Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Interceptări. Democrație și democriție. Întorlocare Cantemir-Schrödinger. Cronia: o boală grea. Asulică nu e prost

Pisica lui Schrodinger

Foto: Getty Images

- Khayyam extrage multă substanță poetică din vin. Rodul viței te apropie de ceruri, te însoțește cu dragostea, trezește și adapă spiritul din tine, îți dăruiește uitarea gândului că atomii din care ești făcut se vor regăsi într-o ulcică de pământ, ca asta din care bei acum.

- Știa persanul ăsta acum o mie de ani de atom?

- Și încă cum. Era nu numai poet, era și matematician. Spre deosebire de europeni, el îi citise pe grecii antici. Și reținuse nu doar ce-au zis Aristotel și Platon, cu teoriile lor fantasmagorice despre Natură, ci și Democrit și Leucip. Din ceea ce scrie se desprinde clar ideea democritică a alcătuirii lumii dintr-un număr finit de elemente foarte mici, care se combină dând mereu naștere furtunii de forme a existenței. Ca o limbă din literele unui alfabet, zicea Democrit. Carevasăzică, grecii au inventat democrația și au descoperit democriția, hi, hi! Putrezirea celui mort nu înseamnă distrugere, ci reciclare, la Omar Khayyam. 

- Bunicu-meu, care făcea de toate în sat, repara încălțări, haine, mașini agricole, construia căscioare din pământ, din iarbă verde, sculpta animale în lut și lemn pentru copii și era analfabet, nu făcuse nicio zi de școală, avea o cântare când scăpa în țuică: „Bea gâtule, bea, că când ai muri, mult ai putrezi!”. Nu e ce zice Omar?

- Da și nu. Bunicul matale, fie din geniu de meșter popular, fie din beție, intuia că putrezirea, descompunerea, merge mai adânc decât s-ar crede – mult ai putrezi. Dar nu pomenea nimic de limită, de particulele care nu se mai desfac.

- Bine, da Omar, el cum ajungea la lucrurile astea, cu matematica sau cu poezia? Că una e să scrii poeme de amor și alta să înțelegi matematică...

- Așa crezi tu, că așa te-a învățat școala. Ți-a deformat căpuțul. Există multă poezie în matematică și invers. Există poezie în orice lucru, dacă ai simțul de a-l privi altfel. Khayyam era o corcitură rarissimă, care vedea Arta în natură și era capabil să dăltuiască legile Naturii în ceața multicoloră și scânteietoare a poeziei. Ia, fii atent aici: „Plângea un strop de apă: sunt despărțit de Mare! Zâmbi atuncea Marea: noi suntem totul. Oare, supremul zeu nu-i unda? Deși suntem departe, un punct ce nu se vede abia de ne desparte”. Ce simți când auzi versurile astea?

- Eu știu... Nu știu... Aș putea să-ți spun că simt așa, un fior ciudat, că intru în contact cu ceva foarte îndepărtat și totuși apropiat, mai mare ca marele, care străbate totul, și pe mine...

- Ei, vezi, dacă i-ai fi spus asta profesorului tău de limba română sau de fizică aveai șanse mari să fii trecut la loc cu notă mică. Efortul tău mental de a pune în cuvinte vagul, inefabilul, metafizicul, de a transforma cunoașterea sensibilă în cunoaștere intelectuală, cum zicea alde Kant, de care mai vorbirăm, n-are căutare, cum au prefabricatele verbale liniare, concatenabile, sterpe. Ei, dar să vedem ce simți la auzul a ce-o să-ți spun acum: versurile lui Khayyam descriu sugestiv un concept care va apărea aproape un mileniu mai târziu, în fizica cuantică de secol XX – Entanglement. Ce înseamnă asta? Înseamnă așa: ai o particulă, un foton, să zicem, o particulă de lumină, care împreună cu alți fotoni are, la un moment dat, un anumit parametru comun, de pildă faza, oscilează toți, ca unde, în aceeași fază, căci fotonul e corpuscul-undă. Luăm fotonul nostru, îl ducem departe, chiar și la mii de kilometri, și pe urmă trecem fasciculul rămas „acasă” printr-un cristal care îi provoacă variații de fază. Ei, spre uluiala ta, fotonul de departe își va schimba faza sincron, în același fel, în exact același fel, rămânând corelat cu fasciculul „mamă”. E ca și cum particula ar afla, cu o viteză mai mare decât a luminii, ce fac celelalte, și le-ar imita. Enervat de idee, Einstein a numit un asemenea fenomen, cu un sarcasm care nu prea îi stătea în fire, „Spukhafte Fernwirkung”, „Bizară acțiune la distanță”. Papa al fizicii depășise etapa revoluționară a gândirii sale și nu putea să renunțe la ideea clasică a transmiterii acțiunii „din aproape în aproape”. Și totuși, chestia asta a fost demonstrată experimental, prima dată de o femeie, o chino-americancă pe nume Chien Wu, în 1950, când Einstein era încă în viață. 

Schrödinger a numit ciudățenia Verschränkung și a tradus el însuși termenul german în engleză prin Entanglement. Cum i-am putea spune în românește? Cu un cuvânt străvechi, pe care îl găsim la Dimitrie Cantemir, „întorlocare”. Înseamnă și a avea o relație de dragoste cu cineva, și a fi în același loc. Deci, dragostea te poate face să fii la un loc cu cineva chiar dacă ești departe. Și acum, că știi toate astea, ia spune din nou versurile lui Omar: „Plângea un strop de apă: sunt despărțit de Mare! Zâmbi atuncea Marea: noi suntem totul. Oare, supremul zeu nu-i unda? Deși suntem departe, un punct ce nu se vede abia de ne desparte”. Nu-i așa că te ia amețeala?

- Mă cam ia...

- O cauză e ceea ce s-ar putea numi vertijul spațiului. Distanțele cosmice forțează limitele creierului. 1 miliard de kilometri te amețește, 1 miliard de ani-lumină nu îți mai trezește nicio senzație, e doar o înșiruire de cuvinte. Totuna cu a spune 45 de miliarde ani-lumină, raza Universului observabil. Din punctul de vedere al Universului, 1 metru este totuna cu miliardul, spațiul nu există, este o percepție umană. Noi nu putem concepe că acolo și aici pot fi același lucru.

- Și cu timpul nu e la fel?

-Ba da. N-avem cum să înțelegem că pentru Univers nu e nicio diferență între acum și cândva. Și boala timpului e mai a dracului decât a spațiului. Bătrânețea nu înseamnă numai degradarea biologică, creșterea presiunii arteriale, ci și creșterea presiunii temporale. Cât e tânăr, omul folosește expresia asta, „sunt presat de timp”, ca să vorbească despre timpul mereu puțin pe care îl are la dispoziție. Habar n-are ce înseamnă presiunea timpului mult. La 60 de ani te doare sufletul când te năpădesc copilăria și tinerețea care s-au dus de parcă n-ar fi fost. Tot mai mult din ce gândești nu e la ce trăiești, ci la ce-ți amintești. Un fapt mic, banal, fără vreo noimă, petrecut însă cu mult timp în urmă, capătă acum, încărcat cu melancolie, o aură care nu interesează pe nimeni din această lume, în afară de tine.

Apoi apare cronia, adevărata boală a timpului, care nu mai ține seama de oameni, locuri sau întâmplări, te strivește sub greutatea pură a blocului de timp din mintea ta.

Futurologii spun că tehnologia va ajunge să ne prelungească viața mult peste suta de ani. Bine, dar ce pastilă, ce dispozitiv o să ne poată ajuta să rezistăm malului de timp care se s-ar prăbuși peste sufletul nostru când am avea 160 de ani?

- Era un băiat în liceu care se uita în gol și zicea: „Am 16 ani. Ce mult e de când aveam 5... Ce nasol o să fie când o să am 70...”.

- Într-un stadiu grav, poți să simți și apăsarea minutului, secundei care s-a scurs. Apoi să basculezi în cronia viitorului, care poate duce, când ești mic, la frica de a crește, de a nu mai fi copil. Iar când ai ani prea mulți, la refuzul de a mai trăi.

-Da, dar, la urma urmei, nu e vorba de memorie? De prea multe amintiri? Prea multe, ca mesajele care se strâng în telefon: poți să mai ștergi din ele.

-Ai vrea asta? Poți să le ștergi pe toate, să-ți faci o minte de nou-născut, dar asta nu-i totuna cu a muri? Nu se știe cum o fi la pisici, dar viața oamenilor nu e viață, fără amintiri. Gândește-te ce ar însemna să uiți în fiecare noapte tot ce ai trăit ziua, să te trezești dimineața cu un creier bine curățat... Și cea mai groaznică amintire e prețioasă ca să simți că trăiești. Prezentul nu are sens decât dacă există un trecut.

-Și un viitor.

-Nu neapărat. Sunt inși care viețuiesc doar în ziua de astăzi, care, mai mult sau mai puțin conștient, resping constant gândurile la viitor.

-Dar poate că toate problemele astea n-ar mai apărea dacă omul s-ar simți, ca în versurile lui Omar, un strop din Mare...

- Da, domnule, întotdeauna am fost de părere că nu ești prost, în ciuda multelor opinii contrare. Da, Asulică, asta e problema. Ființa umană nu e în stare să se simtă o parte ca oricare alta din ceea ce există, își închipuie un statut special. Ce sunt religiile, toate religiile, dacă nu o băgare în seamă a omului de către Univers? Care e principala calitate a lui Dumnezeu, Allah sau Iahve? Aceea că, deși Creator a toate câte sunt, se ocupă cu precădere de om, îl bagă în seamă, bun sau rău, consideră omul deosebit de restul lumii. Ce onoare! La babilonieni, un dezastru petrecut pe Pământ nu putea fi decât umbra unui dezastru petrecut în cer. Astrologia spune oamenilor, celor care vor să creadă, că planetele, stelele, le dirijează viața! Credința că fiecare om are o stea pe cerul nopții, cade steaua, moare omul – adică titanicele dezlănțuiri de energie în luptă cu gravitația ale unui astru există doar ca să dea seamă despre convulsiile vieții unui biped. Precum în cer, așa și pre pământ, ha!

Un chinez, Wang Chang, născut când Iisus avea 27 de ani, a gândit așa: „Omul are un loc în Univers ca un purice sau un păduche în haină, cum, deci, să credem că putem determina schimbări în Univers sau că acesta se organizează ca să ne fie nouă bine?”.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bună seara!

    Un alt comentariu din ciclul tardive: probabil prea târziu ca să mai fie citit de cineva, prea devreme să cred că va fi așa...
    Imediat ce am început să citesc această bucată din „Interceptări”, gândul mi-a zburat la Feynman și cursurile sale, amintindu-mi că am citit acolo, mai demult, ceva ce într-un fel rezonează cu cele citite aici, acum. Fragmentele în cauză fac parte din cursurile despre atomi și legătura fizicii cu ale științe și sunt următoarele:
    „Dacă, într-un cataclism, întreaga cunoaștere științifică ar fi distrusă și ar fi transmisă generațiilor următoare numai o frază, ce enunț ar conține cea mai multă informație în cele mai puține cuvinte? Cred că aceasta este ipoteza atomistică (sau faptul atomic, ori cum vreți să-i spuneți) conform căreia «toate lucrurile sunt făcute din atomi – mici particule care se mișcă continuu, atrăgându-se una pe alta când sunt la mică distanță, respingându-se când sunt înghesuite una într-alta. » Veți vedea că în această unică frază există o cantitate enormă de informație despre lume, dacă folosim doar puțină imaginație și gândire. [...]” (Richard P. Feynman, „Fizica modernă”, vol. I, Editura Tehnică, 1969, p. 21)
    „Un poet a spus odată: «Întregul univers este cuprins într-un pahar de vin.» Nu vom ști probabil niciodată în ce sens a vrut să spună asta, căci poeții nu scriu pentru a fi înțeleși. Dar e adevărat că dacă privim la un pahar de vin cu atenție, vom vedea întregul univers. Există acolo obiecte de fizică: lichidul care se răsucește și se evaporă în funcție de vânt și de vreme, reflexiile pe sticlă, iar imaginația noastră adaugă atomii. Sticla este o distilare a rocilor pământului și în compoziția sa vedem secretele vârstei universului și evoluția stelelor. Ce rețetă ciudată de chimicale se află în vin? Cum au ajuns acolo? Iată fermenții, enzimele și produsele lor. Acolo în vin se descoperă marea generalizare: întreaga viață este fermentație. Nimeni nu poate descoperi chimia vinului fără a descoperi, așa cum a făcut Louis Pasteur, cauza multor boli. Cât de strălucitor este vinul rubiniu și cum își impune existența asupra conștiinței care îl observă! Dacă mințile noastre limitate, pentru ușurință, împart acest pahar de vin, acest univers, în părți – fizică, biologie, geologie, astronomie, psihologie și așa mai departe – amintiți-vă că natura nu cunoaște așa ceva! Așa că, hai să îl adunăm la un loc, fără a uita în cele din urmă la ce servește. Să ne mai dea o ultimă plăcere: să-l bem și să uităm de toate! [...]” (Ibidem, pp. 64-65)
    Finalul cred că e de o însemnătate esențială și mi se pare că are întrucâtva legătură cu cele cugetate de către chinezul Wang Chang, în sensul că ambiția nemăsurată a omului nu este de a se măsura cu Universul, ci cu Universul așa cum îl percepe el, filtrat prin intermediul subiectivității sale sau, dacă doriți, cu un „Univers la mâna a doua”. Oricât de mult i-ar măsura întinderea, încrețiturile nevăzute, oricât i-ar studia compunerea, altfel spus, oricâte răspunsuri ar obține omul la întrebarea „cum?”, într-un final tot va simți o pornire naturală spre a căuta răspunsuri la întrebarea „de ce?”, „care este sensul a ceea ce măsurăm?”, „la ce ne folosește ceea ce măsurăm?”, adică, pentru a reveni la metaforă, în cele din urmă paharul trebuie deșertat pentru a ne hotărî dacă ne place sau nu vinul.
    Poate că, într-adevăr pentru Cosmos, raportat la eoni și parseci, omul nu există; nimic de zis, dar la fel de bine se poate spune și că, uneori, omului îi este necesar un singur pahar de vin pentru a cuprinde Cosmosul în toată amploarea sa, pentru a-i cânta măreția, pentru a-l blestema, pentru a-l chema sau pentru a încerca să înțeleagă ceva din tot acest conglomerat de materie vibratilă...
    Numai bine!

    P.S. Dacă îmi este îngăduit, aș îndrăzni să interpretez într-o manieră personală sensul acestor Interceptări, făcând din nou apel la metaforă, astfel: „Din atomi Nimicul își țese canavaua...Pornit, în zadar, să-i descurce ițele, Omul o pătează adesea cu vin sau cu sânge.”
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    "Care e principala calitate a lui Dumnezeu, Allah sau Iahve? Aceea că, deși Creator a toate câte sunt, se ocupă cu precădere de om, îl bagă în seamă, bun sau rău, consideră omul deosebit de restul lumii". Fiindcă omul îl personalizează pe Dumnezeu, nu și-l poate imagina decât ca pe un moș înțelept pe nori. E normal, omul nu poate înțelege ceea ce-i depășește cu mult puterea de pricepere. De aia în Biblie Dumnezeu e furios, gelos, etc. E înfățișat așa cum omul poate înțelege, persoană și nu conștiință universală.

    ..." mintea fiecărui om este o insulă înconjurată de ocean. Fiecare insulă pare izolată însă în realitate toate sunt legate prin fundul oceanului ale cărui creste sunt. Dispariția oceanului ar însemna și sfârșitul insulelor. Toate ar fi părți ale aceluiași continent, dar individualitatea lor n-ar mai exista" Arthur C. Clarke "Sfârșitul copilăriei". Sunt sigură că CTP a citit-o de decenii. Ar ajuta și pe cel mai îndârjit ateu să înțeleagă religia. Poate unii din ei o și înțeleg altfel decât credincioșii. Cum spune la Biblie, foarte aproximativ : " ...Mie imi plac cei fierbinți și cei reci. Pe cei căldicei am să-i arunc de la gura Mea "... Orice dihotomie se termină odată și converge în unitate.
    • Like 0
  • Popoarele asiatice au fost primele care au avut studii astrologice. Au fost primii si la alfabetizare chiar inaintea alfabetului sau a matematicii arabe. Deci ?. unde este religia crestina in aceasta ecuatie ? avand in vedere ca un psalm din ea ( Biblie ) ne indeamna sa credem ca Terra este plata. Credem prea mult in povesti si uitam ca istoria este cea mai frumoasa "poveste" dar tot o poveste ramane. Universul este cunoastere si este etern si infinit nu poate fi perceput corect de mintea umana dar poate fi INTERPRETAT sub forme de povesti. Si ?.punct.
    • Like 0
    • @ Radu Panaitescu
      Religia crestina a incercat prin violenta si minciuni sa impiedice progresul. Asiaticii, cu unele exceptii notabile, au ramas la stadiul de primitivism. Vezi islamismul fanatic.
      • Like 1
  • Mr.Oh check icon
    Daca stiinta se extaziaza in fata necunoscutului e bine. Daca religia se extaziaza atunci e rau.

    Descoperirile stiintifice sunt neutre. Technologia poate fi utilizata benefic sau malefic.
    Descoperirile religioase sunt neutre. Pot fi insa utilizate benefic sau malefic.

    Nu e nici o diferenta. Stiinta de azi nu ar fi fost unde e azi fara exercitiul mintii oamenilor religiosi. Ateismul si postmodernismul ignora o realitate simpla. Esti ceea ce esti azi in urma unei transformari.

    Nu ai aparut din neant decat in momentul cand haosul a inceput sa se structureze. Ca sa se poata structura haosul a avut nevoie de o regula. Si are nevoie de o regula. De unde vine regula?
    Deci ne intoarcem la religie. Intre creator si creatie este regula structurii care misca lucrurile. O lege explicita. Pe care ateii o ignora.

    Trecand de teism, monoteism inspre panteism ne confruntam cu idea "creatorul si creatia sunt una" iar legea ce transforma creatia e implicita. Adica creatia are constiinta de sine si se poate transforma pe sine. Sensul existential al omului fiind atingerea starii de constiinta de sine. Stare care permite transformarea realitatii.

    Stiinta mai are de studiat.... sa observi lucruri exterioare e una. Sa te observi pe tine, sa te studiezi pe tine in relatie cu existenta te transforma. In special fiindca ai toate Instrumentele necesare pentru aceasta. Simturile si ratiunea.
    • Like 3
    • @ Mr.Oh
      "Exercitiul oamenilor religiosi"? Haida de! In afara aparitiei tiparului si asta in scopul raspandirii crestinismului ce au mai facut "oamenii religiosi"? Vezi ce a patit Giordano Bruno din partea acestor "oameni religiosi". Dar despre civilizatia mayasa eradicata violent ce zici? Numai fapte stiintifice ale "oamenilor religiosi".
      • Like 1
  • CTP este un scriitor de real talent , pe care il redescoperim in aceasta postura destul de rar , intrucat latura gazetareasca iese mai des in fata . Un text literar -filozofic excelent.
    • Like 1
    • @ Mihai Romanciuc
      Pe dl. Cristian Tudor Popescu l-am descoperit si apreciat ca scriitor inainte de '90, intr-o culegere de povestiri SF deosebite. Nu cred ca mai poate fi gasita in librarii, asa ca imi permit sa va dau un link (sper ca dl. CTP sa nu se supere) de unde se poate descarca una dintre lucrari - "Cassargoz:", care poate deveni in minile unui bun scenarist si apoi ale unui bun regizor un film SF o productie de top.
      https://kupdf.net/queue/cristian-tudor-popescu-cassargoz_59aacf0cdc0d60990b568edc_pdf?queue_id=-1&x=1630315831&z=ODYuMTI0LjEyNC4yNDc=
      Tot respectul pentru calitatile de scriitor, ginditor si OM ale domnului Cristian Tudor Popescu.
      P.S. Poate ca ar fi bine daca dl CTP ar putea reedita acea culegere SF
      • Like 1
  • e-vis check icon
    Eu as pune invers intrebarea: Ce ar fi universul fără om?
    Ar mai exista oare dacă nimeni nu l-ar baga in seama? Ar mai exista infinit? De unde avem (unii) capacitatea de a ordona și intelege ce e dincolo, noi firul de nimic care suntem.
    Khayyam are un raspuns "Dincolo de pământ și infinit/Cătam sa aflu cerul unde vine/Si-un glas solemn atunci s-a auzit/ 'Si cerul și infernul sunt în tine' " 'Glasul solemn' al cui o fi?
    P S Pedagog de școală noua:"Bravo mai prostovane!"
    • Like 1
  • Da, Universul cu tot ce cuprinde și cu toate legitățile pe care le implică, tot ce e știut și neștiut, e de o măreție și frumusețe extraordinară. Până la urmă fiecare obiect sau element oricât de mic sau ființă (inclusiv noi înșine) sunt picăturile observate separat de mare, dar unite cu această mare, prin această ”undă” amintită de Omar, care chiar e ”supremul zeu”. Dl CTP se extaziază pe bună dreptate în fața a ceea ce putem numi, vorba marelui fizician George Moisil, ”cea mai fantastică dintre lumi - lumea realității obiective”. Dar din păcate nu încearcă să găsească, sau poate nu vrea să găsească, sau poate nu găsește un SENS în toate cele ce sunt. Interpretează chiar și cele mai puerile și incomplete (și de fapt distorsionate) tendințe ale omenirii de a găsi un sens al lucrurilor, cum ar fi astrologia, ca o aroganță omenească, de a pune grandoarea universului la picioarele propriei micimi existențiale. E o critică venită de pe o poziție materialistă, caracteristică D-lui CTP. Da, astrologia e un domeniu pueril , malformat și chiar greșit de a interpreta sensurile vieții. Dar nici chiar în astrologie nu e vorba de aroganța de a considera că universul există doar pentru a ne influența micile noastre existențe, ci e vorba doar de a interpreta ”unda” care leagă părțile cu întregul. Astrologia o face într-un mod greșit, doar pentru a da satisfacție indivizilor cu discernământ limitat. Totuși, în altă ordine de idei, religiile principale - în speța noastră creștinismul - oferă un sens al existenței foarte coerent și credibil. Poate nu e sensul ultim al universului, dar e un bun punct de plecare (diferit de la religie la religie). Pâna la urmă despre asta e vorba: Dl. CTP consideră omul o furnică insignifiantă în marea universală. Atunci când consideri că lucrurile există în univers fără vreun sens anume, e logic ca privind și fiind impresionat de extinderea și măreția universului, să consideri omul un nimic. (Vezi metafora aceluiași CTP ”Dumnezeu există. Noi nu existăm”). Dar și noi existăm, fiindcă nu suntem deloc insignifianți în metabolismul universului, ci dimpotrivă.
    Citez: ”Că una e să scrii poeme de amor și alta să înțelegi matematică...
    - Așa crezi tu, că așa te-a învățat școala. Ți-a deformat căpuțul. Există multă poezie în matematică și invers.” Ei bine asta se aplică perfect la dihotomia Știință - Religie. Așa ne-a învățat școala, prin concepțiile materialiste, darwiniste, că știința e calea corectă, pentru oamenii deștepți, instruiți, iar religia e pentru cei rămași în evul mediu, neinstruiți, înapoiați, îndoctrinați, manipulabili. Ei bine, există multă divinitate în legile fizice și poate chiar și invers, ca să-l parafrazez pe autor.
    • Like 1
  • Doar o fărâmă de text, dar care cuprinde atât de mult....sugerează toată suferință omenirii de a înțelege universul și rostul tuturor lucrurilor... Până să înțelegem, ne bucuram de poezia necunoașterii lucide pe care ne-o transformam in visare, din când în cand....S-ar întâmplat cu poeții, se întâmplă cu oamenii de știință, se întâmplă cu fiecare din noi, jocuri ale intuiției...pentru că plutim într-o matrice inteligentă ce vibrează și ne menține neliniștea....
    • Like 1
  • Corina check icon
    Sunt reluate și dezvoltate idei dintr-un dialog recent de aproape două ore cu Vlad Zografi. S-au prezentat două cărți de știință, dar s-au discutat și alte lucruri. Vizionări multe, reacții entuziaste. youtube.com/watch?v=N8IwSQtBUhc
    • Like 1
  • Dan Dinu Dan Dinu check icon
    Frumos! Nu împărtăşesc toate ideile expuse dar aţi scris un text care îţi ia mintea în promenadă. Probabil că v-aţi gândit câteodată să scrieţi un fel de manual de "matematică poetică". Un fel de introducere poetică în matematică sau în fizică.
    • Like 1


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult