(Foto: Wikipedia/ The British Museum/Imagine canonică egipteană a lumii: Nut, zeița bolții înstelate se arcuiește peste Geb, zeul pământului. Cele două elemente sunt separate de Shu, zeul aerului)
Discursul biblic nu este cu totul lipsit de observații cosmologice pertinente. Chiar dacă nu sunt expuse sistematic în pasaje extinse, ele alcătuiesc o rețea de aluzii din care se pot reconstitui, in extremis, scenarii în nici un caz neglijabile. Reevaluarea importanței acestui tip de informație, întreprinsă de critica de specialitate în veacul din urmă, s-a produs în urma constatării esențiale că Biblia trebuie citită în contextul larg al redactării ei, ceea ce include influențele pe care cultura israelită le-a suportat la contactul cu marile culturi din vecinătate și eventualele reacții identificabile în discursul biblic la respectivele influențe.
Astfel, s-a propus la început comparația cu venerabilele culturi mesopotamiene, care beneficiază de un număr apreciabil de texte privitoare la ordinea, guvernarea și originea universului. Și egiptologia a furnizat o serie de date relevante pentru înțelegerea unor contexte scripturare. Cu toate acestea, contactul indirect al mediilor cărora le aparțineau autorilor biblici cu acest tip de surse a făcut ca, cel puțin în cazul surselor mesopotamiene, comparația să aibă rezultate mai modeste și mai vagi decât s-ar fi așteptat comunitatea științifică. Din fericire, între timp s-au descoperit și s-au editat scrieri redactate în limbi din aria semitică de vest, al căror conținut cosmogonic și cosmologic explică cu mult mai mare acuratețe aluziile biblice. Ne gândim mai ales la impresionanta bibliotecă de tăblițe de lut ars de la Ras Shamra, anticul Ugarit, fost port la Mediterana răsăriteană, în nord-vestul Siriei de astăzi. În sprijinul metodei comparative a venit și importantul tezaur pictografic descoperit în aceeași regiune. Așa încât astăzi este pe deplin acceptată ideea că viziunea cosmologică a culturilor din jurul lui Israel a influențat în mod semnificativ discursul biblic, că ea este de găsit, în Biblie, mai ales în pasajele care conțin aluzii cosmogonice și că un scenariu cosmologic coerent se poate reconstitui cu destulă ușurință în Scriptură. Dar o viziune coerentă despre lume nu este neapărat o schemă fixă sau un tablou în care fiecare detaliu este clar. Ceea ce propun autorii biblici, spre deosebire de filozofia greacă, este mai degrabă crochiul unui sistem deschis, pentru că reprezentarea despre lume comportă în Biblie raportarea constantă a umanității la imponderabilul sacrului. Mai ales așa se explică de ce, uneori, observațiile despre lume din diversele cărți biblice par contradictorii.
Dincolo de argumentele privitoare la datarea diferită a respectivelor cărți, așa-zisul dezinteres al autorilor biblici de a produce o schemă cosmologică pe măsura celei grecești este întemeiat de ideea că, în viziunea iudaică, misterul creației nu se poate cuprinde în imaginea statică a unei lumi sieși suficiente. Lumea în sine nu e obiectul ultim al cunoașterii, ea nu este un loc care își conține propriul principiu de existență. Tulburătoarele ei profunzimi își au originea dincolo de ea. Acel dincolo atotdeterminant absoarbe energiile de gândire și de simțire ale omului din Israelul biblic. Ceea ce nu înseamnă că lumea, în viziunea Scripturii, este un loc guvernat de accident: dimpotrivă, tocmai pentru că este străbătută și condiționată de rațiunea divină, pe deplin insondabilă, opera rațiunii supreme este un sistem deschis, un orizont de promisiune spre dincolo.
„Cerul și pământul”
Articulațiile acestui sistem sunt reperabile mai ales în formularistica biblică: în locul unui singur termen consacrat pentru desemnarea lumii, ca grecescul kósmos, Biblia propune binecunoscuta formulă „cerul și pământul” (în ebraică hașșāmaîm wāʾāreț, în greacă ho ouranós kai hē gḗ). Indiciu clar că, în mentalitatea israelită, lumea comportă paliere diferite de existență, registre ontologice bine delimitate, care funcționează însă sinergic, ca părți complementare ale creației. De altfel, în textele scripturare cele mai vechi și în pasajele cu aluzii cosmogonice, Dumnezeu este desemnat constant ca „cel care a făcut cerul și pământul”.
Ideea structurii bipartite a lumii nu este un bun exclusiv al spațiului iudaic, ci este atestată ca atare în scris în culturile venerabile din jurul lui Israel. În akkadiană, expresia identică, și din punct de vedere etimologic cu cea ebraică, șamu u irțitim, desemnează foarte cele două componente majore ale lumii guvernate de nu mai puțin cunoscuții zei Anu și, respectiv, Ea sau Enlil. La fel, cele mai vechi scrieri egiptene, Textele piramidelor, utilizează aceeași formulă bipartită pentru a denumi lumea. În plus, bogata iconografie egipteană a fixat această formulă într-o reprezentare canonică nu mai puțin faimoasă: zeița cerului de noapte, Nut, se arcuiește deasupra zeului pământului, Geb, întins pe spate, într-o evidentă ipostază hierogamică. În cele mai multe cazuri, pentru a confirma un scenariu cosmogonic foarte vechi, între cei doi frați divini este pictat Shu, zeul aerului, care asigură separarea celor două elemente fundamentale ale universului. Desigur, teologia biblică respinge politeismul manifest al scenariilor mesopotamian și egiptean, însă păstrează elemente esențiale ale viziunii despre lume din Orientul Apropiat, în cazul de față ideea separării primordiale a celor două niveluri vizibile ale lumii și a arcuirii cerului deasupra pământului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„8 Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns, 9 și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos,10.Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri,11.După sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru, 12. Întru Care avem, prin credinţa în El, îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere.” (bibliaortodoxa.ro)
„8. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos 9. şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; 10. pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, 11. după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (ebible.ro, Cornilescu)
S-ar zice că viața noastră e un fel de spectacol cu învățăminte de tras pentru o altă lume care ne vede și care, văzând totul dintr-o poziție superioară, poate aduce slavă înțelepciunii lui Dumnezeu o dată în plus. Oare pentru om care ar fi consecința asumării acestui fapt? Accepți să se împlinească voia lui Dumnezeu prin tine, încerci să colaborezi cu ea sau să te lași condus - sau, pentru sceptici, poate o asemenea viziune te ajută să te detașezi...