Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Izgonirea din Paradis a lui Mahad Olad sau cum ni se servește extrema stângă deghizată în liberalism și progresism

Mahad Olad

Foto: www.thecollegefix.com

Mahad Olad este un elev american originar din Kenya a cărui poveste este, poate, printre puţinele relatări actuale care vorbesc despre un fenomen trecut sub tăcere, dar extrem de nociv şi ameninţător. Mahad s-a mutat în America împreună cu părinţii săi pe când era copil. Foarte implicat în viaţa civică, încă din primii ani de liceu, Mahad s-a identificat cu grupările feministe, anti-rasism şi pentru protejarea drepturilor persoanelor LGBT. 

După o vizită în ţara sa natală, Mahad s-a întors în America mai convins ca niciodată că lupta sa este definitorie pentru o societate liberă. A ajutat la organizarea de evenimente privind educaţia sexuală în propria şcoală, a condus demonstraţii şi s-a implicat în viaţa civică la o vârstă la care majoritatea colegilor săi erau mai preocupaţi de meciurile de fotbal şi de modă decât de nedreptatea socială. 

Însă povestea lui Mahad Olad nu este una despre succes, împlinire şi luptă. Este una despre singurătate, cenzură şi ură. Păcatul cel mai mare, de neiertat, al acestui elev a fost faptul că a îndrăznit să critice grupările din care făcea parte. Atrăgând atenţia asupra faptului că microagresiunea este o falsă problemă, că cenzura nu reprezintă o soluţie şi că „spaţiul sigur” nu înseamnă protejarea studenţilor de oricare idee pe care aceştia nu ar agrea-o, Mahad a devenit ţinta grupurilor de activişti din care făcea parte. Oamenii alături de care a luptat împotriva rasismului, pentru drepturile minorităţilor şi pentru o societate al cărei motor îl reprezintă curiozitatea şi nu ura, au devenit, peste noapte, judecătorii, procurorii şi călăii lui Mahad. I-au umplut căsuţa de mesaje cu ameninţări şi l-au insultat în mod public numindu-l „negrotei de casă”, „Unchiul Tom”, „sclav” şi alte epitete asemănătoare.

Dacă vi se pare aberant ca nişte grupuri de activişti care luptă împotriva discriminării rasiale să îşi numească un fost membru de culoare „negrotei de casă” în mod public, este pentru că extrema, indiferent de orientarea sa politică, propune un comportament aberant. Iar în Statele Unite (şi nu numai), la ora actuală, există o extremă despre care nimeni nu vorbeşte – cea stângă. Deghizată în liberalism, extrema stângă a acaparat majoritatea universităţilor din America. Există colegii şi universităţi unde 96% dintre studenţi sunt înregimentaţi politic, iar direcţia spre care se orientează este aceea a extremei stângi. Fantoma comunismului care încă bântuie România îşi găseşte întruparea în America – acolo unde, într-un mod pervers, este numită progresism şi liberalism.

Un scandal în cadrul universităţii Yale i-a avut în centrul său pe Erika şi Nicholas Christakis, profesori ai instituţiei de învăţământ. În momentul în care administraţia de la Yale a trimis un email studenţilor referitor la costumele potrivite de Halloween, Erika Christakis a decis să răspundă acestui mail cu un altul. Le-a scris studenţilor că, în cazul în care se simt jigniţi de costumaţia pe care un alt coleg alege să o poarte, au două opţiuni – fie discută cu acel coleg şi îi explică de ce costumul său este jignitor, fie îl ignoră. Acest mail, cât se poate de benign, al cărui scop a fost de a le sugera studenţilor care este atitudinea unui om responsabil şi matur, a stârnit o serie de proteste care s-au finalizat cu demisia Erikăi şi a soţului ei, Nicholas Christakis. Iar, atât acest caz, dar şi cel al lui Mahad Olad nu reprezintă situaţii izolate sau exces de zel. 

Profesorii de literatură trebuie să îşi anunţe studenţii înainte de a vorbi despre o anumită operă literară, dacă există în ea scene de viol, violenţă domestică, suicid, omor şi nu numai. O profesoară de la Harvard susţine, într-un interviu, că nu mai poate preda legea violului în clasă deoarece o discuţie despre drepturile acuzatului are potenţialul de a isca un scandal vizavi de opresiunea patriarhală. Filmele proiectate în cadrul evenimentelor culturale din facultăţi sunt atent selecţionate pentru a nu intra în contradicţie cu ideile vreunei grupări activiste. Speakerii de la conferinţe sunt înjuraţi şi scuipaţi de studenţi în momentul în care prezintă idei care nu urmează Codul Fundamental al Activistului Responsabil. Microagresiunea de spaţiu, de exemplu, este situaţia în care o studentă intră în laboratorul de fizică, iar printre pozele cu personalităţi din domeniu nu există o fotografie a unei femei.

Îți recomandăm

Iar toate aceste situaţii conturează imaginea unei societăţi care nu mai are nicio legătură cu progresul, libertatea sau drepturile omului. Este o societate în care educaţia, un pilon de bază al progresului, ia cartonaş roşu de la activismul politic. Universităţile din America au ajuns simple apendice ale familiei – acolo unde, când eşti mic, maturii au grijă să nu te supere expunându-te la idei inconfortabile. 

Însă progresul real începe acolo unde fixaţia pentru propriile idei plăteşte în faţa curiozităţii. Acolo unde laşi deoparte lipsa de confort generată de o idee şi o analizezi, încercând să îi descoperi sensul. Acolo unde nu există „trigger warnings”, „microagresiuni” sau „spaţii sigure”. La ora actuală, sistemul campusurilor universitare din America produce indivizi complet neechipaţi pentru ceea ce înseamnă viaţa socială, civică şi profesională. Ferindu-i de idei nepopulare, amenajând camere de plâns cu muzică ambientală, consilieri şi cărţi de colorat pentru studenţii răvăşiţi de rezultatul unor alegeri, universităţile din America devin un soi de laborator de creat indivizi, în cele mai sterile condiţii – indivizi care, la un moment dat, vor fi nevoiţi să funcţioneze în lume, dar al căror sistem imunitar nu există. Aceşti oameni sunt învăţaţi că dreptatea e a celui care urlă mai tare, că ura este perfect acceptată cât timp ea este orientată către cei cu idei diferite şi că problemele, în general, se rezolvă scuipând şi agitând pumnii.

Revenind la meleaguri mai apropiate, extrema stângă a poposit şi în Europa. Cineva îmi spunea, acum ceva timp, că în ţara europeană unde locuieşte, interacţiunea umană urmează un scenariu prefigurat. Există un limbaj standardizat acceptat pentru conversaţii, există subiecte despre care nu se vorbeşte şi există acţiuni care trebuie neapărat bifate în comportamentul faţă de ceilalţi. Ascultând această descriere, nu am putut să nu mă gândesc la romanul lui Margaret Atwood, The Handmaid’s Tale, ecranizat recent de Hulu.

- Praised be, formula de salut obligatorie dintre personajele romanului.

- May the Lord open, singurul răspuns acceptat. 

Vreme, flori, Ceremonie, copii – singurele subiecte ce pot fi abordate. Cuvinte goale, în spatele cărora se ascunde revolta, neputinţa în fata controlului libertăţii de gândire şi teroarea de a nu spune ceva greşit. Aşa că mai bine nu mai spunem. Şi, după un timp, nici nu mai gândim pentru că uneori, gândul scapă de sub control, iar vorbele îl urmează. Romanul lui Atwood este despre o societate dictatorială fundamentalistă a cărei religie distruge empatia, iubirea, libertatea, siguranţa şi frumuseţea, înlocuindu-le cu teroare şi ignoranţă. Asemănarea dintre această societate şi extrema stângă, aceea care goleşte de sens expresia „justiţie socială” şi o transformă în caricatura ei, constă în acelaşi tip de fundamentalism. 

