Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Fără capot în Parlament. M-am dus „la buget” ca simplu cetățean și am văzut următoarele personaje

În acest weekend iar am renunțat la capot și tricotat din cauza bugetului. Am fost în Parlament unde Comisiile de buget finanțe reunite ale Camerei Deputaților și Senatului s-au întâlnit să dezbată proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale.

După ce am aflat că parlamentarii noștri vor să facă un hei-rup și să finalizeze dezbaterea și avizarea în doar două zile, am zis că nu pot sta acasă.

Potrivit regulamentului, ședințele comisiilor sunt publice, doar că nu poți interveni în acestea. M-am așezat cumințică într-un scaun și am privit.

De ce m-am dus acolo?

Săptămâna trecută, Guvernul a reușit să pună în scenă o piesă de teatru absurd. După ce în weekend se anunțase pe foarte multe canale media faptul că va avea loc pentru prima dată o dezbatere cu societatea civilă pe marginea bugetului de stat, cetățenii au avut timp, de luni până marți la ora 16.00, să trimită observații și să se înregistreze pentru a participa la dezbatere. Acuzată fiind de afurisenie și critică excesivă, m-am pus pe făcut observații pe buget.

Totul bine și frumos până aici. În ciuda timpului scurt, nu doar noi am reușit să transmitem observații, ci și alții cetățeni sau organizații (au fost trimise peste 170 de documente de poziție), iar miercuri era programată dezbaterea de la ora 14.00. Doar că în aceeași zi, de la 9.00, Guvernul s-a întrunit în ședință și a adoptat proiectul de buget. Așa ne-am trezit într-o dezbatere pe un proiect deja aprobat (înregistrarea o puteți vedea aici).

Miercuri, pe seară, cele două proiecte au ajuns la Parlament. Programul de dezbatere și adoptare ar face invidios orice alergător de cursă scurtă. Așa că m-am decis să le scriu președinților celor două comisii de buget ca să particip la dezbateri. De ce? Cred că o dezbatere pe un subiect atât de greu cum este bugetul oferă o bună imagine asupra felului în care funcționează Parlamentul, dar și asupra tipologiilor de parlamentari care populează această instituție. Până va apărea înregistrarea ședinței pe website-ul Camerei Deputaților, să vă povestesc cum a fost.

După hărnicia Guvernului, a urmat cumințenia Parlamentului

Mai întâi o veste bună. Există și lucruri de admirat în felul cum s-au discutat bugetele în comisii. Vestea proastă? Cu aceste puține excepții, dezbaterea din comisii a fost o comedie tristă. Personajele?

1. Categoria „Amendez, deci exist” - în ciuda timpului scurt avut la dispoziție (sub 24 de ore), câțiva parlamentari s-au străduit să depună amendamente la buget. Dintre aceștia, marea majoritate nu s-au limitat la un amendament. În această categorie intră însă mai multe tipuri de personaje.

  • Parlamentarul „mai multe, să fie” - o serie de parlamentari au depus amendamente cât să ajungă la toate localitățile acoperite de colegiile lor. Fără gânduri serioase în privința adoptării lor, teamă îmi e că mulți dintre acești iniţiatori au depus acele amendamente doar pentru a putea spune apoi în colegiile din care fac parte că s-au bătut pentru bani în comunitate. Multe dintre amendamente au fost respinse fără să fie luate în discuție, pentru simplul fapt că iniţiatorii nici măcar nu au fost acolo să le susţină. Multe dintre amendamente au fost direct propuse spre respingere de chiar iniţiatorii lor, mulţumiţi că au bifat aparenţa lucratului în comisii.
  • Parlamentarul „e comunitatea mea și mă lupt dacă vreau” - adică aceia care m-au făcut niţel invidioasă că nu sunt din judeţele pentru care cineva chiar insistă cu finanţarea. Sunt unele judeţe care sunt foarte bine reprezentate. Câteodată cu bună credinţă, mai rar chiar și cu bună știinţă. Aici intră câţiva parlamentari care s-au luptat chiar cu obstinaţie pentru colegiile lor. Multe dintre amendamente au picat pe bună dreptate: nu erau în Master planul de transporturi sau nu puteau fi introduse în legea bugetului de stat pentru că erau mult prea specifice (de exemplu, proiectele care intră pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Dar ce merită reţinut e că unora dintre aceștia părea că le pasă de cetăţenii alegători.
  • Parlamentarul „specializarea, dragostea mea” - există o specie foarte rară de parlamentar care chiar se pricepe la un subiect, fie că acesta este legat, să spunem, de o autostradă, fie de violența domestică. Aceștia au depus puține amendamente, însă destul de bine fundamentate. Nici marea majoritate a acestora nu se regăsesc în proiectul final de buget, deși ar fi existat și prioritatea, și justificarea. Aici cred că principala problemă este legată de absența unei cooperări inter-instituționale între Guvern și Parlament. Sau de lipsă de susținere a acestor idei la nivel trans-partinic sau chiar în interiorul propriului partid.

Ceea ce m-a întristat teribil este că, în ciuda unor mici excepții, totul părea o scenetă cu final mult prea bine cunoscut. De unde poate și reacțiile firești de dezinteres, superficialitate sau atitudinea de „hai să bifăm mai repede asta”.

2. Categoria „Bugetare necesarum est” - din această categorie fac parte majoritatea membrilor de drept ai comisiilor de buget-finanțe. Acesta nu este primul an în care aceștia trebuie să lucreze până târziu în nopțile de sfârșit de săptămână pentru a dezbate și aviza mii de pagini de bugete. Însă și aici găsim mai multe tipuri de personaje.

  • Parlamentarul „singur împotriva tuturor” - și aici vine o veste bună, pentru că există membri ai comisiilor care chiar știu despre ce vorbesc. Știu care este rolul comisiilor de buget finanțe, știu procedură, înțeleg restricțiile de cadru macro-economic care stau la baza construcției bugetare și, cel mai important, fac distincția între atribuțiile Parlamentului și atribuțiile Guvernului. Deși sunt păsări rare, există cel puțin câte un astfel de personaj la fiecare partid mare. Am văzut la aceste personaje decizii și argumente care nu au legătură cu politica partizană, ci cu binele mai mare al finanțelor publice. Partea proastă? Când vine vorba de subiecte sensibile, precum banii care merg la bugetele locale, politica bate legea.
  • Parlamentarul „ce oare caut eu aici?” - din păcate, câțiva dintre cei prezenți păreau teribil de plictisiți de faptul că erau obligați să stea la muncă atâta amar de vreme. Fapt care a luat diferite forme de manifestare: împunsături verbale cu alți colegi, trolling verbal și bombănit în timp ce vorbeau alți oameni, poze din diferite unghiuri (măcar nu am văzut selfie-uri), ieșiri dramatice din sală, acuzații de minciună etc. Toate peste toate, cred că cineva ar trebui să îi scutească de o astfel de sarcină, dacă nu vrem să se lase cu avioane de hârtie sau tras de codițe.

Desigur, fiecare dintre cei prezenți a jucat, câteodată, mai multe roluri. După cum nu am pretenția că am surprins chiar fiecare tip de parlamentar aflat la muncă la o oră târzie de noapte. Ceea ce m-a întristat teribil este că, în ciuda unor mici excepții, totul părea o scenetă cu final mult prea bine cunoscut. De unde poate și reacțiile firești de dezinteres, superficialitate sau atitudinea de „hai să bifăm mai repede asta”. Și nu doar din partea parlamentarilor, ci și din partea unor miniștri sau secretari de stat veniți să își susțină bugetele.

Povestea amendamentului prin care se alocau bani pentru „Cumințenia pământului” (trecut inițial, respins ulterior) arată de ce, în acest moment, nici măcar atunci când încearcă să facă un lucru bun, Parlamentului nu îi iese. Înțeleg acum un pic mai bine de ce, într-o oarecare măsură, e mai bine că executivul fundamentează și decide pe majoritatea politicilor. Decât așa, mai bine deloc.

Miercuri plenul reunit al Parlamentului va vota (deloc imprevizibil) un buget care nu însoțește o viziune de dezvoltare pentru România, ci se străduiește să încapă în niște limite contabile. Din păcate, poate cea mai bună poziție pentru a corecta acest lucru o avea Parlamentul. Însă dacă nu își va lua în serios rolul și, mai ales, dacă partidele nu își vor asigura reprezentarea în comisiile de specialitate prin oameni cu expertiză în domeniile respective, Parlamentul riscă să devină nu doar antipatic pentru cetățean, ci și irelevant pentru actul decizional.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Te face sa te intrebi: oare ce ar zice Caragiale daca si-ar vedea piesa ca fiind in continuare o realitate la peste o suta de ani de la publicarea acesteia?
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult