Lansez o provocare mediului de afaceri

Foto: Guliver Getty Images

Am fost invitat zilele acestea la o conferință a antreprenorilor de succes din România pentru a prezenta așteptările mele legate de evoluțiile macro în 2017. La urma urmei, este o tradiție cel puțin a ultimei decade ca, la început de an, mediul de afaceri să-și dorească să facă anul în curs mai predictibil.

Și totusi, intervenția mea s-a referit într-o mică măsura la 2017. Deoarece cred că miza momentului nu este anul 2017. Anul în curs este doar un element de detaliu al tabloului general și cred că am face o mare greșeală dacă în analiza perspectivelor ne-am limita doar la el.

Sigur, am putea expedia rapid și superficial perspectivele economice ale acestui an spunând că inflația la sfârșit de an va ajunge la o valoare aproape ideală, de 2%, că creșterea economică, chiar dacă probabil mai scăzută decât iîn 2016, va rămâne printre cele mai mari din Europa, că impozitele își vor continua drumul spre noi și noi minime. Creșterile salariale vor rămâne substanțiale și consumul va înregistra și el rate bune de creștere, ceea ce va face ca problema mediului de afaceri să fie mai degrabă cum să satisfacă cererea, și nu cum să o găsească.

Cu o astfel de imagine la minut, toată lumea ar putea să plece liniștită acasă, pentru a-și îmbunătăți planurile de afaceri, pentru a gândi ce dividende mai distribuie sau ce investiții mai face. Ar fi o mișcare pripită. Pentru că noi am mai fost aici…

Am mai fost în situația în care economia României creștea cu cifre record. Am mai fost în situația în care consumul „trecea prin tavan”. Însă problema noastră este că volatilitatea economiei românești este una dintre cele mai mari din Europa. Adică avem cifre record de creștere, dar și cifre record de scădere în recesiune. Tocmai din cauza faptului că politicile fiscale ale României, în loc să încerce să modereze mișcarile extreme ale economiei, nu au făcut decât să le alimenteze. Așa cum se întâmplă și acum: într-un context de creștere economică record, aplicăm noi și noi stimulente fiscale.

Deci cred că, de fapt, perspectiva anului 2017 nu ne dă motive să plecăm liniștiți acasă, pentru că suntem într-un context în care, poate mai mult ca niciodată, mediul în care operăm trebuie analizat în dinamica lui. Și pentru că a sosit poate momentul ca mediul de afaceri din România să-și asume un rol pe care nu și l-a asumat niciodată până acum.

Spun că mai mult ca niciodată ar trebui să analizăm evoluția mediului în dinamică, deoarece suntem martorii, să sperăm că în curând nu și victimele, unor evoluții geopolitice nu doar rapide, dar care, odată consolidate, vor avea consecințe pe termen lung, definind istoria viitoare a României. Nota bene, evoluțiile economice în piețele dezvoltate de interes pentru noi sugerează riscuri în scădere.

În SUA, economia dă de mai multă vreme semne de revenire, iar Fed pregătește momentul creșterii dobânzii de referință. Stimulul fiscal prin investiții în infrastructură și cheltuielile militare în creștere nu vor face decât să stimuleze economia SUA.

Europa dă și ea semne încurajatoare de revenire economică însoțită de mult așteptata creștere a inflației, iar retragererea SUA de pe piețele asiatice va reprezenta o minge ridicată excepțional la fileu pentru economiile UE și, în primul rând, pentru power-house-ul german al exporturilor europene. Efectul de antrenare a economiei românești puternic integrate în economia UE ar trebui să fie manifest. Deci principalul risc extern pentru România nu provine din zona economică, ci din zona geopolitică.

Iar cea mai bună cale de a ne proteja este o guvernanță de înaltă calitate a țării. Din păcate însă, evoluțiile recente din România parcă își propun să confirme necesitatea organiării unei Europe cu două viteze. Pentru că nu e suficient să spui că nu vrei să pici în grupul țărilor de rang doi al UE, ci trebuie să și demonstrezi prin ceea ce faci că poți aspira să fii o țară de rangul întâi. Iar România nu face asta într-un mod convingător.

România este într-un proces continuu de autovulnerabilizare care își dorește parcă să asigure faptul că nu ne dăm nicio șansă să decolăm și noi definitiv și să arătăm, în sfârșit, că putem fi, ca țară, mai înțelepți politic și mai atractivi economic decât, până nu demult, „tocilarii” Europei Centrale, Ungaria și Polonia, acum căzuți în dizgrație.

Vulnerabilizarea se face pe multiple planuri, dar în primul rând bugetar, prin asigurarea faptului că România are cel mai sarac buget din UE raportat la PIB. Și cred că a venit momentul în care mediul de afaceri să facă o schimbare totală de atitudine și să pună piciorul în prag. Da, știu, dintotdeauna și pe toate meridianele, oamenii de afaceri au încercat să-și minimizeze îndatoririle fiscale. Acesta a fost și cazul României până acum, dar cred că linia roșie a fost depășită.

Căci argumentația conform căreia „statul e un administrator prost, deci să-i lăsăm cât mai puțini bani”, chiar dacă în principiu corectă, nu poate funcționa la nesfârșit. Deja această filosofie ne-a adus la cele mai mici venituri bugetare raportate la PIB din Europa. Cam cât de jos mai vrem să scădem? Cam cât de naivi putem să fim ca să ne imaginăm că vom face cu venituri bugetare de 29% din PIB ceea ce Franța face cu venituri de 50% din PIB? Atât de slabi administratori să fie francezii sau atât de decuplați de realitate suntem noi?

Miza nu trebuie subestimată. Pentru a o înțelege, vă amintesc o analiză pe care am făcut-o recent. În varianta în care cheltuielile cu apărarea ar crește la 2% din PIB pentru toate țările NATO care acum se află sub acest prag, raportate la veniturile bugetare, cheltuielile de apărare plasează România pe locul 2 după SUA și imediat înaintea Marii Britanii. Repet, după SUA, care are 10,9%, România ar aloca cea mai mare parte a veniturilor bugetare pentru apărare, adica 6,3%.

În consecință, pentru cheltuielile bugetare altele decât cele de apărare, raportat la venituri, România va avea cea mai mică alocare dintre țările UE. Iar aici sunt incluse toate categoriile bugetare de care mediul de afaceri este în mod constant interesat: educație, infrastructură, sănătate. Din acest motiv nu putem continua să scădem la nesfârșit impozitele.

Aceasta mă face să lansez mediului de afaceri provocarea de a spune „STOP”: impozitele nu mai trebuie să scadă, veniturile bugetare trebuie să crească pentru a produce dezvoltare.

Este iluzoriu să credem că putem să ne dezvoltăm ca țară pe un buget minimal. Iar afacerile antreprenorilor români, în lipsa unei infrastructuri de transport decente, în lipsa unor absolvenți care să corespundă calitativ și cantitativ nevoilor lor, în lipsa unor angajați sănătoși, vor sfârși prin a stagna, sau, și mai rău, prin a dispărea. Banii câștigați prin reduceri de impozite se vor duce astfel pe apa sâmbetei.

În momentul în care ambasadorul unei țări respectabile din UE ne asigură de interesul neschimbat al țării sale în a-i aduce acolo pe cei mai valoroși români, noi ar trebui să fim recunoscători și fericiți pentru acest lucru? Iar mediului de afaceri autohton îi vor rămâne cei mai puțini valoroși? Până la urmă, sistemul educațional și evoluția societății ar trebui să-i facă pe cei mai buni români să rămână, nu? Dar asta necesită bani publici mai mulți și administrați mult mai bine.

În concluzie, întrebarea de 100 de puncte pe care vreau să o pun și pentru care eu am deja răspunsul este: asociațiile din mediul de afaceri ar trebui să reprezinte în continuare strict interesele specifice ale grupurilor pe care le reprezintă sau ar trebui să-și asume o agendă națională, ținând cont de provocările majore ale mediului internațional, dar și de provocările interne cu care se confruntă firmele românești din cauza subdezvoltării?

Până la urmă, cred că principala provocare a anului 2017 nu are nimic de a face cu 2017. Ea este să nu sacrificăm iremediabil evoluțiile din 2018, 2019, 2020…

Text preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp