Foto: Profimedia
Declarația premierului Ilie Bolojan de joi seara, potrivit căreia „dacă PSD consideră că guvernul nu își face datoria, să depună moțiune de cenzură, chiar și cu AUR, ca să plece”, a declanșat o undă de neliniște care trece dincolo de logica partizană și intră într-o zonă mult mai sensibilă: cea a încrederii în economie. Acum, când România are nevoie de stabilitate pentru a-și menține măcar bruma de credibilitate externă, astfel de declarații devin mai mult decât simple replici politice, ele transformându-se în semnale de risc.
Economia, prin natura ei, detestă surprizele. Investitorii, piețele financiare și agențiile de rating reacționează instantaneu la orice semn de instabilitate politică. O simplă discuție, chiar și una la supărare, despre moțiune de cenzură transmite imediat semnale de avertizare în birourile analiștilor de risc. De ce? Pentru că o criză guvernamentală nu este niciodată doar o chestiune de orgoliu politic: ea se traduce rapid în întârzieri de reforme, în amânarea deciziilor bugetare, în blocarea investițiilor publice și în frânarea fluxurilor de finanțare europeană. În prezent, costul banilor crește peste tot în lume și orice ezitare politică se poate transforma în costuri suplimentare pentru o țară ca România care încă luptă să-și câștige credibilitatea fiscală.
Premierul a avut dreptate când a spus că o parte semnificativă din evaluarea unei țări depinde de stabilitatea guvernării. Nu este o figură de stil, ci un adevăr verificabil. Ratingul de țară, percepția investitorilor și apetența piețelor pentru titlurile de stat românești sunt influențate direct de sentimentul de coerență politică. Când partenerii dintr-o coaliție își trimit avertismente publice, imaginea externă care se proiectează este cea a unei guvernări nesigure, vulnerabile, lipsită de direcție comună. Iar într-o Europă în care deciziile economice se iau tot mai mult în funcție de încredere, asemenea fracturi nu rămân fără ecou.
Costurile instabilității nu se văd doar în graficele bursiere. Ele se simt în moralul mediului de afaceri, în reticența companiilor de a investi, în amânarea planurilor de extindere, în prudența băncilor față de creditare. Încrederea, odată zdruncinată, se reface greu. Iar atunci când politicienii par mai preocupați de confruntări interne decât de buna guvernare, mesajul transmis este unul periculos, că direcția nu mai este sigură.
România are nevoie, poate mai mult ca oricând, de maturitate instituțională. Declarațiile publice nu sunt exerciții de retorică, ci semnale cu efect economic imediat. Dacă liderii transmit existența unui conflict, piețele percep riscul. Dacă transmit coerență, piețele răspund prin încredere. Este o regulă simplă, dar adesea ignorată.
Ceea ce a dorit, probabil, să spună premierul Ilie Bolojan este că stabilitatea nu se menține prin amenințări, ci prin responsabilitate comună. Totuși, felul în care un astfel de mesaj este formulat contează. În economie, percepția devine realitate. Fluxurile de capital au viteza unei declarații, fiecare cuvânt rostit la vârful guvernului are un preț. Iar prețul instabilității este întotdeauna plătit, mai devreme sau mai târziu, de cetățeni.
Nu putem exclude, însă, scenariul în care acest guvern chiar ar cădea. O moțiune de cenzură care ar duce la schimbarea Executivului ar genera, inevitabil, o perioadă de blocaj decizional de câteva luni, exact într-un moment critic pentru finanțele publice și pentru implementarea PNRR. Piețele ar reacționa rapid: leul s-ar deprecia, costurile de împrumut ar crește, iar agențiile de rating ar putea revizui în sens negativ perspectiva asupra României. Investitorii ar amâna proiecte, companiile ar deveni și mai prudente, iar climatul economic ar intra într-o fază de așteptare care nu ar duce la nimic bun. Fitch și Moody’s mențin în prezent ratingul României la nivelul BBB-, ultima treaptă înainte de categoria nerecomandată investițiilor (junk). O eventuală criză guvernamentală ar putea fi suficientă pentru a provoca o reevaluare negativă, ceea ce ar ridica imediat costurile de finanțare ale statului și ale sectorului privat.
Pe termen scurt, o asemenea ruptură nu ar prăbuși economia, dar ar acționa ca un șoc de încredere, cu efect de frânare. Pe termen lung, însă, ar întări percepția că România rămâne o țară imprevizibilă, capabilă să-și saboteze singură stabilitatea în momentele esențiale. Într-o economie globală interconectată, o astfel de imagine se plătește scump.
Adevărata probă a guvernării nu mai este doar performanța economică, ci capacitatea de a inspira încredere. Leadershipul responsabil se măsoară astăzi nu în decibeli politici, ci în echilibru, în luciditate și în conștiința efectului pe care fiecare cuvânt îl poate avea asupra unei țări întregi.
În acest context, probabilitatea ca guvernul să cadă nu este doar un scenariu politic, ci un risc economic calculabil. O asemenea schimbare ar putea readuce temporar speranța unei reconfigurări, dar cu un cost al pierderii unei relative stabilități obținute cu greu. România ar intra din nou într-un ciclu de tranziție administrativă, cu efecte directe asupra bugetului, investițiilor și absorbției fondurilor europene. În locul clarității, am avea iarăși incertitudine și în locul coerenței, o competiție de mesaje populiste. Într-o economie cu o creștere modestă, de aproximativ 0,4% în 2025, conform prognozei Băncii Mondiale, și cu un nivel al investițiilor străine directe în scădere față de anul anterior, riscul politic devine un factor de multiplicare a incertitudinii. Încrederea investitorilor nu este un dat, ci o resursă greu câștigată și ușor pierdută. Declarațiile politice contradictorii, instabilitatea guvernamentală și amânarea reformelor fiscale pot determina investitorii să amâne sau să reevalueze deciziile de investiții. Economia are nevoie de direcție, nu de turbulență, iar instabilitatea politică devine cea mai costisitoare monedă de schimb pentru un exercițiu de orgolii politice.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp




Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
PSD-ul ar trebui să facă ciocul mic, având în vedere isprăvile lui Marcel..
Dar Președintele ar trebui să vorbească, dacă n-o fi contractat, în lunile petrecute la Cotroceni vreo Iohannită acută..
Sau poate stă la cotitură, cot-la-cot cu USR-ul..
Am mai spus-o, politică de doi bani. Mai bine rock-ul de sâmbătă :
- "Heart Of Stone" de la The Rolling Stones și celelalte inimi de piatră..
https://www.youtube.com/watch?v=KdLRMVZ14ho&list=RDKdLRMVZ14ho&start_radio=1
- "What Is And What Should Never Be" de la Led Zeppelin și nu numai.. :
https://www.youtube.com/watch?v=jrqMdja4eYs&list=RDjrqMdja4eYs&start_radio=1
Dar eu propun să nu se mai facă deloc alegeri pe viitor. Și nici schimbări de guvern. Astfel s-ar economisi bani la buget, ar scădea deficitul și ar fi STABILITATE și PREDICTIBILITATE. Deci să rămână ai voștri bătuți în cuie pe scaunele puterii, respectiv Mucușor la Cotroceni și Bolovan la Victoriei, că asta ar fi cea mai bună STABILITATE :-) :-) S-ar evita astfel riscul de retrogradare la ”junk”, salariile ar rămâne bătute-n cuie (în timp ce prețurile ar lua-o razna), firmele românești s-ar închide într-o proporție covârșitoare, activele statului (toate cele rămase profitabile) s-ar vinde pe 2 lei neapărat către străini că românii nu sunt de încredere, resursele naturale le-am da de pomană oricărui străin vrea să le exploateze (că noi românii și-așa nu le vrem), ne-am înarma până-n dinți cu arme scumpe dar fără a avea o concepție strategică de apărare (doar pentru a face favoruri unor state care ne solicită una sau alta) etc Iar cu bruma de bani rămași din împrumuturile pe care le facem în continuare, după ce plătim toată funcționărimea inutilă, am ajuta Ucraina și Moldova. Asta da STABILITATE, nu-i așa că e cea mai tare?!?