Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Iată de ce, atunci când mă întreabă cineva dacă merită să se mute în Anglia, prefer să mă abţin

London - people

Foto: Brian Anthony/ Alamy / Profimedia

Când mă întreabă cineva dacă merită să mai vii în Anglia, prefer să mă abţin. Nu-i nici cinstit, nici uşor să dau un răspuns scurt, chestie care îi supără pe oameni, pentru că ei vor fix asta: soluții la plic. Când le spun că n-am cum să le ofer aşa ceva la întrebări care implică enșpe mii de detalii, fac bot. Degeaba le explic că dacă pentru mine e ok ţara asta, pentru ei s-ar putea să nu fie.

S-au schimbat dramatic lucrurile pe aici în ultimii 2-3 ani. Totul e mai scump: locuinţă, facturi, transport, mâncare. Mă uit la mine: mi-a crescut chiria cu 25%, factura la curent şi gaz s-a triplat, ce cumpăram în urmă cu trei ani cu 100 de lire din Tesco, costă acum 130. Plus multe altele, de la cafeaua pe care acum dai 3.50 lire față de 2.70 în 2019-2020, până la costul unei vacanțe. 

Brexit, coronavirus, criză financiară, război, inflație – toate astea au făcut ravagii. Pur și simplu, e mult mai greu să păstrezi un anumit stil de viață cu aceleași venituri ca acum 2 ani. D-aia toată lumea intră în grevă: personal feroviar, asistente, poștași. Nu mai ajung banii. Oameni care se descurcau binișor cu salariul au ajuns să se împrumute (la dobânzi mari), să cumpere mâncare mai ieftină, ba chiar să apeleze la cupoanele alimentare.

Iar cel mai greu loviți sunt, cum altfel, cei cu venituri mici, în special necalificații. Printre ei se numără mulți români care lucrează în hoteluri, curățenie, construcții, depozite ori fabrici. Până în urmă cu doi ani, reușeau să se descurce cu salarii mici. Nu trăiau grozav, dar își permiteau o cameră, un abonament de tren, mâncare, o hăinuță, ba mai și puneau deoparte ceva. Acum, nu. Unii dintre ei spun că nu mai are rost să stea aici, costul vieții a crescut enorm.

Știu că sună banal, dar mulți dintre noi nu pricepem o chestie simplă: una e să câștigi 1500-2000 de lire pe lună, alta e să te duci în 4000-5000 sau mai mult. Da, simți scumpirile și când faci mai mulți bani, dar altfel. Nu-ți afectează nevoile de bază. Sigur, poate o să contramandezi vacanța din Republica Dominicană și o să mergi ca săracii, în Portugalia sau Spania, dar nu o să fii nevoit să tai din bugetul pentru carne ori fructe, așa cum fac cei cu venituri mici.

Toate astea și multe altele sunt doar o parte din răspunsul la întrebarea aia cu merită sau nu să mai vii/rămâi în Marea Britanie. Eu cred că dacă nu reușești să sari de salariul minim pe economie, mai bine rămâi în România sau te întorci acasă, după caz. E greu să supraviețuiești în UK cu banii ăia. Era acceptabil în 2019, acum mi se pare imposibil. De strâns bani nici nu se mai pune problema. Bine, dacă plănuiești să mănânci doar covrigi și să dormi cu încă 3 inși în cameră, probabil că o să te descurci. Sigur, ține mult de contextul personal, așteptări, educație etc. Ceea ce mi se pare mie inacceptabil, altcuiva i se pare ok. Totuși, repet: în orice fel ai gândi-o, e mai greu ca înainte. 

Altceva: vârsta. Una e să vii aici la 20 de ani, alta e să o faci la 40, 50 sau chiar 60. Piața muncii e diversă în țara asta, nu zice nimeni că nu-ți poți găsi un job dacă nu mai ești la prima tinerețe. Totuși, cu cât de apropii de pensie, cu atât e mai greu să găsești ceva de lucru într-o țară străină. Situația se schimbă un pic dacă ești super-bun în ceea ce faci. Am un văr care lucrează în Londra pentru una dintre cele mai tari multinaționale. S-a angajat la aproape 50 de ani, vârstă la care în România multă lume începe să se gândească la pensie. A venit aici în urmă cu 3-4 ani convins că o să reușească. Și el, și nevastă-sa – tari în IT, cu experiență solidă câștigată în România. N-au avut probleme, s-au integrat amândoi perfect, și-au găsit joburi bine plătite, deși nu mai sunt chiar tinerei.

Pe de altă parte, cunosc cazuri de bărbați și femei trecuți de 55-60 de ani, care au venit aici și au acceptat joburi prost plătite, pentru că nu aveau calificare pentru ceva mai ok. Muncă grea, bani puțini. Am văzut oameni în vârstă leșinând pe șantier, de la prea mult rigips cărat pe scări. Merită? Habar n-am, decideți voi. Eu zic că dacă rămâi mai mult de doi ani într-un astfel de job, mai ales la vârsta aia, mai bine te întorci în România. Efectele asupra sănătății fizice și mentale pot fi catastrofale. Nu te mai repară nimeni după așa ceva.

D-aia, de obicei, nu pot da un răspuns scurt și cuprinzător când cineva îmi cere opinia. În schimb, obișnuiam să pun niște întrebări: ce fel de job vrei/poți să faci? Ce calificări ai? Ce vârstă? Ce nivel de educație? Cum stai cu sănătatea? Cât vrei să sacrifici și pentru cât timp? Pentru ce vii aici? Ș.a.m.d. Iar oamenii se supără. D-asta am și renunțat să-i mai întreb ceva, pentru că n-are sens. Oamenii nu vor să li se spună adevărul. Își doresc doar soluții – minune, răspunsuri simple, bani mulți peste noapte, și, dacă se poate, fără pic de efort. Iar apoi, vin aici și constată că de-abia se descurcă de la o săptămână la alta, că banii-s puțini, iar munca e grea. Te trezești apoi cu ei că se plâng în stânga și-n dreapta că ce nasoală e viața în Anglia, că era mai bine acasă, că nu le place nimic aici. 

Nu există soluții generale pentru probleme individuale. Din nou: ceea ce funcționează pentru mine, s-ar putea ca la tine să dea eroare. Vorbește cu cât mai mulți oameni care trăiesc de ani de zile aici, citește, informează-te. Nu există răspunsuri standard, fiecare context are particularitățile lui, suntem diferiți, nu trași la xerox. Ceva însă e sigur: în cazul în care nu ești cumva vârf într-un domeniu, nu o să te aștepte nimeni la aeroport cu un job lejer și bine plătit și cu cheile unei locuințe ieftine și mișto în Hampstead Heath. Nu mai credeți în povești, nu mai căutați răspunsuri simple la chestii complicate. Până la urmă, doar voi știți ce vă doriți, ce știți să faceți, cât puteți sacrifica, pentru ce și pentru câtă vreme.

Pentru că despre asta este vorba, până la urmă: despre felul în care gestionăm proiecțiile personale într-o lume extrem de diversă, despre un efort continuu și de cele mai multe ori, extenuant, de a ne potrivi pașii cu viața nebună din jurul nostru, într-un dans în care, de cele mai mult ori, suntem călcați pe degetele de la picioare până facem bătături. Și știți ceva? Nimeni nu o să ne salveze de ele, oricâte plicuri cu soluții – instant ne-ar oferi toți binevoitorii din lume.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Cumva, articolul ăsta tot de monarhie e legat. Văd că Anglia e percepută ca retrogradă. Dar Japonia? Tradițiile lor sunt mult mai vechi decât cele ale britanicilor, și totuși sunt percepuți ca o țară modernă. Și au și Împărat...
    • Like 0
    • @ Valentin
      Păi din câte știu tradițiile și acțiunile familiei imperiale japoneze sunt mult mai discrete și epatează mult mai puțin (spre deloc) față de cele ale familiei regale Britanice. Ca și când japonezii n-ar avea nevoie de nicio confirmare la nivel de imagine, în timp ce britanicii ”ies în față” mereu cu tradițiile, acțiunile și chiar opulența familiei regale. Monarhia britanică e ”in your face”, dar cea japoneză e discretă, reținută. Celelalte monarhii europene sunt relativ discrete și ele, undeva la mijloc.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Japonezii purtau mască înainte de pandemie în epidemiile de gripă obișnuită. Motivul? Persoanele la risc - bătrânii, bolnavii de cancer - ar fi avut de suferit. E o altă lume, aș zice chiar o altă planetă...
      • Like 1
    • @ Valentin
      Într-adevăr, sunt nedumerit despre ce vorbim....
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Vorbim de telenovela europeană. Japonezii sunt zen, rezervați, ikebana. Europenii sunt năvalnici, impulsivi, ușor impresionabili. Japonia e o altă lume. Sau o altă planetă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Așa este, Japonia e o altă lume. Una demnă de admirație pentru specificul ei, dar cu nimic mai presus sau mai prejos decât lumea occidentală. Fiecare dintre aceste lumi are plusurile și minusurile sale. Faptul că europenii erau / sunt reticenți la a purta mască nu e o dovadă de nesimțire sau de lipsă de empatie, ci e explicabil prin prisma valorilor sociale. Dacă am merge cu raționamentul la extrem, am spune și că europenii sunt căcăcioși și n-au pic de onoare fiindcă nu au cultura sinuciderii (sepuku) ca gest de recuperare a onoarei. Numai că, pentru europeni (creștini prin tradiție), sinuciderea nu e un gest onorant în nicio circumstanță, ba chiar e păcatul suprem. La fel și nepurtarea măștii poate avea legătură cu valoarea extrem de prețuită a libertății. Iar japonezii poate au cultura sacrificiului, așa cum ziceam, deci își pot lăsa mai ușor deoparte inconvenientele personale, oricât de puternice, pentru oricât de mic beneficiu al altora, care trebuie, zic ei, protejați. Niciuna dintre cele două feluri de a fi nu e mai rău sau mai bun, la modul absolut. Multe lucruri sunt relative, în lumea asta așa de diversificată. Cutumele sociale deci, sunt foarte diferite. Numai relația cu sacrul, cu divinul, este și trebuie să rămână un pilon de stabilitate absolut, în toată lumea.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Evident. Eu admir monarhia britanică după cum admir societatea japoneză. O clădire baroc e opulentă, aurită, încărcată până la grețos, dar superbă. Clădirile baroce ale lui Lorenzo Bernini mizează tocmai pe gustul spectaculosului, în timp ce ikebanele japoneze sunt minimaliste, visătoare, sobre. Motivul pentru care Anglia păstrează monarhia este pentru că monarhia e o parte din noi. Din noi toți. Putem intra în conflict cu ea - indiferent de naționalitate - după cum putem intra în conflict cu părinții, dar tot părinții noștri rămân. Pe Elisabeta a II-a o știau până și copii. Ok, sunt scandaluri, dar toată Europe e plină de scandaluri. Așa suntem noi, europenii, mai scandalagii. Așa e firea noastră. D-aia am făcut clădiri aurite, d-aia am pictat tablouri imense și le-am decorat cu bijuterii.
      Pentru că e frumos. Pentru că așa înțelegem noi frumusețea: opulentă, teatrală, fascinantă.
      https://www.italymagazine.com/featured-story/italys-treasures-gian-lorenzo-bernini
      • Like 1
    • @ Valentin
      OK, e corect ce spuneți.
      • Like 0
  • M-a agățat titlul articolului.
    Este un subiect bătut periodic, unii ar spune propaganda.
    Înțeleg de laa dvs. ca în trei ani la Tesco s a mers de la 100 la 130 lire. Deci în trei ani....
    La noi în trei ani cartofii au sărit de la 1.5- 2 la 5 lei, morcovii de la 1.9 la 4.5 lei, faina de la 1.9 la 3.8 cea mai ieftina (la Metro dacă cumperi în baxuri de câte min. 12 kg) și asa mai departe... Inca un exemplu din domeniul serviciilor : o polita RCA pentru o mașină normala, autohtona, capacitate sub 1500 cm3 a sărit cu 300 - 400% în numai câțiva ani. Factura mea de gaze de la 68 lei / 100 m3 a sărit la 315 lei / 100 m3, dnule. Herta fix în 3 ani..
    Ce am mai înțeles din articolul dvs. este ca săracii din Marea Britanie își fac totuși concediile în Spania și Portugalia.
    Ghiciți dacă, cât timp și unde își fac concediile săracii din România.
    Și încă un lucru, veniturile marii majorități a populației dacă nu au scăzut nominal, pentru ca au fost ani de criza, au crescut foarte puțin. Sprijinul UE nu este cum este în UE. Statistic inflația oficiala în 2022 a fost de 16 %.
    În ce scop sa fie scris acest articol ?

    • Like 2
  • Categoric ca asa este. Poate ati exagerat legat de salariile mici. Daca un cuplu are salarii mici, impreuna se descurca mai bine. Isi ridica moralul reciproc, fac economii avand scopuri comune. Oricum, sfaturile date sunt bune. Complexitatea umana si sociala face ca solutiile de viata sa fie foarte dependente de individ. Tristetea este ca romanii au motive profunde sa fie scarbiti de Romania si asta ii face sa plece la nervi, intampinand dupa aceea experiente dure in tarile unde ajung. Cine rezista, rezista, cine nu, e nevoit sa renunte sau sa se reprofileze. Mai exista si zicala ca cel mai tare regreta omul ce nu a incercat....
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult