Sari la continut

Am ajuns să trăiesc cu frică

Femeie cu rucsac

Foto: Guliver Getty Images

La ora 4 dimineaţa eram într-un taxi în drum spre aeroport şi îmi doream să pierd avionul. Mă uitam la clădirile încă adormite şi îmi doream să fiu în locul celor care, în acel moment, explorau tărâmul propriului imaginar. Până şi panourile publicitare luminoase, pe care în mod normal le urăsc profund, îmi păreau frumoase. De vreo două ori am fost pe punctul de a-i spune taximetristului să întoarcă şi să mă ducă înapoi acasă. Era joi, 23 martie, iar cu o zi înainte avusese loc atentatul de la Londra, oraşul unde urma să aterizez în dimineaţa acelei zile.

Încă din timpul facultăţii, am avut ocazia să călătoresc mult. Am fost plecată în proiecte de tineret, în excursii cu familia sau cu prietenii şi, mai târziu, în interes de serviciu. Înaintea fiecărei plecări, indiferent de scopul şi durata sa, eram entuziasmată, abia aşteptam să descopăr un oraş nou şi aveam un plan de vizitat. De ceva timp încoace, însă, plecările mele sunt însoţite de anxietate. Înainte mă întrebam dacă mi-am luat suficienţi bani la mine, dacă nu am uitat periuţa de dinţi acasă şi dacă va fi vreme frumoasă. Acum mă întreb dacă voi ateriza în siguranţă, dacă nu voi fi atacată în timp ce îmi beau cafeaua pe o terasă stradală sau dacă nu voi fi călcată de o maşină pe o stradă pietonală. Iar Londra a însemnat punctul cel mai de sus al anxietăţii care mă însoţeşte, mai nou, înaintea plecărilor. 

Era înnorat când am ajuns la Victoria Coach Station, iar drumul până la hotel l-am făcut mai mult alergând, uitându-mă peste umăr din când în când. În prima zi, în afară de întâlnirea la care trebuia să ajung, nu am părăsit hotelul. Abia a doua zi am explorat oraşul, dar nu pentru că îmi doream cu adevărat, ci din revoltă. Fiecare pas l-am făcut cu obstinaţia aceluia care ştie că are dreptul să se simtă liber şi nu poate accepta constrângerea impusă de frică. Am intrat în muzee, parcuri şi puburi nu pentru că am vrut, ci pentru că mi-am impus, întocmai precum un om îşi impune să se lase de fumat. În a treia şi ultima zi petrecută în Londra, am nimerit în mijlocul unei manifestaţii pro-UE şi, ulterior, într-o mare de turişti care aşteptau schimbarea gărzii la Palatul Buckingham. Oamenii îşi urmau drumul, indiferent de ceea ce se întâmplase cu câteva zile înainte, indiferent de tot ceea ce s-a întâmplat în Europa în ultimii ani. Întocmai ca şi mine, se agăţau cu dinţii de fantoma unei libertăţi sugrumate de ură, violenţă şi terorism.

Acum ceva timp Erdogan ameninţa că europenilor le va fi teamă să meargă pe stradă, dacă Europa va continua cu atitudinea sa dezaprobatoare faţă de noile politici ale Turciei. Şi adevărul este că ameninţarea sa prinde contur. Teama a devenit un prieten intim de ceva vreme, iar libertatea un acvariu ai cărui pereţi speram să reziste în faţa atacurilor. Continuăm să facem tot ceea ce făceam înainte, dar având conştiinţa ameninţării permanente. Iar această teamă dă naştere radicalismului. E uşor de înţeles de ce o bună parte dintre europeni se orientează către extremă şi către lideri care promit că vor pune capăt acestei ameninţări şi că vor resuscita libertatea. În realitate, este un miraj deoarece libertatea nu poate suporta apropierea urii, iar Turcia reprezintă studiul de caz perfect referitor la pericolul extremismului.

În anul 1923, Mustafa Kemal Atatürk a devenit preşedintele Turciei, pe care a transformat-o într-un stat laic, urmând modelul francez în acest sens. Femeile din Turcia au căpătat dreptul de a vota în anul 1930, cu mult înaintea celor din Italia, Franţa, Portugalia, România, Grecia, Spania şi Elveţia. În anul 1993, Tansu Çiller a devenit primul prim-ministru de sex feminin al Turciei, în acelaşi an cu Kim Campbell în Canada. În timp ce statele din Estul Europei erau sugrumate în pumnul de fier, în Turcia oamenii se bucurau de mai multe libertăţi decât cei care trăiau în umbra comunismului. Vreme de aproape 100 de ani, Turcia a construit o tradiţie a democraţiei şi a respectării drepturilor individului. A fost nevoie doar de câţiva ani pentru ca acest stat european din punctul de vedere al valorilor şi libertăţilor să devină de nerecunoscut. După un secol de construcţie a democraţiei, cum poate o populaţie să îşi imagineze contrariul ei şi să aleagă dictatura?

Într-o săptămână va avea loc referendumul care îi oferă lui Erdogan puterea absolută şi nu există nici măcar un dubiu care va fi rezultatul. Radicalismul nu are nevoie de un secol pentru a se dezvolta. Democraţia se construieşte greu şi se distruge extrem de uşor. Libertatea devine un nonsens atunci când, în numele ei, sunt sugrumate libertăţile celuilalt. 

Iar ca să înţelegem cum s-a ajuns în acest punct trebuie să ne amintim două lucruri extrem de importante. În anul 2003, atunci când AKP-ul lui Erdogan a venit la putere în Turcia, nu a câştigat alegerile promiţând revenirea la tradiţia islamică şi respingerea valorilor europene. Ironic, dar deloc surprinzător, AKP-ul a câştigat alegerile identificându-se cu brandul liberal şi spunând că admiterea Turciei în Uniunea Europeană reprezintă un deziderat. Însă, pe de altă parte cu 13 ani în urmă, pe când era primarul Istanbulului, Erdogan declara că „democraţia nu este un scop, ci un vehicul”. Iar partidul său a urmat întotdeauna aceasta deviză – au folosit democraţia ca pe o maşină rapidă din care puteau coborî de îndată de ajungeau la destinaţie, ceea ce s-a şi întâmplat. Discursul antieuropean al preşedintelui Turciei, precum şi măsurile antidemocratice luate de acesta nu înseamnă, în niciun caz, o răsturnare de situaţie. Este doar următoarea fază a unui plan început cu mulţi ani în urmă şi deghizat, iniţial, în democraţie deoarece era cea mai rapidă şi sigură cale pentru a ajunge acolo unde îşi propusese. Devenit preşedintele Turciei prin intermediul alegerilor democratice, Erdogan a trecut la a doua fază a preluării puterii absolute – sugrumarea sistemului statal care i-a permis să ajungă la putere. Nu este despre islam, nu este despre rolul femeii de a avea cel puţin trei copii, altfel devine o fiinţă incompletă, aşa cum declară Erdogan. Este despre putere în stare pură, indiferent care este costul plătit de populaţie.

Iar dacă tot vorbim despre populaţie, se cuvine să analizăm şi din perspectiva socială ascensiunea lui Erdogan şi sprijinul popular de care acesta se bucură în Turcia, în ciuda măsurilor dictatoriale luate. Avem, pe de o parte, secularizarea forţată a Turciei începută de Atatürk. Desigur, separaţia Bisericii de Stat este o condiţie esenţială a democraţiei. Însă greşeala lui Atatürk a fost că a grăbit acest proces prin interdicţie, ceea ce a dus la o rebeliune subversivă. Fundamentaliştii islamici nu au devenit, peste noapte, adepţi ai laicismului doar pentru că li s-a impus acest lucru. S-au retras în tuneluri subterane, s-au dezvoltat şi au aşteptat momentul propice pentru a-şi impune credinţa. Au avut zeci de ani la dispoziţie pentru a-şi întări defensivele şi a-şi perfecţiona ofensiva. Iar acum au ieşit la suprafaţă siguri pe victorie şi slăbind, în fiecare zi, fundamentul democraţiei în Turcia.

Cu sprijinul acestora şi folosind la maximum tensiunile dintre populaţia turcă şi kurzi, Erdogan a distrus complet opoziţia internă. Turcii care sunt împotriva măsurilor adoptate de preşedinte nu au alternativă politică în acest moment. Însă, cum nu te poţi baza doar pe lipsa de alternativă a oamenilor pentru a le căpăta sprijinul, Erdogan a mai apăsat un buton sensibil – nostalgia imperială. Am fost măreţi, am făcut întreaga lume să tremure, am cucerit teritorii vaste şi am reprezentat un capitol important în istoria umanităţii. Putem să o facem din nou. Nu avem nevoie să ne rugăm de Uniunea Europeană şi nu avem nevoie să ni se impună reguli din exterior. Nu noi, fostul Imperiu Otoman care a îngenuncheat atâtea state la vremea sa. Astfel, Erdogan şi-a atras de partea sa trei categorii de oameni – fundamentaliştii islamici, nostalgicii originilor şi neimplicaţii, aceia pe care lipsa unei alternative îi descurajează în a depune efort pentru a schimba ceva. Cum rămâne cu cea de-a patra categorie?

Aceea incomodă formată din oameni care cred în democraţie, sunt dispuşi să lucreze pentru ea şi nu sunt sensibili la vise naţionaliste de măreţie? Ei nu pot fi seduşi, dar pot fi reduşi la tăcere prin groază. Trăind într-o ţară în care au loc atentate aproape zilnic, în care vecinii se spionează între ei şi în care siguranţa propriei persoane nu mai este garantată, oamenii nu mai au nici energia şi nici timpul să îşi facă griji în privinţa democraţiei. Sunt terorizaţi şi dispuşi să accepte orice compromis, să-şi sacrifice libertatea pentru a găsi siguranţa. Iar toate aceste ingrediente compun o reţetă care nu este folosită doar în Turcia. Acolo putem vedea cusăturile foarte clar, deoarece privim obiectiv, din exterior. Dar în jurul nostru se conturează acelaşi scenariu sumbru.

Amestecul Bisericii în politica statală nu este cu nimic diferit faţă de fundamentalismul islamic regăsit al Turciei. Dacă scoatem dogma religioasă din ecuaţie, avem aceeaşi situaţie – slăbirea zidului care separă Biserica de Stat. Mai departe, lipsa alternativei politice, fenomen pe care în România îl cunoaştem foarte bine. Nu votăm pentru că nu avem cu cine. În schimb, auzim din ce în ce mai des discursul antieuropean. De ce se ne impună Uniunea Europeană reguli nouă, urmaşi măreţi ai dacilor, cei mai viteji dintre traci? Ce-i drept, nu am fost niciodată un imperiu, dar pedigree-ul nostru e suficient pentru a justifica acest discurs. Şi cum rămâne cu cel de-al patrulea ingredient, groaza?

Ea depăşeşte graniţele ţării şi se instaurează la nivel internaţional. Groază este atunci când te urci în avion şi nu ştii dacă o să aterizezi. Groază este când stai la coadă la intrarea în muzeu şi te uiţi peste umăr, sperând să nu se întâmple vreun atentat acolo. Groază este când mergi lipit de clădiri pe o stradă pietonală, când eviţi mulţimile şi când plăcerea de a descoperi şi de a cunoaşte este sugrumată de spectrul violenţei. Masacrele care au avut loc în Europa în ultimii ani au otrăvit fundamentul democraţiei. Lideri radicali s-au impus în aproape toate ţările vestice, promiţând eliminarea ameninţării şi câştigând sprijin pentru că oamenilor le este frică. Pentru că puţini oameni vor alege libertatea în detrimentul siguranţei.

Pierderea democraţiei nu se face prin revolte populare şi lovituri de stat sângeroase. Se întâmplă treptat, prin alunecare de teren stimulată de frică. Ironia este că siguranţa pe care o alegem în detrimentul libertăţii sprijinind liderii radicali, „buldogii politici”, este ingredientul final al terorii pe care o eliberăm. Nu poate exista pace atunci când violenţa este apanajul conducerii. Nu poate exista bunăstare atunci unii sunt mai liberi decât alţii. Nu poate exista siguranţă, nicăieri în Europa, atunci când liderii statelor preferă pumnii negocierilor şi gloanţele întrebărilor. E un mecanism extrem de pervers prin care oamenii speriaţi sunt atraşi cu promisiunea siguranţei aduse de lovitura de tun şi a libertăţii în interiorul pumnului de fier. De aceea, acum mai mult ca niciodată, este extrem de important să ne păstrăm luciditatea şi să înţelegem că foc pe foc nu stinge. Să respingem orice radicalism şi să amendăm derapajele democratice, chiar nu noi suferim consecinţele în prima fază, ci „ei”. Pentru că o alunecare de teren nu distruge selectiv casele în funcţie de credinţele şi preferinţelor celor care locuiesc în ele.  

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Articol de bun simt, bine argumentat. Din pacate, putini dintre cititori au pregatirea necesara (ca sa nu formulez altfel) pentru a intelege ce se spune aici. Felicitari!
    • Like 0
    • Eu Tu
      Cred că am înțeles bine din cititul pe scurtături: îmi pare rău, dar textul este și prea și insuficient: de lung și de bun adică, pentru a consuma un timp prețios cu citirea lui - probabil că mă înșel și scurtăturile mele au nimerit pur întâmplător pe locuri comune și plicticoase (democrație, Erdogan, atentate, etc, etc). Păcat, începutul promitea, continuarea a căzut în vechea capcană a vorbei lungi!
      • Like 0
      • Acum ar trebui să urmeze un articol similar despre dictatorul As-Sissi, nu? Ce ziceți?
        • Like 0
        • Daca ar fi sa urmarim in mod obiectiv evenimentele ultimilor ani putem sa tragem 2 concluzii: 1) 99.99% dintre victime sunt oameni de rand, nu politicieni sau oameni care iau decizii importante in viata publica 2) trenul ordinii mondiale a deraiat si nu se stie unde se va opri
          • Like 0
          • Daca ar fi sa urmarim in mod obiectiv evenimentele ultimilor ani putem sa tragem 2 concluzii: 1) 99.99% dintre victime sunt oameni de rand, nu politicieni sau oameni care iau decizii importante in viata publica 2) trenul ordinii mondiale a deraiat si nu se stie unde se va opri
            • Like 0
            • A.D.
              Probabil un text sensibil, în mod cert scris de o persoană sensibilă. De meserie critic de film și specialist în publicitate online (nivel politic ?).

              Știați că americanii descriu altfel realitatea care vă sperie ? Ce vă spune simțul (de) critic (de film), când vedeți cum descriu americanii realitatea Democrației (mondiale) ? Vi-l „amintiți” pe Cornelius Roșiianu, în 1989, cerându-și scuze cu capul în mâini, apoi cu el pe birou, de rușine că ... ne-ar fi mințit (zicea el) la Telejurnal-ul lui Ceaușescu ?

              Dvs. sunteți pregătită să declarați într-o zi că atât ați înțeles din Democrație (și funcționarea ei) ?
              • Like 0
              • Atunci stai acasa daca esti nevricoasa, aici nu se intampla nimic, nici bun, nici rau.
                • Like 0
                  • Iuda traieste! Maria din Betania mai exista?
                    F. interesant cum mentalitatile de azi seamana cu mentalitatea lui Iuda:
                    Cand Isus a mers in Betania, cu 6 zile inainte de Pasti, Maria a uns picioarele Mantuitorului cu cel mai scump mir: cel de nard! Vazand aceasta, Iuda a zis:
                    - De ce s-a facut aceasta risipa? Mirul acesta se putea vinde cu 300 de dinari si sa fie dati saracilor!
                    Tot in aceasta perioada, am vazut replici de genul:
                    -De ce se face atata risipa? Cu banii dati pe Catedrala Mantuirii Neamului....pe clopotul scump din acea catedrala...se puteau face spitale, autostrazi, scoli.....
                    Cum banii de pe acel mir nu ar fi ajuns la saraci, pt ca Iuda "era fur" si nu a spus aceea pt ca ii pasa de saraci....asa nici banii de pe Catedrala si clopot nu ar fi fost folositi pt spitale, autostrazi si scoli. Pt. ca daca ar fi fost asa...acelea s-ar fi construit inainte de a incepe constructia catedalei!!! Si....uneori e mai folositor sa cheltuiesti banii pt ceva ce are legatura cu Dumnezeu, ca daca o facem cu toata dragostea, dragostea Lui va face sa nu ajungem prin spitale, sa se lumineze copiii la invatatura, sa se trezeasca cei ce ne conduc si sa faca autostrazi, etc.
                    Dupa cateva zile de la acea intamplare, Iuda l-a vandut pe Isus pe 30 de arginti!!! Se pare ca nu am inteles nimic din acea pilda, nici dupa 2017 ani!:( Poate ca acceptarea casatoriilor intre homosexuali, scoaterea icoanelor din scoli si "educarea" copiiilor in spirit "open mind", lupta impotriva oricarei actiuni a Bisericii Ortodoxe, etc....pot fi numite vanzari ale Mantuitorului. Habar n-am, Dumnezeu stie! Dar daca e asa, intrebarea e cine ia argintii pt asta si cine sa va spanzura la final!? Poate "balena albastra"!:)
                    Intreb si eu, ca vad cum se degradeaza toate neamurile care au mizat pe "open mind" in detrimentul "open soul", sau "open heart"!:)
                    PS- nu am gasit alta modalitate de a trimite textul meu. Sper ca asa trebuia!:) Multumesc
                    • Like 0
                    • @ Tiberiu Paun
                      Comentariul dvs. e pe bune sau sunteti troll? Trecand peste faptul ca n-are nicio legatura cu topicul articolului, daca e pe bune e foarte grav, nu neamurile care se "degradeaza" cu "open mind" cred ca au de suferit, ci tot alea pure nehomosexuale, antisatanice si dacice de 2000 de ani, "open mouth" la mirosul de mici si sarmale, nedegradate si unse cu toate alifiile, pardon, mirurile. O sa ajungeti sa va rugati si la pietre, autostrazi si spitale nu se fac nici daca faceti matanii in fata conducatorilor, multumiti-va cu megakitsch-ul prostirii neamului.
                      • Like 3
                    • @ Tiberiu Paun
                      Anon
                      A se traduce asa: oricum suntem prosti, macar sa fim prosti pana la capat! Daca tot nu construim scoli autostrazi si spitale, macar sa bagam indoctrinare religioasa la maxim! Si Salam pe fundal, ca Salam e sfant.
                      • Like 1
                    • @ Tiberiu Paun
                      Ai uitat sa spui despre "poza" prea(ne)fericitului de pe clopot. Pe principiul "daca voi nu ma vreți..."
                      • Like 1
                    • @ Tiberiu Paun
                      Si psihiatrii de LA "Obregia" ce pãrere au?
                      • Like 1
                  • In majoritatea lumii si acum vorbesc si de Asia (India,Pakistan,irak,Siria) si Africa (Somalia,Nigeria,Africa de Su) traim aceas frica...ganditi -va putin si la Israel..o intreaga generatie a invatat sa fie PERMANENT VIGILENT...
                    O generatie ajunsa tanara in anii 70,revoltata de nedreptatea istorica sau sociala ( pe buna dreptate sau subiectiv) a descoperit efectul teroarei nelogice impotriva tuturora si nu cauzala impotriva celor cunoscuti ca vinovat.Au fost exemple si mai inainte (Basci,irlandezi ba si mai inante italieni)dar acolo se mai pastra o anumita logica (nedreapta dar logica) cand actele se indreptau impotriva unei comunitati vecine cu a celor presupusi faptasi a nedreptatiilor. Dupa atentatul de la jocurile olimpice de la Munchen(1972) lantul cauzal deraia de la cauza si efect la cauza si efect intamplator.Autorii isi eliberau constiinta cu argumentul ca si lor li s-a facut nedreptate fara a fi personal vizat.. ...si de atunci nebunia s-a declansat din plin..Mania faptasilor se lasa in parte stinsa prin numarul victimelor si marimea pagubei indiferent daca asta a avut ceva comun ca presupusii (foarte generalizat ) autori. Orgia iratiunii domina cotidianul.
                    Raspunsul la actele de terorism este ruda (verisor..) cu actul...
                    Din pacate cultura orientala permite mai mult proslavirea actului "barbatesc" a distrugerii..de fapt acolo se intampla majoritatea nedreptatiilor. A ajunge in rai cu 40 de huris(fete virgine) la pat ramane pentru multi un premiu ademenitor...dar nici de antiterorism nu- mi e frica..satisfactia unor retorsiuni sangeroase ne face bucurie (nu vorbesc personal )..
                    si uite asa traim la inceputul secolului XXI..Poate avem noroc sa ne evite nebunia dar e mai probabil decat pana acum ca personalitatiile labile ajuns la butonul atomic sa ne daruiasa frica atomica.Kim si Trump sunt in stare...
                    • Like 1


                    Îți recomandăm

                    Gică Hagi

                    Cea mai bună investiție pe care a făcut-o după ce s-a lăsat de fotbal a fost în cei 300 de tineri pe care îi are la Academia de fotbal, spune Gheorghe Hagi, proaspăt câştigător al campionatului intern de fotbal cu propria sa echipă, FC Viitorul. (Foto captura video)

                    Citește mai mult

                    Digital Twin

                    „La început, toată lumea te încurajează, te felicită, îți dă like și share. Trece acel val de entuziasm, în care ți-ai hrănit orgoliul și ți se pare că toată lumea o să cumpere, și intri într-o perioadă de liniște, în care nu-ți mai sună telefonul și nu vin comenzile”, spune antreprenorul Laurențiu Ene.

                    Citește mai mult