Foto: Profimedia
Mi-am început anul 2021 în stare de veghe, tresărind la fiecare notificare pe care telefonul, acest obiect cinic și de neoprit, o insinua amenințător în urechile mele înfiorate de perspectiva unui mesaj sumbru.
„Nu știu dacă mama mai prinde Anul Nou...“, îmi spusese în ultima zi din decembrie prietena mea de suflet din copilărie, cu o dureroasă luciditate câștigată după o lună de alergat între casă și un geam de spital. „Să ne pregătim pentru ce-i mai rău.“
Când ai pierdut deja un părinte, undeva, în sufletul tău, rămâi permanent pregătit pentru „ce-i mai rău“. Tăierea necruțătoare a unei rădăcini te lasă descoperit în bătaia lumii, vânturat de propriile slăbiciuni. Cuprins brusc de acest nou sentiment al singurătății, devii mai conștient că de acum înainte vei fi mai puțin copilul cuiva și mai mult adultul chemat să ducă mai departe povestea. Maturizarea te atacă frontal, oricât vei fi luptat să o alungi în colțul zădărniciei. Expresia pe care o auzeai atât de des în copilărie - „Gata cu joaca!“ - se umple definitiv de logică și sens.
Una în Cluj, alta în București, ne-am adâncit în așteptare, rugându-ne ca Sfântul Oxigen să alimenteze nestingherit miracolul numit Viață dintr-o doamnă exilată la Boli Infecțioase, în cumpăna nopții dintre ani. Nu pot să-mi imaginez ce gânduri îți trec prin minte când la orizont începi să întrezărești capătul tău de linie, dar Tanti Mica a noastră a continuat cu ultimele forțe să respire. A prins și Anul Nou, și toate statisticile lui devastatoare. A reușit împotriva tuturor predicțiilor să rămână un nume, o ființă și o poveste, o Viață Câștigată în această luptă lungă, bezmetică, istovitoare cu un virus care ne macină de aproape doi ani.
La polul opus, pe frontul deznădejdii, peste cincizeci și cinci de mii de oameni s-au transformat în numere, statistici și liste de Vieți Pierdute sub asediul lui Covid-19. Morți fără chip, cazuri fără personalitate, anonimi fără poveste, comemorați în tăcere de rude și prieteni care nu au avut șansa unui rămas-bun.
Înainte de a defila cu mândria națională, organizația Code4Romania ne invită astăzi la un exercițiu de doliu colectiv pe platforma www.VietiPierdute.ro, într-un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt. Și de susținere a sutelor de mii de oameni din România care au rămas fără părinți, copii, frați, surori, parteneri sau prieteni în timpul pandemiei. Acesta este modul prin care o comunitate de peste 2000 de voluntari încearcă să valideze durerea mută a unei Românii îndoliate, care în acest an nu are nimic de sărbătorit.
Este un 1 Decembrie mai înnegurat ca niciodată. Suntem cu 32 de ani mai liberi și mai săraci cu mii de Mariana, Vasile, Pavel, Mihai, Silvia sau Elena. Condoleanțe, România!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.