La supermarket, am surprins un cuplu între două vârste, cântărind ouăle. Despre românii care nu văd dincolo de propria lor burtă

Zilele acestea au tot circulat în mediul online fotografii, filmuleţe, comentarii, articole cu şi despre cei care protestează la Cotroceni: cum sunt, cine sunt, ce vor, scandări, mesaje, semne ale victoriei, vuvuzele, agitaţie, nervi, autocare cu afişul „cursă specială”, tabele cu participanţi etc.

Asta mi-a amintit de o întâmplare petrecută în urmă cu câteva dimineţi, când, în drum spre birou, am trecut pe la un magazin să-mi iau crănțănele și un iaurt. Pentru că iartul trebuia să-l iau din frigiderul amplasat lângă cel cu ouă, pe fugă am început să caut din priviri ce mă interesa. Atunci mi-a atras atenţia un cuplu între două vârste.

Scena arăta cam aşa: doamna se afla cu aproape tot corpul peste cofrajele cu ouă din frigider, iar domnul din spatele ei confirma: „Da. Da.” 

Privind mai atentă, doamna cu căciula înfiptă bine pe cap, cu geaca desfăcută şi mânecile suflecate desfăcea de zor cofrajele cu ouă şi le cântărea în mâini. „Asta da, e mai greu. Asta nu. Asta da. Hm, parcă și asta e mai greu!”. Cel care i se părea mai greu, îl punea deoparte într-un cofraj adus de acasă. Care era rolul domnului cu ochelari maronii şi braţe prinse cu elastic? Păi, să se asigure că doamna făcea alegerea corecta „pentru că, spuse întorcându-se cu faţa către mine, este ca la oameni: ăla care este mai gras mănâncă mai mult, ăla care este mai slab mănâncă mai puţin”. Reiau: femeia aia cântărea fiecare ou! Evident din acest tablou nu puteau să lipsească două gospodine prezente la acea ora matinală în magazin, trăgând după ele căruciorul de cumpărături şi încurajându-i în demersul lor: „Da, da, mare dreptate aveti domnu'! Şi mie mi s-a întâmplat să găsesc...”

De unde vin toate acestea? Comportamentul celor doi? Justificările lor că era bine, că era normal ce făceau? Alegerea ouălor „grase” în supermarket era răspunsul lor șmecher la inechitatea pe care o resimțeau din partea firmei care le pusese ouă aparent inegale în cofraje. Cei doi nu păreau săraci, nu erau oameni amărâți, nu făceau de foame recensământul ouălor, ci dintr-un motiv pe care o să încerc să-l descriu mai jos.

Pendulăm între două lumi, străduindu-ne să căutăm răspunsuri, să înţelegem sau să acceptăm. Nu ne iese.

Am încercat să mi-i imaginez pe toți stând la masă, duminica în familie, lăudându-și istețimea de a fenta sistemul, supermarketul, multinaționala. Ne-or vinde ei ouă mici, dar românii sunt deștepți! 

Hashtag, emancipare, protest spontan, simţ civic? Să fim serioși! Aceste concepte nu vor ajunge niciodată la o parte dintre concetățenii noștri, precum cei descriși mai sus. Ba, dimpotrivă, vă vor privi cu ură dacă le veți vorbi despre schimbare, despre reguli, despre respectul acordat celorlalți.

Lumea lor e cu totul alta. Acești oameni sunt victimele perfecte ale politicienilor, pentru că nu văd dincolo de burta lor. Nu-i interesează ce se întâmplă cu ceilalți, câtă vreme lor le este bine. Transpuneți acum scena în fața Cotrocenilor, unde cetățenii apără Guvernul că ne-a dat și ne-a mărit.

Cei doi se comportau atât de normal, ca şi cum aveau acest drept, iar cei din jur aprobau şi chiar îi încurajau. În jungla capitalistă, ca și în cea comunistă, supraviețuiește cine se descurcă, cine e băiat deștept și încalcă regulile, cine procură oul mai gras. 

Ouăle care n-au fost demne de a fi alese au rămas pentru fraieri ca mine.

Lumea lor e cu totul alta

Decembrie 1989 i-a prins între un ceaun cu carne fiartă pentru piftie şi mesajele de la televizor. 27 de ani mai târziu îi găsim tot în faţa televizorului înfulecând fără să mestece piftia pe care acum le-o pregătesc (şi servesc) alţii, zi de zi.

Sub pretextul că lumea de azi le-a luat demnitatea și că „înainte era mai bine”, acești oameni care aleg ouă mari si frumoase trăiesc cu impresia că au voie să o facă. Că li se cuvine. Că au acest drept.

La fel, vor găsi întotdeauna motive să-şi justifice comportamentul, agresivitatea verbală, crizele de isterie, pentru că se simt stăpâni, chiar şi pe vieţile noastre. Vor fi mereu cu ochii după tine încă de la prima oră, iarna de după perdele sau vara în faţa blocului, cu scaunelul după ei şi te vor apostrofa ori de câte ori vor putea să o facă: „Munceşte, că şi noi am muncit la vremea noastră”.

Vor continua să stingă lumina pe scara blocului la ora 6 pentru că nu vor să plătească părți comune şi se vor încălzi tot cu ajutorul aragazului pentru că vor să te facă la buzunar pe tine cel ce pleci dimineaţa, vii seara şi pe deasupra le dai de înțeles că eşti „avut” atunci când îţi parchezi maşina pe locul plătit la primăria de sector. Şi-au revendicat dreptul de a întreba pe oricine „la cine mergeţi?” sau „pe cine căutaţi” numai pentru că se simt stăpâni în blocul în care Ceauşescu le-a repartizat un apartament cu 2 camere când încă nu era nimic construit în jur.

Se simt proprietari peste tot și-n toate. Pentru că ai ghinionul să fii mai tânăr, te privesc cu suspiciune când vii seara acasă. Nu pot fi niciodată siguri cine locuiește vizavi, după ce la televizor au văzut că orașele sunt pline de soroșiști infiltrați, de agenți străini gata să rupă țara.

Veți spune că sunt săraci, că sunt necăjiți, că au pensii mici, care le justifică acest comportament de Hagi Tudose. Veți spune că trebuie să fim empatici cu bătrânii noștri, să încercăm să vorbim cu ei, să-i facem să înțeleagă. Îmi veți aminti poate că voi ajunge și eu bătrână și neputincioasă și lipită de canapea la „Sinteza zilei”. Aveți dreptate. Și numai din cauza acestei perspective sumbre de a îmbătrâni urât, cred că merită în aceste zile să #rezistăm.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp