Foto: Brian Anthony/ Alamy / Profimedia
Când mă întreabă cineva dacă merită să mai vii în Anglia, prefer să mă abţin. Nu-i nici cinstit, nici uşor să dau un răspuns scurt, chestie care îi supără pe oameni, pentru că ei vor fix asta: soluții la plic. Când le spun că n-am cum să le ofer aşa ceva la întrebări care implică enșpe mii de detalii, fac bot. Degeaba le explic că dacă pentru mine e ok ţara asta, pentru ei s-ar putea să nu fie.
S-au schimbat dramatic lucrurile pe aici în ultimii 2-3 ani. Totul e mai scump: locuinţă, facturi, transport, mâncare. Mă uit la mine: mi-a crescut chiria cu 25%, factura la curent şi gaz s-a triplat, ce cumpăram în urmă cu trei ani cu 100 de lire din Tesco, costă acum 130. Plus multe altele, de la cafeaua pe care acum dai 3.50 lire față de 2.70 în 2019-2020, până la costul unei vacanțe.
Brexit, coronavirus, criză financiară, război, inflație – toate astea au făcut ravagii. Pur și simplu, e mult mai greu să păstrezi un anumit stil de viață cu aceleași venituri ca acum 2 ani. D-aia toată lumea intră în grevă: personal feroviar, asistente, poștași. Nu mai ajung banii. Oameni care se descurcau binișor cu salariul au ajuns să se împrumute (la dobânzi mari), să cumpere mâncare mai ieftină, ba chiar să apeleze la cupoanele alimentare.
Iar cel mai greu loviți sunt, cum altfel, cei cu venituri mici, în special necalificații. Printre ei se numără mulți români care lucrează în hoteluri, curățenie, construcții, depozite ori fabrici. Până în urmă cu doi ani, reușeau să se descurce cu salarii mici. Nu trăiau grozav, dar își permiteau o cameră, un abonament de tren, mâncare, o hăinuță, ba mai și puneau deoparte ceva. Acum, nu. Unii dintre ei spun că nu mai are rost să stea aici, costul vieții a crescut enorm.
Știu că sună banal, dar mulți dintre noi nu pricepem o chestie simplă: una e să câștigi 1500-2000 de lire pe lună, alta e să te duci în 4000-5000 sau mai mult. Da, simți scumpirile și când faci mai mulți bani, dar altfel. Nu-ți afectează nevoile de bază. Sigur, poate o să contramandezi vacanța din Republica Dominicană și o să mergi ca săracii, în Portugalia sau Spania, dar nu o să fii nevoit să tai din bugetul pentru carne ori fructe, așa cum fac cei cu venituri mici.
Toate astea și multe altele sunt doar o parte din răspunsul la întrebarea aia cu merită sau nu să mai vii/rămâi în Marea Britanie. Eu cred că dacă nu reușești să sari de salariul minim pe economie, mai bine rămâi în România sau te întorci acasă, după caz. E greu să supraviețuiești în UK cu banii ăia. Era acceptabil în 2019, acum mi se pare imposibil. De strâns bani nici nu se mai pune problema. Bine, dacă plănuiești să mănânci doar covrigi și să dormi cu încă 3 inși în cameră, probabil că o să te descurci. Sigur, ține mult de contextul personal, așteptări, educație etc. Ceea ce mi se pare mie inacceptabil, altcuiva i se pare ok. Totuși, repet: în orice fel ai gândi-o, e mai greu ca înainte.
Altceva: vârsta. Una e să vii aici la 20 de ani, alta e să o faci la 40, 50 sau chiar 60. Piața muncii e diversă în țara asta, nu zice nimeni că nu-ți poți găsi un job dacă nu mai ești la prima tinerețe. Totuși, cu cât de apropii de pensie, cu atât e mai greu să găsești ceva de lucru într-o țară străină. Situația se schimbă un pic dacă ești super-bun în ceea ce faci. Am un văr care lucrează în Londra pentru una dintre cele mai tari multinaționale. S-a angajat la aproape 50 de ani, vârstă la care în România multă lume începe să se gândească la pensie. A venit aici în urmă cu 3-4 ani convins că o să reușească. Și el, și nevastă-sa – tari în IT, cu experiență solidă câștigată în România. N-au avut probleme, s-au integrat amândoi perfect, și-au găsit joburi bine plătite, deși nu mai sunt chiar tinerei.
Pe de altă parte, cunosc cazuri de bărbați și femei trecuți de 55-60 de ani, care au venit aici și au acceptat joburi prost plătite, pentru că nu aveau calificare pentru ceva mai ok. Muncă grea, bani puțini. Am văzut oameni în vârstă leșinând pe șantier, de la prea mult rigips cărat pe scări. Merită? Habar n-am, decideți voi. Eu zic că dacă rămâi mai mult de doi ani într-un astfel de job, mai ales la vârsta aia, mai bine te întorci în România. Efectele asupra sănătății fizice și mentale pot fi catastrofale. Nu te mai repară nimeni după așa ceva.
D-aia, de obicei, nu pot da un răspuns scurt și cuprinzător când cineva îmi cere opinia. În schimb, obișnuiam să pun niște întrebări: ce fel de job vrei/poți să faci? Ce calificări ai? Ce vârstă? Ce nivel de educație? Cum stai cu sănătatea? Cât vrei să sacrifici și pentru cât timp? Pentru ce vii aici? Ș.a.m.d. Iar oamenii se supără. D-asta am și renunțat să-i mai întreb ceva, pentru că n-are sens. Oamenii nu vor să li se spună adevărul. Își doresc doar soluții – minune, răspunsuri simple, bani mulți peste noapte, și, dacă se poate, fără pic de efort. Iar apoi, vin aici și constată că de-abia se descurcă de la o săptămână la alta, că banii-s puțini, iar munca e grea. Te trezești apoi cu ei că se plâng în stânga și-n dreapta că ce nasoală e viața în Anglia, că era mai bine acasă, că nu le place nimic aici.
Nu există soluții generale pentru probleme individuale. Din nou: ceea ce funcționează pentru mine, s-ar putea ca la tine să dea eroare. Vorbește cu cât mai mulți oameni care trăiesc de ani de zile aici, citește, informează-te. Nu există răspunsuri standard, fiecare context are particularitățile lui, suntem diferiți, nu trași la xerox. Ceva însă e sigur: în cazul în care nu ești cumva vârf într-un domeniu, nu o să te aștepte nimeni la aeroport cu un job lejer și bine plătit și cu cheile unei locuințe ieftine și mișto în Hampstead Heath. Nu mai credeți în povești, nu mai căutați răspunsuri simple la chestii complicate. Până la urmă, doar voi știți ce vă doriți, ce știți să faceți, cât puteți sacrifica, pentru ce și pentru câtă vreme.
Pentru că despre asta este vorba, până la urmă: despre felul în care gestionăm proiecțiile personale într-o lume extrem de diversă, despre un efort continuu și de cele mai multe ori, extenuant, de a ne potrivi pașii cu viața nebună din jurul nostru, într-un dans în care, de cele mai mult ori, suntem călcați pe degetele de la picioare până facem bătături. Și știți ceva? Nimeni nu o să ne salveze de ele, oricâte plicuri cu soluții – instant ne-ar oferi toți binevoitorii din lume.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pentru că e frumos. Pentru că așa înțelegem noi frumusețea: opulentă, teatrală, fascinantă.
https://www.italymagazine.com/featured-story/italys-treasures-gian-lorenzo-bernini
Este un subiect bătut periodic, unii ar spune propaganda.
Înțeleg de laa dvs. ca în trei ani la Tesco s a mers de la 100 la 130 lire. Deci în trei ani....
La noi în trei ani cartofii au sărit de la 1.5- 2 la 5 lei, morcovii de la 1.9 la 4.5 lei, faina de la 1.9 la 3.8 cea mai ieftina (la Metro dacă cumperi în baxuri de câte min. 12 kg) și asa mai departe... Inca un exemplu din domeniul serviciilor : o polita RCA pentru o mașină normala, autohtona, capacitate sub 1500 cm3 a sărit cu 300 - 400% în numai câțiva ani. Factura mea de gaze de la 68 lei / 100 m3 a sărit la 315 lei / 100 m3, dnule. Herta fix în 3 ani..
Ce am mai înțeles din articolul dvs. este ca săracii din Marea Britanie își fac totuși concediile în Spania și Portugalia.
Ghiciți dacă, cât timp și unde își fac concediile săracii din România.
Și încă un lucru, veniturile marii majorități a populației dacă nu au scăzut nominal, pentru ca au fost ani de criza, au crescut foarte puțin. Sprijinul UE nu este cum este în UE. Statistic inflația oficiala în 2022 a fost de 16 %.
În ce scop sa fie scris acest articol ?