Irina Margareta Nistor. Nu cred să fie cineva care să nu-i fi auzit numele. Sau măcar vocea inconfundabilă. Pentru generațiile care au prins Revoluția, numele Irinei Margareta Nistor se confundă cu însăși ideea de cinema! Iar simbioza asta nu e doar în mintea publicului. Irina trăiește prin filme în fiecare zi și e prezentă în lumea lor – pe covorul roșu sau „în direct” -, fie că vorbim despre premiere, Oscaruri sau mari festivaluri.
Am intrat acum câteva zile în casa Irinei, o casă plină de lucruri, de amintiri și fotografii, de obiecte aduse de peste tot pe unde a călătorit, o casă cu fantome simpatice, cum spunea ea, dintre care una este mama ei, despre care crede ca într-o altă viață i-a fost soră.
Irina, de unde îți vine ție lumina asta pe care o ai pe față?
Din entuziasm, cred. Lumea zice că zâmbesc mereu, dar asta vine din copilărie. Mi se spunea să nu stau tristă și să zâmbesc, că nu am motiv pentru a fi tristă; aveam voie să fiu tristă doar dacă exista un motiv bun. Ori eu nu aveam niciodată vreun motiv și atunci zâmbeam. Am avut o educație foarte bună în direcția asta. De pe atunci mă supăram, și mi se întâmplă și azi uneori, când zâmbesc cuiva și nu mi se răspunde la zâmbet. Unii nu răspund din timiditate, alții din proastă creștere, fiecare are motivele lui. Apoi, cred că lumina asta vine și din afecțiunea oamenilor față de mine. Dar cred că ei simt, de fapt, o nostalgie față de propria lor tinerețe. Dar sigur că mă bucur atunci când îmi mărturisește cineva că, în afară de vocea mamei, singura voce pe care o recunoaște este a mea. Sau – acum ceva vreme, când făceam o reclamă pentru Cinema City -, mi-a zis o mamă cu un bebeluș care plângea mult acasă, că numai auzind vocea mea copilul se liniștește
Îți aduci aminte de primul film pe care l-ai văzut?
Nu am cum să-mi aduc aminte, că aveam 2 ani, dar știu din jurnalul mamei că m-a dus la cinema. Din păcate, însă, nu a notat și ce film era.
Sufletul face diferența! Sufletul care trece de la regizor spre film și de la film spre noi.
Cam câte filme vezi pe zi, și cum de le ții minte?
Văd, în perioadele de festival, cam 5 – 6 pe zi. Nu, nu țin minte totdeauna, de aceea notez. Am nenumărate caiete, scriu idei, le extrag mai târziu…
De unde vine starea de bine? Din ce?
Dintr-o lipsă de superficialitate, după părerea mea. Când mă uit la un film, de exemplu, intru cu totul în el. La cinema nu îmi place să stau decât în primul rând și nu pentru că nu văd, ci pentru că nu doresc să fiu deranjată de vreun telefon aprins pe lângă mine, sau mai știu eu ce. Eu nu funcționez bine în colectivități, poate părea bizar… Îmi place să fiu în lumea mea, fie că sunt la radio, fie pe scenă, chiar și la televiziune, acolo unde nu văd oamenii din spatele camerelor. Lumea mea este o lume așa cum o vreau eu.
Casablanca e un film perfect. Are iubire, are curaj, are de toate
La ce film L-ai invita pe Dumnezeu?
În primul rând i-aș mulțumi pentru filmul „Casablanca”. Și tot la „Casablanca” l-aș invita.
De ce?
Pentru că e un film perfect. Are iubire, are curaj. Despre curaj am învățat de la bunicul meu, care stătea aici, uite, chiar în camera asta. Și care îmi spunea că lașitatea este cel mai urât lucru de pe lumea asta. El a luptat în Primul Război Mondial, și îmi spunea că a fost mai rău decât Al Doilea, mai crud, mai sângeros… Dacă vedem acum „Nimic nou pe frontul de Vest”, ne dăm seama și de ce…
Eu am o vorbă, atunci când îți recomand un film, el trebuie să fie astfel încât să rămânem prieteni.
Te simți vreodată singură?
Nu mă simt niciodată singură. Casa asta e înconjurată de niște fantome simpatice. Aici am fost 5 inițial, bunicii mei și părinții mei. Mi-ar fi foarte greu să suport pe altcineva. Uneori mi-e greu să mă suport și pe mine… Nu sunt cel mai simpatic om.
Tu?!?
Da, te miră pentru că voi mă auziți și mă vedeți pe mine când muncesc, nu și în restul timpului. Uite, și cei care mă mai ajută pe aici cu treburile știu asta și sunt discreți și niște oameni în lumea lor, așa…
Îți ador vocea… Cum te simți ca purtătoare a acestei voci?
Culmea este că e o voce gâjâită, nu este o voce frumoasă și lină, ca de radio… Dar voi iubiți vocea asta pentru că e pasională. Există un băiat, Alexandru, care are acum peste 20 de ani și care are autism. Ei bine, el funcționează pe vocea mea. Și acum, pentru că au fost Oscarurile, și au fost multe emisiuni cu mine, a fost foarte fericit, așa îmi spune mama lui. În rest, el nu comunică cu nimeni. Asta m-a bucurat enorm și mi se pare cel mai frumos dar! În rest, să știi că eu detest filmele dublate, un film trebuie să se difuzeze în limba lui și să existe subtitrări.
Când mă uit la un film, intru cu totul în el. La cinema nu îmi place să stau decât în primul rând
Cum ai comenta evoluția filmelor în ultimii 10-20 de ani? Cum este ea?
Sinistră.
Sinistră?
Da. Uită-te și la filmele care au câștigat anul ăsta la Oscar. Eu am o vorbă, atunci când îți recomand un film, el trebuie să fie astfel încât să rămânem prieteni. Și din cele de la Oscarurile de acum au fost foarte puține…
Iar filmul care a luat atâtea premii e o bulibășeală, despre niște lumi paralele antipatice. Știi că sunt lumi paralele simpatice și unele antipatice. Aici au fost antipatice!
Eu percep că s-a schimbat dinamica filmelor în timp. Fiul meu, la 16 ani, privește cu greu un film al anilor ‘80, să zicem. Povestea se încheagă mai greu, filmele azi sunt mai pe repede înainte…
Da, dar pe de altă parte, trebuie să-l înveți să le vadă pentru că eu cred că este foarte trist să nu reușești să le urmărești. Așa cum am avut eu o surpriză neplăcută acum câțiva ani, când am constatat că lumea nu mai știe cine e Peter O’Toole. Și e păcat, pentru că nu poți trece prin viață fără niște repere. De aceea eu mă bucur așa de mult când cineva îmi cere o listă de filme pentru copil, sau când în săptămâna altfel copiii mai văd câte un film și vorbesc despre el. E important, pentru că după aia, când vor fi mai mari nu vor înțelege aluziile la filme făcute în alte filme. Și „Everything Everywhere All at Once” a făcut referire la multe filme – sigur, proaste, – de serie B, C etc.
De aceea mi-a părut rău, de pildă, că filme ca „Spiritele din Inisherin” (deși ar fi trebuit tradus „Ielele din Inisherin”, cum a spus CTP), nu au luat nimic. Apropo de titlu, ca să traduci cu „iele”, trebuie să știi ce sunt ele și iar ne întoarcem la referințele educaționale. Iar pentru asta trebuie să acumulezi mereu, să înveți mereu. Uite, eu abia acum, după ce am împlinit 60 de ani, am senzația că înțeleg mai bine niște lucruri. Dar mi-au trebuit 60 de ani pentru asta!
Deci după 60 trăiești altfel?
Da, trăiești mai intens și înțelegi mai multe.
Ți-ar plăcea să trăiești în universuri paralele?
Eu cred că, din când în când, chiar trăiesc în universuri paralele :-). Pe ăsta care mi-a fost oferit nu-l suport întotdeauna…
Cum ți se pare tânăra generație la cinema?
Nu vreau să generalizez, că nu mi se pare că e bine să fac asta. Fiecare generație are particularitățile ei. Și fiecare în parte reacționează altfel, pot reacționa foarte bine sau foarte rău și asta să nu depindă de vârstă. Eu, de exemplu, am prieteni de la 7 ani la 90 de ani și nu fac diferența între generații.
Noi am trăit în această casă mai multe generații, am prins-o chiar și pe străbunica mea vreo 8 ani și nu cred în generații. Cred că există grupuri, grămezi, dar iau din fiecare oamenii care ies în evidență, ceilalți nu mă interesează.
Uite, am mers aproape 6.000 de km prin țară cu filmul despre încoronare, despre Regina Maria, despre Regele Ferdinand; am fost în multe școli unde am constatat că veneau și vedeau filmul mulți copii care erau atenți, și care, la sfârșit, au pus și întrebări. Erau fascinați, puneau întrebări și elevii, dar și profesorii. De aceea spun că nu trebuie să ne văităm de tânăra generație.
Deci povestea îi leagă pe oameni?
Da, dacă povestea e bună și îi interesează.
Revezi filme?
Da, uneori. Uite acum câteva seri am revăzut „Forma apei” și am constatat că nu mai țineam minte niște lucruri, că tot mă întrebai despre asta. Desigur, pe parcurs ele se reactivează. Apoi am revăzut la Berlin „Ghici cine vine la cină” și mi s-a părut, din nou, atât de bine făcut, atât de bine făcut!
Mai demult mi se părea că e un film tezist, la care trebuie să ne uităm ca să ne împăcăm și cu negrii. Dar acum, revăzându-l, am constatat că este mult mai subtil de-atât, mult mai rafinat. Pentru că, odată cu vârsta, cum ziceam, ajungi să înțelegi altfel lucrurile.
Există regizori în fața cărora îți scoți pălăria?
Da, există și în România, există și în străinătate.
Și care este diferența dintre un regizor bun și unul mai puțin bun?
Hm. Poate fi un regizor bun, dar antipatic. Și atunci nu funcționez cu el, filmul lui poate fi minunat, poate fi realizat perfect, dar fără pic de suflet.
Deci sufletul face diferența?
Bineînțeles că sufletul face diferența! Sufletul care trece de la regizor spre film și de la film spre noi.
Cum ai descrie România de azi? Cum ai descrie un „film”, cu o astfel de temă?
Depinde unde locuiești, cine ești și ce faci. Uneori este vorba despre lipsa de empatie, despre indiferență, dar alteori este vorba despre fix inversul acestui lucru. Merg deseori cu fetele de la Fundația Vodafone prin țară și văd tot felul de oameni și de probleme, și cred că implicarea asta, osmoza dintre noi, preluarea suferinței, cred că asta ar trebui să facă „filmul” acesta mai bun.
Cu ce gând te culci seara?
Uneori mă culc cu gândul că poate nu mă mai trezesc, asta dacă a fost o zi în care mi-a displăcut ceva și îmi spun „gata, eu nu mai funcționez cu ăștia!”
Cu ce gând te trezești dimineața?
Aaa, cu agenda deschisă și cu programul făcut, ia să vedem ce filme am de văzut azi, ce interviu am de dat, cu cine mă voi vedea. Trăiesc un slalom permanent, și în fiecare zi văd cel puțin un film. Însă acesta este un dar, faptul că nu dorm prea mult, dorm două sau trei ore, deci ziua mea e mai lungă decât a voastră!
Dormi doar 2-3 ore într-o zi?
Da, de când eram copil…
Mama era jumătatea mea, eu sunt convinsă că în altă viață am fost surori
De ce anume ți-e dor?
De mama. Deși știu, am certitudinea că e cu mine mereu. Simt o ocrotire permanentă, și îmi trimite mesaje prin visele unei prietene care nu a cunoscut-o, dar care îmi povestește, din când în când, visele ei legate de mine. Și de fiecare dată înțeleg că ele conțin un mesaj de la mama.
Dar cum era mama ta?
Mama era jumătatea mea, eu sunt convinsă că în altă viață am fost surori. Semănam și foarte mult! De vreo două ori mi s-a întâmplat ca cineva să-mi spună că mi-a fost student. Dar erau persoane de vârsta mea și le-am spus „nu, nu pe mine m-ai avut profesoară, ci pe mama mea” – ea a fost tot profesoară de franceză. Dar este așa de bizar și de frumos, în același timp, că în mintea multora dintre foștii ei studenți mama a stat pe loc.
Ești cochetă. Mereu ai fost. Tu te machiezi?
Aș vrea eu! Nu, și în perioada pandemiei am suferit mult din două motive: o dată că s-au închis cinematografele și în al doilea rând că nu m-a machiat nimeni. Chiar și la televiziune când mergeam nu mă mai puteam machia că Arafat dăduse interdicția aia, că nu se mai machia nimeni, că nu mai aveau voie să se apropie de tine. Așa că l-am urât sincer (râde), dar de fiecare dată când mă duc undeva să mă machiez, la televiziune, de exemplu, le spun fetelor că machiajul trebuie să țină câteva zile.
Nu te demachiezi?
Nu. Port un machiaj și 10 zile!
Serios?
Da!
Nu te-ai gândit niciodată să te operezi pentru a-ți repara vederea?
Nu ar fi vreo mare diferență. De la minus 14 aș ajunge la minus 6, mare chestie nu ar fi. Tot cu ochelari rămân. Nici măcar cu lentile de contact, că nu mă simt bine cu ele. La nunta mea am avut lentile de contact, nu le-am suportat! Eu port ochelari de la cinci ani și nu sunt obișnuită să nu îi port.
Ți-e frică de ceva?
De Alzheimer, dar ai mei sunt instruiți că, dacă mă îmbolnăvesc, să mă ducă în Elveția pentru eutanasie.
Ai face asta?
Desigur! De ce să stau așa? Dacă oamenii nu-și mai doresc să trăiască, de ce să nu-i ajuți să plece? Nu mi-ar plăcea să trăiesc în umilință, nu o suport!
Citiți mai mult pe cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.