Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Furtul din Maroc – cum am învățat despre manifestare pe pielea mea

Maroc

(Foto ancabanita.com)

Recent am fost într-o călătorie singură în mai multe țări. Este un fel de ritual pe care-l fac constant, atunci când am nevoie de inspirație, de ieșit din mediul clasic sau de aventură. Așa că am făcut o combinație de Portugalia, Spania și Maroc, pentru a mă asigura că am și frumusețe, relaxare, dar și provocare. În Maroc urma să am parte de una dintre cele mai puternice lecții de viață. Pentru că, la un moment dat, m-am trezit fără buletin, carduri, încărcător și kindle. Dar să o luăm cu începutul…


Călătoria mea a debutat cu Porto și Sevilia, unde am făcut ceea ce fac de obicei – am stat la necunoscuți, m-am plimbat, m-am intersectat cu oameni noi, care mi-au spus povești neștiute despre istoria locurilor. În Sevilia, am stat la un sociolog pasionat de călătorii, care fusese în Maroc de peste 40 de ori și cunoștea foarte bine toate obiceiurile, orașele și oamenii. I-am spus că urma să merg din oraș în oraș, așa că m-a sfătuit să merg direct să negociez la fața locului pentru cazare și, în general, să mă pregătesc pentru multă târguială și oameni cu intenții nu chiar curate, uneori de a mă încurca, uneori de a-mi lua bani în plus. “Când te vei duce la autogară, s-ar putea să-ți iasă în față 1-2 tipi care să-ți spună cu biroul e închis sau să nu poți vorbi cu vânzatorul până când ei nu pleacă, să fie chiar nevoie să țipi la ei“. Imaginea asta m-a cam speriat. Mă și vedeam înconjurată de câțiva indivizi vorbind arabă, dornici să mă confuzeze și să-mi ia banii.

În plus, odată ajunsă în Fez, știam că nu există un autobuz direct la Blue Gate, punctul final pentru mine și începutul medinei, orașul vechi. Așa că trebuia ori să iau un taxi (negociabil, însă scump) sau să schimb 2 autobuze, sau să combin un autobuz cu taxi. Până să pun piciorul pe pământ marocan, mă și setasem mental – o să fie greu, oamenii ăștia vor să mă încurce sau să mă fure. O stare emoțională de îngrijorare și frică, de care am fost totuși conștientă, dar căreia nu i-am acordat chiar așa multă importanță.

După aterizarea în Fez, m-am hotărât să merg cu autobuzul până la gară, iar de acolo să iau un taxi. La început am fost doar eu cu șoferul în autobuz, care îmi vorbea în franceză și voia să afle lucruri despre mine. Mi-a recomandat să merg tot cu autobuzul și de la gară încolo, așa că m-am hotărât să o fac. Treptat, autobuzul s-a umplut. Eram singura albă, însă oamenii se uitau cu bunăvoință la mine, în special femeile. La un moment dat, am întrebat-o pe una dintre ele, ca să confirm mai mult, ce autobuz trebuie luat în continuare. M-a luat de mână și mi-a zis să o urmez. Ne-am dat jos din autobuz și m-am trezit alergând cu o necunoscută printre o grămadă de oameni ciudați, spre un maxi taxi deja foarte plin. În filme, ăsta e momentul când știi că ceva nasol se va întâmpla: “Aici e” – mi-a spus și a dispărut.

M-am trezit în fața unui microbuz, unde oamenii îmi făceau semn politicos să urc. Era evident că vom sta ca sardinele, dar n-am putut gândi coerent și m-am urcat, cu bagaj și tot tacâmul. Cred că și ei erau amuzați că un turist merge cu așa ceva. Drumul a fost lung și dificil, într-o mare înghesuială, cu priviri curioase din toate părțile. Era deja seară când am ajuns, direct într-un târg cu vânzători de adidași fake, care se uitau interesați la mine. M-am simțit ca-n Ferentari seara, ceea ce nu mi-a plăcut deloc. Am avut noroc că după ei era Blue Gate, iar hotelul meu era chiar lângă.

Încă de când am ajuns, sentimentul de nesiguranță și disconfort s-a ținut scai de mine. Am încercat o scurtă plimbare prin medina, chiar și cu un localnic, dar totul mi se părea dubios, de la fețele oamenilor la modul în care vorbeau sau chiar la organizarea medinei – ca un labirint parcă făcut special să te pierzi prin el. Așa că m-am întors la hotel. Unde m-am trezit fără buletin, carduri, încărcător și kindle.


Nu cred așa ceva! Nu e posibil așa ceva…! Acesta a fost momentul în care m-am speriat de-a binelea și în care am decis că nu sunt în siguranță în această țară. Am trecut printr-o mulțime de stări, de la șoc la furie, neputință sau frică. M-am biciut mental de o mie de ori: “Ce ți-a trebuit să mergi cu localnicii? În timp ce reluam firul tuturor evenimentelor. Să fi fost în primul autobuz? Dar am stat jos și am protejat mereu geanta… Să fi fost în microbuz? Sigur acolo a fost, ei sunt experți în așa ceva. Sau să fi fost localnicul cu care m-am plimbat în medina?”. Am adormit extrem de greu în acea noapte cu gândul la pierderea suferită, hotărâtă să plec din Fez într-un alt oraș mai mic și mai sigur, unde să stau cele 6 zile pe care le aveam planificate. Nu mai aveam chef de nimic și nu mai voiam să mă expun la niciun risc – bine că mai aveam încă pașaportul și niște bani!

Zilele care au urmat au fost mult mai liniștite, dar sentimentul de nesigurață m-a însoțit peste tot. Am învățat pe dinafară Chefchauen, orașul albastru, foarte instagramabil și plăcut. Mă întorceam foarte devreme înapoi și încercam să vorbesc cu prieteni, ca să mă simt mai bine. M-am conectat și cu un călător belgian, cu care urma să mă revăd în Fez. Am încercat să mă obișnuiesc cu gândul că am puțini bani pentru încă vreo 10 zile și că dragul meu kindle, cu toate cărțile și notițele mele, era pierdut pentru totdeauna. Abia așteptam să treacă timpul și să plec din țara asta blestemată, plină de hoți!


Doar că cea mai mare surpriză acum urma să o trăiesc. Întoarsă în Fez, la același hotel unde stătusem și prima dată, recepționerul se uita la mine cam ciudat, când i-am spus că vreau din nou o cameră. “Poate nu are camere, asta mai lipsea!” m-am gândit eu. “La ce cameră ați stat?“. “7“… zic eu fără să înțeleg de ce tot insistă. Se duce la un dulap, de unde scoate cardurile, buletinul și kindle-ul. Parcă a venit o rază de la Dumnezeu! Nu îmi venea să cred așa ceva, eram deja convinsă 100% că sunt pierdute definitiv. Recepționerul mi-a spus că fuseseră găsite sub pernă, iar în acel moment mi-am amintit ceva ce uitasem complet – chiar eu le pusesem sub pernă, gândindu-mă să nu iau la plimbare ceva de care nu aveam nevoie. Doamne, cum mi-am făcut-o singură! Tot ce e în exterior e doar o proiecție a ceea ce e în interior, așa că … m-am descurcat singură să-mi joc o festă.

Nu mi-am revenit minute bune. Pendulam între o stare de recunoștință profundă și una de uimire legată de puterea mea de a-mi crea realitatea. Practic, de la starea de frică pe care am simțit-o, am generat un întreg scenariu bazat pe frică. Am confirmat în realitate ceea ce am ales să cred în mintea mea.

După ce mi-am revenit, am simțit cum se disipă vălul de frică și neîncredere față de marocani. Îi priveam altfel, ca pe niște oameni normali, diferiți, ca peste tot. M-am dus plină de încredere să mă plimb prin toată medina cea labirintică, pe care acum o vedeam fascinantă. După o oră de mers, am ajuns chiar și la celalalt capăt al ei și m-am aventurat și printr-un alt cartier. Eram din nou eu, Anca cea curajoasă, călătorul curios, căruia nu îi e teamă să se arunce în necunoscut.

După această nebunie, am rămas cu următoarele lecții:

  • fii foarte atent ce emoții simți față de o anumită situație din viitor – creația se întâmplă permanent, și folosește intenția noastră (mintea) + o emoție puternică (inima). Fii conștient când ești în frică sau în alte emoții joase, pentru că vei crea de acolo
  • avem o mare putere de manifestare, uneori foarte rapidă, în funcție de intensitatea emoției pe care o simțim (și cred că se amplifică pe un teritoriu nou, unde nu ai ancore de siguranță)
  • folosește această cunoștere despre manifestare în mod conștient – vizualizează câteva minute zilnic ce își dorești să trăiești în viitor și pune multă emoție înaltă (bucurie, recunoștință, entuziasm, etc)

Nimeni nu ne face nimic. Noi ne facem totul.

Articol preluat de pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ancutza, tu esti romanca? :D

    "Recent am fost într-o călătorie singură în mai multe țări."
    • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Raul check icon
      E romanca gen Veorica. :)
      • Like 0
  • Hahaha, spirit de aventura, curat murdar, bine ca n-ati ajuns pachet pe vreo nava de sclavi sexuali sau organe.

    Regula numarul 1: nu mergi in tari arabe (poate in afara de UAE) fara un localnic care stie cum sta treaba acolo. In Maroc mai ales, si mai ales daca vrei la Casablanca. E jale. Eu inteleg nevoia asta de rebeliune si aventura, dar cateodata e bine sa citim pe google ce se intampla in tarile alea unde vrem sa mergem.

    Eu am in plan Cairo, Beirut si Marrakesh dar am cate un coleg din fiecare tara si o sa merg cu ei. Chiar daca stai cu ei 5 minute la o tigara, afli lucruri despre orasele lor pe care nici google nu ti le spune :)
    • Like 3
    • @ Radu Andrei Malica
      Alien check icon
      Pe baza de google nu te mai duci nici la Paris sau Londra, ca e plin de teroriști, nu întra nici politia acolo, sar elgetebeii pe tine sa te. ... convertească, etc.
      Beirut e cel mai poluat oraș în care am pus pana acum piciorul. Cairo e și pe lista mea. UAE mi s-a părut frumos și curat (mai ales ca am Abu Dhabi de ex l-am văzut dintr-un rolls decapotabil... al "gazdei", nu al meu) însă nu m-aș întoarce ca turist, mi s-a părut un pic steril și artificial.
      • Like 1
    • @ Alien
      Eu stau in UAE, m-am obisnuit cu "Sterlitatea" locului :)) Ma refeream la google sau macar o verificare la MAE pentru alerte de calatorie... Asta e problema romanului in general, pleaca toti buluc spre Ranca dar nu se uita nimeni pe vreme sau infotrafic, dupa aia se plang ca au ramas in masini blocati in zapada. E acelasi lucru si aici. Ca sa fiu un pic rautacios, ma mir ca doamna nu a vizitat si Bagdad sau Erbil, pentru aceeasi inspiratie...
      • Like 1
    • @ Radu Andrei Malica
      Alien check icon
      Eu trăiesc într-un oraș din ala european unde "nu întra nici politia" , și știu diferența dintre realitate și imaginea data de media și realitate.
      Pe de alta parte însă de ex în Amman m-am simțit mult mai safe decât în unele zone ale Parisului. După mine exista o diferență f mare între Maroc (unde oameni sunt într-adevăr cam intruzivi și mulți confunda asta cu agresiune) și cartierele "marocane" din Europa, de unde cei care reușesc sa se "ridice" pleacă și locul le e luat de tot de dubiosi (inclusiv de-ai noștri).
      • Like 0
    • @ Alien
      Cand lucram la FT, l-am pus un datacenter guy sa mearga in Aubervilliers (o suburbie a Parisului pentru cine n-a fost) sa schimbe un server, l-a apucat seara acolo si a dormit in datacenter in birou, locul era cu sarma ghimpata ca la unitatile militare. I-a fost frica sa mearga acasa. Acelasi lucru l-am vazut la Bruxelles sau Liege, prin 2012. Voiam oricum sa subliniez ca pentru o femeie singura, de multe e periculos si in orasul natal/de domiciliu, darămite in tari unde femeile sunt considerate intr-un fel sau altul, dar diferit fata de Europa.
      • Like 0
    • @ Radu Andrei Malica
      Alien check icon
      Prin 2002-2003 mergeam pe la 4 dimineața spre București (aeroport, zbor de dimineață). Si undeva lângă Slobozia am fost oprit de o gașca de vreo 10 "băieți" cu bate și topoare.... Pană la urma n-au vrut nimic, s-au uitat doar la mine și mi-au făcut semn sa trec. Probabil cautau pe cineva și au confundat mașina (dacie berlina, ca jumătate din mașinile de pe strada). Poate ca genul asta de experienta ar fi șocant pentru un turist străin.
      Cartierele dubioase din Bruxelles le știu și eu. Întâmplător când a fost atentatul eram chiar in Molenbeek. Sunt zone cu criminalitate mai mare, însă una la mana nu-i chiar extraordinara. Și nici întâmplătoare, violenta e de obicei eu între bande rivale, datorii neplătite, din astea. Arata scary (adevărul e ca sentimentul e f aiurea) însă nu ești neapărat într-un pericol real mult mai mare decât în rest. Cat despre mica criminalitate gen furat din buzunare nu exista zone sigure nicăieri.
      De ex majoritatea violurilor sunteți comise de cunoscuți. Femeile se tem de gangurile întunecoase și homelessii cu aspect dubios, nu de fraierul de la contabilitate care a băut doua pahare în plus la teambuilding... Deși statisticile spun altceva.
      Ceea ce vreau sa spun e ca în lumea de azi percepția despre pericol nu mai e neapărat adaptata sa te aperi de pericolele reale. Suntem speriați de pericole statistic insignifiante (gen terorism în Europa) și insensibili la unele mult mai serioase pe care însă avem iluzia ca le putem controla. Gen sunt mai mulți care se tem sa zboare decât sa conducă.
      PS
      Colegi mei din uae s-au speriat rău la faza cu englezul ala acuzat de spionaj....
      • Like 0
    • @ Radu Andrei Malica
      Radu tu esti tipic cetateanul superficial si "informat" bine din comenturile de pe internet. Eu am locuit doi ani Maroc,nici eu si nici sotia mea, sau alti colegi de munca, nu am avut niciodata probleme. Ba din contra, cativa colegi de munca, la sfarsitul contractului de munca,au dat mai multe tepe cu bani, de la magazinele unde ne faceam toti cumparaturile, de multe ori cu plata la salariu, pana la cabinetul de stomatologie, magazinele de imbracaminte, telefoane mobile, si pana la credite bancare. Dupa ei au ramas doar privirile urate si dezamagitoare ale propietarilor si angajatorului nostru.
      • Like 1
    • @ Daniel Mirel Grigore
      Nu Daniele, sunt cetățeanul care sta de 4 ani în UAE si s-a cam plimbat prin toată MENA mai putin în zonele de conflict (Yemen, Siria).Am fost pana si la Riad. Încetați sa mai etichetați oameni doar pentru ca vi se pare vouă ca ați fost în vacanta de 3 ori si nu s-a întâmplat nimic, iar noi ăștia care știm părem ca suntem "informați" de pe internet. Altfel n-as fi comentat nimic, nu sunt genul de roman "get beget" care se bagă în seama doar ca sa comenteze pe aici gratuit.

      @Alien: știu ce zici despre 2000-2003, am crescut în Pantelimon, vedeam zilnic clanurile de romi cu săbii + dubele de la SPIR în fata spitalului Pantelimon, când aveau vreun nepot tăiat acolo. Din fericire, pana sa dea ăștia legea recursului compensatoriu, Romania era cât de cât sigura, comparativ cu restul Europei. Acum nu știu ce sa zic, ca n-am mai fost acasă decât în vacanta, și se ia Daniel de mine ca vorbesc din cărți.
      • Like 0
  • @Republica Ati scazut standardele de calitate multisor judecand dupa acest articol. Nu inteleg rostul publicarii lui...dar poate exista consumatori si pentru asa ceva. My 2 cents.
    • Like 5
    • @ Mihaly Foldes
      Multumesc. Nu stiam cum sa scriu, asa sa fie politicos...
      • Like 2
    • @ Mihaly Foldes
      Standardul a scazut dar poate creste ratingul, sau o reclama ceva acolo.
      • Like 1


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult