Sari la continut
Republica
Comunicare

Îmi dau voie să plâng, dar am încetat să mă plâng

Lacrimă pe obraz

Foto: Getty Images

Eu am încetat să mă plâng.

Îmi este suficient să mă uit 5 minute la televizor pentru ca știrile și tragedia din ele să mă lase fără glas și cu ochii plânși.

Mă uit la copiii care au venit împreună cu părinții lor din Ucraina și mi se strânge inima. Mi se face rău. Plâng. Mă uit la femeile tinere și frumoase care până mai ieri aveau o familie și puneau masa râzând, iar azi fug speriate și cu lacrimi pe obraz lăsându-și bărbații la război ca acum 100 de ani.

Așa că eu am decis să plâng, dacă e, dar să nu mă mai plâng niciodată.

De azi nu mă mai plâng de banalitatea zilei, sau de plictiseală, sau de gesturile repetitive, sau de rutină, sau de pâinea care s-a uscat, uite cum s-a făcut dacă nu am mâncat-o la timp, sau de leguma care s-a înmuiat sau de lapte că nu am luat azi, sau de rochia pe care o port a treia oară la un eveniment… Ieri dimineață a pornit o bormașină deasupra apartamentului. Așa, și? S-a stricat o lampă, covorul s-a destrămat într-un colț. Nu am avut apă caldă vreo 3 zile, am vărsat un pahar cu cola pe canapea.

Așa, și?

Îmi dau seama acum, când dezastrele sunt peste tot, când durerea este așa de mare în jurul meu, că nu am a mă plânge de nimic. Pur și simplu că nu am motive. Că suntem fericiți și nu o știm, că ne trebuie atât de puțin să zâmbim, să iubim… Să celebrăm în fiecare zi ceea ce avem. Și asta este concluzia acestei zile amare, acestor săptămâni grele, cu Covid, cu frica de război, cu teroarea că, în nebunia lui, un om poate decide să facă ce vrea el cu toată omenirea…

După ani de zile de expresii care parcă își pierduseră sensul devenind clișee de marketing, acum spun altfel bucură-te de fiecare gest mic, de fiecare secundă bună și în fiecare moment de ceea ce ai și de ceea ce uite, se poate pierde într-o clipă.

Și, când ești fericit, și când te bucuri de ce ai și nu te lași devorat de ce ai vrea și nu poți avea, atunci și lumea se vede altfel. Și parcă bunătatea care circulă liberă prin celulele tale roșii, se revarsă afară către ceilalți în mod firesc…

Pentru că noi uitaserăm drumul către ceilalți, îi priveam, dar nu-i vedeam și eram/suntem mereu, dar mereu nemulțumiți, nu-i așa? Acum o planetă întreagă este solidară împotriva nebuniei, și a terorismului, și a dictaturii. Acum îi vedem pe ceilalți și ceea ce vedem nu ne poate lăsa indiferenți. Și nu ne lasă.

Nu, viața este frumoasă, oricât de imperfectă ar fi. Pentru că, în primul rând, este. Apoi că este sub un acoperiș. Apoi că acest acoperiș este într-o țară în care nu cad bombe și în care sunt atâția oameni frumoși și buni.

Deci eu, de azi, nu mă mai plâng, chiar dacă îmi voi da voie să plâng și să strig pentru cei care suferă și care au, da, ei au de ce să se plângă!

Articol publicat inițial pe cristinastanciulescu.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult