Ineditul caz al celor 900 de medici care au protestat contra măriririlor de salariu. O lecție de solidaritate canadiană pe înțelesul prietenilor mei români

Foto: Guliver Getty Images

Cum e să refuzi o mărire de slariu pe motiv că alții - cu care lucrezi - au mai multă nevoie de banii care ți se acordă ție?

Când e ultima dată când politicienii au renunţat la a-şi mări lefurile pentru a rezolva probleme presante din societate?

Peste 902 (la data scrierii) dintre cei aproximativ 20.000 de medici din provincia canadiană Québec au semnat o petiție în semn de protest față de măririle salariale obținute de către sindicatul care-i reprezintă și cer ca banii respectivi să fie mai degrabă folosiți pentru mărirea salariilor asistentelor şi infirmierelor, care, în urma tăierilor masive de fonduri din sistemul de sănătate, au primit sarcini suplimentare, ture obligatorii şi au ajuns la epuizare profesională.

Nimeni nu vrea mai puțini bani. Niciodată! Medicii protestează pentru că au sesizat o anomalie, o nedreptate în societate și au recurs la un act de civism greu da găsit în zilele noastre.

Ne place sau nu, trăim în societate, într-un ansamblu. Depindem, într-o mai mică sau mai mare măsură, unii de alții. Societatea e ca o mașinărie complexă, compusă din multe piese active, la fel ca mecanismul unui ceas, în care fiecare rotiță angrenează la rândul ei o altă rotiță, pentru a face ansamblul să funcționeze. Diferite segmente, industrii, categorii sociale, profesii etc. influențează alte părți ale societăţii și implicit funcționarea (sau nefuncţionarea) mecanismului numit societate. Dacă una dintre rotițele angrenajului unui ceas se uzează excesiv, ceasul începe să rămână în urmă. Dacă medicii ar fi foarte bine plătiți, dar asistentele și personalul auxiliar ar trăi de pe o zi pe alta sau ar fi epuizaţi, iar spitalele ar colcăi de gândaci și nu ar avea aparatură necesară, tratamentul pacientului ar avea de suferit.

În mod similar, nu poți aștepta performanță în învățământ, oricât de bine ar fi plătiți profesorii (dar nu sunt) atunci când copiii nu au condiţii minime de igienă, sau când le lipsesc manualele. Combinațiile pot fi multiple, dar ideea e simplă: societatea depinde, mai mult, sau mai puțin, de fiecare dintre noi pentru a funcționa, iar când unii dintre noi nu „funcționează”, nu merge corect nici societatea. 

În mod ideal, când ceasul începe să dea semne de oboseală, când începe să rămână în urmă, ceasornicarul intervine, repară sau înlocuiește piesa „bolnavă”. Prin protestul lor, medicii au tras un semnal de alarmă „ceasornicarului”, autorităţii publice, că undeva în sistem e o problemă, spunându-i: „Degeaba ungi aceeaşi rotiță strălucitoare, dacă în curând cea mică, ruginită şi ignorată de atâta timp, va ceda și va da peste cap tot ansamblul în care funcționăm!”

„Ceasornicarii” României nu doar că nu mai știu meserie, dar au vândut piesele bune, bucată cu bucată, iar pe cele rămase le-au stricat când au încercat să le repare cu ranga.

„Ceasornicarii” României au dat cu obiectul muncii de asfalt, de i-au sărit toate rotițele.

Când un copil e abandonat în spital de către cei care trebuiau să-l țină în viață, când ajungi să ceri de urgență altor țări medicamente, când nu ești în stare să oprești hemoragia de oameni, avem imaginea clară a unei țări izbite de asfalt de conducătorii ei.

Au tras și românii semnalul de alarmă, dar „ceasornicarul” nu mai știe să audă. El trăiește într-un stat paralel față de „rotițele” de care trebuie să se îngrijească.

Încet-încet, tot mai mulți români încep să trăiască într-un stat paralel. Un stat paralel cu hoția, cu incompetența, cu minciuna. Românii au o nevoie acută de un stat paralel și au început să și-l construiască. Românii au început să-și construiască singuri spitale, să-și facă singuri școli, ba chiar au început să-și repare singuri drumurile (i-ați văzut pe cei care au cărat singuri pietre, cu roaba, ca să astupe gropile din cauza cărora nu se mai puteau circula pe drum?).

Românii au început să-şi facă statul lor paralel pentru că valorile lor sunt paralele cu ale celor care-i guvernează. Sunt aceleaşi cu valorile societăţii vest europene, cu ale celei canadiene - societate în care subsemnatul trăiește -, aceleaşi cu ale oricărei societăţi în care respecţi şi eşti respectat, în care eşti răsplătit corect pentru munca depusă, în care îţi poţi pastra demnitatea umană, într-o societate în care nu se cultivă ura, hoţia, minciuna.

Gestul de civism făcut de către cei aproape o mie de medici m-a învățat că atunci când crezi că se întâmplă o nedreptate în societate, e mult mai probabil ca ea să fie mediatizată, să fie luată în seamă și îndreptată dacă te alături celor nedreptățiți, chiar și atunci când crezi că nu ești afectat în mod direct, ba chiar ai de câștigat de pe urmă nedreptății. E mult mai greu să despici trunchiul unui copac, oricâte pene ai înfige în el, atunci când fibra lui este tare, când este legată, când se ţine laolaltă. E greu să manipulezi ora exactă atunci când rotițele refuză să fie mişcate, când se ţin una de cealaltă, când se încăpăţânează să dea drumul. Ceasul dă ora exactă, nu „ceasornicarul”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp