Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De doi ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu! La doi ani de Republica, îți mulțumim că ne ești alături!

Insuportabila singurătate a omului cu mulți prieteni pe Facebook

Cristina Varo

Ce căutăm așa mult în online? De ce comunicăm mai ușor din spatele tastaturii? Cu ce ne ajută asta și cum ne afectează personalitatea?

Cred că spațiul virtual e unul deschis și aduce nenumărate posibilități, în care poftim în „casa noastră” multă lume și ne arătăm, adesea, așa cum am dori să fim priviți. Așa cum am dori să fim tratați și recunoscuți. Pentru că din spatele tastaturii avem mai mult curaj în a ne exprima ideile și atitudinile. Și asta pentru că nu e nevoie să privim omul în ochi și să-l refuzăm, să-l ironizăm ori să-l judecăm, așa cum o facem adesea în mod liber atunci când etichetăm diverse idei, acțiuni și comportamente ale celuilalt. Pentru că ecranul ne protejează. Ne protejează de respingerea altora și de respingerea noastră față de alții. 

Pentru că teama de a fi respins, de a nu aparține este una suficient de puternică în firea umană. Și în acest context avem nevoie să fim înțeleși de cineva, iar partea bună e că internetul ne oferă persoane capabile să fie lângă noi, să ne susțină și să ne înțeleagă. Pentru că în marea diversitate a internetului vom găsi pe cineva care să privească lumea prin lentilele noastre, să ne ajute să ne regăsim și să ne simțim ... înțeleși, văzuți, acceptați, apreciați etc.  

În plus, imaginea pe care ne-o construim ne ajută să ne purtăm conform anumitor standarde pe care ni le-am creat on line. Cine suntem, ce ne preocupă, ce ne doare, cu ce ne luptăm? Și toate aceste informații cuprind, culmea, experiențe din viața reală. Acesta e paradoxul. Vrem să comunicăm real despre cine suntem noi așa că lumea virtuală ne oferă acest cadru. 

Acolo unde societatea nu ne-a permis să ne arătăm așa cum suntem ori așa cum am fi dorit să o facem, acolo unde lumea reală nu ne-a primit cu sensibilitatea noastră sau cu visele noastre, lumea online ne dă acest pașaport spre noi, cei care visăm să fim pentru noi și în fața altora. Cei care aspirăm să devenim. Iar asta ne aduce satisfacția și credința că suntem văzuți, plăcuți și primiți în viața altora. Și ne găsim de acum repere în numărul de like-uri, de share sau comentarii la postările noastre. A devenit un mod prin care ne evaluăm propria prestație în fața celorlalți. Cât suntem de inteligenți, cum e apreciat umorul propriu și ce priză avem practic la public? Suntem ca niște actori amatori, care se plimbă în căutare de clienți dornici să ne savureze numărul actoricesc pe care noi îl prestăm... Gratuit! Ba nu, cu un cost de... timp. Dar pe care nu îl luăm acum în considerare pentru că ne răspunde la o nevoie imediată, care se cere satisfăcută. Iar acolo unde găsim clienți, devenim mulțumiți, avem acea satisfacție a câștigului pentru că numărul mare de privitori devine o dovadă a succesului nostru. O confirmare a noastră că suntem plăcuți, apreciați și valoroși.

Riscul unei asemenea atitudini? Cel de a ne crea o viață trăită în minciună, departe de ceea ce simțim în interior, o viață duplicitară, învăluită în mantia aparențelor de care ne simțim de-acum obligați să le păstrăm. Pentru că ar fi greu de acceptat că am creat o minciună, în care trăim și din care ne hrănim. 

O viață cu nenumărați „prieteni” virtuali, pe care nu-i regăsim în viața reală. O viață în care ne simțim singuri și asta ne doare, dar în care ne consolăm cu mesajele primite de la aceiași prieteni virtuali care se bucură sau suferă alături de noi. Iar imaginea creată, mai ales dacă am făurit una bună, cu multe lucruri interesante pe care le trăim sau le facem ne secătuiește de energie pentru că ea trebuie menținută și nu ne permitem să facem ceva care să ducă la o pierdere din capitalul de imagine dobândit și din popularitatea obținută. Așa că vom continua să jucăm acest număr al omului interesant care vrem să fim. Al celui inteligent, deosebit, puternic, implicat sau cu umor. Pentru că, nu-i așa, cine vrea în preajmă un om plictisit, obosit, nervos, slab și incapabil să-și gestioneze trăirile?

Iar online fiecare ne-am construit deja o imagine. Fie de om care ia lucrurile ușor sau chiar la mișto sau unul profund, spiritual, dornic de cunoaștere și evoluție, ori cel al unui luptător care se bate pentru principiile lui sau ale celor în care crede ori poate suntem omul bun, care mereu vede partea plină a paharului etc. 

Am fost întrebată când anume devine o „problemă statul pe Facebook”? Iar răspunsul meu a fost: „Atunci când lucrurile pe care le comunici aici nu le poți împărtăși și într-o interacțiune umană, reală, față în față. Când între ceea ce scrii și ceea ce trăiești e o mare discrepanță, când vrei ca mai întâi să dai de știre prietenilor virtuali de schimbările din viața ta, înainte de a le comunica direct celor apropiați”. 

Mai demult, evadam în cărți și filme pentru a scăpa dintr-o realitate apăsătoare și cenușie precum era cea a comunismului. Acum, evadăm în realitatea virtuală care ne oferă o lume plină de posibilități, cu nenumărate conexiuni, divertisment și informații în care noi nu trebuie să depunem prea mult efort pentru a ne fi bine. Și a da bine. N-aș fi crezut că după 28 de ani voi crea un eveniment în care să-i invit pe oameni să se desprindă de realitatea virtuală, în care suntem atât de implicați, ca să ne reconectăm și să ne atingem în mod direct, uman, față în față. Într-un fel, am devenit mari povestitori în mediul virtual și actori talentați, creatori ai unei realități extraordinare în care ne mișcăm cu pricepere. Așa că, invitația este la o mare evadare ÎN realitate.

Foto: Guliver Getty Images

Pentru că cea care ne-a dus în realitatea online este aceeași nevoie de a comunica, de a ne împărtăși gândurile, de a fi ascultați și validați. La fel cum este și nevoia de fi recunoscuți ca fiind valoroși, acceptați și apreciați pentru ceea ce suntem. Și atunci, dacă timiditatea sau capacitatea noastră limitată în a ne arăta în fața altora a fost cea care ne-a ținut departe de dinamica interacțiunilor cu ceilalți, față în față, se pare că tehnologia a venit ca un ajutor care ne pune la dispoziție un întreg aparat de comunicare, care ne lasă să ne exprimăm și să ne apropiem de alții. Ne permite să ne lăsăm văzuți, dar... așa cum ne dorim!

Relațiile stabilite pe Facebook sunt relevante în acest sens. Putem observa lejer cum oameni străini comunică ușor între ei. Își pun la dispoziția altora gândurile, preferințele, atitudinile despre viață și chiar momentele importante din viață, petrecute cu cei dragi.

Un lucru pe care îl constat frecvent în lumea online sunt postările despre evenimente importante din viața unor prieteni (nașterea unui copil, de exemplu) Iar asta mi se pare că lezează profund nivelul atingerilor umane, care țin de conexiunea verbală, directă, în care e posibilă atingerea, îmbrățișarea, împărtășirea veseliei și a râsului dată de fericire sau de lacrimile și tăcerea cu care ne arătăm solidaritatea în durerea celuilalt. De exemplu, în viața reală, tăcerea poate fi hrănitoare și plină de solidaritate, pe când în realitatea vituală ea poate fi considerată disprețuitoare și interpretăm că nu suntem interesanți în fața celuilalt dacă suntem tratați cu tăcere.

