Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Klaus Iohannis, la Innovation Labs: „Digitalizarea scăzută a economiei şi a administraţiei publice este o realitate care trebuie să determine guvernul să ia urgent măsuri”

Foto: Facebook Innovation Labs

Domeniul digital este esențial pentru dezvoltarea României, iar industria IT din țara noastră este extrem de competitivă, a spus președintele Klaus Iohannis la începutul finalei Innovation Labs, care a avut loc luni, la București. „Sectorul digital este o componentă vitală a modelului de dezvoltare a României pe care eu doresc să îl promovez, un model bazat pe inovație, competitivitate și antreprenoriat. Industria IT din România a avut o dezvoltare vertiginoasă, sunt ilustrative în acest sens câteva date. În ultimii ani, zona IT&C se dezvoltă cu o rată mede anuală de peste 15%. Exporturile înregistrează creșteri anuale de peste 20% ceea ce arată competitivitatea extraordinară a acestui sector. În prezent, segmentul IT, împreună cu domeniul tehnologiilor comunicării cumulează o pondere de aproape 6% din PIB-ul României”, a arătat Iohannis. 

Klaus Iohannis la Innovation Labs

Potrivit statisticilor, viteza de conectare la internet este ridicată, dar pe de altă parte societatea românească este foarte puțin dezvoltată pe partea de competențe digitale, a subliniat șeful statului. „Digitalizarea scăzută a economiei şi a administraţiei publice este o realitate care trebuie să determine guvernul să ia urgent măsuri”, a spus Klaus Iohannis care a adăugat că Guvernul și-a propus ca 35% din cetățeni să utilizeze până în 2020 mijloace de e-guvernare. O țintă aproape imposibilă, având în vedere situația din acest moment. „Guvernul şi-a propus, şi ar fi cazul să şi facă paşi concreţi în această direcţie, ca, până în 2020, 35% dintre cetăţeni să utilizeze sistemele de e-guvernare. Pare un obiectiv mult prea optimist, dacă ţinem cont că noi acum abia am atins pragul de 6%. Antreprenoriatul în domeniul IT suferă de pe urma deficitului de personal calificat. Sistemul de educaţie este deja depăşit de dinamica accelerată a schimbărilor, nereuşind să acopere cererea tot mai mare de specialişti în domeniul IT. Deficitul anual de personal calificat este deja de ordinul miilor”, a atras atenția Klaus Iohannis.

Câștigătorii Innovation Labs 2018

Luni a avut loc la București finala acceleratorului de afaceri Innovation Labs, care le oferă sprijin și mentorat tinerilor care vor să facă antreprenoriat în domeniul tehnologiei. Peste 500 de tineri, marea lor majoritate studenți în 10 universități din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, au participat la ediția din acest an a Innovation Labs, iar 16 echipe au ajuns în finală. 

Premiul pentru startup-ul anului a fost câștigat de echipa Clark, care a creat un prototip de ochelari de protecție industriali, care încorporează realitatea augmentată. Cu ajutorul ochelarilor, muncitorii primesc informații despre echipamentul cu care lucrează sau sunt avertizați dacă s-au apropiat periculos de mult de o sursă de căldură.

Appsulate, un sistem de operare care le permite companiilor să personalizeze setul de acțiuni pe care un angajat le poate realiza de la domiciliu, să gestioneze drepturile de acces și să afișeze indicatori de productivitate, a obținut Startup Excellence Award.

Cel mai bun produs a fost desemnat WakeZ, o aplicație care îi trimite clientului o serie de stimuli subliminali pentru a-l ajuta să își îmbunătățească calitatea somnului și să se trezească odihnit dimineața. 

Premiul pentru cea mai bună afacere a fost câștigat de XVision, un sistem automat de analiză a radiografiilor cu ajutorul inteligenței artificiale. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mediul universitar, diversitatea culturala si lingvistica si downtown-ul sunt sursa de innovatie si de aplicare a lir, sunt din Targu - Mures si aici este un interes pentru IT, Project Management si Fonduri de Investitie in acestea, mai ales Fonduri Europene.
    • Like 0
  • Ionel check icon
    Are dreptate presedintele. Eu nu inteleg cum s-a ajuns la cresterea numarului de angajati la stat/de bugetari, in conditiile avansului tehnologic, al IT !!!! In 2004 statul avea jumatate din angajatii pe care ii are acum, peste 1,3 milioane !!!!! toti platiti din banii facuti de privati !!! in conditiile in care anual se merge pe deficit bugetar, adica se imprumuta bani pentru cresteri de salarii si pensii !!!!!!
    • Like 1
  • Nene George, Banciu îți dă clasa şi trezit noaptea, la două, din somnul cel mai adânc. Mătăluță ai pus de vreo două-trei ori virgulă între subiect şi predicat ("Acesta, povesteşte") într-un text infim, scris ca să te afli în treabă, Banciu e un filolog care se poate lua chiar şi de un dulap nemțesc în emisiunea lui. Nu-ți place? Schimbă canalul! Sau canalizarea...
    • Like 0
  • Clănțăul Radu Banciu.

    Clănțău (DEX): om rău de gură, care vorbește mult (de obicei pe ton impulsiv, agresiv). În sens peiorativ: Avocat prost.

    Am văzut în această dimineață la b1tv, în reluare, emisiunea "Lumea lui Banciu". Mărturisesc că pierderea de timp sacrificat cu inepta logoree a amfitrionului, "la limita diletantismului toxic", a fost dictată doar de a evalua gradul de tangență a politicii editoriale a postului față de politica pesedistă. Ei bine, flecăreală eternului candidat la demnitatea de consul al României, fie și la Plovdiv dacă la Marsilia nu se poate, mi-a reamintit de haioasele povestioarele ale unui fost coleg al meu, un erudit al științelor exacte. Acest coleg, avea la rândul său un amic, avocat de profesie, pe care-l gratula cu apelativul de clănțău. Lucru rar la vremea respectivă, avocatul era posesorul unei mașini Lada de fabricație sovietică despre ale cărei caracteristici tehnice nu avea habar. Acesta, povestește colegului meu că, în timpul unei deplasări cu mașina observă în ultimă clipă pe șosea un pietroi pe care nu-l poate evita și, într-un moment de maximă abilitate șoferistică îl încadrează între roți și trece peste el. Numai că pietroiul era mai înalt decât garda la sol a mașinii, așa că a urmat o bufnitură puternică, iar după câțiva metri, avocatul observă că toate becurile de la bordul mașinii sale s-au aprins colorate în roșu. După o matură chibzuință, avocatul clențău concluzionează că mașina sa avusese probabil un defect de fabricație și că impactul cu pietroiul a fost în beneficiul remedierii acestui defect, de vreme ce toate becurile s-au aprins abia acum. A mai mers câteva zeci de metri după care, în urma unui scrâșnet puternic de fiare, mașină s-a oprit. Mai târziu, avocatul avea să afle că pietroiul îi spărsese baia de ulei, după care motorul s-a gripat. Colegul meu, adesea îl ironiza pentru atributul de novice în ale mecanicii auto și ale aplecării sale doar către audierile de martori mincinoși, prestații la bară în cauze pierdute în prealabil, animat doar de onorariul încasat de la client.
    După această scurtă istorioară veți înțelege mai bine semnificația substantivului din titlu. Revenind la neîmplinirile consulului Banciu, acesta sub umbrela pamflentarismului adus în comentariul politic de către Alcibiade, pseudonimul lui Vadim Tudor la gazeta "România mare", a declanșat o veritabilă canonadă de invective, injurii și aprecieri elucubrante la adresa președintelui Iohannis. Conștient de dominația pesedistă asupra CNA-ului, poate să dea frâu liber tuturor blestemățiilor la persoana președintelui, fără riscul de amenzi, așa cum se întâmplă dacă atacă, fie și cu duioșie, PSD-ul sau UDMR-ul. Din mulțimea de inepte considerații ale solitarului pamfletar, am să amintesc doar una. În viziunea egocentristă a lui Banciu, președintele Iohannis se face responsabil de faptul că ne-a pricopsit cu Viorica Dăncilă la conducerea guvernului României. "Iohannis, trebuia să refuze învestirea lui Dăncilă, chiar dacă PSD-ul trecea cu tancul peste el". Ce spui franțz !? Mare lucru, până unde poate merge frustrarea unui om față de oricine a reușit în cariera sa profesională. Dacă cei de la Antena 3 au măcar scuza banilor lui Voiculescu pentru josniciile pe care le comit, pamfletarul de la b1tv e ghidat doar de propriile hachițe de caracter. E jalnic !
    • Like 0


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult