1. „Ăia care au murit de covid erau bătrâni și bolnavi. Noi suntem tineri și sănătoși, sau cel puțin așa ne închipuim. Să stea ei, boșorogii, acasă, să se ferească de virus, că noi avem treabă, ne ducem să facem mălai. Ei și l-au mâncat pe-al lor”.
Așa pot să gândească mulți români, după 2 luni de pandemie. E o stare de spirit, pe care n-o poate bate nici starea de asediu.
2. Războiul pe viață și pe moarte din Parlament, dar nu pe viața și pe moartea lor, a parlamentarilor, la care avem privilegiul să ne holbăm, e consecința numărului pipernicit de morți covid: doar 1.000 și o țâră. Dacă erau măcar 10.000, atunci discursul PSD plus sateliți ar fi fost simplu: „Guvernul PNL asasin omoară oamenii de vii!” și nu mai era nevoie de atâtea cârciocării juridice.
Așa, PSD încearcă să-i convingă pe români că îi eliberează după ce au fost sechestrați de PNL, iar liberalii că i-au salvat de la moarte. Și, deocamdată, PNL pierde teren – vezi punctul 1.
3. Legea aprobată de Parlament spune că starea de alertă se instituie de către Guvern, la nivel local, județean sau național. Dacă însă starea de alertă vizează cel puțin jumătate dintre unitățile administrativ-teritoriale, măsura se supune aprobării Parlamentului – care ar putea s-o anuleze.
Vin și întreb: punem cazul că Guvernul ia niște măsuri proaste, absurde, dictatoriale, de rău făcătoare pentru cetățeni, dar le ia pe jumătate minus unu dintre județele României. Vom avea atunci o jumătate de țară neafectată, iar cealaltă, nenorocită. O fi bine?
4. Cu dl Arafat am avut și am o problemă: Colectiv. În legătură cu această tragedie, dl Arafat s-a comportat ca un politician cinic.
Însă acum, în pandemie, dl Raed Arafat a vorbit și a acționat ca un doctor adevărat.
5. E bine să se termine cu contractele pentru materiale medicale atribuite pe picior. Dacă la începutul epidemiei, când stocurile erau zero, se justificau asemenea proceduri turbo, în clipa de față e de presupus că s-au găsit destule surse și s-au făcut destule rezerve. Și ar fi timpul să fie luate la bani mărunți toate contractele încheiate până acum. Căci, morții cu morții, și hoții cu hoții.
6. Nu înțeleg de ce, prin hotărârea Parlamentului, trebuie să sărbătorim pe 4 iunie ziua Trianonului. Fiindcă a mai împins încă o dată UDMR proiectul de autonomie al așa-zisului Ținut Secuiesc?
Tratatul de la Versailles (Trianon) este opera marilor puteri victorioase în Războiul Mondial. Victorie la care România n-a participat, fiind țară înfrântă și necombatantă în ultimul an de război. Ceea ce nu ne-a împiedicat, cu unul dintre cele mai penibile gesturi din istoria statului român, să ne dăm cobeligeranți cu 24 de ore înainte ca, pe 11 noiembrie 1918, Germania să cedeze!
În caz că nu s-ar fi întâmplat așa, sărbătoream România Mititică, cu capitala la Iași, dacă rămânea și aceea...
1 decembrie 1918 este sărbătoare națională pentru că exprimă voința românilor de a se uni cu țara. Trianon e un tratat, pe care, cu toate că a atribuit României și un teritoriu nemeritat, Cadrilaterul, nu noi l-am determinat – o hârtie fragilă și inflamabilă, care a dus la încă un Război Mondial.
Nu mă văd pe 4 iunie, chiar de nu va mai fi sămânță de covid în România, strigând, cu o bere în mână, „Trăiască Trianonu!”.
P.S.
Cititorii îmi semnalează că cedarea Dobrogei, inclusiv Cadrilaterul, către România de către Bulgaria a fost stabilită prin tratatul de la Neuilly-sur-Seine, din 27 noiembrie 1919, nu prin cel de la Trianon. Au dreptate, le mulțumesc pentru îndreptarea erorii. N-au dreptate cei care susțin că era corect ca România să anexeze Cadrilaterul, un teritoriu în care, spre deosebire de toate celelalte unite cu Regatul României, românii erau departe de a fi majoritari, constituind, înainte de al doilea război balcanic (1913), doar 2,3 % din populație.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