Am fost întrebată când anume devine o „problemă statul pe Facebook”? Iar răspunsul meu a fost: „Atunci când lucrurile pe care le comunici aici nu le poți împărtăși și într-o interacțiune umană, reală, față în față. Când între ceea ce scrii și ceea ce trăiești e o mare discrepanță, când vrei ca mai întâi să dai de știre prietenilor virtuali de schimbările din viața ta, înainte de a le comunica direct celor apropiați”. Iar scuza folosită în acest caz este: economisim timp și, în plus, toți cei care vrem să afle sunt acolo, pe facebook. Da, se prea poate să fie adevărat. Dar parcă tot se pierde din căldura umană care e dată de comunicarea directă, față în față, când poți să strângi persoana la piept atunci când vrei să o feliciți pentru succesul său sau să o susții în durerea sa. Pentru că atingerea umană e esențială pentru a trăi apropierea, intimitatea, confortul, siguranța, conexiunea și comuniunea. Exact motivele pentru care ne zbatem să fim apreciați online. Acesta e paradoxul. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol foarte interesant. Ati incercat sa faceti un exeriment oarecare pe facebook? Sa vedeti cum reactioeaza oamenii la diverse moduri de a interactiona cu ei? Ati incercat sa aplicati varianta comportamentului politicos si in acest mod de a iesi in lume? Sa fiti empatic, atent, sincer si binevoitor? Veti vedea ca si in lumea viturala sunt apreciate la fel de mult aceste calitati ca si in lumea reala. Nu toata lumea isi varsa frustarile pe facebook. Va ganditi ce inseamna pentru cineva dintr o localitate indepartata posibilitatea de a comunica cu cei care au aceleasi pasiuni si preocupri cu ei din toata tara si chiar din intreaga lume? Facebookul este ceea ce facem noi din el, nu facebookul ne modeleaza pe noi. Si prezenta in vitural nu ne impiedca cu nimic sa avem prieteni reali, asta o spun din experienta.
    • Like 2
  • check icon
    pai si cine va obliga sa folositi feisbucu daca nu va place? internetul e un instrument, iar feisbucu a aparut in mod firesc ca sa raspunda "nevoilor" majoritatii oamenilor de a comunica aiurea-n tramvai (inainte erau babele pe sant si tv barfa, acuma e fb, maine o sa fie ceva cipuri) eu zic ca e chiar ok asa. exista si continut valabil dupa cum exista continut mizerabil, fb e doar inca un loc unde se reflecta oamenii. iar a te simti singur nu prea are a face cu interactiunea umana, directa sau prin alte mijloace (internet de ex.), e o stare pe care unii o constientizeaza (tine de caracterul lor) iar altii fug de ea, dar in cele din urma fiecare e singur (daca nu cumva are personalitate multipla).
    • Like 0
  • Din păcate, marea masă a oamenilor este formată din oameni cu profunde frustrări de tot felul, ce erau ascunse sau minimalizate până la apariția „comunicării virtuale„ față de comunitatea în care trăiau. Micimea, lașitatea, false sensibilități, ignoranța crasă,extremismul,etc. ce caracterizează profund aceste mase, au găsit „gura de oxigen„ prin apariția acestor așa zise rețele de socializare(spre fericirea politicienilor,marketingului și alte forțe manipulatoare), căci în felul ăsta se pot manifesta și ele în toată „splendoarea„ fără să-și dea seama că sunt într-o capcană proprie ce le acutizează de fapt defectele și îi însingurează mai rău pe membrii săi.Omul este o ființă socială doar prin contact direct în modul real.
    • Like 0


Îți recomandăm

startup - Getty

„Ca să fii un viitor antreprenor de succes, fii pregătit să aloci mai mult timp pentru noua afacere decât pentru fostul loc de muncă”, spune Valentin Duță, CEO Just-Ideas, companie specializată în consultanță pentru atragerea fondurilor Start-up Nation și din programe europene. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult