Foto: Marius Becker / DPA / Profimedia
Tricolorii au pierdut cu Belgia la Euro 2024 într-un meci în care cu toții, jucători și suporteri, am intrat îmbătați de speranța câștigată în meciul cu Ucraina. Una care ne-a lipsit timp de peste două decenii.
Eșecul din seara asta nu e un capăt de țară. Nu este deloc o tragedie. E doar parte din poveste. Povestea României la Campionatul European de Fotbal din Germania.
Nicio mare poveste de succes în fotbal, în sport și mai ales în viață, nu s-a scris fără înfrângeri. Ce face însă diferența între a rămâne jos și a te ridica din nou este modul în care îți accepți înfrângerea. Și noi, ca națiune iubitoare de fotbal, trebuie să învățăm din înfrângerea Generației de Suflet. Iar băieții lui Edi Iordănescu trebuie să își accepte înfrângerea de pe RheinEnergieStadion din Köln în fața unei naționale pline de staruri și care ocupă locul trei în clasamentul FIFA.
Am pierdut cu Belgia. Dar am câștigat o unitate națională care se vede extrem de clar pe stradă. O unitate națională care nu ține cont de orientări politice sau sexuale ori de potență financiară. O unitate națională care are la bază doar bucuria și emoția generată de acel patriotism sincer, nu gonflat de șoșoci.
Mergeam înainte de meci spre parcarea din fața Ateneului, unde e amenajat un ecran uriaș și o tribună fix ca pe stadion. Oamenii ieșeau de la metrou cu fulare galbene, cu tricouri galbene, cu steaguri tricolore în mână. Își zâmbeau fără să se cunoască. Se luau de gât. Aveau speranța că vor trăi o seară magică. Grupuri de oameni fredonau deja celebra „Ciuleandra” reinterpretată în ton de galerie, iar în fața Ateneului am dat peste o mare de oameni. Mii de oameni care au venit să simtă sentimentul ăla de bucurie pură ce a mai fost oferit românilor doar de Generația de Aur în anii ‘90.
Asta am câștigat în seara asta, chiar dacă Belgia ne-a bătut cu 2 la 0. Am câștigat atitudine. Echipa asta Națională este în formare, așa cum a fost și generația lui Hagi. Iar în astfel de momente, când te coagulezi ca echipă, trebuie să treci prin etape în care e important să câștigi și la alte capitole, nu doar pe teren.
Iar pe teren, ei bine, belgienii au fost mai buni. E totuși o națională cu forță, care știe să creeze magie din nimic. Dar nu ne-au îngenuncheat. Am avut ocaziile noastre, avem un portar care a salvat cel puțin 4 goluri. Am avut un public care a împins de la spate moralul echipei timp de 90 de minute. Am avut curajul de a pune piciorul în față și tăria să atacăm. Am avut inteligența de a crea ocazii și sclipirea de a le sparge defensiva în anumite momente.
România din teren nu a arătat deloc rău, chiar dacă a pierdut. Fotbaliștii tricolori au arătat că au atitudine. Iar la acest nivel e aproape o victorie dacă reușești să expui acest lucru.
România din afara terenului trebuie să continue să-și susțină jucătorii. Să spere alături de ei, să plângă alături de ei, să se bucure alături de ei.
Victoria din meciul cu Ucraina și atitudinea din meciul cu Belgia sunt indicii că această echipă este abia la începutul unei povești foarte frumoase. O poveste care în mod sigur nu se va scrie doar la acest Campionat European de Fotbal.
Ca să ajungi la succes, ăla de lungă durată, nu cel efemer, trebuie să treci mai întâi prin eșecul ăla dureros și dezamăgitor care te modelează și te învață să mergi mai departe cu capul sus și ATITUDINE atunci când pierzi.
Azi, pentru prima dată după mult timp, am așteptat cu nerăbdare să înceapă un meci de fotbal și am numărat orele până la startul partidei. Și cred că sentimentul ăla de bucurie aproape inocentă e cel mai mare câștig pe care l-am obținut eu, ca iubitor de fotbal și de România, datorită „Generației de Suflet”.
Și sunt bucuros că am arătat că avem atitudine în fața giganților. Atât pe teren, cât și în tribune. Fix ce ne trebuie în meciul de miercuri cu Slovacia, la finalul căruia ne putem califica în optimi dacă păstrăm activ cel mai important talent al nostru: munca de echipă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În zilele noastre, vremurile s-au schimbat, am evoluat nu-i așa, iar circul s-a mutat pe stadioane-de fotbal în special. Acum nu mai moare nimeni-deși se mai întâmplă- și 22 de gladiatori moderni se joacă (cu eleganță, pricepere sau brutalitate) cu o minge dar și cu sentimentele noastre. Mai rar un sport care să trezească atâtea pasiuni, uneori adevărate obsesii, precum fotbalul. Stadionul-urmaș al violentelor arene romane- devine un loc preferat de distracție, amuzament sau dezamăgire, după caz. Dar și locul unde poți să înjuri, să huidui, să insulți- fără teama că vei fi pedepsit. Asta probabil că a rămas moștenire de pe vremea romanilor...
M-am bucurat și eu de victoria împotriva Ucrainei, dar nu mi-am făcut iluzii pentru jocul cu Belgia. Minuni peste noapte nu prea se întâmplă și nu poți să repari în câteva luni mecanismul defect de mulți ani al fotbalului românesc. Deși entuziasmul actualei echipe ne dă speranțe. Cu speranțe trăim de 30 de ani, iar cu dezamăgirile tot de atunci.
Când văd însă în tribune, în lojele oficiale, figurile dornice de popularitate ale politicienilor-și nu mă refer numai la cei români- gândul îmi zboară, inevitabil, la circul din Colosseumul roman...
Am pierdut aseară o bătălie dar încă nu am pierdut „războiul” calificării. Suntem la „mâna noastră”, cum se spune în fotbal. O victorie (ajunge și o remiză!) cu slovacii ne e la îndemână și nu văd de ce nu am obține-o dacă ne luăm în serios.
Iordănescu-al mic are toate condițiile ca să devină mare. Nu există scuze pentru necalificare după victoria „istorică” cu Ucraina...
Miercurea viitoare ne așteaptă un meci în care ambelor combatante le convine remiza aducătoare de calificare în optimi. Ar fi culmea prostiei să pierdem această partidă, da‘ mai știi? La cât de încurcate sunt căile fotbalului actual (mai ales cel autohton, condus de „luminăția sa” Burleanu!) n-ar fi de mirare dacă o dăm încă o dată în bară.
Generația pe care o numim „de aur” s-a căcat în sus taman când nu trebuia, după ce toată suporterimea valahă a început să creadă că putem ajunge în vârful ierarhiei fotbalistice. Ne-a oprit atunci din ascensiune selecționata Suediei și ieșirea neinspirată la o centrare care nu anunța nimic a lui Prunea. Puteam juca atunci o semifinală de campionat mondial cu Brazilia, dar n-a fost să fie...
Poate că Hagi avea dreptate când spunea că trebuie să-i facem statuie.
„Generația de suflet” a prezentului (așa au numit-o ziariștii!) are datoria să ne redea dreptul la speranță. Calificarea în optimile acestui campionat european ne e la îndemână mai mult ca niciodată. Dacă nici acum nu ne calificăm, atunci când?
Sau trebuie să mai așteptăm încă o generație?
Nu-i nimic, așteptăm dacă trebuie! Suntem deja obișnuiți cu mediocritatea...
Pe ecranele televiziunilor din România au făcut audiență imaginile cu suporterii români strigând:
România ale!
După victoria ridicată în slăvi cu Ucraina, am pierdut un meci pe care prea mulți îl socoteau dinainte câștigat. Nu e o tragedie că am eșuat încercând să câștigăm înfruntarea cu belgienii, mai avem în mână o șansă de calificare fără dubii: batem Slovacia și suntem în optimi...
Chestia care mă tot frământă pe mine, un biet suporter (la bine și la rău) al echipei naționale, este o întrebare: de ce naiba ni se urcă întotdeauna la cap ideea că suntem extrem de talentați după fiecare „luptă” minoră câștigată? Am bătut Ucraina și imediat am constatat că e o victorie „istorică”. Așa este, e prima victorie cu 3-0 la un turneu final dar ca să rămână în istoria fotbalului, musai trebuie întărită și cu alte victorii.
Nu e un capăt de țară că în seara asta am pierdut meciul cu Belgia. Belgienii sunt pe locul 3 în clasamentul mondial (habar n-am după ce criterii se calculează coeficientul funcție de care se face ierarhizarea) și succesul lor în fața naționalei noastre e fără dubii. Degeaba ne lamentăm că puteam câștiga dacă aveam o țâră de baftă. Norocul și-l face omul cu mâna lui...
Grupa în care ne-a fost sortit să jucăm nu e atât de „tare” precum încearcă media din țară să o facă. Cu toate astea s-a ajuns ca înainte de ultima etapă toate echipele să aibă 3 puncte. Fiecare dintre ele are o victorie și o înfrângere. Departajarea se face la golaveraj.
Suporterii români (printre care mă număr) au nevoie de speranța că ne putem califica. Nădejdea lor e tangibilă. Batem Slovacia în ultimul joc al grupei și gata! Oricum în optimi (dacă ajungem acolo) nu prea avem multe de spus, la ce echipe ne așteaptă...
Valul de suporteri români prezenți la acest turneu ar trebui să fie impulsul necesar pentru autodepășirea jucătorilor din reprezentativă. Încă putem câștiga grupa (dacă ne ajută Ucraina!), dar la fel de bine putem termina pe ultimul loc cu cele 3 puncte obținute în primul meci.
Ce mai rămâne de spus? România ale, România ale! Nu mai contează dacă o dăm încă o dată în bară! Suporterii suportă orice...
P.S.: O întrebare: cum naiba vrei să câștigi dacă iei gol în primele două minute?