pregnant atunci. 

Nu răspund acum la întrebarea dacă servește cuiva să știe ce e aceea o concesivă sau o cauzală, doar revin cu o invitație la meditație: scuturând cât putem scutura din hulitele achiziții cognitive și din memorizare, nu ajungem oare să avem exact un examen ca o probă de talent literar? Eleva care am fost se bucura foarte mult când primea o temă ce îi punea la încercare creativitatea și spontaneitatea. Mai mult, ca un copil comod, aș fi preferat să scriu compuneri, în loc să lucrez la gramatică sau să fac (și mai grav) vreo problemă la matematică. Treptat, în liceu, am înțeles însă că o idee creativă nu plătește prea mult (nici cât o ceapă degerată), dacă nu e susținută și de altceva: documentare, studiu, recurs la experiență acumulată prin zestrea culturală și științifică a umanității. Cât este de corect, deci, să construim la nivel național un examen după această optică: să încurajăm la română elevii talentați, creativi și să nu verificăm, nici acestora, nici altora, achizițiile gramaticale serioase și noțiunile de teorie literară? 

Cât este de corect ca la colegii naționale de top, care nici măcar nu au filologia ca ofertă de profil, să fie decisă admiterea tocmai prin proba de română? Pentru că, să nu ne lăsăm înșelați: un elev cu voință, inteligență și disponibilitate la efort va învăța matematică. Dar să scrie o compunere realmente bună îi poate fi aproape imposibil, chiar dacă are mintea brici, chiar dacă vede sensurile ascunse dintr-un text și chiar dacă îi place să citească! Am cunoscut elevi foarte buni, care se exprimau laconic, deoarece aveau o gândire matematică - "scurt și la obiect". Pe aceștia îți este foarte greu să îi antrenezi să scrie mult (cantitatea contează la română), să facă piruete și volute literare, să exprime nuanțat o idee. Ca atare, subiectele actuale fac dificilă departajarea corectă a elevilor (în special pe segmentul notelor 7-10), deoarece nota e dată mai ales de creativitatea literară, unde subiectivitatea evaluării este inevitabilă.

Și, ca să nu uităm: credeți oare că s-a eradicat flagelul meditațiilor? Sau că rolul profesorului, la clasă, a fost diminuat, dintr-odată? Nici vorbă, fie doar și pentru că există o mare concurență la acest examen de a opta, iar cei mai mulți elevi se pregătesc serios. Numai că, din păcate, am ajuns să predăm cu totul altfel această materie. Dinspre povestea marilor opere, a marilor biografii, dinspre noțiuni de teorie literară și gramatică, am cotit-o decisiv spre tehnici de scriere creativă. Am ajuns să le spun elevilor că...

(Urmează o paranteză pe care vă invit să o săriți, dacă nu vă interesează detalii de specialitate... Am ajuns să le spun că o compunere se evaluează și prin judecată de gust, dată fiind inevitabila subiectivitate umană... Că una este să scrii, de exemplu, despre cea mai frumoasă amintire de vacanță decupată dintr-o zi la mall, la fast-food, și alta e să scrii că ai fost în Delta Dunării, unde ai văzut caii sălbatici și ai privit păsări cu binoclul, iar seara ai răsfoit o carte de Mircea Eliade. Am ajuns să le spun că există pasaje inutile, ce nu importă, a căror platitudine nu le poate aduce puncte. Dacă au de scris despre o zi de vacanță la munte, nu pot povesti cum s-au trezit, s-au spălat pe dinți, și-au făcut bagajele și apoi au luat uberul până la Gara de Nord - cumva trebuie să intre armonios în poveste, fiindu-le milă de cititor și scutindu-l de prozaism excesiv. Am ajuns să le spun că există cuvinte stridente - fără să cadă în extrema eternului "covor de frunze/zăpadă așternut peste pământ" - sunt de evitat totuși cuvinte ca: benzinărie, covrigărie, mall, televizor, psp, fast-food etc. Un copil mi-a zis, cu un umor pe care l-am apreciat, că va încerca să nu scrie: "M-am trezit de dimineață, m-am spălat pe dinți, am plecat spre Sinaia, am oprit la covrigărie, apoi la benzinărie și în sfârșit am ieșit pe autostradă." Le spun, spre nedumerirea lor, să evite întâmplările triste - deoarece patetismul excesiv e greu de controlat și de adevărații scriitori. Să evite dialogul, doar când nu e expres cerut, deoarece el aduce riscul de colocvialitate excesivă - expresii și cuvinte pe care elevii noștri nici nu le mai simt ca nepotrivite, supraexpuși fiind la ecrane și la vulgaritatea de acolo.)

Modul în care concepem un examen determină decisiv și modul în care predăm. Un fost ministru spunea, la un moment dat, că ceea ce nu se evaluează, nu există. Abordarea sincronică a luat locul celei diacronice. Practic preferăm cerințele care nu necesită niciun fel de cunoștințe prealabile, ci doar inspirația și părerea de moment. Renunțăm la receptarea cronologică, la fenomenul epocilor și curentelor, studiul valoric, noțiunea de canon literar, de autori mari și de minori - avem manualele umplute de minori, fie din literatura română, fie din cea universală.

La răul cognitiv se adaugă unul de ordin moral și ideologic: riscul de a ne transforma dintr-un popor într-o sumă de indivizi care nu își mai cunosc literatura mare, miturile fondatoare, rădăcinile, lumea în care trăiesc. O sumă de aroganți însigurați - acea aroganță care ne vine din faptul că ne bazăm doar pe propriile puteri (întotdeauna slabe, când nu avem solidaritate), pe propriile păreri (nesprijinite de nimic, pentru că școala nu ne mai cere cultură și context) și pe propria singurătate. Apoi ne mirăm de ce vedem în jur un individualism atroce și avem un sentiment de abandon. Se pare că soluția pentru îndreptarea generației tinere cade aproape exclusiv în sarcina familiei, care poate veni în sprijinul propriilor copii îndemnându-i spre efort, bun-simț, modestie, respectul autentic al valorilor și al celor din jur, dar, mai ales, refuzul autosuficienței: să nu mai credem că le știm pe toate, fără a studia și a (ne) interoga puțin. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Teodora check icon
    Orice e mai bine decât binecunoscuta memorare a comentariilor literare. La bacalaureat poți cere o privire critică asupra unei opere literare, dar nu și la gimnaziu. La 15 ani ar trebui să citești cu plăcerea copilului/adolescentului, nu să cauți după sensuri ascunse. În gimnaziu citisem din proprie inițiativă o parte din operele literare care se cereau comentate pentru examenul de admitere la liceu. Profesoara ne-a dictat niște comentarii să ne prindem ce a vrut să spună autorul. Categoric, eu înțelesem cu totul altceva decât înțelesese George Călinescu.
    Prin urmare, să așteptăm maturizarea copiilor pentru a cere profunzimi literare.
    • Like 0
  • Sau, oarecum rezumat: impresia si atitudinea de moment au ajuns sa devanseze aptitudinile si calitatile - nerealista abordare...
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult