Legea grațierii, publicată de Ministerul Justiției, prevede anumite restricții pentru cei care au condamnări mai mici de 5 ani de închisoare. O serie de fapte fac imposibilă grațierea totală, iar actul normativ le detaliază. Nu același lucru este prevăzut și pentru cei care au peste 60 de ani.
UPDATE „Ceea ce urmărește noua Putere este un soi de ROMEXIT, o desprindere parțială a României de Bruxelles și de constrângerile care au venit de acolo sistematic, în special în zona justiției. Fără Bruxelles nu s-ar fi făcut aproape nimic din ceea ce s-a realizat în ultimii ani. Aceștia sunt doar primii pași. Cine își imaginează acum că prin această dare înapoi în fața vizitei inopinate a președintelui Iohannis, trecerea în discuție publică la CSM, în Parlament a respectivelor ordonanțe s-a încheiat bătălia își face iluzii. Sunt primele focuri de deschidere, vor urma după părerea mea ghiulele cu mult mai grele”, a comentat miercuri la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Astfel, Aliniatul 4, Articolul 3 deschide o lunga listă de restricții pentru grațierea totala, cea prevăzută la Articolul 1, nu însă și pentru Articolul 2, care se referă la înjumătățirea pedepsei pentru persoanele care au împlinit 60 de ani, a femeilor gravide sau a persoanelor care au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani.
În plus, deținuții care se încadrează în această categorie nu trebuie să mai plătească prejudiciul stabilit atunci când au fost condamnați. Articolele 3, Aliniatul 2, citit împreună cu Aliniatul 3 al aceluiași articol ne arată acest lucru.
Aici puteți vedea Proiectul actului normativ.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2. nu scrie nicaieri ca cei care se incadreaza in a doua categorie, gratiere cu jumatate din pedeapsa, nu tb sa mai plateasca prejudiciul. ei raman in continuare cu obligatia de plata conform pedepsei, insa gratierea nu mai este conditionata de plata prejudiciului.
3. proiectele sunt in dezbatere publica, deci pot fi modificate, dar inainte de a cere retragerea lor, cred ca ar trebui citite! am vazut pe f multe canale de stiri ca ar putea scapa diversi corupti, oameni care au dat mita sau au luat... se mentioneaza clar ca nu beneficiaza de gratiere cei care au dat mita... daca li se injumatateste pedeapsa nu inseamna ca scapa
4. prin dezbatere se poate ajunge la o solutie mult mai buna. nimeni nu are de castigat nici prin impunerea proiectelor insa nici prin retragerea lor asa cum vrea strada. nu poti sa ceri gratieri pe motiv ca nu avem conditii in inchisori si ca suntem condamnati la cedo, atata timp cat nu avem conditii in spitale si scoli si daca oamenii ar merge la cedo si pt aceste lucruri condamnarile de la cedo ar fi mult mai multe.... dar nu poti nici sa retragi proiectele asa cum vrea strada atata timp cat in europa pedepsele sunt mai mici, iar noi vrem o tara ca afara! ce ar trebui sa facem, sa ne intoarcem la trasul in teapa ca sa multumim strada? trebuie sa evoluam, sa prevenim in primul rand, pedepsele cu inchisoare sa fie mai mici iar cele financiare mai mari, in special in cazul coruptiei si al evaziunii fiscale!
5. solutia mea asta ar fi, pedepse financiare mai mari, mult mai mari! esti gasit vinovat de coruptie sau evaziune fiscala platesti de cateva ori prejudiciul si daca vrei sa nu stai in inchisoare sa poti sta cu bratara de picior acasa insa pt asta sa mai platesti! vrei sa stai acasa in confortul tau atunci tb sa dai bani statului pentru fiecare zi petrecuta acasa si nu in puscarie! nu platesti de buna voie prejudiciul si nu vrei sa platesti pt a sta in confort, stai in puscarie in conditiile care le avem, conditii care sunt similare prin comparatie cu cele din afara si in spitale si in scoli! pedeapsa financiara ii va durea pe ei, iar noua ne va aduce bani la buget...
Doar Parlamentul, și numai prin lege organică, poate decide acordarea amnistiei sau a grațierii colective [art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituție]. Guvernul nu poate reglementa prin OUG-uri în materia amnistiei ori a așa-numitei grațieri colective, întrucât ar afecta regimul drepturilor și libertăților individuale, lucru interzis de legea fundamentală [art. 115 alin. (6) din Constituție]. Chiar și acolo unde are dreptul să adopte OUG-uri, Guvernul trebuie să facă asta „numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora” [art. 115 alin. (4) din Constituție]. Evident, nu e cazul.
Condițiile din închisori nu se pot rezolva prin grațierea corupților. Ele trebuie aduse în linie cu standardele europene, degajate mai ales din jurisprudența CEDO, însă măsurile preconizate de actuala putere sunt străine de un asemenea scop. Dacă închisorile sunt infecte, cel mai probabil ele or să rămână infecte și cu mai puțini deținuți. În bună măsură, vina pentru condițiile în care trăiesc le aparține chiar lor. Dacă închisorile sunt supraaglomerate, atunci trebuie construite noi închisori, nu eliberați cei condamnați.
Iar dacă trebuie modificat în vreun fel Codul Penal, acest lucru trebuie făcut în sensul înăspririi pedepselor pentru o gamă largă de infracțiuni, mai ales cele săvârșite cu intenție și prin violență, ori cele de corupție. Este inacceptabil, spre exemplu, ca violul asupra unui minor să aibă limite speciale de 5 până la 12 ani! Și trebuie să scăpăm odată pentru totdeauna de ideea tâmpă că toți cei aflați după gratii sunt recuperabili, pot fi reabilitați și reintegrați în societate, idee pe care actuala legislație penală o perpetuează. Unii nu sunt și nu trebuie să mai iasă vreodată de acolo.
argumentarile si sforariile sunt inutile in fata multimii furioase.
putini sunt liderii care au reusit sa urce pe valul multimii.
nimic nu este mai periculos ca multimea scapata de spaime :)
si spaimele mor, mor cu ultimii oameni de bine, manjiti de sange sau de ascultare oarba, anonimi sau cunoscuti.
Cu tot respectul, nu scrie nicaieri in vreun proiect de lege o asemenea aberatie.
Iar daca vreun violator sau pedofil sau criminal a primit o sentinta de sub 5 ani, insamna ca "buba" este fie in capul judecatorului care a dat eventual o asemenea sentinta, fie in capul celor care au legiferat Codul Penal ( Predoiu-PDL ), caz in care Codul ar trebui sa fie modificat cat mai rapid; chiar CCR a gasit zeci de articole ca fiind neconstitutionale, dar nu i-a bagat nimeni in seama.
Dl.Claudiu Pândaru este un om inteligent si ca atare stie foarte bine ca nimeni nu vrea sa-i scoata din puscarie pe autorii unor infractiuni odioase ( viol, pedofilie, crima ). De ce lanseaza asemenea "gogosi", doar domnia sa poate sa ne explice.
Daca nu ma inseala memoria, actualul Cod Penal ( conceput de Predoiu-PDL ) a fost trecut prin ordonanta de urgenta de catre guvernul Boc, fara a mai fi discutat in Parlament. Insa la acea vreme, criticii actualului guvern, in frunte cu actualul Presedinte, au tacut cu gratie.
Guvernul Grindeanu ar fi trebuit sa aibe minima inteligenta de a nu da nastere niciunei suspiciuni, mai ales cand este pandit din toate partile de ochii vigilenti ai celor care au pierdut alegerile si care, cu Presedintele si "organele" in frunte, vor incerca prin orice mijloace sa anuleze rezultatul votului popular.
Nici macar temerea ca Dragnea va fi arestat in curand nu justifica elaborarea intempestiva a legii de care vorbim.
Cand au tinut procurorii cont de opinia Parlamentului sau a Guvernului, cand s-au impiedicat domniile lor de vreun paragraf de lege, in nobila lor lupta cu coruptia ?
Daca e sa fie arestat Dragnea, asa va fi, indiferent de lege, indiferent daca e sau nu vinovat, si in general indiferent de orice ar spune oricine. Valabil si pentru Dl. Tariceanu.
Ne amintim ca in urma cu vreo 2-3 zile, atat sefa DNA, cat si actualul Procuror General au denuntat 'a priori" orice initiativa de a se elabora vreo lege a amnistiei si gratierii, pentru ca, nu-i asa, in patria noastra, Procuratura dicteaza, nu Guvernul sau Parlamentul; unde oare se cred parlamentarii romani ?
Doar nu suntem in SUA, unde sefii FBI, CIA, NSA, etc, vin cuminti, cu capul plecat si transpira respectuos cand sunt chemati sa dea explicatii in Congresul american.
Dimpotriva, in scumpa noastra patrie, atunci cand in urma cu ceva vreme, Parlamentul a invitat-o la audiere pe D-na Kovesi, distinsa doamna le-a transmis un "sictir" cat DNA-ul de mare...
Mie insa mi sa par a fi mult mai interesante decat clabucii la gura facuti de contestatarii unei legi nenascute inca, doua evenimente recente:
1. Dl. Presedinte, desi nu a fost informat de Premier despre vreo intentie de discutare in sedinta de Guvern a acestei legi, a navalit fuga-fuga in sediul Guvernului pentru a alunga "elefantii".
Dincolo de comportamentul de parvenit provincial al D-lui Johannis, care nu a avut minima politete de a-si anunta institutional intentia de a asista la sedinta de Guvern, eu ma intreb, cine oare l-a informat pe Johannis despre tematica sedintei guvernamentale, daca prim ministrul nu a facut-o ?
2. Am admirat promptitudinea cu care cateva mii de oameni au iesit in ger ca sa protesteze contra Guvernului, contestand viguros o lege care este doar in stadiul de proiect.
Acesti protestatari vigilenti au fost dispusi sa indure gerul pentru o lege aflata in stadiul de proiect si care nu-i afecteaza direct cu absolut nimic; ei au strigat din adancul inimii lozinci contra unui Guvern abia infiintat, combinate cu osanale si incurajari la adresa D-nei Kovesi si DNA.
Din pacate, acesti oameni nu au dovedit aceeasi sensibilitate protestatara si in cazul unor abuzuri grosolane ( comise de acelasi mult-laudat DNA ) si pentru care Romania a fost condamnata la CEDO ( cazurile Rarinca, Gutau sau Remes, ca sa exemplific ).
Protestatarii nostri insa nu-si pierd vremea pentru lucruri marunte si nesemnificative precum incarcerarea abuziva si nedreapta a unor semeni de-ai lor.
Dansii au alte mize, mai importante: sa nu cumva sa scape vreun politician prin "sita" noii legi a amnistiei si gratierii.
In fond, chiar si ilustrul intelectual si filozof Andrei Plesu a scris, "negru pe alb", ca abuzurile procurorilor sunt doar "daune colaterale" neglijabile in nobila lupta cu coruptia. Aferim !
Deci inteleg ca totusi li s-ar aplica gratiere partiala chiar si acestor categorii.
Am inteles eu gresit?
Insa guvernanti comit doua erori fundamentale:
1. Nu au curaj sa-si sustina deschis filozofia lor politica in domeniul penal; spre deosebire de ei, guvernul Ciolos a modificat anul trecut Codul Penal prin ordonanta de urgenta, fara ca iubitorii dreptatii care demonstreaza astazi in Bucuresti sa aiba ceva de comentat. "Tema" de la acea vreme era sa nu se critice nimic la Ciolos et. co.
2. Aceasta lege, care exista in legislatia tuturor natiunilor civilizate, ar fi trebuit sa fie pusa in discutia Parlamentului; astfel ar fi putut ca si opozitia sa-si exprime un punct de vedere, iar majoritatea parlamentara ar fi putut sa adopte aceasta lege perfect legal si transparent.
Alianta PSD-ALDE ar trebui sa priceapa ca daca vrea sa ramana la putere si sa-si indeplineasca programul de guvernare, atunci trebuie sa aiba "sange in instalatie" ( scuze !!! ) si sa lupte pentru a-si afirma ideile politice, sa lupte inclusiv cu un Presedinte ostil si care nu vrea sa accepte rezultatul alegerilor, dar si cu Institutiile de forta ale Statului care se tem ca privilegiile pe care le au se vor subrezi si ca cetatenii vor avea eventual mai multa protectie si putere.
Din pacate, opozitia parlamentara, este zero: PNL, contaminat profund de infiltrarea oamenilor lui Basescu ( PDL ), si-a pierdut apetitul pentru protejarea drepturilor si libertatilor individuale, UDMR joaca la doua capete, animati doar de interesele lor specifice, iar USR si gasca lui Basescu nu se pot numi partide si in niciun caz nu reprezinta vreun segment "civil" al societatii romanesti. Daca PNL va re-descoperi valorile liberalismului social si economic si se va descotorosi de "virusii" pedelistii, va putea sa faca o opozitie eficienta, in beneficiul democratiei romanesti. Deocamdata insa, PNL este un partid "castrat".
in alta ordine de idei, problemele create de ninsoare si nerezolvate de primaria bucuresti face ca nemultumirea sa cresca si implicit cum primaria apartine tot de psd, dusmania se directioneaza catre "elefanti" :)
este clar, pingelatu' nu poate construi ceva, pur si simplu nu poseda imaginatia necesara : "The true sign of intelligence is not knowledge but imagination" - Albert ...
nu referndumul este cheia !
cheia este iesitul in strada de ț-şpe ori, de cate ori "sentimentul" de nesiguranta apare spontan. astfel "frica" de multime se instaleaza lejer la conducerea partidelor, iar deciziile cretine care se nasc in capul liderilor incep sa moara din momentul in care sunt transformate in vorbe.
legile si justitia nu pot condamna scaparile sistemului, dar multimea din strada poate sanctiona drastic si instantateu. nimic nu este mai periculos ca multimea scapata de spaime :)
votul la parlamentare este pt prosti, votul la prezidentiale conteaza !
ar mai fi si confiscarea averilor ilicite, dar economia romaniei nu este inca stabila.
Nu, nu este conditionata gratierea de plata benevola a prejudiciului, nu de o stingere a acestuia. Este totusi o diferenta.
Cum e posibil, Grindeanu, acest om cu o inteligență peste medie (matematician, de fapt), cinstit, fără cazier, n-a furat nimic în viața lui nici măcar cu gândul, n-a poftit la femeia altuia, respectat în comunitate, venit din "fruncea țării", să se încăpățâneze cu orice preț să deschidă porțile pușcăriilor la mii de penali care, la o adică, dacă ar putea, l-ar "face" pe cetățeanul Grindeanu fără să clipească...
I-aș întreba pe părinții premierului Grindeanu: oare nu vor să-i dea un sfat părintesc? Oare nu vor să-i amintească fiului lor că l-au educat cu frica de Dumnezeu și credință în cele sfinte?
Domnule Grindeanu, matematica înseamnă logică. V-a luat cineva mințile, vă amenință cineva cu ceva de încercați să aruncați în aer România? Nu vă iubiți țara? Sunteți șantajat cu ceva? Uitați-vă în ochii soției, copiilor și gândiți-vă dacă chiar vă doriți să deveniți Dușmanul Nr. 1 al Poporului Român.
Dumnezeu să vă ajute!