E destul de greu să îți faci o părere proprie despre guvernarea din România cât timp ești la școală sau la liceu. Profesorii discută politică la ore, între părinți și bunici se stârnesc dispute de fiecare dată când apar la televizor diferite personalități, până și glumele de pe rețelele de socializare se bat cap în cap. Și e perfect normal, fiindcă în România trăiesc, pe foaie cel puțin, 20 de milioane de români diferiți.
Când eram mică mă derutau discuțiile de la școală, ce auzeam acasă și mă feream de cuvintele acelea de oameni mari: „guvern”, „parlament”, „proteste” și altele. Ceea ce mă deranja cel mai mult erau cuvintele acelea repetate non-stop la școală: „Lasă tu politica! Ce știi tu? Ești un copil!”. Chiar eram un copil. Mă atrăgeau discuțiile celor mari așa cum muștele sunt atrase de miere, însă nu înțelegeam nimic. O săptămână petrecută într-o tabără de vară din Anglia m-a făcut să-mi dau seama că nu eram singura care trecuse prin asta. În mod surprinzător, am descoperit acest lucru datorită unui afiș cu mesaje de pe tot globul. Era exact la fel ca cele pe care le puteți vedea în orice școală internațională, unde studenții sunt liberi să scrie tot ce le trece prin cap și pe care găsiți aceleași idei: inimioare, adrese prin care ai putea lua legătura cu ei și nume de țări.
Pe afișul pe care l-am văzut în acea tabără se regăseau declarațiile de dragoste ale spaniolilor precum: „Love you, Carlitos” și cele ale marocanilor pentru UK scrise în arabă. În plus, mai erau și conturi de Instagram care nu de mult au înlocuit numerele de telefon, sloganuri din jocuri video precum Assassin’s Creed specific aroganței vârstei: „Nothing is true, everything is permitted” și mesaje din țări îndepărtate: Irak, Japonia, Thailanda, Kârgâzstan.
Vorbitorii de limba română puteau remarca și situația politică a României scrisă cu carioci roșii și albastre. În timp ce japonezii scriau „Love from Japan!”, noi scriam: „PSD, ciuma roșie” și „Jos Dragnea! Jos Corupția!". Descoperirea acelui mesaj controversat i-a uimit doar pe elevii români, colegii noștri străini nu au fost curioși să vadă din ce cauză ne uităm atât de mirați la acele mesaje. Dar care era menirea acelor însemnări? Ce gând a avut cel care scrisese în română „Jos Dragnea”?
Acele cuvinte au devenit un fel de „message in a bottle” trimis dintr-o țară care uneori pare să se scufunde, un mesaj care voia să fie citit de fiecare elev care urma să-și petreacă vacanța la acea școală internațională. Pe acel afiș mare pe care copiii scriau ceva reprezentativ pentru țara lor, cel puțin doi elevi români au simțit nevoia să-și exprime furia printre toate acele mesaje pozitive. Mâhnirea care domină în mintea oricărui român cu drept de vot apăruse și la adolescenții care veniseră să învețe în Marea Britanie. Erau copiii atât de sătui de ce se întâmplă la noi în țară sau repetau ce auzeau la televizor, pe străzi ori acasă? Deveniseră aceste mesaje modul prin care cei care au scris voiau să simtă că aparțin unui grup? Identitatea acestora rămâne însă necunoscută, intențiile lor pot fi doar ghicite, singurul lucru care îi trădează este vârsta. Panoul se găsea în clădirea mică a campusului unde învățau minorii, cei care scriseseră aveau între 12 și 17 ani.
Mesajele acestor tineri furioși din România, strecurate printre toate inimioarele copiilor din alte țări, ne-ar putea duce la concluzia că noua generație este trează și interesată „de politică”. Din păcate, școala ne pregătește prea puțin pentru alegeri (indiferent de natura lor). E datoria noastră să o facem, să ne informăm, să fim obiectivi. Odată ce ajungem la vârsta de 18 ani, ne uităm pierduți la șirul evenimentelor din viață politică (dacă ne uităm) și descoperim speriați că avem o responsabilitate în plus, și aceea să votăm. Generația mea e încă nesigură în privința puterilor proprii, cei mai mulți știu doar că „nu vor vota cu PSD”, dar mai departe? Ca în oricare generație, există oameni care iau atitudine și oameni care nu se preocupă cu astfel de probleme. Răbdarea părinților cu cei mici când aceștia întreabă: „Mamă, dar de ce sunt așa de mulți oameni în piață?” crește numărul primilor semnificativ.
Diferențele dintre oamenii care se implică și ceilalți care o fac doar de văzul lumii sau deloc sunt vizibile peste tot. Unii stau în frig, pe ploaie sau pe căldură într-o piață și protestează, alții își postează repulsia pe Facebook.
Dezgustul de pe panoul din UK și cel prezent la proteste nu au, totuși, aceleași rădăcini. În timp ce unul va rămâne neobservat de cei care trec pe lângă panou din motive lingvistice („What does Dragnea mean?”), celălalt se face auzit și în măruntaiele celor mai ignoranți români. Protestul ridică semne de întrebare și provoacă frică acolo unde există siguranța conducerii pe durata nedeterminată. E generația Z prezentă la proteste? Cu siguranță, dar numărul ar putea fi mai mare. Resimțim și noi valul acesta etern de tensiune ce plutește deasupra României. Se întâlnește la orice serbare de final de an când șirul de aplauze după anumite discursuri devine mai puțin entuziast, la auzul promisiunilor deșarte dinaintea alegerilor și în pauzele dintre ore, dar foarte rar. Majoritatea adolescenților sunt nemulțumiți de burse, de bac, fiindcă simularea clasei a XI-a are altă formă decât cea a clasei a XII-a. Nimeni nu are siguranța că nu se va mai schimba nimic cu trei luni înainte de „examenul maturității”. Adolescenții de astăzi nu mai aruncă cu roșii, ci își petrec timpul pe internet ironizând în cele mai inedite moduri marile personalități ale momentului. Însă tinerii indiferenți care fac haz de necaz vor deveni viitorii adulți care răspund scurt la orice discuție legată de această Cutie românească a Pandorei: „Nu e problema mea!”. Mentalitatea această este distrugătoare. Mai ales pentru noi. Unii sunt frapați când văd că vorbesc mai corect limba engleză și limba română decât premierul României și ministrul „Pamblică” și ajung să critice doar greșelile gramaticale. Reacția predominantă este, într-adevăr, de amuzament: la vârsta aceasta nu sunt mulți care merg mai departe cu raționamentul pentru a vedea ce e cu adevărat putred: lipsa oamenilor potriviți la conducerea țării.
Ce ne rămâne nouă de făcut e să votăm informat, să nu ne lăsăm influențați de vânzători de piei de cloșcă și să gândim singuri. Cum ajungem la o astfel de performanță? Ne uităm la știri. Diferite programe, interviuri, cu cât mai multe, cu atât mai bine. Așa am ajuns să simt că dețin o părere a mea. Era obligatoriu să ajung la acest stadiu deoarece la următoarele alegeri VOTEZ! Voi, cei care faceți 18 ani, ce faceți? Sunteți destul de informați? Vă pasă? Sau deja aveți biletele de UK în buzunar?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.