Este, din nou, ironic faptul că o mişcare bazată pe ateism, se comportă întocmai precum o religie unde păcatul originar îl reprezintă „privilegiul”. Cât timp te faci vinovat de păcatul originar nu ai dreptul să vorbeşti. Eventual, nici să exişti. Şi, cum arată cazul lui Mahad, chiar dacă eşti conceput în afara păcatului originar, ai dreptul să vorbeşti cât timp nu te întrebi dacă nu cumva Pământul e rotund. În momentul în care susţii cu toată tăria drepturile minorităţilor, dar nu internalizezi complet tot meniul servit de extrema stângă, atunci comiţi Păcatul Suprem. Eşti un trădător al propriei religii şi meriţi să fii ars pe rug chiar de către semenii tăi. În realitate, atât extrema stângă, cât şi cea dreaptă au nevoie să devină religii pentru a nu mai putea fi puse la îndoială de către adepţii lor şi pentru a se putea ascunde în spatele unui „scop nobil”. „Crede şi nu cerceta” este mantra ambelor extreme, diferite prin ceea ce propun, dar asemănătoare până la identificare prin acţiunile pe care le promovează. 

Este important să privim atât către America, cât şi către Europa pentru a înţelege că teama sau refuzul de a numi un monstru ca atare este ceea ce îi dă putere cu adevărat. Extrema dreaptă a fost demascată ca fiind născută din ură şi împotriva libertăţii umane. Rezultatele alegerilor din Franţa şi Olanda se datorează, într-o bună măsură, şi discursului public, acela care nu a îmbrăcat comportamentul extremist de dreapta în straie de sărbătoare. În schimb, extrema stânga este cosmetizată, poarta mătase şi deţine titlul de „liberalism radical”. Ea nu este un comportament profund nociv, care distruge nu doar libertatea de expresie, ci şi pe aceea a gândului – este doar un fel de rebeliune simpatică şi paşnică ce îşi propune construirea unei societăţi mai bune, mai frumoase, mai juste. E momentul să nu ne mai lăsăm păcăliţi de titlurile benigne ale extremei stângi şi să o recunoaştem ca atare. Stânga extremistă nu înseamnă multă, multă iubire faţă de oameni şi multă bunăstare. Înseamnă ură viscerală faţă de oricine este diferit şi pune sub semnul întrebării Codul.

Într-un interviu, Mahad Olad recunoaşte că cea mai mare temere a sa o reprezintă momentul în care va termina liceul şi va urma cursurile unei universităţi. „Eu unde o să mă încadrez?” se întreabă Mahad. Renegat de cei pentru care a luptat de-a lungul vieţii sale de liceu, antagonizat de adepţii supremaţiei albilor, Mahad descoperă un adevăr absolut înfiorător – unul pe care îl vom descoperi şi noi. 

Ajunsă la apogeul polarizării, lumea în care trăim nu mai are nici răbdare, nici curiozitate. Este Coreea de Sud vs. Coreea de Nord, iar zona demilitarizată dintre cele două reprezintă, de fapt, locul cel mai mutilat de mine – locul unde nimeni nu vrea să fie pentru că orice pas poate genera explozia. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Deci luam un caz negativ izolat (sau minor) si il extrapolam pentru intregul grup.
    Hmmm, oare cine face asa ceva?
    • Like 0
  • Ca intotdeauna situatia este mai complexa decat cele expuse in articol. Faptele descrise sunt adevarate si mult discutate in campusurile americane. Concluzia este insa mult prea simplista fiindca este bazata doare pe un singur aspect al vietii din campus. Este ca si cum cineva ar descrie clima din Romania folosind doar date extrase din lunile de iarna. In Europa de Vest tinerii au toate motivele sa se simta vulnerabili avand in vedere ratele mari de somaj in randul lor. In SUA de cateva decade bune, subventziile pentru invatzamantul superior au scazut dramatic. Tinerii din campusurile americane fac eforturi financiare uriase pentru a absolvi o facultate in final terminand cu datorii care ii vor urmari o buna parte a vietzii.
    • Like 0
  • Excelent articol! Cel mai bun articol pe care l-am citit pe acest site, ar trebui sa circule viral si sa-l citeasca cat mai multa lume. Felicitari autoarei pentru ca a pus punctul pe "i" si a avut curajul sa spuna cu subiect si predicat adevarul, intr-o presa mainstream in care adevarul nu isi are locul prea des pentru ca nu este politically correct.
    • Like 2
  • Oamenii sunt diferiți ca indivizi, dar ar trebui să vedem și să înțelegem cine și cu ce scop definește minorități de orice fel ca și categorie socială, asta însemnând cu alt statut social decât ceilalți membrii ai societății? Apoi o să ne lămurim și că atât timp cât definim grupuri cu interese diferite lăsăm loc pentru conflicte, eventual scindare a societății. Ideea este că societatea ar trebui să reprezinte un set comun de reguli și valori la care aderăm sau renunțăm să fim parte căutând o altă formă de societate. Conflictele individuale se rezolvă prin reguli și legi, cele sociale se rezolvă prin scindare și eventual revoluții și/sau război civil. Niciodată o societate cu focare de conflict (și orice minoritate se așează apriori opus legilor și regulilor existente) nu se va putea numi națiune.
    • Like 1
  • "Într-un interviu, Mahad Olad recunoaşte că cea mai mare temere a sa o reprezintă momentul în care va termina liceul şi va urma cursurile unei universităţi. „Eu unde o să mă încadrez?” se întreabă Mahad. Renegat de cei pentru care a luptat de-a lungul vieţii sale de liceu, antagonizat de adepţii supremaţiei albilor, Mahad descoperă un adevăr absolut înfiorător – unul pe care îl vom descoperi şi noi."

    Mahad asta va invata curand sa-si vada de treburile personale, si sa acorde importanta cuvenita aventurilor de liceu. Adica putina.
    Asta daca vrea sa-si permita rent, evident.
    • Like 0
  • "Ajunsă la apogeul polarizării, lumea în care trăim nu mai are nici răbdare, nici curiozitate. Este Coreea de Sud vs. Coreea de Nord, iar zona demilitarizată dintre cele două reprezintă, de fapt, locul cel mai mutilat de mine – locul unde nimeni nu vrea să fie pentru că orice pas poate genera explozia."

    Genul asta de lirica eshatologica n-ar trebui nitel cenzurat de redactia Republica ? Nu de alta, cineva mai necitit ar putea sa-l ia in serios.
    • Like 0
  • "La ora actuală, sistemul campusurilor universitare din America produce indivizi complet neechipaţi pentru ceea ce înseamnă viaţa socială, civică şi profesională."

    Serios ? :) E clar, PIBul american scade vertiginos chiar acum cand scriu, din cauza absolventilor de facultate neechipati pt. viata.
    • Like 1
  • "Extrema dreaptă a fost demascată ca fiind născută din ură şi împotriva libertăţii umane. Rezultatele alegerilor din Franţa şi Olanda se datorează, într-o bună măsură, şi discursului public, acela care nu a îmbrăcat comportamentul extremist de dreapta în straie de sărbătoare."

    De aceea Melechon, reprezentantul partidului comunist, a luat 19.6% din voturi iar Le Pen, de extrema dreapta, a obtinut 21.5% in conditiile in care ceilalti 2 candidati Macron si Fillon au obtinut 23.7% respectiv 19.9%. Democratiile din ziua de azi sufera de o boala grea, aceea a radicalizarii societatii. Cauzele pot fi (si probabil sunt) multiple si complexe dar efectele sunt vizibile cu ochiul liber: renasterea extremistilor de dreapta atat in SUA cat si Europa dar si aparitia unui curent radical relativ nou, de stanga. Daca oricare dintre cele doua extreme ajunge la putere intr-o democratie poate insemna implozia respectivei democratii si as da spre exemplu Turcia dupa referendumul din 2017 sau Germania dupa alegerile din 1933.
    • Like 0
  • mircea check icon
    Culmea absurdului pentru umanitatea mileniului III este sa analizam daca extrema stanga este mai rea decat extrema dreapta.Din pacate acest lucru se intampla si clasamentul in ale raului depinde de interesul celor care fac aceasta analiza.Momentul pe care il traim este insa doar un efect.Cauza acestei situatii greu de crezut cu un deceniu-doua inainte,este duala: in principal faptul ca liderii globali au fost si sunt tot mai slab pregatiti,mai "propulsati" de catre grupuri de interese,mai falsi , mai rapace;in secundar pentru faptul ca societatea a devenit tot mai indiferenta fata de cei care conduc si fata de grupurile de activisti de meserie , care paradoxal fac asta salarizati si nu din constiinta.Iata ca ''somnul ratiunii'' dat de o oarecare bunastare dar si de alternative ''moderne'' de tip jocuri pe calculator si retele sociale in care te poti dedubla oricand,a generat un monstru global care a ravasit lumea noastra si a scos-o din echilibrul ei firesc.Nu o vom putea repune in acest echilibru fara cateva elemente definitorii : educatie,efort,civism real , credinta si moralitate.Fara aceste lucruri , din ce in ce mai multe persoane vor trai situatii similare cu cele prezentate in articolul de mai sus.Ganditi-va la Turcia lui Erdogan doar ca la unul din exemple.Pe de alta parte , la valul de acceptare a tot ce este ''libertatea individului '' fara nici o limita - as da exemplu aceste parade LGBT in care indivizi/individe dezaxate,se despoaie pe strada de hainele stridente si de prost gust- credeti-ma ca nu am o problema cu membrii LGBT care nu ma agreseaza pe strada sau in locurile publice asa cum nici eu ,hetero declarat nu ii agresez pe ei-spuneam ca acest val de acceptare a orice si oricat seamana cu sintagma "schimbarea imparatului,bucuria nebunilor''.Poate ca exasperati de valul de noutate in ''libertatile cetatenesti'' unii oameni de moda ''mai veche'' a se citi mai asezata si nu neaparat in mod peiorativ , vor aluneca in bratele acestor grupari care vor incerca sa tina cat mai departe de copii lor orice poate fi interpretat ca o ''extrema''.Intr-un fel , ce poate fi mai justificat decat actiunea de a-ti proteja copii.Asadar , logica acestui mesaj este aceea a unei normalitati bazata atat pe experienta varstnicilor care au demonstrat ca au realizat ceva in viata cat si pe entuziasmul tinerilor care accepta macar idea ca efortul nu este o ingradire a libertatii ci o necesitate fara de care devenirea ca om nu pote fi decat o loterie de cele mai multe ori aducatoare de ''inchisoarea datornicilor''.
    • Like 1
  • Andrei check icon
    Oamenii sunt nascuti in conflict. Mintea umana, fie ea constienta sau inconstienta, se ocupa cu interpretarea si compararea informatiilor primite prin cele 5 sensuri. Chiar si cand mergi pe strada te simti atras de anumite persoane sau obiecte si simti repulsie fata de altele, iar asta nu se va schimba niciodata. Daca oamenii nu o sa se mai lupte pentru ideologia preferata, sau rasa, sau tara, sau club de fotbal, in mod sigur o sa gaseasca altceva. Pizza versus inghetata, de pilda. Eu aleg inghetata! Care alegeti pizza, sa vedeti ce va altoiesc, impurilor! :))

    Solutia? Sa fii cat mai mult constient, un "observator" al proriei minti, pentru ca de la tine porneste totul. Dar asta este foarte greu, chiar si pentru cei care si-au facut un scop din auto-evolutie, asa incat, conflictele inter-umane nu o sa dispara niciodata.
    Tot ce poti sa faci este le privesti de la distanta. Popcorn mode on.

    Gigel filozofu`
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult