Dezastrul actual al școlii românești provine tocmai din certitudinea fermă pe care noi o avem că știm mai bine decât copiii și tinerii noștri ce e bine pentru ei

Foto: Getty Images

„De ce nu găsesc tinerii modele în societate?” Am primit de la redacția Republica invitația de a încerca să răspund la această întrebare.

Și am să încep prin a mă întreba eu însumi și de a vă întreba dacă nu cumva „nevoia de modele a tinerilor” e mai degrabă nevoia noastră de a fi luați drept modele de tinerii și copiii noștri. Adică dacă nu cumva, prin asta, proiectăm în mintea și comportamentul lor imaginea despre ceea ce am vrea noi să fie ei: niște dubluri ale noastre, care nu au ajuns încă la maturitate, dar care trebuie să gândească și să se comporte așa cum gândim și cum ne comportăm noi.

Mică digresiune: am convingerea că o parte din dezastrul actual al școlii românești provine tocmai din certitudinea fermă pe care noi o avem că știm mai bine decât copiii și tinerii noștri ce e bine pentru ei. Știm clar – ca părinți – ce trebuie să învețe, cum trebuie să învețe, știm exact ce trebuie să facă pentru a fi primii în clasă și pentru a ajunge la liceul potrivit, avem clar în minte ce au de făcut ca să intre la facultatea pe care noi o dorim pentru ei. Iar ca profesori, tot așa de ferm știm cum se predă, ce se predă, cât de bine se preda pe vremea noastră, cât de silitori eram noi ca elevi și ce bine am învățat după aceleași metode și aceleași manuale. Toate acestea mi se par, la limită, o formă de violență asupra acestor noi generații de elevi. Nu pentru că nu ar trebui să fie educați, ci pentru că menținem, cu o încăpățânare stupidă, un model pedagogic dominant, complet inadaptat societății contemporane.

Revenind însă la modele, tot despre inadaptare e vorba. Și tot cu o întrebare: nu cumva ne dorim așa de mult ca ei să aibă un model, încât deplângem această societate în care, iată, tinerii nu mai au modele sociale? Dar nu acesta e oare momentul în viață, la majorat, când exact asta vrei, să NU ai modele, să nu te iei după nimeni, să fii liber, independent, să faci exact ce vrei tu, să nu mai depinzi de nimeni? 

Am impresia că una din formele de protest ale tinerilor din ziua de azi împotriva acestei societăți dogmatice și obscurantiste este exact această debarasare, nu de modele, ci de nevoia de modele. E foarte probabil ca mulți dintre ei să fi devenit conștienți că sunt pe cont propriu, că viitorul lor depinde doar de ei: uitați-vă în jur ce societate și ce natură și ce lume le lăsăm moștenire. Vi se pare că oamenii care au generalizat corupția și care au distrus planeta pot face reclamă ideii de model?

O observație se impune totuși: există două înțelesuri în „modele”: sunt persoane pe care le admirăm pentru că știu să ne modeleze (mințile, trupurile, afectele, talentele) și sunt peroane pe care le admirăm pentru că vrem să fim ca ele, să devenim ele, măcar imaginar. Profesoara mea de filosofie din liceu era un model pentru mine nu pentru că voiam să devin ea, ci pentru că ea a știut să mă călăuzească cel mai bine atunci când am fost cel mai rătăcit în lume.

Dacă admitem această distincție, între călăuze și idoli, să spunem privind înspre societatea noastră că tinerii, ca toți tinerii, au idoli (cel mai adesea la nivel de estetică existențială – vedete muzicale sau de cinema), îi copiază în stilul de a fi, își populează imaginarul și camerele cu posterele lor, dar știu prea bine că nu vor putea deveni Delia, Billie Eillish sau Harry Styles. 

Cât privește călăuzele, mentorii, eu cred totuși că ei există, numai că nu au notorietatea vedetelor. Cel mai adesea, acești mentori sunt niște părinți onești, un unchi integru, o profesoară dedicată, un coleg sau un șef dăruit echipei lui, oameni simpli, al căror sacrificiu de sine e anonim și nepremiat, cu calități pe care merită să le invidiezi și să le adopți. Ei sunt, de fapt, oamenii care fac ca această societate să nu se prăbușească totuși, în ciuda corupției și fraudei care o macină. Pot fi zece miniștri plagiatori și alți zece generali de carton, pot fi școli insuportabile, dacă tu ai alături un profesor care te îndrumă, e de ajuns să merite să lupți pentru tine.

De aceea, nu-mi fac teamă pentru tinerii de azi care nu au modele în societatea românească. Da, ducem lipsă de integritate publică, ducem lipsă de mari personalități decente care să fie vizibile și demne de urmat. Ducem lipsă de oameni curajoși, de oameni cinstiți, de care să merite să-ți agăți speranța. Promovarea nerușinată a imposturii i-a făcut pe toți aceștia invizibili, atâția câți sunt. Dar să nu ne temem totuși pentru copiii noștri. Faptul că nu vor modele într-o asemenea societate nici măcar nu e un lucru rău. E semnul că au discernământul bine format și știu să deosebească grâul de neghină.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp