Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Lecția profului de „Fizica Altfel”. Ce a pățit elevul care urmărea un meci de fotbal la telefon, în timpul orei. „În fața mea, niciun elev nu are scuza că e prost, pentru că nu există elev prost”

„Lasă-l acum și mai târziu știi tu pe unde să intri ca să vezi înregistrarea!”, i-a spus Laurențiu Badea unuia dintre elevii săi care trăgea cu ochiul în timpul orei la un meci de fotbal din campionatul mondial. „Dacă ești atât de interesat, pentru data viitoare îți lansez o provocare, să văd cât de bine îți merge mintea și pe lângă telefon.

- Ce, domn profesor?

Uite, mișcarea aia într-un meci de top a jucătorilor este o mișcare pe tot terenul?

– Da.

Ia fă-mi tu mie o comparație între acești jucători și câteva molecule dintr-un gaz ideal, când se mișcă în mișcarea de agitație termică. Asemănări și deosebiri”.

La ora următoare, copilul a venit cu tema făcută. „Uitase o singură chestiune”, povestește pentru Republica profesorul Badea: „La deosebiri - că este preferabil ca jucătorii să nu se ciocnească între ei așa cum fac moleculele unui gaz ideal”. A și învățat ceva; iar trăgând cu urechea și ceilalți, care au avut alte chestiuni de făcut, au auzit și ei... practic au învățat unii de la ceilalți. Era o chestiune mai neașteptată”.

Laurențiu Badea predă Fizică din 1987, de la absolvirea facultății din București. Inițial, își dorea să lucreze în cercetare, dar cum nu avea „cunoștințe la Consiliul Popular” - o condiție de acces - , a primit repartiție guvernamentală în Neamț, la o școală cu zece clase, o invenție a sistemului acelei perioade. A fost numit diriginte la o clasă de-a IX-a și în primele zile nu și-a dat șanse de a rămâne în învățământ. „Mă gândeam că, și vorbeam cu mine, nu o să am răbdare cu copiii. Că dacă o să dea vreunul prostii din el am să mă enervez... Dar, uite că nu mă cunoșteam destul de bine”, spune astăzi profesorul din Vâlcea, care a creat fișe digitale de lucru și de învățare, ce pot fi găsite pe site-ul fizicaaltfel.ro, în cadrul unui proiect CEAE (Centrul de Evaluare și Analize Educaționale) susținut financiar de Fundația Vodafone România.

„Am rămas uimit de mine. Ce răbdare puteam să am cu copilașii aceia, cât îmi plăceau interacțiunea cu ei, discuțiile cu ei, întrebările lor. Greșeau, făceam haz..., felul în care mă jucam cu ei în laborator. Și, iată-mă, profesor de Fizică. Poate după primul trimestru de stagiu nu foarte convins, dar după aceea să mă fi forțat să plec în alt domeniu și nu mai plecam”, povestește acesta.

Invitat la Podcastul de fapte bune, Laurențiu Badea vorbește despre traseul său „mai lung și mai cotit din punct de vedere geografic”: școlit până la facultate în Galați, studii universitare în București, stagiul în Neamț și, ulterior, stabilirea sa în Râmnicu Vâlcea, unde le predă Fizica și Biofizica elevilor de la Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”. Prin metoda investigației.

Vă invităm să ascultați Podcastul de fapte bune accesând fișierul audio de la finalul acestui articol sau dând click pe clipul de la începutul acestui material.

„În gimnaziu toată lumea mă vedea un viitor medic, pentru că îmi plăcea foarte mult biologia. În liceu, în prima treaptă, toată lumea mă vedea matematician, iar în a doua – fizician. Până la urmă, cum a fost evoluția? Întotdeauna am vrut să înțeleg cum stau treburile, iar asta o datorez profesorilor pe care i-am avut: buni, adevărați. Nu doar că explicau foarte bine, dar metoda asta – prin investigație – nu le era străină. Ea este și ar trebui să fie o metodă specifică învățării Științelor. Practic investighezi natura. Pui întrebări naturii. Dacă întrebările sunt deștepte, ești foarte atent la ce îți răspunde. Și dacă înțelegi cum stau lucrurile și mai ai și nițică metodă, să îi zicem procedură, pe care profesorul de Științe ți-o inoculează în laborator - că te învață să folosești instrumente și dispozitive – atunci chiar că te atrage”.

Asta încearcă și el să facă în școala românească: să îi atragă pe elevi, iar perioada în care școala s-a desfășurat doar online le-a prezentat copiilor de la clase, dar și colegilor săi de disciplină, fișele de lucru digitale. „Am găsit o modalitate de a avea un instrument – că fișa de lucru este un instrument – care să vină în sprijinul învățării elevilor, dar care să fie și în pas cu vremurile. Pandemia poate ne-a determinat volens nolens pe noi, profesorii, să luăm în calcul latura digitalizată a tehnologiei, prin care poți susține procesul de învățare. Fișe am folosit tot timpul, dar pe formatul letric. Și au un anume dezavantaj. Odată ce le-ai imprimat ele așa rămân, nu le mai poți modifica. Poate le mai folosești pentru o lecție cu o altă clasă, dacă e într-o zi diferită, poate constați în derularea procesului didactic că acel colectiv de elevi sau unii elevi răspund mai bine la anumite aspecte și atunci poate îți dorești să modifici puțin, să retușezi instrumentul de lucru. Letric nu merge”. Și ar mai fi un aspect, punctează profesorul Badea: elevii nu sunt străini de tehnologie, așa că nu e nevoie să fie școliți.

„La prima oră nu le dau voie să scrie”

Permite profesorul de Fizică folosirea și accesarea telefoanelor în timpul orelor de curs? „Atunci când avem de discutat și nu este nevoie să le folosească nu că nu îi las, dar le atrag atenția. La moduri nu neapărat aspre. 

Întrebat dacă asta înseamnă Fizica Altfel, invitatul Podcastului de fapte bune răspunde: „Parțial da. Fizica Altfel înseamnă să știi să păstrezi o conexiune permanentă cu elevii. Să fii conectat la ei, iar ei vor fi în felul acesta conectați la tine. Să nu fii acel profesor care întoarce spatele clasei și scrie pe tablă cu markerul și scrie și scrie și scrie, iar elevii nu fac altceva decât să copieze încercând să țină pasul cu scrierea neînțelegând ceva. Pentru că ei încearcă să scrie”.

Povestește că, de multe ori, atunci când prezintă o temă nouă, la prima oră nu le dă voie elevilor săi să scrie: „Discutăm, invocăm situații din experiențe personale, mai punem pe proiector câte o simulare dintr-o aplicație interactivă, le-o transfer și lor și atunci Da, eu îi pun să folosească telefonul. Sau îi pun să caute informații astfel încât să învețe și ei ce înseamnă o sursă credibilă sau să știe să selecteze ce fel de informații culese sunt relevante și să le valorifice după aceea. Sunt destule momente în care, dacă se intră la mine la clasă, elevii sunt cu telefoanele la lucru”.

„Elevii au o timorare în a-și expune părerile”

L-am întrebat pe profesor cum a reușit să își aducă elevii în fața ecranelor în pandemie.

Spune că i-a luat mai mult timp pregătirea acelor ore, desfășurate online, comparativ cu orele desfășurate față în față. „Trebuia să am pregătite toate resursele în format digital, pe suportul virtual, pe platformă; se mai pierdea timp cu formarea obiceiurilor de lucru pe platformă, cu conturile, cu sala virtuală, cu google-ul. La început mai aveam timpi morți. Morți cu ghilimele, pentru că tot învățau ceva copiii: să fie părți active dintr-o comunitate de învățare online – clasa virtuală.”

„Mă străduiam să îi atrag”, povestește, așa că s-a folosit de toate resursele oferite de internet. „Că și aici formatul digital al unei fișe îți oferă acest avantaj: poți să inserezi un film tematic, în care este prezentat un experiment și în online îl poți opri oricând. Lași începutul și apoi discuți cu elevii: Ce credeți că va urma, despre ce este vorba...Poți să faci o mulțime de lucruri: imagini GIF animate sau aplicații interactive. Le plăcea din ce în ce mai mult. Începeau să capete îndrăzneala de a interveni prin întrebări.”

Ce înseamnă îndrăzneala pentru elev? Se teme elevul încă în școala românească?

„Îmi puneți o întrebare grea, spune Laurențiu Badea pentru Republica. „Nu pentru mine, dar nu vreau să par că vorbesc despre colegi; nu. Dar, în general, așa au stat și încă mai stau lucrurile. În felul acesta poți să educi elevii și să respecte opiniile altora chiar dacă nu se potrivesc întrutotul cu convingerile lor.”

Profesorul Badea își numește elevii colegi, pentru că, spune el: „Noi suntem în cele 50 de minute în aceeași clasă. Nu suntem colegi? Nu ascund faptul că uneori învăț și eu de la ei. Și le și spun. Să îi vedeți ce mândri sunt. Cred că sunteți convinsă că în felul ăsta te și respectă, pentru că te-ai apropiat de ei. Cum spuneam mai devreme: să păstrezi conexiunea cu ei. Legătura asta cu elevii este extrem de importantă. Alteori mai folosesc o sintagmă cu ei: Sunt Big Brother, fratele mai mare”.

„Măi, Laurențiule, nu mai scap de copii. Mai fă!”

Laurențiu Badea a fost unul dintre formatorii programului Fizica Altfel, prin care profesorii de Fizică din țară au fost încurajați să promoveze și să folosească la cursuri metoda investigării, cea care trezește curiozitatea copiilor. Spre deosebire de derularea altor proiecte, cel puțin în Vâlcea, acesta a mers până la capăt și încă nu a ajuns la final, afirmă Badea. „Și asta pentru că echipa de proiect a dat atenție și părții post intervenție, nu doar ante sau în timpul derulării, cum se petrec lucrurile cu foarte proiecte de formare. S-a livrat cursul, s-a dat cartonașul, te-ai convins că scrie numele tău acolo și că sunt trecute competențele care îți trebuie ție la dosar și gata. Nu, aici nu a fost așa. S-a continuat și pe partea de implementare, ca să vedem în ce măsură profesorii care au urmat această formare reușesc să și valorifice câștigurile măcar latente pe care le dobândesc prin urmarea unui asemenea program. Și a fost constituit un mecanism de sprijin la baza căruia stă ideea formării unor micro-comunități de profesori pe criterii fie de apropiere a unităților geografic vorbind, fie a specificului unităților respective: școli gimnaziale, licee tehnologice pentru a deveni mai ușor să comunice și să se formeze niște bune practici”. În timp, oamenii au înțeles că e vorba despre împărtășire de idei, de articole și au început să ia legătura între ei. Au funcționat și în pandemie, s-au întâlnit pe Google Meet la o cafea, și-am făcut classroom.

Împreună cu un coleg din Vâlcea, profesorul Badea a început să ofere celorlalți profesori de fizică fișele digitale de lucru, iar primele reacții au și apărut. „Măi, Laurențiule, nu mai scap de copii. Mai fă! Și când povesteau ce reacții aveau elevii au început să devină interesați și colegii ceva mai sceptici. Nu pot spune că toți, dar lucrurile se desfășoară.”

Invitatul Podcastului de fapte bune, întrebat dacă atunci când a creat fișele digitale s-a gândit la vreun elev anume sau la vreo situație de la clasă, spune că foarte multe sunt create astfel, pentru că asta presupune fizica: descoperire, investigație. „Îi înfățișezi elevului o situație pe care fie că o trăiește în viața de zi cu zi, fie știe că i s-a întâmplat unui prieten. Dar invocându-i acea situație îi scoți în evidență un anume aspect, la care el nu s-a gândit. Acel aspect, printr-o întrebare care apare în fișă și fișa are, sub întrebarea respectivă, spațiu dedicat răspunsului, este formulat tot ca o provocare: Ce poți spune despre? La ce te aștepți să se întâmple? Nu e ceva dificil, dar e ceva ce îi oferă copilului, prin efortul său, aflarea răspunsului. Să-și reveleze. Îi poți dirija gândirea punându-i simple întrebări, printr-o interjecție. Iar fișele sunt concepute pe anumite unități de învățare, pe anumite tipuri de fenomene fizice. Au fost cazuri în care până la următoarea întâlnire cu clasa respectivă s-a născut o nouă fișă, în care elevii își recunosc propunerile din ora precedentă. Când eu îi numesc coautori atunci să vezi..”

Învățați să cerceteze, să gândească și să își susțină argumentele elevii ar putea transfera beneficiile Fizicii Altfel și la alte discipline? Laurențiu Badea povestește că are colegi de socio-umane, de geografie, de economie, care i-au confirmat că observă progres la clase, pentru că elevii fac acum și conexiuni interdisciplinare, dar într-un mod coerent dat de o gândire. „La urma urmei, în școală ce trebuie să faci? Să înveți să gândești. Gândirea critică nu este o gândire care să te determine să critici la modul negativ ci, mai degrabă, o gândire criterială: gândești după niște criterii. Ca să ai o coerență trebuie să ai o rigoare a gândirii care să te ducă spre o flexibilizare și, de aici, către creativitate. Cam asta ar trebui să fie intenția noastră cu ei”.

Fizica te învață să rămâi cu picioarele pe pământ, dar cu privirea către cer

Niciun elev nu este tabula rasa, spune profesorul de Fizică. „Nu există așa ceva. Le și spun - aproape obsesiv - că în fața mea niciun elev nu are scuza că e prost, pentru că nu există elev prost. Așa că ei să nu se dea proști că nu le merge.

Când nu le dai voie să se considere proști pentru că nu sunt proști și simt că tu ca profesor le-o spui din convingere ajută în a-i câștiga de partea ta. De asta spun că într-o sală de clasă suntem toți o comunitate de învățare, inclusiv eu. Revenind: nu există elev coală albă sau tabula rasa, dar sunt diferențe. Fiecare copil cu experiențele sale, cu convingerile sale, cu profesorii pe care i-a avut la clasă, unii sunt cu niște cunoștințe mai așezate, alții nu. În orice caz, poți găsi modalitatea să lucrezi cu și pentru fiecare.

Cunoștințele degeaba le ai dacă nu știi să lucrezi cu ele. Trebuie să ai și niște abilități pe care ți le câștigi și, de asemeni, trebuie să ai și niște aptitudini având în vedere scopul în care îți folosești abilitățile operând cu acele cunoștințe. Adică competențe. Nu că să exceleze în fizică, nu. Pe mine cel mai mult mă interesează ca atunci când va da de o problemă, care are o notă inedită, să nu dezarmeze și să nu capituleze din prima, pentru că nu a mai văzut așa ceva. Ci să încerce să treacă impasul pentru că va fi dobândit și și-a dezvoltat competențele care să îl ajute să fie o minte iscoditoare, creativă, sfredelitoare, întrebătoare la modul bun. Ești acasă, ai o situație. Ce faci? Stai până vine nea Ghiță să facă nu știu ce? Sau poate îți aranjezi după niște criterii clare cărțile în bibliotecă sau aplicațiile interactive pe drive. De ce? Pentru că ai o minte mai organizată, dar nu osificată”.

În cei peste 30 de ani de catedră, profesorul Badea nu și-a numărat generațiile cărora le-a fost dascăl. „Nu am făcut o statistică, nu am contabilizat”, dar printre elevii lui sunt și profesori de fizică, ba chiar și un doctor în Fizică. Cum se simte? „E o satisfacție. Nu știu dacă e posibil să fie descrisă așa cum ar merita să fie descrisă. Nu trebuie neapărat ca un elev să devină profesor de ceea ce predai tu sau să exceleze – cum am pomenit de acel prezent doctor în fizică -, nu. Dar să știi că el a învățat fizică, deci nu a tocit fizică, și lucrul acesta a contribuit la formarea sa ca om. Acel om care poate fi o minte independentă și să fie acel om stăpân pe picioarele sale, cu picioarele pe pământ, dar cu privirea spre cer. Fără să se împiedice pentru că știe și ceva fizică”.

Dacă l-a încercat gândul plecării în străinătate și ce diferențe există între profesorii noștri și cei din Occident, dar și de ce are nevoie învățământul românesc mai mult ca oricând aflați ascultând Podcastul de fapte bune, un proiect susținut de Fundația Vodafone România și amplificat de Republica. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Nu există nicio Fizică altfel. Ca să lămurim puțin lucrurile, educația este de trei tipuri: educație formală, educație nonformală și educație informală. Educația formală este educația dictată de stat, de Ministerul Educației (indiferent de țară). Educația nonformală este educația extrașcolară, anume acele cercuri de fizică, pictură etc. Atât educația formală cât și cea nonformală sunt educații instituționalizate, adică au un program, fie că acel program este realizat de minister, de o organizație nonprofit sau o persoană fizică.
    Educația informală e tot ceea ce culegem din documentare, podcasturi, filmulețe de pe net etc. Este sporadică și mai puțin academică (tip "știința pentru toți"), cu toate că este corectă din punct de vedre științific.

    Învățământul comunist s-a bazazat pe un principiu sovietic numit POLITEHNIZARE, potrivit căruia tot ce se face în școală e 100% academic. Societățile totalitare aveau nevoie de oameni buni la toate, pentru a transforma la nevoie maeștrii patiseri în neurochirurgi, ingineri electroniști în artiști plastici, electricieni în filologi etc. Rezultatul a fost un învățământ greoi, care dănuiește și astăzi. Capitaliștii putrezi - ăia de zbârnâie în testele PISA - au o altă viziune: ei pun la dispoziție un nucleu de cultură generală lejer, pe înțelesul tuturor, cu nunață puternic nonformală și mută pe niște module opționale tot ce înseamnă avansat. Cu alte cuvinte, logaritmii se învață opțional, la matematică AVANSAT, pentru cei talentați la matematică și care vor să urmeze o carieră în domeniile în care este cerută această disciplină.

    Fizica este împărțită în două paliere: fizica fenomenologică (povestită, aia pe care o vedem în documentarele TV sau pe care o mai explică profesorii pe la ore) și palierul aplicat, adică ăla cu formule. Formulele alea de fizică, pe care le știm din școală. Necazul e că un principiu pedagogic clar spune că trebuie să insiști pe palierul care cere mai mult efort. Așa se face că partea fenomenologică (povestită) a fiziciii ajunge să ocupe un spațiu ridicol. E înghesuită ca o sardină în ulei pe lângă monstruozitățile fizicii aplicate.

    Capitaliștii putrezi despart lucrurile: dau fizică povestită pentru toată lumea (că asta înseamnă cultură generală) și mută formulele pe un modul opțional, destinat talentaților și pasionaților de fizică.

    D-aia n-are ursul autohton coadă în testele PISA. Educația autohtonă seamănă cu o afecțiune numită rabie. În rabie, toți mușchii se contractă simultan de se alege praful din bietul schelet. La noi toate materiile sunt încordate pe maximum, de ajung elevii și părinții căpiați. Na, educația comunistă e pe cantitate: iei zece kilograme de portocale, le fierbi și ai 200g de concentrat. Restul se aruncă.
    • Like 3
    • @ Valentin
      Fain comentariu, felicitări! Cu observația că n-ar fi trebuit să fiți atât de categoric în prima propoziție. De ce? Fiindcă „Fizica altfel” nu este decât o titulatură aleasă de dl. prof. Laurențiu Badea, una foarte potrivită pentru scopul urmărit. Și, da, îl felicit și pe dânsul și mă bucur că sunt concitadin cu domnia sa.
      Eu ar fi trebuit să ajung profesor de chimie, am absolvit Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din Iași, secția „Chimie pură”, plus anul V de specializare - „Chimia fizică a macromoleculelor” (7 absolvenți). Numai că în urma practicii pedagogice (la, pe atunci, Liceul „Mihail Sadoveanu”), dl. prof. Grosu, deși m-a desemnat pe mine să-i țin locul vreo zece zile (perioadă îi dădusem un 4 fetei secretarului cu probleme economice al județului Iași, când dl. Grosu s-a întors, s-a luat cu mâinile de cap, era... jale!), mi-a spus după ce am susținut toți colegii de grupă lecția finală, că îmi dă 10 dar și că eu nu am ce căuta în învățământ. I-am mulțumit toată viața pentru acest sfat, sunt o fire colerică și lipsit total de talent pedagogic. Așa că am lucrat cea mai mare parte a activității mele profesionale în cercetarea chimică aplicativă (la Centrul de Cercetări Râmnicu Vâlcea, Incerchim S. A. Râmnicu Vâlcea și Oltchim S. A. Râmnicu Vâlcea), excepție făcând doi ani pe la mijlocul ei, când am lucrat în proiectare la Hervil S. A. Iar în liceu chimia am făcut-o cu nu mai puțin de șapte profesori (începând cu celebrii domni Dumitru Ghiță și Mișu Popescu - Dumnezeu să-i odihnească în pace!), cui spuneam că dau la chimie îmi zicea că sunt nebun. În schimb matematica și fizica le-am făcut tot liceul cu aceeiași profesori - dl. Nicolae Păun (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) și d-na Cristina Fota (Ștefănescu - Dumnezeu să-i dea sănătate!), ambii niște pedagogi excepționali. Și încă ceva: niciodată nu am putut învăța pe de rost, dacă nu aveam o logică, ceva de care să mă agăț, eram pierdut, deși venisem la liceu „croit” să urmez filologia, dar mi-am luat gândul încă din clasa a IX-a, căci dl. Petre Tache (absolvent de Teologie și apoi de Filologie - Dumnezeu să-l odinească!) avea pretenția când ne asculta să repetăm cuvânt cu cuvânt ceea ce ne dictase dânsul ora precedentă, ferit-a sfântul să ai cumva o părere personală despre opera vreunui scriitor căci doar ce-l auzeai: „Băiețaș, n-am spus noi asta, treci la loc trei!”. Și nu puteam memora absolut deloc anii apariției diferitelor cronici, evangheliare, biblii etc. Abia după pensionare mi-am putut satisface pasiunea pentru literatură devenind publicist și, după unii, chiar scriitor.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult