Jihadism, lovituri de stat şi mercenari ruşi: cocktailul exploziv al Sahelului

Foto: Profimedia

Anunţul de retragere a trupelor franceze din Mali nu a fost o surpriză. Din 2020, de când o mână de militari din Mali a răsturnat guvernul ales, raporturile juntei militare cu Franţa s-au deteriorat tot mai mult. Chiar dacă atacurile jihadiştilor de aici s-au înmulţit pe fondul luptelor interne pentru putere din capitala Bamako, colaborarea dintre forţele armate locale şi misiunea militară franceză devenise aproape imposibilă fiindcă Parisul era un spin în coasta ofiţerilor, cărora le solicita mereu organizarea unor alegeri libere. Mai ales că în ţară îşi făcuseră apariţia mercenarii companiei moscovite Wagner, care nu insistau pentru reîntoarcerea ţării la democraţie şi nici nu au scrupulele occidentalilor în a săvârşi crime de război împotriva „soldaţilor lui Allah”.

Nu trebuie uitat că implicarea Parisului în 2013 în sprijinul autorităţilor de la Bamako a oprit înaintarea jihadiștilor înspre capitală. Iar venirea lui Macron la Palatul Élysée a însemnat zeci de mii de soldaţi francezi ajunşi în cinci ani aici şi câte un miliard de euro cheltuiţi în fiecare an cu operatiunea Barkhane

În ciuda banilor cheltuiţi de SUA şi a pregătirii oferite forţelor locale, activitatea organizaţiilor afiliate al Qaeda şi, ulterior, Statului islamic, s-a extins mereu. De la Oceanul Atlantic, şi până la Marea Roşie şi Oceanul Indian, Senegalul, Burkina Faso, Mali, Nigeria şi Nigerul, Ciadul, toate se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu resurgenţa terorismului şi crimelor din motive religioase. Iar dacă atrocităţile Statului Islamic săvârşite în Siria sau Irak au şocat lumea, trebuie spus că psihopaţii Orientului Mijlociu nu se ridică la nivelul sadismului colegilor lor din Africa, cum sunt cei din Boko Haram.

Sărăcia, corupţia, imposibilitatea autorităţile de a impune respectarea legilor naţionale în vaste teritorii aflate sub domnia şefilor tribali, nemulţumirile tinerilor care nu îşi găsesc de lucru, toate acestea sunt motive ale proliferării grupărilor insurgente jihadiste. Iar dacă guvernele civile sunt acuzate de corupţie şi ineficienţă, loviturile de stat militare nu îmbunătăţesc situaţia, din contră: noi despoţi care se împopoţonează cu gradele şi decoraţiile primite se dovedesc la fel de incompetenţi şi atenţi doar la camarila formată în jurul lor, aşa încât situaţia economică se deteriorează şi mai mult.

Nu doar Mali s-a confruntat în ultima vreme cu lovituri de stat. Ciad şi Burkina Faso sunt alte două exemple de asemenea „succese” ale perioadei recente.

La sfârşitul lunii trecute, imediat după reuşita loviturii de stat, mulţimea adunată să sărbătorească schimbarea de putere, a solicitat îndepărtarea francezilor şi venirea ruşilor. Exemplul Republicii Centrafricane, unde grupul Wagner luptă împotriva jihadiştilor cu oarece succes, a încântat localnicii din Ouagadougou. Deşi se pare că ţara vecină a încăput complet în mâinile mercenarilor Kremlinului, care nu acordă doar asistenţă militară şi coordonează luptele cu jihadiştii, ci au trecut la încasarea taxelor şi impozitelor în numele guvernului care nu le-a achitat soldele.

Chiar dacă Europa se retrage din Mali, rămâne să lupte în celelalte ţări ale regiunii. Numai că, acum, luptele nu se mai dau doar împotriva jihadiştilor, ci şi a militarilor dornici să preia puterea, cât şi a intereselor ruseşti, transpuse în teren prin forţa „armatei private” a grupului Wagner, dispuşi să lupte de partea celor care doresc să se „elibereze” de ajutorul occidental sau dispuşi să le achite onorariile inclusiv prin concesionarea exploatărilor de metale rare.

Secolul nostru se pare că va fi al armatelor private care combină crima cu businessul în mod eficient, pe spatele statelor cu instituţii slabe, ai căror cetăţeni lipsiţi de minime condiţii sunt dispuşi să se sacrifice pentru credinţă ori visează la eroi salvatori din Est.

Viitorul apropiat nu sună bine pentru Africa. Mai ales că şi China a cumpărat nu doar hălci din pământul ei, ci şi concesiuni diverse, aşa cum făceau pe la 1850 companiile englezeşti în Asia. Să sperăm că planurile recente ale Europei pentru acest continent îl vor scoate de pe orbita haosului şi morţii, deşi mi-e teamă că strategiile concepute de funcţionari nu vor funcţiona în teren, acolo unde raţiunea şi valorile pălesc în faţa intereselor economice şi gloanţelor, 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp