sursa foto: Profimedia
Să facem doi pași în spate și să gândim limpede.
România schimbă legea.
Copilul de 13 ani răspunde penal și face închisoare pentru omor.
Cu ce rezolvă asta problema mare, reală, incomodă?
Problema nu e că nu pedepsim suficient.
Problema e că ajungem să avem adolescenți atât de alienați social, cu o educație atât de puțin umanistă, atât de abrutizați emoțional, încât ajung la violență extremă.
De ce sărim reflex la pedepse și nu la prevenție?
Poate pentru că prevenția e grea.
Poate pentru că prevenția e difuză.
Poate pentru că prevenția e, incomod, treaba tuturor.
Zilele trecute, un tată exasperat îmi povestea un caz recurent de bullying din clasa fiicei lui. Un copil care zilnic agresa un alt copil: îi rupea caietele, i-a spart telefonul, înjura profesorii. Niște copii au filmat cum îl lovea cu piciorul. Cadrul didactic nu era în clasă.
Asta nu e o excepție.
E locul în care credem că educația se termină când sună clopoțelul și începe pauza. Că apoi „nu mai e treaba noastră”. N-au copiii „cei șapte ani de-acasă”.
Dar copiii de azi nu sunt liniștiți. Nici cei bine crescuți. Aleargă, țipă, scapă de sub control, pot face rău fără să-și dea seama. Tocmai de asta, în comunitățile școlare care funcționează, nu există delimitări rigide între rolul familiei, al școlii, al profesorului, al consilierului, al comunității.
Cu cât devenim mai mult spectatori la rău, cu atât răul are scenă mai mare.
Are public. Și de ce n-ar juca piesa în fața publicului?
Putem continua să credem că „nu e la noi” și să ridicăm ziduri tot mai groase între noi și tot ce nu ne place.
Sau putem accepta că da, e treaba noastră: să vedem ce declanșează aceste comportamente, să nu transformăm agresorii în exponate de zoo filmate cu telefonul, ci în copii care au nevoie de intervenție fermă și timpurie.
Altfel, vom face exact asta: vom avea copii din ce în ce mai mici în închisori, comunități din ce în ce mai fragmentate și o societate ținută în frâu prin frică.
Întrebarea reală rămâne: cum rezolvă frica o problemă care e, în esență, despre lipsa de umanitate?
Și mai e ceva ce refuzăm să ne întrebăm.
Dacă un copil nu găsește umanitate în familie, de ce suntem atât de siguri că nu o poate găsi la școală?
De ce ne e mai ușor să credem că școala „doar predă materie” decât că poate fi un spațiu de reparație?
De ce nu credem că colegii, profesorii, consilierii pot forma un „cocon” — nu moale, nu permisiv, ci ferm și ghidant — în care un copil problematic poate fi văzut, conținut și, uneori, recuperat?
Poate pentru că asta cere timp, energie, competență și curaj.
Și pentru că e mult mai simplu să pedepsim și să excludem decât să rămânem prezenți.
Dar dacă refuzăm această posibilitate, atunci să fim onești: nu mai vorbim despre educație.
Vorbim despre selecție.
Iar închisoarea pentru copii nu e o soluție.
E certificatul eșecului nostru colectiv de a fi oameni înainte de a fi autorități.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar, copiii mei sunt ai mei, nu-i crește societatea, nu sunt responsabilitatea tuturor, sunt doar responsabilitatea mea. Nu mă bazez pe școală sau pe o altă instituție. În nicio țară nu te poți debarasa de rolul de părinte, în România nicidecum.
"Dacă un copil nu găsește umanitate în familie, de ce suntem atât de siguri că nu o poate găsi la școală?" - asta e o utopie.
"De ce nu credem că colegii, profesorii, consilierii pot forma un „cocon” — nu moale, nu permisiv, ci ferm și ghidant — în care un copil problematic poate fi văzut, conținut și, uneori, recuperat" - pentru că asta ar presupune că școala e altceva decât societatea. Ori, școala este societatea la scară mică. Să formeze colegii un cocon? Fiecare copil are povestea lui, nu reușește singur să se ghideze nici pe sine, darămite pe alții. Profesorii, oricât s-ar strădui, nu pot schimbe modul în care copiii învață să funcționeze în familie. Soluția statului pentru copiii neglijați în familie ar fi să fie luați din familie, nu? Și apoi ce?
Până una alta, închisoarea este o soluție pentru a proteja societatea de copiii criminali. Și dacă am găsi miraculos metode de prevenție, tot vor exista copii care comit crime, iar soluția tot închisoarea va fi.
Mai ușor cu vina colectivă. Așa ajungem să ratăm adevărații vinovați. Și să recunoaștem că omul este violent prin natura lui, deci crime ca aceasta recentă vor exista mereu, indiferent de societate.