Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Legenda lui Trump sau adevăratul motiv pentru care băncile au nevoie de noi

Donald Trump

Un american, într-un comentariu din Market Watch, un site urmărit de investitori din lumea întreagă, le explică oamenilor obișnuiți, ca mine și ca tine, adevăratul motiv pentru care Donald Trump e (putred de) bogat și noi nu.

Pe scurt, analistul Brett Arends zice așa: nu e vorba că Trump muncește mai mult decât tine, că e mai isteț decât tine (în caz că te uiți la discursurile celui care vrea să facă „America să redevină puternică”, ai răspunsul), că e mai dur și stăpânește arta negocierii mai bine ca tine (e unul din punctele cu care se laudă în discursuri), că e mai bine informat decât tine etc.

Nici măcar nu contează că Trump a avut un tată cu bani și tu nu. Cea mai de preț moștenire lăsată de tată, de altfel tot un mare investitor în imobiliare, a fost secretul, dacă poate fi numit așa: lucrează cu banii altora! – other people’s money. Uzual, cu bani de la bancă, care și ea are tot banii altora! 

Trump a împrumutat de la bancheri miliarde să ridice turnuri și să deschidă cazinouri. La începutul anilor ’90, își evalua averea la 9 miliarde de dolari. S-a întâmplat ca treaba să nu mai meargă. Ghinion pentru unii creditori – s-a pus sub protecția legii falimentului, celebrul Chapter 11.

O spune chiar Trump, pe Twitter – „Am folosit de câteva ori legile falimentului să-mi fac afacerile să meargă mai bine. Ca toți marii oameni de afaceri, m-am folosit de legi în avantajul afacerii – smart”. (Și când te gândești că ai noștri ne-nvață Omenirea, încotro? A patra cale, Economia fiscală de piață, Privatizarea prin restructurare, Alianțe matrimoniale în politică ale principilor români… ! Dar asta e o altă poveste)

E atât de smart, că oricine poate aplica ideea. Și nu trebuie să construiască vreun turn la New York.

Cel puțin în America tuturor posibilităților, poți să pui banii altora să lucreze pentru tine în stilul Trump și fără să fii Trump. Mergi la facultate? Nu fi un sucker să-ți iei un împumut special pentru asta, să muncești ca nebunu' în vacanțe pentru rate, care oricum o să te urmăreacă ani de zile după ce ai terminat școala. Ia-ți un card de credit și, dacă nu mai merge treaba, mergi în faliment! Cât timp nu pot dovedi că e o fraudă – și rar o pot dovedi - ești curat ca lacrima și nimeni nu se atinge de averea ta!

Ai rate la bancă pentru casă? Nu fi un loser! Cumpără cât mai puțin cu banii jos! Dacă prețul pieței crește, te-ai scos! Dacă se prăbușește, doar trage ușa după tine și trimite cheile băncii. Jumătate din statele federale practic nu au legi care să le permită băncilor să vină după tine să le dai diferența. În cealaltă jumătate, chiar vin după tine doar dacă ești plin de bani. 

E criminal, zice Brett Arends, cum atâția oameni muncesc din greu să-și plătească onorabil ratele la bancă, în loc, pur și simplu, să tragă ușa după iei și să plece. Luzeri, nu-i așa?

Și continuă articolul: „Dar distracția nu se oprește aici. Băncile americane sunt realmente stupide. Lacome, dar stupide. Te bombardează cu carduri de credit pe bază de <algoritmi> care nu au nimic de-a face cu intenția ta de-a le da banii înapoi sau nu. Tot ce vor e să fii punctual cu acel minimum lunar. Dacă ai o groază de linii de credit și ești client vechi, le placi și mai mult”.

Și atunci, dacă asta vor, asta dă-le: doar minimul necesar și lasă-le să te-mprumute! Alimentează creditul cu alt credit și tot așa! În Florida sau în Texas, poți să ai locuința de reședință de 20 milioane de dolari, banca nu poate să-ți ia casa pentru că ai datorii pe card de 50.000. În alte state, ai umbrele de protecție – spre exemplu, nu se ating de Biblia familiei. Dar nimeni nu zice că nu poate fi un Gutenberg original. Dar mai bine iei banii de pe card și-i bagi într-un plan de pensii! Te bagi în faliment și nu se pot atinge de pensia ta.

Alt sfat – ăsta chiar îmi place: asigură-te că mori cu o datorie de 500.000 de dolari. Ce pot să-ți facă – să sape după tine si să te dea în judecată? Așa că luați de citiți-l pe Trump – și nu uitați cel mai important capitol: Capitolul 11!, încheie analistul.

Vi se pare scandalos ce spune americanul? Atât de scandalos și apocaliptic că, dacă se ia lumea după el, mâine lumea ar intra în faliment, băncile n-ar mai pompa sângele economiei, Pământul nu s-ar mai învârti?

Uite că se-nvârte. Articolul din MarketWatch a apărut pe 1 februarie, până azi nu s-a întâmplat nimic, americanii n-au dat năvală să prăduiască băncile, nici măcar Trump nu a ieșit pe primul loc la scrutinul din Iowa. Și totuși se-nvârte!

Dar șitiți de ce? Nu sunt eu Galileo, dar am să vă șoptesc o chestie, să rămână între noi: pentru că nu suntem Trump! Șșșt, nu mai spuneți la nimeni, că ne leagă ăștia cu și mai multe credite! Da, nici noi, nici marea majoritatea a americanilor, nici marea majoritatea a chinezilor, nici a englezilor etc. nu suntem Trump. Nu ne asumăm riscuri pe care nu le controlăm! Dar asta nu ar trebui să fie o rușine, că, totuși, suntem utili societății: facem o școală, muncim mai mult, și mai mult dacă trebuie să plătim rate (nu ne uităm la bani), să avem și noi o căsuță, un apartament acolo, să aibă și copilu ceva cu ce să plece în viață și, Doamne ferește, never ever, (orice ar zice norvegienii) să nu-l legăm cu datoriile noastre la cap!

Puteți verifica și voi și să stați liniștiți că nu toată lumea e Trump, aplicând testul extrem: piața creditului de pe o zi pe alta. V-ați întrebat cum rezistă acei creditori legali care dau câteva sute de lei la periferia Bucureștilor sau câteva sute de lire la periferia Londrei, celor mai săraci dintre noi, cu dobânzi anuale de 50% și fără nicio garanție? Rezistă, pentru că oamenii plătesc: de peste 130 de ani, de când s-a inventat formula asta legală de creditare în Anglia Victoriană, marea majoritate a nevoiașilor care se-mprumută, fie criză, fie soare (dar la ei e mai tot timpul criză) sunt buni platnici. Își iau de la gură și plătesc. Au luat împrumutul pentru că au avut o nevoie reală, creditorul a fost pe fază cu banii și ei se simt datori (care e mai mult decât a fi datori) să plătească! Nu dau nicio garanție care să fie executată, dau doar numele lor, pe care nu concep să-l scoată la mezat. Că sunt și printre ei Trumpi care, chiar și fără capitolul 11, înțeleg că creditorul poate să le ia caii de la bicicletă ... da! Evident! O știe și creditorul. Dar sunt puțini! Și pentru sume atât de mici, de cele mai multe ori nu rentează să te duci să-i execuți bicicleta. Și oricum, ăilalți, ai mulți, non-Trumpii, dau de-ajuns cât să acopere derapajele!

Toți creditorii, că-și zic instituții financiare nebancare, că-și zic bancare, știu lucrul ăsta. Cu atât mai mult în cazul unui ipotecar, datornicul de rând se chinuie să fie la zi cu ratele. S-a chinuit să aibă apartamentu’ lui (vorba vine, că în acte va fi proprietar după 20-30 de ani, cu ceva noroc și în timpul vieții) în care să pună faianța pe care o vrea el, să-și închidă balconul cum vrea el... Și să dea toate visele lui de mic proprietar înapoi plocon băncii, după ce a plătit rate de să-i sară ochii de proprietar? E într-un impas? Îi sare neamul în ajutor (era să zic râul, ramul), închide caloriferul, consumă mai puțin ... totul până la bancă, să nu-i ia bunul lui, casa lui! Acest biet apartament de bloc e ultimul lui refugiu investițional, cu atât mai mult într-o țară unde nu poate exista un adevărat Capitol 11, unde se amână și se va tot amâna o instituție a failmentului personal, unde încă nu există planuri de pensii adevărate ...

Și atunci, de ce s-ar teme banca de avalanșa de împrumutați care, peste noapte, să vină cu cheile de la case și, într-un dispreț total, să le arunce pe masa ofițerului de credit – poftim, ia-le tu, eu am plătit destule rate până acum! Se va-ntâmpla asta doar pentru că în contract scrie că „dacă nu poți să mai plătești, ne dai cheile și asta-i tot”?

Evident, nu! Băncile știu că doar o simplă clauză nu multiplică peste noapte numărul de Trumpi. În creditele de consum, spre exemplu, de cinci ani, clientul are la dispoziție 14 zile calendaristice să se retragă din contractul de credit fără a invoca motive (OUG 50/2010, aprobată prin Legea 288/2010). În toți anii ăștia, nu am auzit de bănci falimentate de clienți mascați (nici măcar pe la periferii) care să se joace, să ia banii de sanchi, să își acopere o gaură până la salariu, apoi să îi dea înapoi bine mersi. (În general, n-am auzit de bănci falite, deși se pare că a fost criză). Dar, e drept, n-am auzit nici de bănci/instituții financiare care să-ți spună de la ușă – Bine ați venit! Relaxați-vă, nu puteați face o alegere mai bună! Luați banii ăștia! Probați-i: nu vă plac, nu sunt pe măsura dumneavoastră, ni-i dați înapoi. Poate data viitoare..., noi suntem oricând aici. Wir lieben dich, nous vous aimons, vă iubim, ti vogliamo bene, sas agapame, clienți nesiguri ce sunteți!”.

De fapt aici e problema, pe care se pare că o au și împrumutații americani: creditorii te iubesc și mai mult, ești al lor, cu cât ești mai sigur! Și ești cu atât mai sigur cu cât știi mai puține.

Nu am vorbit aici de subiectul lăcomiei împrumutătorilor. Fiecare cu experiența lui. Dar despe stupizenia lor, aș duce un pic mai departe argumentul analistului american (fără să fiu nici una, nici alta). Vor fi întotdeauna suficient de stupide cât să-și ia o țeapă de la un Trump, în America, în România, China (ohoo, ce se mai întâmplă și pe la comuniști!), în Regatul Unit ... unu care le va momi să-i dea împrumuturi de miliarde, pentru că are el un plan-beton...

Averea lui Trump-americanul e evaluată acum la 4 miliarde. Unde e diferența de cinci miliarde față de anii ‘90? Răspunsul e că banii ăștia pierduți au uns sistemul, l-au făcut să meargă. Așa cum și miliardele pierdute de Bancorex, Agricolă etc. au uns, vrem nu vrem, sistemul capitalist autohton. Iar mecanismul continuă până în zilele noastre. Stupizenia asta sau geniul în afaceri, cum vreți să vedeți paharul, poate duce la crize, la recesiuni, dar, până la urmă, lucrurile se așază: vine un nou ciclu și Pământul se-nvârte. De ce? Pentru că existăm noi, ăștia, non-Trumpii, cei mulți. Noi venim și umplem găurile, cu ratele noastre. Întotdeauna va fi nevoie de noi! Așa că fiți pragmatici, bancheri: lăsați clauza aia să treacă, că nu o să ne schimbe ea vocația de plătitori de rate! Cel mult, o să ne dea ghes să ne aruncăm cu și mai multă încredere într-un nou împrumut. Ceea ce nu cred că vă strică. Contați pe noi!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • tare articolul, felicitari.
    • Like 0
  • sa nu uitam de popriri.
    • Like 0
  • Salut. Ideea nu este noua si nu presupune numai partea financiara. Afacerile bune se fac cu banii altor oameni dar si cu timpul altor oameni. Nu am idee unde ati auzit dvs. ca fred trump a fost bogat! Cine spune asta? Text slab, calitate scazuta a ideilor, a exprimarii si multa minciuna. Sunteti jurnalist la Rusia Today?
    • Like 1
  • Mi se pare mie sau se poti auzi melodia "Mielul" de la Pasarea Colibri dupa ce citesti articolul asta? ;)
    • Like 1
  • Excelent articol!
    • Like 4


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult