Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Trei tineri au creat Tummy, aplicația care te ajută să găsești restaurante cu mâncare delicioasă la prețuri reduse. Lista celor 24 de echipe calificate în programul de mentorat Innovation Labs București

Innovation Labs

(Foto: Facebook/ Innovation Labs)

O echipă de tineri a creat o aplicație împotriva risipei alimentare prin care restaurantele își pot monetiza surplusul alimentar bun de consum la finalul zilei, iar clienții pot mânca la preț redus.

Legea împotriva risipei alimentare îi obligă pe comercianți la donarea sau vânzarea alimentelor aflate aproape de data expirării. Dacă vor arunca acest surplus riscă să fie amendați. Actul normativ a apărut în Monitorul Oficial, dar aplicarea ei a fost amânată pentru iulie 2018, până la apariția unor norme.  

Cu Tummy, restaurantele câștigă noi clienți.

„De exemplu restaurantul «Sushi» a rămas cu trei porții de sushi la finalul zilei. Trebuie să închidă la ora 10 și e ora 9. Cele 3 porții vor fi postate pe platforma noastră la un preț redus, să presupunem că o porție de sushi costă 30 de lei, ei o postează la 8 lei. Utilizatorul intră pe aplicație, vede care sunt ofertele din zona în care se află și comandă produsul, plătește cu cardul, merge la restaurant, arată voucherul și își ridică produsul. În acest fel restaurantele câștigă noi clienți și nu mai aruncă mâncarea, iar utilizatorul își poate lua mâncare bună la preț redus”, ne explică Nadia Debs, 23 de ani, absolventă a Facultății de Comunicare și membru în echipa care a creat Tummy, aplicație care poate fi găsită deja în App Store.

(Foto: Facebook/Tummy)

Tummy este una dintre cele 70 de idei ale celor peste 200 de tineri, majoritatea studenți, care au concurat la sfârșitul săptămânii la Innovation Labs, un maraton de idei în materie de tehnologie, organizat la Universitatea Politehnică. În final au fost selectate 24 de proiecte care vor beneficia de un program de trei luni de muncă intensă alături de mentori, de oameni din industria IT, de oameni de business, de investitori.

BikeBack este un alt proiect prezentat la laboratorul de inovație. Ideea a pornit după ce unuia dintre dezvoltatorii aplicației i-a fost furată bicicleta din scara de bloc. Pe scurt, este vorba de un dispozitiv care se poate pune în şaua de la bicicletă şi care trimite pe o aplicație locul în care se află bicicleta în timp real.

Aplicații pentru sistemul bancar

De programul de mentorat se vor bucura și două idei înscrise la categoria Fintech, dedicată proiectelor pentru domeniul bancar.

CredXP este un produs software care estimează timpul necesar analizei aplicațiilor de credit și probabilitatea de acceptare a acestora. Produsul prioritizează clienții în funcție de această probabilitate și distribuie dosarele angajaților băncii în funcție de timpul necesar completării acestei acțiuni. Clienții vor ști exact cât va dura analiza dosarului lor.

„BRD va fi primul client al CredXP. Instrumentul ne va permite pe de o parte să prioritizăm mai bine dosarele care au șanse și să servim clienții mai repede, iar pe de altă parte, știind cât de cât complexitatea dosarelor, le putem aloca mai echilibrat către analiștii bancari, pentru a optimiza timpul de analiză și pentru creșterea transparenței”, spune Horia Velicu, mentor în program și coordonatorul departamentului intern dedicat inovației și noilor tehnologii din BRD. 

Un alt proiect care va intra în programul de mentorat este Tag4IT, o platformă web concepută pentru crearea unei comunități a clienților persoane juridice ale unei bănci.

Proiectul este dezvoltat de un grup de studenți în ani terminali la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnică.

Prin intermediul platformei, diferite companii pot identifica și selecta parteneri în acord cu nevoile resimțite pe plan organizațional, pe baza unor informații care sunt certificate și verificate. Astfel, sunt promovate relații de colaborare de lungă durată, fiind eliminate riscurile care ar putea apărea în interacțiunile cu noi furnizori, investitori, agenți comerciali, producători. Platforma oferă un nou model de afaceri în care încrederea reciprocă între doi agenți este sporită prin intermediul tehnologiei.

„Avem o mulțime de clienți companii mici care au din partea noastră un capital de încredere, să zicem. Dorim să le ajutăm să lucreze mai mult împreună, iar în cadrul acestei comunități safe, oferită de platforma Tag4IT, firmele vor putea interacționa între ele și vor putea să-și găsească parteneri de afaceri”, explică Horia Velicu.  

Aplicație pentru gestionarea traficului auto

Sătui de aglomerația de pe străzile din Capitală, echipa City Fabric s-a prezentat la competiție cu un serviciu pentru decongestionarea traficului. Aplicația controlează semafoarele în funcție de cât de intens este traficul, utilizând date oferite gratuit de Google. Cei patru tineri speră ca ideea lor să ajungă să fie folosită de primării, pentru fluidizarea circulației auto.

Programul Innovation Labs a ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție. Echipa care a câștigat anul trecut, Fullscreen Digital, a crescut de la trei membri la 24 de angajați, fiind în pragul lansării pe piața europeană.

„Unele dintre proiectele prezentate la această ediție au o valoare economică, altele au un ușor iz nonprofit. Am observat tendința aceasta, nu toți studenții vin chitiți să facă milioane din afacerea lor, ci mai degrabă să adreseze o nevoie reală și să ajute oamenii, să salveze resurse”, a explicat Andrei Pitiș, mentor Innovation Labs.

„Succesul unui startup nu depinde de inteligența sau calitățile tehnice ale unui programator, nu depinde nici de viziunea unui om de business, depinde până la urmă de posibilitatea ca oameni cu abilități complementare să poată lucra în aceeași echipă. La Innovation Labs vedem din ce în ce mai multe astfel de echipe complementare, ce reușesc să integreze oameni de comunicare, oameni de business, ingineri, programatori, care vin cu o viziune mult mai articulată”, spune Răzvan Rughiniș (foto), cofondator al Innovation Labs.

Departamentul de inovație din BRD se concentrează pe încurajarea utilizării produselor bancare și se pregătește de lansarea unui chatbot tranzacțional care să ofere produse similare cu cele puse la dispoziția utilizatorilor de către aplicațiile de mobile și internet banking, dar care să poată fi accesat prin intermediul Facebook.

Innovation Labs este un program național care se desfășoară în 10 universități din România și va atrage peste 500 de participanți din cinci orașe. În 10-11 martie 2018 urmează alte patru hackathoane, care vor avea loc simultan în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Cele 24 de echipe calificate în programul de mentorat Innovation Labs București:

Cyber Security

Voca este o aplicație anti-scamming ce combate fraudele telefonice și apelurile telemarketing nedorite. Produsul este bazat pe listele de blocare existente și pe rapoartele utilizatorilor. Voca aduce ca avantaj competitiv o serie de soluții bazate pe inteligență artificială. Un IA honey bot atrage scammerii introducând un set de numere ale companiei pe site-uri malițioase atrăgând astfel apelurile. Un IA bot vocal răspunde apelurilor scammerilor, solicitând confirmarea unui apel uman.

(Foto: Facebook/Innovation Labs)

Appsulate este un sistem de operare care oferă posibilitatea de a lucra la distanță într-un mediu sigur. Companiile pot astfel personaliza cu ușurință setul de acțiuni pe care un angajat le poate realiza de la domiciliu, și pot gestiona drepturile de acces oferind de asemenea, posibilitatea de afișare a unor indicatori de productivitate. Appsulate oferă avantaje atât companiilor, cât și angajaților acestora promovând flexibilitatea muncii și autonomia individuală în organizarea programului de lucru.

Kluster își propune să realizeze o nouă arhitectură tip Blockchain pentru rularea jocurilor video prin utilizarea unei rețele descentralizate care diminuează costurile de întreținere și gestionare a serverelor. Astfel, se creează un sistem distribuit de rulare și validare a logicii jocului. Totodată, implicarea jucătorilor va fi susținută prin dezvoltarea unei criptomonede a cărei acumulare depinde de interacțiunea cu mediul de joc.

Health & Lifestyle

Emun este o platformă educațională online pentru elevii din gimnaziu și liceu, invitându-i să învețe matematica și programarea într-un stil vizual și imersiv. Emun include un editor de cod pentru care oferă reprezentări vizuale pe parcursul elaborării acestuia. Limbajul de programare folosit este propriu, adaptat curriculum-ului școlar de matematică. Elevii vor învăța astfel simultan și intuitiv matematica și programarea, în concordanță cu evoluția lor școlară.

WeSeeItForYou este o soluție pentru persoanele cu deficiențe de vedere, ce integrează GPS-ul cu telefonul mobil hands-free pentru a orienta utilizatorul. O parte a soluției este și un baston alb modificat ce oferă feedback tactil în apropierea obstacolelor prin creșterea intensității vibrațiilor bastonului cu apropierea de obstacol. Bastonul și aplicația sunt conectate prin bluetooth pentru ca utilizatorul să poată dezactiva ghidarea și să activeze următorii pași pentru orientarea GPS.

(Foto: Facebook/Innovation Labs)

Vaccin8 urmărește sporirea ratei de vaccinare pentru copiii din România printr-o aplicație ce include un calendar și posibilitatea de a marca vaccinurile realizate și cele omise. Aplicația conectează părinții și doctorii, astfel încât toți vor primi notificări atunci când se apropie perioada unei noi vaccinări. Părinții și doctorii vor fi conectați prin aplicație, putând să folosească chat-ul din aplicație pentru a comunica anterior sau ulterior vaccinării.

EIR este o aplicație care conectează direct pacienții cu sistemul național de ambulanță. Aspectul distinctiv al acestui produs constă în faptul că transmite exact locația pacientului, scutind astfel timpul pentru acest tip de operațiune. Pentru a comunica necesitatea intervenției, dialogul dintre pacient și dispecer se poate realiza atât audio, video cât și în scris, pentru a putea fi util și persoanelor aflate în imposibilitatea de a vorbi. EIR afișează timpul estimat până la sosirea ambulanței și folosește, pentru accesarea bazei de date a pacientului, rețeaua STS, în baza acordului acestuia.

Platforma Quick Legal facilitează interacțiunea dintre diferite tipuri de clienți care au nevoie de servicii legale și avocați disponibili să acorde consultanță. Platforma este concepută pentru a oferi clienților informații personalizate, utilizând ca suport o schemă de filtrare automatizată a datelor ce utilizează modelul întrebare-răspuns și care se află în concordanță cu diferite elemente privind problema juridică întâmpinată. Pentru situații mai complexe care nu pot fi adresate într-un mod automat, clienții pot solicita servicii de consultanță avocaților înscriși pe platformă.

FinTech

Tag4IT este o platformă web concepută pentru inițierea și susținerea unor relații constructive de parteneriat între două persoane juridice. Prin intermediul platformei, diferite companii pot identifica și selecta parteneri de afaceri pentru relații de colaborare de lungă durată.

(Foto: Facebook/Innovation Labs)

CredXp este un produs software care estimează timpul necesar analizei aplicațiilor de credit și probabilitatea de acceptare a acestora. Produsul prioritizează clienții în funcție de această probabilitate și distribuie dosarele angajaților băncii în funcție de timpul necesar completării acestei acțiuni.

Liquidity Flow este o criptomonedă bazată pe propriul protocol proof-of-burn, care oferă un sistem economic adaptabil ce funcționează asemeni unei infrastructuri de servicii financiare. Avantajul competitiv constă în utilizarea inteligenței artificiale pentru a contracara comportamentul speculativ și pentru a evita fluctuații de valoare severe. Acest model funcționează ca o autoritate monetară distribuită. Într-un prim stagiu, produsul se adresează celor pasionați de criptomonedă, rămânând ca mai târziu să se adreseze și companiilor ce oferă servicii financiare, odată ce criptomoneda va fi adoptată la o scală mai largă.

Smart Cities

PIdrone este un sistem de inspecție a liniilor electrice prin utilizarea unei drone și a unui protocol de comunicare bazat pe senzori specifici. Spre deosebire de alte soluții care răspund aceleiași necesități, PIdrone reprezintă un sistem autonom cu costuri reduse. Totodată, acesta diminuează erorile umane ce pot apărea în procesul de diagnosticare a rețelelor electrice prin identificarea pierderilor, întreruperilor sau coroziunii.

Droplet este o aplicație ce reduce consumul de apă atât pentru utilizarea la domiciliu cât și cea industrială. Droplet constă în atașarea unui debitmetru la racordul fiecărui dispozitiv electrocasnic. Astfel, prin aplicație, utilizatorul poate vedea debitul de apă și structura acestuia prin grafice relevante. Mai mult, pentru a încuraja reducerea consumului, aplicația utilizează un sistem de gamificare, oferind utilizatorului oportunitatea de a intra în competiție cu prietenii care folosesc aplicația, primind recompense simbolice precum insignele digitale.

Hermes este un portal industrial care oferă soluții hardware și software de gestionare a eficienței energetice în mediul industrial. Aplicația centralizează date despre consumul diferitelor resurse și oferă clientului oportunitatea de a prezice în mod corect consumul. Hermes ajută la o detectarea rapidă a defecțiunilor de rețea, reducând daunele.

(Foto: Facebook/Innovation Labs)

Smart Bin oferă un sistem de monitorizare și optimizare a colectării gunoiului bazat pe senzori conectați la Internet, plasați pe containerele de gunoi, care semnalizează când sunt pline. Smart Bin calculează rutele optime de colectare pornind de la containerele pline, economisind astfel timp și combustibil. Produsul este destinat primăriilor și companiilor de salubritate.

Dexter’s Button oferă un sistem inteligent de deschidere a ușilor la distanță. Odată apăsat butonul soneriei, vizitatorul este fotografiat și ușa poate fi deschisă de la distanță. Sistemul poate integra și un soft de recunoaștere facială, permițând companiilor să utilizeze soluția astfel încât angajații să aibă acces în interiorul clădirii fără chei sau carduri.

Retail

Tummy este o aplicație ce transformă risipa alimentară în consum util, anticipând efectele legii cu privire la risipirea alimentelor, aflată actualmente în dezbateri. Platforma centralizează ofertele de porții nevândute comestibile ale restaurantelor, la un preț promoțional. Aplicația găsește restaurantele din proximitatea utilizatorului ce au aceste oferte. Utilizatorul face comanda și merge să ridice pachetul.

Rapid Fill este o aplicație care eficientizează sistemul de plată pentru combustibil direct la pompă. Utilizatorul salvează detaliile de plată în aplicație și scanând codul QR afișat pe pompa de gaz, operează direct plata.

(Foto: Facebook/Innovation Labs)

Mobile Urban Insights se adresează companiilor care oferă transport clienților în autobuze de tip maxi-taxi. Șoferii actualizează numărul de pasageri prin apăsarea unui buton, iar aplicația oferă informații privind orele și zilele aglomerate și libere, permițând ajustarea numărului de autobuze în circulație. În viitor, pasagerii vor primi o notificare și vor ști în cât timp ajunge cursa lor.

Soleadify este o aplicație destinată agențiilor care oferă servicii digitale, ajutându-le să ajungă mai rapid la potențialii clienți în funcție de tematică, tehnologii folosite sau alte trăsături. Aplicația funcționează ca o bază de date care accesează o gamă variată de website-uri care ar necesita îmbunătățire într-un anumit domeniu. Printr-o astfel de aplicație, dezvoltatorii web sunt puși în relație cu potențiali clienți prin aplicarea anumitor filtre personalizate care să țină cont de interesele și competențele digitale ale acestora. Totodată, aplicația economisește timp în identificarea beneficiarilor.

CrowdLens realizează o monitorizare a comportamentului clienților în centrele comerciale, ajutând managerii să îmbunătățească experiența vizitatorilor. Valoarea soluției derivă din faptul că este utilizată infrastructura deja existentă pentru a fi colectate datele necesare, prin analiza cărora să poată fi furnizate informații esențiale despre comportamentul consumatorilor și segmentarea pieței.

SmartMobility

AR Glasses oferă o pereche de ochelari care utilizează realitatea augmentată pentru a oferi protecție în fața riscurilor din mediul industrial. Prin intermediul acestor ochelari, operatorilor industriali le vor apărea în câmpul vizual informații critice despre echipamente în momentul în care interacționează cu ele. Informațiile sunt captate prin intermediul unor senzori și vor fi utilizate pentru a crește siguranța muncitorilor și eficiența muncii.

(Foto: Facebook/Innovation Labs)

BikeBack este un dispozitiv de dimensiuni reduse, de numai 2 centimetri, care monitorizează bicicleta. BikeBack se montează discret sub șaua bicicletei și se conectează la o aplicație prin semnal GSM sau bluetooth. Utilizatorul este în permanență informat privind locul în care se afla bicicleta lui. În cazul unui furt dispozitivul nu poate fi sesizat de utilizatorii malițioși, fluxul de informație rămânând stabil.

City Fabric urmărește descongestionarea traficului printr-o aplicație care controlează semafoarele în funcție de cât de intens este traficul. Aplicația va folosi date oferite gratuit de Google sau, pe viitor, de companii interesate de produsul lor. City Fabric se adresează primăriilor, dorind sa ofere soluții de fluidizare a traficului la preturi rezonabile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E o super stire, vedem ca avem tineri extraordinari care fac lucruri practice, ofera solutii la probleme reale, au incredere, stiu sa comunice. Vedem adulti cu experienta care ii ghideaza. Suna prea bine pentru Romania? Ia mai bagati mai oameni buni si comentarii la stiri pozitive! Am fost surprins sa vad Zero comentarii la acest articol care chiar spune lucruri, ai ce citi, invata, admira! Curaj!
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult